Mihai Eminescu

Mihai Eminescu în 1869, la Praga

Date personale

Nume la naștere Mihail Eminovici

Născut 15 ianuarie 1850
 Botoșani, Principatul Moldovei

Decedat 15 iunie 1889 (39 de ani)

 București, România

Naționalitate român

Cetățenie România

Ocupație poet, jurnalist

Limbi limba română[1]

Activitatea literară

Activ ca scriitor 1866–1888

Mișcare/curent literar Romantism

Subiecte condiția geniului, moartea, iubirea

Specie literară poezie, nuvelă

Operă de debut poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”

Influențe[ascunde]

Folclorul românesc, Mitologia egipteană, Cultura

clasică, Shakespeare, Schopenhauer, Kant, Hegel,Schiller, Lenau, Novalis, Goethe, Vede,Budism[necesită  citare], Creș
tinism ortodox

Toată literatura română ce i-a urmat (de la tradiționaliști, la marii scriitori încadrați modernismului românesc, ca și
la cei neomoderniști sau scriitorii postmoderni, optzeciști)
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15
iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de
critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20

decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută
data de 14 decembrie 1849. Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu și poeziile lui (1889)
citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu și preia concluzia acestuia privind data și
locul nașterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Această dată rezultă din mai multe
surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia
(Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a
botezului la data de 21 în aceeași lună. Data nașterii este confirmată de sora mai mare a poetului,
Aglae Drogli, care însă susține că locul nașterii trebuie considerat satul Ipotești.[5]

Familia Eminescu
Mihai Eminescu este al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici,
provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, și al Ralucăi Eminovici,
născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești. Familia cobora pe linie paternă din Transilvania de
unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgești, obligațiilor militare și a persecuțiilor
religioase. Unii autori au găsit rădăcini ale familiei Eminovici în satul Vad, din Țara Făgărașului, unde
mai există și astăzi două familii Iminovici. Bunicii săi, Vasile și Ioana, trăiesc în Călineștii lui
Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de emigranții transilvăneni. Bunicii paterni
mor din cauza epidemiei de holeră din 1844, și poetul, născut mult mai târziu, nu-i cunoaște și nu-i
evocă în scrierile sale. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din

Serviciul funerar

Mormântul lui Mihai Eminescu încimitirul Bellu din București

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la
începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada
Plantelor nr. 9[19], București. Ziarul Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este.
Corpul poetului a fost expus publicului în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu
cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania „Mai am un singur
dor". După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați
doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde Dimitrie Laurian rostește al doilea discurs funebru.
Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se
îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi aiȘcoala normală de institutori
din București au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub „teiul sfînt” din
cimitirul Bellu, după cum scria chiar Caragiale în necrologul În Nirvana.

. Eminescu la Junimea din Iași

Eminescu a fost un membru foarte activ al societății politico-literară Junimea, unde fusese invitat de
criticul și omul politic Titu Maiorescu, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului
Conservator.[3] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze
la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost
dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. [4]

Activitatea de jurnalist politic

Activitatea de ziarist a lui Eminescu a început în vara anului 1876, nevoit să o practice din cauza
schimbărilor prilejuite de căderea guvernului conservator. Până atunci el fusese revizor școlar în
județele Iași și Vaslui, funcție obținută cu sprijinul ministrului conservator al învățământului, Titu
Maiorescu. Imediat după preluarea conducerii ministerului de către liberalul Chițu, Eminescu a fost
demis din funcția de revizor școlar și a lucrat ca redactor la Curierul de Iași, publicație aflată atunci
în proprietatea unui grup de junimiști. La inițiativa lui Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat în
octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul, organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în
următorii șase ani.

Opere antume

Opera Anul apariției Observații

Din 1870

Venere și Madonă 15 aprilie 1870, „Convorbiri literare“

Mortua est! 1 martie 1871, „Convorbiri literare“

Noaptea... 15 iunie 1871, „Convorbiri literare“

Floare albastră 1 aprilie 1873, „Convorbiri literare“

1 septembrie 1876, „Convorbiri

Melancolie
literare“
Crăiasa din 1 septembrie 1876, „Convorbiri
povești literare“

1 septembrie 1876, „Convorbiri

Lacul
literare“

Portrete


1869

1878

1885

1887