Acest articol se referă la poet. Pentru alte sensuri, vedeți Eminescu (dezambiguizare).

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu în 1869, la Praga

Date personale

Nume la
Mihail Eminovici
naștere

Născut 15 ianuarie 1850[2][3][4][5]

Botoșani, Moldova

Decedat 15 iunie 1889 (39 de ani)[2]

București, România

Înmormântat Cimitirul Bellu

Părinți Gheorghe Eminovici[*]

Raluca Eminovici

Frați și surori Henriette Eminescu[*]

Matei Eminescu[*]

Naționalitate român

Cetățenie Principatul Moldovei (1850–1856)

Principatele Unite (1856–1881)
Regatul României (1881–
1889)

Ocupație poet, jurnalist

Limbi vorbite limba română[6]

limba germană

Studii Universitatea din Viena

Activitatea literară
 Activ ca scriitor 1866–1888

Limbi limba română

Mișcare/curent
Romantism
literar

Subiecte condiția geniului, moartea, iubirea

Specie literară poezie, nuvelă

Operă de debut „La mormântul lui Aron Pumnul”

(autopublicat, ian. 1866)
„De-aș avea” (în revista Familia, 9
mar. 1866)[1]

Opere
Luceafărul
semnificative

Influențe[ascunde]

Folclorul românesc, Mitologia egipteană, Cultura

clasică, Shakespeare, Schopenhauer, Kant, Hegel, Sch
iller, Lenau, Novalis, Goethe, Vede, Creștinism ortodox

A influențat pe[ascunde]

Toată literatura română care i-a urmat (de la

tradiționaliști, la marii scriitori încadrați modernismului
românesc, ca și la cei neomoderniști sau scriitorii
postmoderni, optzeciști)

Membru post-mortem al Academiei Române

Semnătură

Modifică date / text

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15

iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general,
ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[7] A publicat un singur
volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri
literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se
numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni

din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce proza sa conține și elemente sociologice.[10]
[11]
Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care, în cazul lui
Eminescu, este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă
sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12] Într-un articol
din Encyclopædia Britannica, actualizat în ianuarie 2023, se menționează: „A transformat atât
forma cât și conținutul poeziei românești, creând o școală de poezie care i-a influențat puternic
pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”. [13]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a

urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[14][15] La
vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor
autori care îi vor influența puternic opera,
precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin
opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][16] Tot în această perioadă începe să publice
în revista Convorbiri literare.[17] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[18]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[19] Activitatea jurnalistică a lui
Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul,
oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[20] Articolele de
gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un
susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un
oponent al liberalismului burghez.[20][21][22] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști
europeni ai vremii.[21][22]