Mihai Eminescu 

(născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,

[3][4][5][6]
 Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,
[3]
 București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român,
considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă
personalitate din literatura română.[7] A publicat un singur volum
antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în
revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care
Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se
numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori
(I, II, III, IV și V).[10]
Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține
noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza
sa conține și elemente sociologice.[10][11] Temele recurente din
opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care în cazul lui
Eminescu este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea,
uneori violentă, alteori intimă sau
neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.
[10][12]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în

adolescență la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale
unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.
[13]
 La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea
din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența
puternic opera,
precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenha
uer, dar și filozofia orientală prin opere
precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][14] Tot în această
perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[15] La 22
de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[16]