Sunteți pe pagina 1din 6

Mihai Eminescu

 Articol
 Discuție

 Lectură
 Vedeți sursa
 Istoric

poet, prozator și jurnalist român


Acest articol (sau secțiunea de mai jos) conține greșeli de ortografie sau de
punctuație.
Puteți consulta manualul de stil și contribui prin corectarea greșelilor.
Acest articol se referă la poet. Pentru alte sensuri, vedeți Eminescu (dezambiguizare).
Mihai Eminescu

Mihai Eminescu în 1869, la Praga


Date personale
Nume la naștere Mihail Eminovici
15 ianuarie 1850[3][4][5][6]
Născut
Botoșani, Moldova
15 iunie 1889 (39 de ani)[3]
Decedat
București, România
Înmormântat Cimitirul Bellu
Părinți Raluca Eminovici
Frați și surori Henriette Eminescu[*] 
Naționalitate român
 Principatul Moldovei (1850–1856)
Cetățenie  Principatele Unite (1856–1881)
 Regatul României (1881–1889)
Ocupație poet, jurnalist
limba română[1]
Limbi
limba germană 
Studii Universitatea din Viena
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1866–1888
Mișcare/curent literar Romantism
Subiecte condiția geniului, moartea, iubirea
Specie literară poezie, nuvelă
„La mormântul lui Aron Pumnul” (autopublicat, ian. 1866)
Operă de debut
„De-aș avea” (în revista Familia, 9 mar. 1866)[2]
Opere semnificative Luceafărul 
Influențe[ascunde]
Folclorul românesc, Mitologia egipteană, Cultura clasică, Shakespeare, Schopenhauer, Kant,
Hegel, Schiller, Lenau, Novalis, Goethe, Vede, Creștinism ortodox
A influențat pe[ascunde]
Toată literatura română care i-a urmat (de la tradiționaliști, la marii scriitori încadrați
modernismului românesc, ca și la cei neomoderniști sau scriitorii postmoderni, optzeciști)

Membru post-mortem al
Academiei Române
Semnătură

Modifică date / text 

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[3][4][5][6] Botoșani, Moldova – d.


15 iunie 1889,[3] București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în
general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[7] A publicat
un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista
Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele
notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie,
filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice.[10][11] Temele recurente din
opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care în cazul lui Eminescu este privită prin
prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea,
moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la Cernăuți pentru a


urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[13] La
vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile
unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau
și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.
[11][14]
Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[15] La 22 de ani a
plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[16]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[17] Activitatea jurnalistică a lui
Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul,
oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[18] Articolele de
gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un
susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un
oponent al liberalismului burghez.[18][19][20] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști
europeni ai vremii.[19][20]

Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din
gazetărie în iunie 1883.[21][22] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de
sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind
tratat cu injecții de clorură de mercur.[21][23][24] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul
doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din
București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[23][25][24] Manuscrisele
lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în anul 1902.[26] A fost ales membru al Academiei Române post-
mortem în anul 1948.[27]

Biografie
Familia

Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile poștale ale
Republicii Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului
Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din Banatul
ocupat de turci. Acolo la 1675 s-a născut un copil care adult fiind a fost poreclit Iminul[28], fiul lui
Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut la 1705, care a fost hirotonisit ca preot sub numele sârbizat
de Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei mitropoliei de la
Carloviț.[29][30]

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739, în urma căruia Banatul și alte regiuni,
abia cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă, și în urma apelului
episcopului Inocențiu Micu-Klein către românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, preotul
Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj pe la 1738-1740, beneficiind de libertăți cetățenești,
lot agricol contra unei taxe, învățământ gratuit în limba română pentru copii, condiționat fiind
însă de a se mărturisi unit.[30] Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev de 10 ani la 1755, și Petrea
Iminovici.[30]

Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 1735[30], iar din căsătoria acestuia
cu Agafia Șerban, născută în 1736, au apărut mai mulți urmași, cunoscută cu certitudine fiind
doar existența mezinului Vasile, bunicul poetului. Vasile Iminovici, născut la 1778, a făcut
școala normală din Blaj și s-a însurat cu Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se
despart, Petrea decedând la Blaj în 1811, iar Agafia însoțind familia fiului Vasile în Bucovina și
stingându-se la Călineștii Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.[30]

Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale oferite de Imperiul
Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la Călineștii Cuparencu în
1804, unde primește post de dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru
fete și trei feciori. Cel mai mare dintre feciori, Gheorghe, născut la 10 februarie 1812, a fost tatăl
lui Mihai Eminescu.[30][31] Vasile Iminovici a decedat la 20 februarie 1844.[31]

Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,[32][33] a fost în
slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi scriitoraș la baronul Jean Mustață din
Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș din Moldova. După moartea boierului, fiul
acestuia, Costache, îl numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de
sulger.[34]
Raluca Eminovici

Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul Vasile Jurașcu
din Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal sau cazac, care se așezase pe
malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești și luase în căsătoria pe fata țăranului Ion
Brehuescu, Catrina.[35] Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei
Jurașcu.[36]

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840, primind o zestre
substanțială[37][38], iar la 12 mai 1841 a primit titlul de căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.
[39]

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și al
Ralucăi.[40][41]

Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de
tuberculoză și moare alienat la Berlin la 30 noiembrie 1874[42]. Niculae, născut în 1843, se va
sinucide în Ipotești,[42] în 1884. Iorgu (n. 1844)[43] studiază la Academia Militară din Berlin. Are o
carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni.
Ruxandra se naște în 1845,[43] dar moare în copilărie.[40] Ilie (n. 1846)[43] a fost tovarășul de joacă
al lui Mihai, descris în mai multe poeme.[44] Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria
(n. 1848[43] sau 1849) trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906) a fost căsătorită
de două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După
el s-a născut în jur de 1854 Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după
instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză.[42] Matei (n. 1856)[43] este singurul care a lăsat
urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata
română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume.
Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

S-ar putea să vă placă și