Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n.

15 ianuarie 1850,[3][4][5][6] Botoșani,

Moldova – d. 15 iunie 1889,[3] București, România) a fost un poet, prozator și
jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă
personalitate din literatura română.[7] A publicat un singur volum antum, Poesii,
compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a
societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile
se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV
și V).[10]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din
metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente
sociologice.[10][11] Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică
romantismului, care în cazul lui Eminescu este privită prin prisma folclorului
autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea,
moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la

Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat
primul poem, De-aș avea.[13] La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la
Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor
influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și
Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și
Vedele.[11][14] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri
literare.[15] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[16]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[17]

Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și
1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului
Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[18] Articolele de gazetă
urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta
fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob,
antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.[18][19][20] Viziunea
sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.[19][20]

Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară, Eminescu

s-a retras din gazetărie în iunie 1883.[21][22] În urma unei căderi nervoase în
anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat,
ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.
[21][23][24] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru
Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București.
Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[23][25][24]
Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost
dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902.[26] A fost ales membru al
Academiei Române post-mortem în anul 1948.[27]
Familia

Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile
poștale ale Republicii Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea
poetului
Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din
Banatul ocupat de turci. Acolo la 1675 s-a născut un copil care adult fiind a fost
poreclit Iminul[28], fiul lui Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut la 1705, care
a fost hirotonisit ca preot sub numele sârbizat de Iovul Iminovici, în conformitate
cu uzul limbii slavone al cancelariei mitropoliei de la Carloviț.[29][30]

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739, în urma căruia Banatul și

alte regiuni, abia cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate
turcă, și în urma apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein către românii de
pretutindeni de a se stabili la Blaj, preotul Iovul Iminovici pleacă din Banat spre
Blaj pe la 1738-1740, beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol contra unei
taxe, învățământ gratuit în limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a
se mărturisi unit.[30] Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev de 10 ani la
1755, și Petrea Iminovici.[30]

Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 1735[30], iar din
căsătoria acestuia cu Agafia Șerban, născută în 1736, au apărut mai mulți urmași,
cunoscută cu certitudine fiind doar existența mezinului Vasile, bunicul poetului.
Vasile Iminovici, născut la 1778, a făcut școala normală din Blaj și s-a însurat cu
Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea decedând la
Blaj în 1811, iar Agafia însoțind familia fiului Vasile în Bucovina și stingându-se
la Călineștii Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.[30]

Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale

oferite de Imperiul Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu
familia la Călineștii Cuparencu în 1804, unde primește post de dascăl de biserică
și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei feciori. Cel mai
mare dintre feciori, Gheorghe, născut la 10 februarie 1812, a fost tatăl lui Mihai
Eminescu.[30][31] Vasile Iminovici a decedat la 20 februarie 1844.[31]

Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,
[32][33] a fost în slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi
scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru
Balș din Moldova. După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl numește
administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sulger.[34]

Raluca Eminovici
Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul
Vasile Jurașcu din Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal
sau cazac, care se așezase pe malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești și
luase în căsătoria pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina.[35] Raluca, mama
poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.[36]

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840,

primind o zestre substanțială[37][38], iar la 12 mai 1841 a primit titlul de
căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.[39]

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe
Eminovici și al Ralucăi.[40][41]

Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se
îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat la Berlin la 30 noiembrie 1874[42].
Niculae, născut în 1843, se va sinucide în Ipotești,[42] în 1884. Iorgu (n. 1844)
[43] studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare
în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște
în 1845,[43] dar moare în copilărie.[40] Ilie (n. 1846)[43] a fost tovarășul de
joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme.[44] Moare în 1863 în urma unei
epidemii de tifos. Maria (n. 1848[43] sau 1849) trăiește doar șapte ani și
jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906) a fost căsătorită de două ori și a avut doi
băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După el s-a născut
în jur de 1854 Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit
după instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză.[42] Matei (n. 1856)[43]
este singurul care a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica
la Praga și a devenit căpitan în armata română. S-a luptat cu Titu Maiorescu,
încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la
un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

Data și locul nașterii

La 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că
Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova.[45] Într-un registru al
membrilor Junimii Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată
a trecut 20 decembrie 1849[46]. În registrul școlii primare a fost consemnată data
de 6 decembrie 1850,[47] iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută
data de 14 decembrie 1849[48]. Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către
Titu Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar loc al nașterii
Ipotești.[49] Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și
ca localitate Dumbrăveni[50], iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche
unde tatăl poetului notase: