PARGHII

IN CORPUL UMAN
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[2][3][4][5]
Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,[2] București, România) a fost un poet,
prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și
influentă personalitate din literatura română.[7] A publicat un singur volum
antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista
Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9]
Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci
Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din
metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente
sociologice.[10][11] Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică
romantismului, care în cazul lui Eminescu este privită prin prisma folclorului
autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea,
moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12] Într-un articol din Encyclopædia
Britannica, actualizat în ianuarie 2023, se menționează: „A transformat atât forma
cât și conținutul poeziei românești, creând o școală de poezie care i-a influențat
puternic pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul
secolului al XX-lea”.[13]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la

Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat
primul poem, De-aș avea (titlul original din revista Familia a fost DE-ASIU AVÉ[14]).
[15] La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde
a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon,
Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin
opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][16] Tot în această perioadă
începe să publice în revista Convorbiri literare.[17] La 22 de ani a plecat la Berlin
pentru a-și continua studiile.[18]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[19] Activitatea

jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul
de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului Conservator, față de care
Eminescu era apropiat ideologic.[20] Articolele de gazetă urmau linia filozofică
adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al
orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un
oponent al liberalismului burghez.[20][21][22] Viziunea sa era relativ comună
autorilor naționaliști europeni ai vremii.[21][22]

Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-

a retras din gazetărie în iunie 1883.[23][24] În urma unei căderi nervoase în anul
1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca
simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.[23]
[25][26] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru
Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București.
Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[25][27][26]
Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au
fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902.[28] A fost ales
membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[29]

Biografie

Familia
Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile poștale
ale Republicii Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului

Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească

din Banatul ocupat de turci. Acolo la 1675 s-a născut un copil care adult fiind a fost
poreclit Iminul[30], fiul lui Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut la 1705, care a fost
hirotonisit ca preot sub numele sârbizat de Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul
limbii slavone al cancelariei mitropoliei de la Carloviț.[31][32]

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739, în urma căruia Banatul și

alte regiuni, abia cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă,
și în urma apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein către românii de pretutindeni
de a se stabili la Blaj, preotul Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj pe la 1738-
1740, beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol contra unei taxe, învățământ
gratuit în limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a se mărturisi unit.
[32] Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev de 10 ani la 1755, și Petrea Iminovici.
[32]

Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 1735[32], iar din
căsătoria acestuia cu Agafia Șerban, născută în 1736, au apărut mai mulți urmași,
cunoscută cu certitudine fiind doar existența mezinului Vasile, bunicul poetului.
Vasile Iminovici, născut la 1778, a făcut școala normală din Blaj și s-a însurat cu
Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea decedând la
Blaj în 1811, iar Agafia însoțind familia fiului Vasile în Bucovina și stingându-se la
Călineștii Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.[32]

Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale oferite

de Imperiul Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la
Călineștii Cuparencu în 1804, unde primește post de dascăl de biserică și lot
agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei feciori. Cel mai mare dintre
feciori, Gheorghe, născut la 10 februarie 1812, a fost tatăl lui Mihai Eminescu.[32]
[33] Vasile Iminovici a decedat la 20 februarie 1844.[33]

Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,
[34][35] a fost în slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi scriitoraș
la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș din
Moldova. După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl numește
administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sluger.[36]

Raluca Eminovici

Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul
Vasile Jurașcu din Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal
sau cazac, care se așezase pe malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești și
luase în căsătoria pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina.[37] Raluca, mama
poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.[38]

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840,

primind o zestre substanțială[39][40], iar la 12 mai 1841 a primit titlul de căminar
de la vodă Mihail Grigore Sturza.[41]

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe
Eminovici și ai Ralucăi.[42][43]

Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se
îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat la Berlin la 30 noiembrie 1874[44].
Niculae, născut în 1843, se va sinucide în Ipotești,[44] în 1884. Iorgu (n. 1844)[45]
studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în
1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște în
1845,[45] dar moare în copilărie.[42] Ilie (n. 1846)[45] a fost tovarășul de joacă al
lui Mihai, descris în mai multe poeme.[46] Moare în 1863 în urma unei epidemii
de tifos. Maria (n. 1848[45] sau 1849) trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n.
1852, d. 1906) a fost căsătorită de două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe
George. A suferit de boala Basedow-Graves. După ea s-a născut în jur de 1854
Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea
bolii. A murit cu semne de tuberculoză.[44] Matei (n. 1856)[45] este singurul care
a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica la Praga și a
devenit căpitan în armata regală română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând
să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și
jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

Data și locul nașterii

La 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că

Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova.[47] Într-un registru al
membrilor Junimii Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a
trecut 20 decembrie 1849[48]. În registrul școlii primare a fost consemnată data
de 6 decembrie 1850,[49] iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este
trecută data de 14 decembrie 1849[50]. Sora poetului, Aglae Drogli, într-o
scrisoare către Titu Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar
loc al nașterii Ipotești.[51] Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 8
noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăveni[52], iar mai târziu a susținut că a găsit
o psaltire veche unde tatăl poetului notase:

„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute

evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.[53]”

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie
1850, în Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez în
arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii
este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună a
aceluiași an.[54][55]

Poetul a fost botezat de preotul Ion Stamate, ajutat de fiul său, Dimitrie, diacon, la
botez fiind prezenți în afară de părinți, stolnicul Vasile Jurașcu, naș, și maica
Ferovnia Jurașcu de la schitul Agafton, soră cu mama.[56][55]

Copilăria