Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova –

d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român,
considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din
literatura română.[7] A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele
publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea,
din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se numără Luceafărul,
Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din
metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce proza sa conține și
elemente sociologice.[10][11] Temele recurente din opera sa sunt natura, temă
tipică romantismului, care, în cazul lui Eminescu, este privită prin prisma
folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită,
nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12] Într-un articol din
Encyclopædia Britannica, actualizat în ianuarie 2023, se menționează: „A
transformat atât forma cât și conținutul poeziei românești, creând o școală de
poezie care i-a influențat puternic pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.[13]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la

Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat
primul poem, De-aș avea.[14][15] La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei
la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor
influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și
Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și
Vedele.[11][16] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri
literare.[17] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[18]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[19]

Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și
1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului
Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[20] Articolele de gazetă
urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta
fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob,
antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.[20][21][22] Viziunea
sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.[21][22]

Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare bipolară, Eminescu

s-a retras din gazetărie în iunie 1883.[23][24] În urma unei căderi nervoase în
anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat,
ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.
[23][25][26] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru
Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București.
Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[25][27][26]
Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46 de volume și de aproximativ 14.000 de file,
au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în anul 1902.[28] A fost ales
membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[29]

Biografie
Familia

Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile
poștale ale Republicii Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea
poetului
Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din
Banatul ocupat de turci. Acolo, în 1675, s-a născut un copil care, adult fiind, a
fost poreclit Iminul,[30] iar fiul lui Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut în
1705, care a fost hirotonisit ca preot sub numele sârbizat de Iovul Iminovici, în
conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei mitropoliei de la Carloviț.[31]
[32]

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739, Banatul și alte regiuni,

abia cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă. În urma
apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein către românii de pretutindeni de a se
stabili la Blaj, preotul Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj prin 1738-1740,
beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol contra unei taxe, învățământ
gratuit în limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a se mărturisi
unit.[32] Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev de 10 ani la 1755, și Petrea
Iminovici.[32]

Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 1735,[32] iar din
căsătoria acestuia cu Agafia Șerban, născută în 1736, au apărut mai mulți urmași,
cunoscută cu certitudine fiind doar existența mezinului Vasile, bunicul poetului.
Vasile Iminovici, născut în 1778, a făcut școala normală din Blaj și s-a însurat cu
Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea decedând la
Blaj în 1811, iar Agafia însoțește familia fiului său, Vasile, în Bucovina și se
stinge la Călineștii Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.[32]

Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale

oferite de Imperiul Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu
familia la Călineștii Cuparencu în 1804, unde primește post de dascăl de biserică
și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei feciori. Cel mai
mare dintre feciori, Gheorghe, născut în 10 februarie 1812, a fost tatăl lui Mihai
Eminescu.[32][33] Vasile Iminovici a decedat în 20 februarie 1844.[33]

Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,
[34][35] a fost în slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi -
scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru
Balș din Moldova. După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl numește
administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sluger.[36]

Raluca Eminovici
Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul
Vasile Jurașcu din Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal
sau cazac, care se așezase pe malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești și
luase în căsătorie pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina.[37] Raluca, mama
poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.[38]

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840,

primind o zestre substanțială,[39][40] iar în 12 mai 1841 a primit titlul de
căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.[41]

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe
Eminovici și ai Ralucăi.[42][43]

Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se
îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat la Berlin în 30 noiembrie 1874.[44]
Niculae, născut în 1843, se va sinucide în Ipotești[44] în 1884. Iorgu (n. 1844)
[45] studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare
în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște
în 1845,[45] dar moare în copilărie.[42] Ilie (n. 1846)[45] a fost tovarășul de
joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme.[46] Moare în 1863 în urma unei
epidemii de tifos. Maria (n. 1848[45] sau 1849) trăiește doar șapte ani și
jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906) a fost căsătorită de două ori și a avut doi
băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După ea s-a
născut, probabil în 1854, Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-
a îngrijit după instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză.[44] Matei (n.
1856)[45] este singurul care a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat
Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata regală română. S-a luptat cu
Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil,
Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

Data și locul nașterii

În 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că
Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova.[47] Într-un registru al
membrilor Junimii, Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată
a trecut 20 decembrie 1849.[48] În registrul școlii primare a fost consemnată data
de 6 decembrie 1850,[49] iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută
data de 14 decembrie 1849.[50] Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către
Titu Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar ca loc al
nașterii - Ipotești.[51] Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată - 8
noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăveni,[52] iar mai târziu a susținut că a
găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase: