Acest articol se referă la poet.

Pentru alte sensuri, vedeți Eminescu (dezambiguizare).

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu în 1869, la Praga

Date personale

Nume la
Mihail Eminovici
naștere

Născut 15 ianuarie 1850[3][4][5][6] 
Botoșani, Moldova 

Decedat 15 iunie 1889 (39 de ani)[3] 

București, România 

Înmormântat Cimitirul Bellu 

Părinți Raluca Eminovici 

Frați și surori Henriette Eminescu[*]  

Naționalitate român

Cetățenie  Principatul Moldovei (1850–

1856)
 Principatele Unite (1856–
1881)
 Regatul României (1881–
 1889) 

Ocupație poet, jurnalist

Limbi limba română[1]

limba germană  

Studii Universitatea din Viena

Activitatea literară

Activ ca scriitor 1866–1888

Mișcare/curent
Romantism
literar

Subiecte condiția geniului, moartea,

iubirea

Specie literară poezie, nuvelă

Operă de „La mormântul lui Aron Pumnul”

debut (autopublicat, ian. 1866)
„De-aș avea” (în revista Familia,
9 mar. 1866)[2]

Opere
Luceafărul  
semnificative

Influențe[ascunde]

Folclorul românesc, Mitologia egipteană, Cultura

clasică, Shakespeare, Schopenhauer, Kant, Hegel, 
Schiller, Lenau, Novalis, Goethe, Vede, Creștinism
ortodox

A influențat pe[ascunde]

Toată literatura română care i-a urmat (de la

tradiționaliști, la marii scriitori încadrați
modernismului românesc, ca și la cei
neomoderniști sau scriitorii postmoderni,
optzeciști)

 Membru post-mortem
al Academiei Române
 Semnătură

Modifică date / text 

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[3][4][5][6] Botoșani, Moldova – d. 15

iunie 1889,[3] București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general,
ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[7] A publicat un singur
volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a
societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se
numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni

din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice.[10]
[11]
 Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care în cazul lui Eminescu
este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau
neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la Cernăuți pentru a urma

cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[13] La vârsta de 19
ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi
vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar
și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][14] Tot în această
perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[15] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și
continua studiile.[16]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[17] Activitatea jurnalistică a lui Mihai
Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul,
oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[18] Articolele de gazetă
urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un
susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un
oponent al liberalismului burghez.[18][19][20] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști
europeni ai vremii.[19][20]

Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din
gazetărie în iunie 1883.[21][22] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate
mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu
injecții de clorură de mercur.[21][23][24] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul
doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București.
Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[23][25][24] Manuscrisele lui Mihai
Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu
Maiorescu, în anul 1902.[26] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[27]
Biografie

Familia

Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile poștale ale Republicii
Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului

Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din Banatul ocupat

de turci. Acolo la 1675 s-a născut un copil care adult fiind a fost poreclit Iminul[28], fiul lui Iminul a fost
Iovul lui Iminul, născut la 1705, care a fost hirotonisit ca preot sub numele sârbizat de Iovul
Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei mitropoliei de la Carloviț.[29][30]

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739, în urma căruia Banatul și alte regiuni, abia
cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă, și în urma apelului
episcopului Inocențiu Micu-Klein către românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, preotul Iovul
Iminovici pleacă din Banat spre Blaj pe la 1738-1740, beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol
contra unei taxe, învățământ gratuit în limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a se
mărturisi unit.[30] Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev de 10 ani la 1755, și Petrea Iminovici.[30]

Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 1735[30], iar din căsătoria acestuia cu
Agafia Șerban, născută în 1736, au apărut mai mulți urmași, cunoscută cu certitudine fiind doar
existența mezinului Vasile, bunicul poetului. Vasile Iminovici, născut la 1778, a făcut școala normală
din Blaj și s-a însurat cu Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea
decedând la Blaj în 1811, iar Agafia însoțind familia fiului Vasile în Bucovina și stingându-se
la Călineștii Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.[30]

Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale oferite de Imperiul
Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la Călineștii Cuparencu în 1804,
unde primește post de dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei
feciori. Cel mai mare dintre feciori, Gheorghe, născut la 10 februarie 1812, a fost tatăl lui Mihai
Eminescu.[30][31] Vasile Iminovici a decedat la 20 februarie 1844.[31]

Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,[32][33] a fost în slujba
boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar
mai apoi la boierul Alexandru Balș din Moldova. După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl
numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sulger.[34]
Raluca Eminovici

Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul Vasile Jurașcu

din Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal sau cazac, care se așezase pe
malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești și luase în căsătoria pe fata țăranului Ion Brehuescu,
Catrina.[35] Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu. [36]

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840, primind o zestre
substanțială[37][38], iar la 12 mai 1841 a primit titlul de căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.[39]

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și al Ralucăi.
[40][41]

Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de

tuberculoză și moare alienat la Berlin la 30 noiembrie 1874[42]. Niculae, născut în 1843, se va sinucide
în Ipotești,[42] în 1884. Iorgu (n. 1844)[43] studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de
succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște
în 1845,[43] dar moare în copilărie.[40] Ilie (n. 1846)[43] a fost tovarășul de joacă al lui Mihai, descris în
mai multe poeme.[44] Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria (n. 1848[43] sau 1849)
trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906) a fost căsătorită de două ori și a avut doi
băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După el s-a născut în jur
de 1854 Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. A
murit cu semne de tuberculoză.[42] Matei (n. 1856)[43] este singurul care a lăsat urmași direcți cu
numele Eminescu. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata română. S-a luptat
cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la
un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

Data și locul nașterii

La 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a
născut la Soleni, un sat din Moldova.[45] Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși a notat
ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849[46]. În registrul școlii primare a fost
consemnată data de 6 decembrie 1850,[47] iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută
data de 14 decembrie 1849[48]. Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către Titu
Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar loc al nașterii Ipotești.[49] Fratele
poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăveni[50], iar mai târziu
a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:

„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul
nostru Mihai.[51]”

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie 1850, în Botoșani,
precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia
(Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a
botezului la data de 21 în aceeași lună a aceluiași an. [52][53]

Poetul a fost botezat de preotul Ion Stamate, ajutat de fiul său, Dimitrie, diacon, la botez fiind
prezenți în afară de părinți, stolnicul Vasile Jurașcu, naș, și maica Ferovnia Jurașcu de la schitul
Agafton, soră cu mama.[54][53]