Mircea Cărtărescu (n.

1 iunie 1956,[1][6][7][8] București, România) este un poet,

prozator, eseist, critic literar și jurnalist român.[10][11] Este unul dintre cei
mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând
peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi.[12] Este unul dintre numele frecvent
menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus
oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România.[13][14][15] Este
membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN România și profesor la Universitatea din
București.

Cuprins
1 Biografie
1.1 Copilăria și studiile
1.2 Debutul literar
1.3 Activitatea literară
1.4 Prezent
2 Opera
2.1 Poezii
2.2 Proză
2.3 Eseu și publicistică
2.4 Jurnal
2.5 Traduceri în alte limbi
2.5.1 Audiobooks
2.6 Colaborări, volume colective
2.7 Antologii
2.8 Opere traduse
3 Premii și distincții
3.1 Decorații
4 Note
Biografie
Copilăria și studiile
Mircea Cărtărescu s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București.[16] Despre
copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială
și singura pe care a trăit-o atent”.[17] Face parte din grupul poeților optzeciști
care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu,
dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse
de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București,
el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română.[18] În 1980 prezintă
teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a
transformat în volumul "Visul chimeric", reeditat în anul 2011.[16] În anul 1999
obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc,
[19] coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura
Humanitas, de asemenea reeditată.[20]

Debutul literar
Mircea Cărtărescu a debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în
anul 1978[21], coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia
Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză "Junimea" condus de Ovid
S. Crohmălniceanu. De altfel a publicat o proză în antologia Desant'83. A debutat
în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în
anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, intre care se
remarcă Poeme de amor sau Totul.

Activitatea literară
Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică, dar și un periplu
prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul
irlandez James Joyce în capitolul intitulat Boii soarelui din romanul Ulise.
Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu.
Însă nu toți scriitorii și criticii contemporani apreciază felul în care a fost
scris Levantul. El a fost apreciat printre alții de N.Manolescu sau Ovid.S.
Crohmălniceanu, Criticul Virgil Diaconu, în revista Actualitatea literară[22],
consideră că: „Volumul Levantul se naște prin imitarea poeziei poeților
predecesori, români sau străini, pe care Mircea Cărtărescu i-a citit cu intenția
expresă de a extrage din ei propria poezie”.

Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician important al postmodernismului

românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în
străinătate. Într-un interviu realizat de Marius Chivu[23], scriitorul Gheorghe
Crăciun consideră că: „la Mircea Cărtărescu noutatea de viziune e evidentă. Corpul
e reprezentat de el ca o mașină vie, mecanică, producătoare de halucinații,
fantasme și care se instituie de multe ori ca o prezență tutelară a oricărui tip de
viziune despre obiecte, lucruri, acte imaginare...”

Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice

(fantasy) în volumul Visul (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul
Nostalgia). Ultimul său mare proiect editorial, trilogia romanescă Orbitor, are
forma unui fluture, și conține trei volume, Aripa stângă, Corpul și Aripa dreaptă,
ultimul fiind editat în luna iulie 2007. Cartea a fost scrisă sub influența
lecturii romanelor lui Thomas Pynchon, influență recunoscută deschis de autor în
interviurile sale. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană,
franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară etc. Următorul său roman
publicat Solenoid a fost de asemenea tradus în mai multe limbi și s-a bucurat de un
real succes de public. A publicat până în aceste moment patru volume din jurnalul
său intim, care se adresează mai mult cititorilor din România, acest jurnal fiind
început de autor din adolescență.

Între anii 1980 și 1989 a fost profesor de limba română la o școală generală, apoi
funcționar la Uniunea Scriitorilor, iar apoi redactor la revista Caiete Critice.
[21] Din anul 1991 este lector la catedra de Istoria literaturii române a
Facultății de Litere a Universității din București. Din anul 2004 este conferențiar
la aceeași catedră.

Prezent
Actualmente, Mircea Cărtărescu este profesor universitar la Departamentul de Studii
Literare a Facultății de Litere a Universității din București.[24] Mircea
Cărtărescu este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie.[25] Unele din cărțile sale de
povestiri publicate, De ce iubim femeile și Frumoasele străine i-au adus un succes
de box-office, figurând pe lista de cărți bestseller ale editurii care îi publică
toate cărțile și cu care a semnat un contract de exclusivitate.