Mihai

Eminescu
Dragan Razvan Alexandru
• Mihai Eminescu (născut Mihail
Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[3][4][5][6]
Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,[3]
București, România) a fost un poet,
prozator și jurnalist român, considerat,
în general, ca fiind cea mai cunoscută
și influentă personalitate din literatura
română.[7] A publicat un singur volum
antum, Poesii, compus din poemele
publicate de-a lungul vieții în revista
Convorbiri literare a societății Junimea,
din care Eminescu făcea parte.[8][9]
Printre operele notabile se numără
Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele
cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]
• Făcând parte din curentul romantic
târziu, poezia sa conține noțiuni din
metafizică, mitologie, filosofie și istorie,
pe când proza sa conține și elemente
sociologice.[10][11] Temele recurente din
opera sa sunt natura, temă tipică
romantismului, care în cazul lui
Eminescu este privită prin prisma
folclorului autohton, dragostea, uneori
violentă, alteori intimă sau
neîmpărtășită, nașterea, moartea,
cosmosul și condiția geniului.[10][12]
• S-a născut la Botoșani și a copilărit
la Ipotești, mutându-se în
adolescență la Cernăuți pentru a
urma cursurile gimnaziale unde, la
vârsta de 16 ani, a publicat primul
poem, De-aș avea.[13] La vârsta de
19 ani a început studiul filozofiei la
Universitatea din Viena, unde a
întâlnit scrierile unor autori care îi vor
influența puternic opera, precum
Platon, Spinoza, Leibniz, Kant,
Rousseau și Schopenhauer, dar și
filozofia orientală prin opere precum
Ramayana, Mahābhārata și Vedele.
[11][14]
Tot în această perioadă începe
să publice în revista Convorbiri
literare.[15] La 22 de ani a plecat la
Berlin pentru a-și continua studiile.[16]
• Eminescu a revenit în țară la 24 de
ani, stabilindu-se inițial la Iași.[17]
Activitatea jurnalistică a lui Mihai
Eminescu s-a desfășurat între anii
1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar
din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului
Conservator, față de care Eminescu
era apropiat ideologic.[18] Articolele de
gazetă urmau linia filozofică adoptată
de autor, conservatoare, dar nu
reacționară, acesta fiind un susținător
al orânduirii sociale din naștere, al
naționalismului xenofob, antisemit și
belicos și un oponent al liberalismului
burghez.[18][19][20] Viziunea sa era
relativ comună autorilor naționaliști
europeni ai vremii.[19][20]
• Epuizat de munca de zi cu zi și
probabil suferind de tulburare
bipolară, Eminescu s-a retras din
gazetărie în iunie 1883.[21][22] În
urma unei căderi nervoase în anul
1886, probleme sale de sănătate
mintală au fost interpretate,
probabil eronat, ca simptome de
neurosifilis, poetul fiind tratat cu
injecții de clorură de mercur.[21][23][24]
Eminescu a murit la 15 iunie 1889
, în sanatoriul doctorului Alexandru
Șuțu, fiind înmormântat două zile
mai târziu la cimitirul Bellu din
București. Moartea a fost datorată,
cel mai probabil, intoxicației cu
mercur.[23][25][24] Manuscrisele lui
Mihai Eminescu, 46 de volume,
aproximativ 14.000 de file, au fost
dăruite Academiei Române de Titu
Maiorescu, în anul 1902.[26] A fost
ales membru al Academiei
Române post-mortem în anul 1948
.[27]
SFARSIT
• Surse:
Informatii:https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
Poze:https://identitatea.ro/mihai-eminescu-nimeni-nu-si-
da-seama-cum-aceasta-populatie-flotanta-romaniei-fara-
legaturi-cu-pamintul-si-cu-neamul-tarii-putut-sa-devina-
elementul-domnitor-romania/