Mihai Eminescu- Este considerat de criticii literari poetul naţional al României, fiind

supranumit „luceafărul poeziei româneşti”, dar şi cel mai important reprezentant al

romantismului din literatura românească. Totodată, Eminescu s-a implicat în activităţile
Societăţii literare„ Junimea” şi a fost redactor-şef al ziarului „Timpul”, oficios al Partidului
Conservator.

Mihai Eminescu este primul care a făcut din limba română un adevărat obiect de artă, în
condiţiile în care poezia românească, nesigură, se afla abia la începuturile sale.[2] Erudit prin
complexitatea cunoştinţelor acumulate (a studiat filosofia, dreptul, medicina, a fost interesat
de economie, sociologie şi alte discipline) a avut un real succes în cariera de jurnalist,
articolele sale de critică literară, socială şi politică fiind publicate în „Timpul” şi „Curierul de
Iaşi”. Întreaga sa activitate de ziarist a fost pusă în slujba dreptului la existenţa naţională a
poporului român[3], susţinând în articolele sale cauza românilor din Transilvania şi din
Bucovina.

Activitatea literară o începe în anul 1866, când la 12 ianuarie moare dascălul sau Aron
Pumnul, în aceeaşi zi a scris prima sa poezie La moartea lui Aron Pumnul pe care o „publică”
în broşura scoasă cu ocazia nefericitului eveniment, semnând M. Eminoviciu, privatist. Cu
adevărat îşi face debutul pe 25 februarie când publică în revista „Familia” din Pesta a lui Iosif
Vulcan poezia De-aş avea, urmând ca, în acelaşi an, să mai publice aici alte cinci poezii. Iosif
Vulcan îi va schimba numele în Mihai Eminescu, nume folosit de acum încolo de toată lumea.
Din 1870 începe să publice în „Convorbiri Literare”. Pe 15 august 1871 Mihai Eminescu se
numără printre organizatorii unei măreţe serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna cu
ocazia comemorării a 400 de ani de la ctitoria mănăstirii de aici. Sosind în Iaşi este numit, cu
ajutorul lui Titu Maiorescu, director al Bibliotecii Centrale şi profesor de limbă germană la
Institutul Academic (1874). Anul următor este revizor şcolar pentru judeţele Vaslui şi Iaşi,
funcţie pe care o îndeplineşte cu un mare sârg, Mihai Eminescu inspectând o mulţime de şcoli
asupra cărora a întocmit rapoarte detaliate. Se împrieteneşte cu Ion Creangă pe care îl
determină să scrie şi-l ajută să fie primit la "Junimea". După o perioadă în care lucrează ca
redactor la „Curierul de Iaşi”, pleacă la Bucureşti unde este angajat ca redactor, apoi ca
redactor-şef, la publicaţia conservatoare „Timpul” (1877 - 1883), unde va lucra alături de Ioan
Slavici şi Ioan Luca Caragiale. Aici desfăşoară o activitate publicistică excepţională, care-i
ruinează, însă, sănătatea.