poet, prozator si jurnalist

Mihai
Eminescu
(15 ianuarie 1850-15
iunie 1889)
Mihai (Eminovici) Eminescu de profesie Totodată, Eminescu
jurnalist, poet, prozator, ales post- s-a implicat în
mortem membru al Academiei Române activităţile Societăţii
la 28 octombrie 1948. Este considerat de literare„ Junimea” şi a
criticii literari poetul naţional al României, fost redactor-şef al
fiind supranumit „luceafărul poeziei ziarului „Timpul”,
româneşti”, dar şi cel mai important oficios al Partidului
reprezentant al romantismului din Conservator.
literatura românească.
 Studiile şi activitatea poetului
În 1867 a fost sufleur şi copist în trupa lui
Eminescu a debutat în anul 1866 cu poezia La mormântul lui Aron
Iorgu Caragiale din Bucureşti, iar în anul
Pumnul care a apărut în broşura scoasă la moartea dascălului
următor a colindat din luna mai până
său, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernăuţi la
toamna împreună cu trupa lui Matei
mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul. Sub numele
Pascaly prin Transilvania şi Banat
de Mihai Eminescu, şi nu sub cel de Mihai Eminovici, i-a apărut în
(Braşov, Sibiu, Oraviţa, Timişoara, Arad).
acelaşi an la 25 februarie/9 martie (stil nou) poezia De-aş avea în
În toamna anului 1868 s-a angajat sufleur
revista „Familia” din Pesta, a lui Iosif Vulcan. Iosif Vulcan i-a
şi copist la Teatrul Naţional din
schimbat numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet, şi de
Bucureşti, colindând cu trupa lui Mihai
alţi membri ai familiei sale.
Pascaly Moldova şi Bucovina.
 În toamna anului următor a fost trimis de tatăl său la
Universitatea din Viena unde s-a înscris ca student la filosofie
şi a făcut parte din Societatea literar-socială „România” şi din S-a întors la Iaşi în anul următor,
Societatea literar-ştiinţifică „România jună”. Întrucât nu a putut 1874, unde a fost numit director al
atesta susţinerea bacalaureatului, s-a înscris ca student Bibliotecii Centrale şi revizor şcolar
extraordinar în 1869. La Viena a frecventat cursuri de drept, pentru districtele Iaşi şi Vaslui. În
economie politică, limbi romanice, anatomie, fiziologie şi 1876 a fost redactor-administrator
medicină legală. Aici l-a cunoscut pe Ioan Slavici şi a activat în la „Curierul de Iaşi”, iar în 1877 s-a
cadrul societăţii româneşti „România Jună”.
stabilit la Bucureşti. A lucrat
În 1872 a revenit în ţară şi s-a stabilit la Iaşi unde a frecventat
aproape şapte ani ca redactor la
şedinţele Junimii. În toamna aceluiaşi an a plecat la Berlin
ziarul „Timpul” în paginile căruia a
pentru continuarea studiilor. În 1873 a frecventat cursuri de
publicat peste 300 de articole.
filosofie, filosofie ştiinţei, istorie antică, istoria religiilor,
geografie şi etnografie la Universitatea din Berlin.
“Eminescu a fost intaiul care a
vorbit cu Dumnezeu romaneste si
Dumnezeu l-a inteles”
-spune foarte frumos poetul Nicolae Dabija.
Datorita celor doua principale trasaturi – muzicalitatea si cantabilitatea -care caracterizeaza
versul eminescian, opera poetului national a dat nastere la sute de lucrari muzicale, de la genurile
cele mai accesibile – liedul, romanta, madrigalul, muzica corala – pana la cele mai ample si
complexe – poemul simfonic, simfonia, cantata, oratoriul, opera si balet.
Singurele compoziții cunoscute din timpul vieții poetului sunt două romanțe semnate de Iancu
Filip (De ce nu-mi vii? și Pe lângă plopii fără soț...), ambele scrise în 1887, când Eminescu se afla în
vizită la sora sa, în Botoșani. După moartea poetului, un număr apreciabil de autori, mulți dintre ei
uitați, au scris mici piese – serenade, romanțe, valsuri – pentru voce cu acompaniament de pian
sau cor.
Din perspectiva actuală, registrul stilistic în care se încadrează aceste piese este cel al muzicii
ușoare – servesc drept argumente formele pieselor, instrumentația minimală, lipsa de notorietate
a celor mai mulți compozitori sau incapabilitatea celor cunoscuți de a-și impune compozițiile din
genuri mai largi (orchestral, vocal-simfonic, operă). Reprezentativ pentru această ultimă variantă,
dar și unul dintre cei mai apreciați astfel de autori rămâne Guilelm Șorban, cunoscut și astăzi
pentru valsurile Mai am un singur dor, Pe lângă plopii fără soț