minescu

la izvorul
ă pe prund,
cea de brazde
te o ascund.

mi întinse
piept să-mi cazi,
d din creştet vălul,
pe obraz.

, un luceafăr înzestrat cu mii de raze

de-ntuneric a făcut ca să se vază.
acea lumină ca din visuri mă deştept
e-amândouă cătră dânsa mă îndrept.

din poveste ea e naltă şi uşoară,

gingaşă şi din ochi revarsă pară,
bălâie, părul galben cade creţ,
e faţă are şi cu zâmbetul isteţ.

mei şedea-vei,
ri-singurei,
orate
flori de tei.

-n părul galben
aţ încet s-o culci,
ă gurii mele
dulci...

vis ferice,
or c-un cânt
izvoare,
e de vânt;

armonia
ut de gânduri,
easupra noastră
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...