Sunteți pe pagina 1din 20

“ La steaua care a răsărit “

Colegiul National “Jean Monnet” PLOIEŞTI


BIBLIOTECA
MIHAI EMINESCU
( 1850 – 1889 )

1869 1878 1884 1887


DESCRIERE

“ Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre,


o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului
se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic.
Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o vechi icoană, un copil predestinat
durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”
(I.L.Caragiale)

“Avea un temperament de o excesivă neegalitate, şi când o pasiune


îl apuca era o tortură nepomenită. Am fost de multe ori confidentul lui.”
(I.L.Caragiale)
DATA SI LOCUL NASTERII
La 15 ianuarie 1850 se naşte în oraşul Botoşani Mihail, al şaptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici
Documentele oficiale consemnează numele sub forma Mihail. Data este consemnată în Registrul de naşteri şi botezuri pe anul
1850 al oraşului Botoşani, fiind singura ce are acoperire documentară.
În oraşul Botoşani s-au mai născut doi mari titani ai culturii romane: Nicolae Iorga si Grigore Antipa.

“Locuinţa pãrinteascã nu era palat boieresc, ci o casã modestă dar incãpãtoare şi


gospodãreascã, nu lipsită de anume eleganţã rusticã.
Era o construcţie geometricã, putin ridicatã asupra solului, cu câte douã ferestre mari în laturi. Un
pridvor înalt in faţã, la care suiai pe vreo şapte trepte de lemn, un acoperãmânt al tindei, în chip de
fronton grec sprijinit pe douã coloane svelte, dãdeau albei clãdiri acoperite cu tablã un vag stil
neoclasic." George Calinescu
FAMILIA
Gheorghe Raluca
Eminovici Eminovici

Mihai Eminovici
COPILARIA
• Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi
prin împrejurimi.
• Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. A
urmat clasa a III-a la „Nationale Hauptschule“ din Cernăuţi, fiind
clasificat al 15-lea între 72 de elevi. A terminat clasa a IV-a
clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care a făcut două clase de
gimnaziu.
• Între 1860 şi 1861 a fost înscris la liceul german din Cernăuţi.
Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al 11-
lea în primul semestru şi al 23-lea în cel de-al doilea semestru. În
clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a avut ca profesor pe Ion G.
Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la catedră, culegător din creaţia
populară şi autor de studii de ţinută academică. Aron Pumnul l-a
calificat, în ambele semestre, cu note maxime la română. A obţinut
insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner (la limba latină)
şi la Johann Haiduk, pe ambele semestre (la matematică). Mai
târziu a mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se datora
metodei rele de predare.
• În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deşi avea o situaţie
bună la învăţătură.
• In octombrie 1864 este numit practicant la Tribunalul din
Botoşani.
• La 15 martie 1865 demisionează şi se alatură trupei teatrale Fanny
Tardini-Vlădicescu.
DEBUT

1866 este anul primelor manifestări


literare ale lui Eminescu. În 12/24
ianuarie moare profesorul de limba
română Aron Pumnul. Elevii scot o
broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor
gimnazişti. (Lăcrimioare... la
mormântul prea-iubitului lor
profesoriu), în care apare şi poezia
La mormântul lui Aron Pumnul
semnată M. Eminoviciu, privatist. La
25 februarie/9 martie (stil nou)
debutează în revista Familia, din
Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia
De-aş avea. Iosif Vulcan îi schimbă
numele în Mihai Eminescu, adoptat
şi de poet şi, mai târziu, şi de alţi
membri ai familiei sale. În acelaşi an
îi mai apar în „Familia” alte cinci
poezii.
SUFLEUR ŞI COPIST
-Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuţi – Blaj –
Sibiu– Giurgiu – Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoaştere
prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a
realităţilor româneşti, un pelerinaj transilvănean al cărui autor
moral a a fost Aron Pumnul.
-În 1867 a intrat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu
Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihai Pascaly şi, la
recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional,
unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face
turnee la Brăila, Galaţi, Giurgiu, Ploieşti.
-Iosif Vulcan l-a întâlnit in turneele prin ţară şi a obţinut de la
Eminescu poeziile La o artistă şi Amorul unei marmure,
publicate apoi în Familia din 18/30 august şi 19 septembrie/1
octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, căminarul
Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său, rătăcitor în lume.
Pascaly, fiind mulţumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleur a
doua oară şi copist al Teatrului Naţional. În 29 septembrie,
Eminescu semnează contractul legal în această calitate. Obţine
de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să
traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice -
Dezvoltată ştiinţific şi în legătura ei organică de profesorul dr.
Heinrich Theodor Rötscher (după ediţia a II-a). Traducerea,
neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre
manuscrisele rămase. Acum începe şi proiectul său de roman
Geniu pustiu.
STUDENT LA VIENA SI BERLIN
• Studii la Viena (1869-1872) şi Berlin (1872-1874)
unde urmează cursuri de filozofie, istorie, economie
politică, ştiinţe ale naturii.
• Revenit în ţară la Iaşi, este director al Bibliotecii
Universitare , apoi revizor şcolar în judeţele Iaşi şi
Vaslui, ziarist.
• Aşa cum spune Perpessicius: „...pentru Mihail
Eminescu Viena a însemnat una dintre reşedinţele
hotărâtoare ale vieţii lui...Viena a fost locul
adevăratului debut liric...Aici ar trebui pusă o
placă comemorativă pe care să fie scris: La Viena,
s-a născut în 1870, poetul Mihail Eminescu....”.
• Mai elocvente sunt cuvintele lui Tudor Arghezi:
„Viena din veacul trecut i-a dat geniului naţional
românesc un pupitru în Universitatea şi bibliotecile
ei, în persoana lui Mihai Eminescu, Făt-Frumosul
cântecelor noastre...Trei ani trăiţi la Viena n-au
însemnat puţin, în aş zice cunoştinţa de sine a unei
vocaţii profetice. Ar putea cineva să afirme că, fără
atmosfera vieneză, fructificarea poeziei autorului
Scrisorilor ar fi fost aceeaşi şi, fără această
ospitalitate, ar fi fost Viena tot atât de iubită de
români şi că emoţia cu care o vizităm arată că i-ar
fi fost tot atât de complex dedicată?”.
EMINESCU LA VIENA

Perioada petrecută de Eminescu în Viena, aşa cum


spune Perpessicius: „a fost dumbrava sfinţită cu muze
a lirismului eminescian”.
Se ştie că de pe urma lui au rămas doar patru
fotografii, făcute în diferitele perioade ale vieţii sale.
Cea pe care o cunoaştem cei mai mulţi dintre noi,
fotografia cea mai popularizată în cărţile de şcoală,
este făcută în 1869 la Praga, în drum spre Viena.
In holul central al marii Universităţi din Viena, pe un
soclu înalt din granit negru, culcat - ca şi cum s-ar fi
odihnit, era expus la loc de cinste un enorm cap
sculptat din granit roşu. El reprezenta figura unui
tânăr minunat de frumos, cu trăsături de voivod dac,
cu buzele şi bărbia puternic conturate, o frumuseţe
viguroasă şi impresionantă, figura pe care o cunoştem
din cărţile de şcoală. Din primul moment erai frapat de
asemănare şi exclamai uimit: Eminescu, acesta este
Eminescu, părere ce ţi-a confirmat-o ani de zile cununa
din lauri, împrejmuită de tricolorul românesc, ce se
află la picioarele soclului.
Pe soclu însă, cioplită în piatră se afla doar dedicaţia:
“In amintirea studenţilor şi profesorilor care au căzut
în timpul primului război mondial”.
Pe altă latură stă scris: Onoare. Libertate. Patrie. Nici
un cuvînt despre acela pe care îl reprezintă.
REÎNTOARCEREA ÎN ŢARĂ. RĂTĂCIRI
REINTOARCEREA IN TARA. RATACIRI

• În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă


şi a propus îmbogăţirea ei cu manuscrise şi cărţi vechi
româneşti. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea
Junimea
• În 6 august 1879, a murit Ştefan Micle. Văduva lui Micle
a venit la Bucureşti şi l-a rugat să intervină pentru
urgentarea pensiei sale. Împreună au făcut planuri de
căsătorie nerealizabile.
• În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde până în 1883 a fost
redactor, apoi redactor-şef (în 1880) la ziarul Timpul,
împreuna cu I.L.Caragiale şi Ioan Slavici . A desfăşurat
o activitate publicistică excepţională, care i-a ruinat însă
sănătatea.
• În 1883 aprilie publică poemul “Luceafarul” în
almanahul “România Jună” din Viena.
• În iunie 1883 are primul şoc nervos şi este internat .
Vasile Alecsandri conferenţiază la Ateneu pentru
obţinerea unui fond de întretinere a lui Eminescu într-un
sanatoriu de alienaţi.
• În data de 15 iunie
1889, în jurul orei 3
dimineaţa, poetul a
murit în sanatoriul
doctorului Şuţu din
strada Plantelor,
Bucureşti. Ziarul
Românul anunţa ziua
următoare la ştiri:
Eminescu nu mai este.
În 17 iunie Eminescu a
fost înmormântat la
umbra unui tei din
cimitirul Bellu. Sicriul
a fost dus pe umeri de
elevi de la Şcoala
normală de institutori
din Bucureşti.
Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă, au trecut în lumea fără dor, toţi trei,
în acelaşi an, 1889.
OPERA

Etapa I-a (1866-1870) cuprinde creaţiile de adolescenţă în


care se simte influienţa marilor înaintaşi:

De-aş avea
La Bucovina
Speranţa
Junii corupţi
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, etc
Etapa II-a (1870-1877) se caracterizeaza prin
îmbogaţire şi diversitate tematică:
Venere şi Madonă
Epigonii
Mortua est
Călin file din poveste
Strigoii
Sara pe deal
Floare albastră, etc
Etapa a III-a (1887-1883) reprezintă faza
deplinei maturitaţi artistice:

Singurătate
O ramâi…
Pe aceeaşi ulicioară
Scrisorile
Luceafărul
Pe lângă plopii fără soţ
Glossă
Odă în metru antic, etc
Realizată numai în 17 ani, opera lui Mihai
Eminescu este vastă (editia de “Opere”,
iniţiată de Perpessicius, cuprinde 16 volume)
şi de o mare varietate a genurilor (poezie,
proză, teatru, eseuri, filozofie, publicistică,
culegeri de folclor, traduceri), temelor si
motivelor literare, dar unitară prin
creativitatea excepţională a imaginaţiei şi a
limbajului poetic.
MEDALII EMINESCU

Medalie M.Eminescu la 143-a 1 rubla 1989


aniversare a zilei de naştere (bronz,
greutate 106 grame,diametru 60 mm,
grosime 5 mm)
Eminescu

Atâta să nu uitaţi:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.

Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui,-
că avea piele
îmbrăcată în stofă.

Atât să nu uitaţi,-
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină.

Atât să uitaţi! Numai atât,-


că El a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi vă rog, sã uitaţi!
(Nichita Stãnescu)
REALIZATOR :

BIBLIOTECAR,
Dumitrescu Oana Raluca