CONCERTUL IN LUNCA
DE VASILE ALECSANDRI
n poiana tinuit, unde zbor luciri de lun,
Floarea oaspeilor luncii cu grbire se adun,
Ca s-asculte-o cntrea revenit-n primvar
Din strintatea neagr, unde-i viaa mult amar.
Roi de flcri uurele, lucioli scnteitoare
Trec n aer, stau lipite, de luminrele-n floare
Rspndind prin crengi, prin tufe o vpaie albstrie
Ce mrete-n mezul nopii dalba luncii feerie.
Iat, vin pe rnd, preche, i ptrund cole-n poian
Bujorelul vioi, rumen, cu nltua odolean,
Friori i romnie care se ain la drumuri,
Clopoei i mzrele, mbtate de parfumuri.
Iat frageda sulcin, stelioare, blnde nalbe,
Urmrind pe busuiocul iubitor de snuri albe.
Dediei i garofie, prguite-n foc de soare,
Toporai ce se nchin gingaelor lcrimioare.
Vine cimbrul de la cmpuri cu fetica de la vie,
Nufrul din balt vine ntristat, fr soie,
i ct el apare galben, oacheele viorele
Se retrag de el departe, rznd vesel ntre ele.
n poian mai vin nc elegante floricele,
Unele-n condurii doamnei i-n rochii de rndunele,
Altele purtnd n frunte, nirate pe o raz,
Picturi de rou dulce care-n umbr scnteiaz.
Ele merg, s-adun-n grupe, se feresc de buruiene
i privesc sosind prin aer zburtori cu mndre pene,
Dumbrvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matas,
Ciocrlii, oaspei de soare, rndunele,-oaspei de cas.
Mierle vii uiertoare, cucul plin de ngmfare,
Gaia ce imiteaz orice sunete bizare,
Stiglei, presuri, macalendri ce prin tufe se alung
i duioase turturele cu dor lung, cu jale lung.
Iat, vin i gndceii n hlamide smluite;
Iat grieri, iat fluturi cu-aripioare pudruite,
i culbeci care fac coarne purtndu-i casa-n-spinare
La ivirea lor poiana clocotete-n hohot mare.
Iat-n urm i albine aducnd n gur miere
Zburtorii gust-n grab dulcele rod cu plcere,
Apoi sorb limpidea rou din a florilor potire,
optind florilor n tain blnde oapte de iubire.
Dar, tcere! Sus pe-un frasin un lin freamt se aude!
Toi rmn n ateptare. Cntreaa-ncet prelude.
Vntul tace, frunza deas st n aer neclintit
Sub o pnz de lumin lunca pare adormit.
n a nopii linitire o divin melodie
Ca suflarea unui geniu pintre frunze-alin adie,
i tot crete mai sonor, mai plcut, mai frumoas,
Pn ce umple-ntreaga lunc de-o vibrare-armonioas.
Gnditoare i tcut luna-n cale-i se oprete,
Sufletul cu voluptate n estaz adnc plutete,
i se pare c s-aude prin a raiului cntare
Pe-ale ngerilor harpe lunecnd mrgritare.
E privighetoarea dulce care spune cu uimire
Tainele inimii sale, visul ei de fericire
Lumea-ntreag st ptruns de-al ei cntic fr nume
Macul singur, ro la fa, doarme, dus pe ceea lume!
