Concertul n lunc
de Vasile Alecsandri n poiana tinuit, unde zbor luciri de lun,
Floarea oaspeilor luncii cu grbire se adun, Ca s-asculte-o cntrea revenit-n primvar Din strintatea neagr, unde-i viaa mult amar.
Roi de flcri uurele, lucioli scnteitoare Trec n aer, stau lipite, de luminrele-n floare Rspndind prin crengi, prin tufe o vpaie albstrie Ce mrete-n mezul nopii dalba luncii feerie.
Iat, vin pe rnd, preche, i ptrund cole-n poian Bujorelul vioi, rumen, cu nltua odolean, Friori i romnie care se ain la drumuri, Clopoei i mzrele, mbtate de parfumuri.
Iat frageda sulcin, stelioare, blnde nalbe, Urmrind pe busuiocul iubitor de snuri albe. Dediei i garofie, prguite-n foc de soare, Toporai ce se nchin gingaelor lcrimioare.
Vine cimbrul de la cmpuri cu fetica de la vie, Nufrul din balt vine ntristat, fr soie, i ct el apare galben, oacheele viorele Se retrag de el departe, rznd vesel ntre ele.
n poian mai vin nc elegante floricele, Unele-n condurii doamnei i-n rochii de rndunele,
Altele purtnd n frunte, nirate pe o raz, Picturi de rou dulce care-n umbr scnteiaz.
Ele merg, s-adun-n grupe, se feresc de buruiene i privesc sosind prin aer zburtori cu mndre pene, Dumbrvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matas, Ciocrlii, oaspei de soare, rndunele,-oaspei de cas.
Mierle vii uiertoare, cucul plin de ngmfare, Gaia ce imiteaz orice sunete bizare, Stiglei, presuri, macalendri ce prin tufe se alung i duioase turturele cu dor lung, cu jale lung.
Iat, vin i gndceii n hlamide smluite; Iat grieri, iat fluturi cu-aripioare pudruite, i culbeci care fac coarne purtndu-i casa-n-spinare... La ivirea lor poiana clocotete-n hohot mare.
Iat-n urm i albine aducnd n gur miere... Zburtorii gust-n grab dulcele rod cu plcere, Apoi sorb limpidea rou din a florilor potire, optind florilor n tain blnde oapte de iubire.
Dar, tcere!... Sus pe-un frasin un lin freamt se aude!... Toi rmn n ateptare. Cntreaa-ncet prelude. Vntul tace, frunza deas st n aer neclintit... Sub o pnz de lumin lunca pare adormit.
n a nopii linitire o divin melodie
Ca suflarea unui geniu pintre frunze-alin adie, i tot crete mai sonor, mai plcut, mai frumoas, Pn' ce umple-ntreaga lunc de-o vibrare-armonioas.
Gnditoare i tcut luna-n cale-i se oprete, Sufletul cu voluptate n estaz adnc plutete, i se pare c s-aude prin a raiului cntare Pe-ale ngerilor harpe lunecnd mrgritare.
E privighetoarea dulce care spune cu uimire Tainele inimii sale, visul ei de fericire... Lumea-ntreag st ptruns de-al ei cntic fr nume... Macul singur, ro la fa, doarme, dus pe ceea lume!
