Caietele de Vitalie Tulnic

Din câte ai văzut până acum,

Culoarea albă-i cea mai înțeleaptă.
Culoarea zilei, așteptând în drum
Când cu ghiozdanul o zbughești din casă.
Culoarea unui măr împodobit
Cu flori catifelate și ușoare.
De-atâta spumă – mâine negreșit
Livada o să ieie și-o să zboare!
Culoarea pâinii ce își dă puteri
Și-a lânii calde, răsucite-n gheme.
Ai mai văzut culoarea asata ieri
În tâmpla mamei, fulguind devreme...
Pe-ntreg pământul – zeci de porumbei
O fâlfâie pe aripe, departe...
Aduce vântul albe flori de tei
Pe paginile albe dintr-o carte.
Din fiecare nou și alb caiet
Culoarea-n așteptare te privește...
Și atingându-i foile încet,
Obrazul alb al foilor zâmbește.
Caietele sunt cel mai mare dar...
Când desfăcute larg le ai pe masă,
Să nu pătezi cu degetul murdar
Culoarea curățeniei, frumoasă!
Pune deoparte ce a scris,
Închide bine noaptea-n călimară
Și trage peste câmpul foii nins
Coperta, ca un cer senin de vară...