Fenomenul Iulia Hasdeu, de la copilul genial care invata franceza la doi ani la

fenomenele paranormale ale tatalui distrus de durere

Elisabeth Bouleanu,

Copilul genial al culturii romane invata franceza la varsta de doi ani si scria nuvele la opt ani. Iulia Hasdeu a
fost prima romanca admisa la Sorbona. A murit la 18 ani, lasand in urma un tata devastat de durere. Bogdan
Petriceicu Hasdeu si-a petrecut restul vietii cautand prin toate mijloacele sa mentina legatura cu spiritul fiicei
sale.
"O copila in ai carei ochi si pe a carei frunte stralucea lumina cea mai intensa si cea ai gingasa a stiintei". Asa
este descrisa Iulia Hasdeu, copilul fenomen al culturii romane care a trait grabit doar 18 ani, studiind pana la
varsta majoratului cat altii nu au reusit intr-o viata. Cat a trait, si-a uimit semenii cu genialitatea ei. Cand a
murit, a intristat o lume intreaga cu destinul tragic si cu drama parintelui indurerat care a refuzat despartirea de
ea. Iulia Hasdeu a continuat sa uimeasca si dupa moarte, cand in urma incercarilor disperate ale tatalui de a ii
contacta spiritul au aparut fenomene paranormale inexplicabile. A lasat in urma un exemplu de geniu, o drama
parinteasca si un fenomen cu multe semne de intrebare.
Unicul si cel mai dorit copil al lui Bogan Petriceicu Hasdeu s-a nascut pe 14 noiembrie 1869 la Bucuresti. Era
anul in care savantul si scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu isi depusese candidatura la academie si a fost
refuzat. Se spune ca nimic n-a mai contat pentru tatal Hasdeu in afara bucuriei venirii pe lume a Iuliei, un copil
dorit si asteptat de multa vreme. Primele semne ale genialitatii Iuliei au aparut la varsta de doi ani. La varsta la
care copiii abia pronunta cuvintele, geniala Iulia a inceput sa citeasca. La doi ani a inceput sa invete franceza,

iar la patru ani deja deslusise tainele scrisului. La cinci ani crea nuvele. La sapte ani se putea lauda cu primele
scrieri, naratiuni precum Mihai Voda Viteazul sau poeme precum Domnia lui Tepes Voda, Oaselor lui Tepes
Voda.
Un copil genial
Nu numai parintii erau uimiti de genialitatea copilului, ci toti apropiatii familiei. Se spune ca Alexandru
Macedonski, venit in vizita in casa lui Hasdeu, a ramas uimit de inteligenta copilei. Poetul ar fi intrebat-o pe
fetita daca stie o poezie, iar Iulia nu i-ar fi raspuns, ci i-ar fi intors intrebarea: "Dar tu?". Macedonski i-a recitat
o poezie pe care fetita a ascultat-o cu atentie si i-a recitat-o cuvant cu cuvant, cateva minute mai tarziu, spre
uimirea acestuia.
La 11 ani a scris deja o piesa de teatru, tragedie in trei acte numita "Dama de circ". Cand parintii si invatatorii siau dat seama ca au in fata un copil genial, pentru Iulia s-a facut o exceptie, nemaiintalnita pana atunci in
invatamantul romanesc. Micuta Iulia, despre care se spune ca avea o fizionomie care o arata chiar mai mica
decat varsta sa, a sustinut examenele de absolvire ale ciclului primar la opt ani. In 1877 a dat examenul cumulat
pentru clasele I-IV, la Scoala Primara de baieti nr. 2 si pe 27 septembrie 1877 a primit un "atestat de clasele
primare de baieti". Se spune despre Iulia ca avea o necesitate vitala de cunoastere. "Necesitatea fizica fireasca in
acest admirabil organism de a studia, pricepe si stapani cat mai mult din cunostintele spiritului uman o silea sa
iasa din micile ocupatii ale claselor gimnaziale", scrie Ionescu Gion in "Portrete istorice".
Prima romanca studenta la Sorbona
Iulia Hasdeu s-a inscris in anul scolar 1877-1878 in clasa I la Liceul "Sf. Sava". A absolvit gimnaziul in vara
anului 1881cu rezultate stralucite: numai medii de 9 si 10. Pasionata de muzica si cu o voce extraordinara, a
terminat Conservatorul, la sectia de canto si pian. "A scrie, a cugeta, a descoperi singura noi orizonturi era
pentru Iulia Hasdeu petrecerea cea mai frunte", mai spune Ionescu Gion.
La numai 16 ani, in 1886, Iulia Hasdeu a devenit prima romana inscrisa la Universitatea Sorbona. Urma sa
sustina licenta in Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universitati. Se spune ca, la Paris,
copila de 16 ani a reusit sa uimeasca toti profesorii. Studia intens, lua lectii de pictura si lectii de canto de la
profesori celebri ai vremii. Sanatoasa, puternica, vesela si glumeata, asa o descrie Ionescu Gion pe Iulia, la
varsta de 17 ani, cand uimea mediul universitar de la Sorbona. "Lampa ei si vara, si iarna se stingea cu miezul
noptii pentru a se reaprinde dupa cinci sau chiar mai putine ceasuri de odihna. A trai era pentru ea a scrie, citi si
cugeta. Iulia Hasdeu strabatea fara incetare intreg universul stiintei", scrie Ionescu Gion.
A ignorat primele semne de boala
Cosmarul bolii a inceput in 1887 cand au aparut primele semne de tuberculoza. "Ce-mi pasa! zise fecioara si in
fata eroicei sale nepasari toti o crezura", mai noteaza Ionescu Gion, potrivit caruia fata ar fi ignorat primele
semne de imbolnavire, fiind prea preocupata cu studiul.
,,Cat despre renuntarea la continuare studiilor mele si reintoarcerea in tara inainte de a fi cel putin licentiata, nici
nu ma gandesc. Nu o voi face, chiar daca ar trebui sa mor si nicio putere omeneasca nu ma va obliga. Nu am
muncit toata copilaria si tineretea pentru a ma opri chiar cand sunt aproape de a ajunge in port. Sunt inca vie si
nu voi renunta la aceasta munca atata timp cat imi ca ramane o picatura de sange in vene si un suflu de viata in
piept", ii scria Iulia de la Paris, tatalui ei.
In vara anului 1887, in vizita la Curtea de Arges, Iulia era o tanara care parea sa aiba tot viitorul inainte. " Era
rumena, frumoasa, vesela, zvelta in talia-i subtire si mladioasa, cu ochii umezi de zglobie fericire, prietenoasa si

glumeata fara urma de cochetari, inflacarandu-se in orice discutie in care idealul si arta erau in joc. Cine ar fi
crezut ca in pieptul ei zacea raul care nu iarta", scrie Ionescu Gion.
A continuat sa scrie pe patul de moarte

Iulia s-a intors la Paris, insa boala s-a agravat si a fost nevoita sa intrerupa studiile in aprilie 1888. Parintii au
dus-o la Montreux, apoi in Elvetia. Desi doctorii i-au prevazut vindecarea, boala a avansat galopant. S-a intors
in tara si parintii au dus-o la Agapia si apoi la Bucuresti. "Calatorii lugubre, negre, infasate in intunericul amar
al disperarii si-n care nu se zarea ca lumina arzatoare, decat surasul dulce trist si supus al tinerei fecioare", mai
noteaza Ionescu Gion.
Se spune ca, desi Iulia a ignorat inceputurile bolii si a sperat pe tot parcursul lunilor de chin in care scuipa
sange, spre final, se impacase cu moartea. "Diafana in albeata-i de marmura, Iulia Hasdeu simtea cu fiecare zi ce
trece ca viata scade in pieptul chinuit. Nici nu simtea manie, nici revolta. Regrete si sublima resemnatiune", mai
spune istoricul despre finalul tragic al tinerei. Pe patul de muribunda a continuat sa scrie poezii si cugetari pe
bucati de hartie. In martie 1888 a scris, resemnata in fata finalului, poezia "Moartea". S-a stins din viata pe 29
septembrie 1888.
Dupa moartea sa, Hasdeu a descoperit cugetari, poezii, schite de drama si comedii, materiale ale tezei de
doctorat, o cantitate impresionanta de notite scrise de tanara inclusiv pe patul in care a zacut luni bune. "Pentru
ea a fost o pornire irezistibila a mintii de a scrie, de a produce, de a realiza lumea de idei care clocotea in
puternica-i inteligenta", explica Ionescu Gion.Tanara a fost inmormantata la cimitirul Bellu.

Parintele indurerat s-a refugiat in spiritism

50 de ani avea Bogdan Petriceicu Hasdeu la moartea Iuliei. Se spune ca Hasdeu nu s-a resemnat niciodata. Luni
in sir si-a plans fiica si a asteptat un semn de la ea. Legenda spune ca, la sase luni de la moarte Iuliei, in martie
1890, scriitorul a primi un semn. "Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase,
primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie, langa masa mea de lucru.
De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane. Cum Nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara
ca s-o stiu, mana mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai
scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic. Deodata mana mea se puse
intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma
simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte
limpede: <<Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu>>" - (Sunt
fericita; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui sa-ti fie indeajuns). Era scris si iscalit cu slova fiicei mele" ,
avea sa scrie Hasdeu in cartea Sic Cogito.
Dupa primul semn primit de la fiica sa, Hasdeu si-a facut un scop in viata din a regasi spiritul acesteia prin orice
mijloace. S-a refugiat in spiritism. Initial a construit un templu in amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, acolo
unde o inmormantase. "Micul Templu" n-a fost insa de ajuns si in 1893 a luat decizia sa ridice pentru fiica un
castel. Castelul de la Campina a fost ridicat intre ani 1894-1896, dupa planurile pe care insasi Iulia i le-ar fi
transmis tatalui de pe lumea cealalta

Marele Templu al Iuliei

Se spune ca "Marele Templu", castelul Iuliei Hasdeu de la Campin,a a fost construit in asa fel incat tatal scriitor,

ramas in urma, sa poata lua legatura cu fiica aflata intr-o alta lume. Cifrele misterioase 3 si 7 au stat la baza
geometriei arhitecturii. Locul este plin de simboluri despre care Hasedu a crezut cu tarie ca ii vor inlesni
comunicarea cu fiica sa.
La castel, Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris prima carte de spiritism din literatura romana - " Sic Cogito", carte
creata dupa sfaturile primite de la Iulia. ,,Tonul lor trebuie sa fie impunator si convins, un fel de Sic cogito,
adeca: cine poate sa se convinga, cu atat mai bine pentru el, cine nu - cu atat mai rau... Cat priveste pe al tau Sic
cogito, sa stii ca el va fi cuvantul tau final si totodata titlul operei intregi", i-a fi spus Iulia tatalui sau.
Scriitorul era convins ca "Marele Templu" este casa fiicei sale. "Asta nu e opera mea, este opera fiicei mele,
stapana castelului. Noi suntem aci numai in gazda", spunea Hasdeu celor veniti in vizita la castel.
Printre cei care l-au vizitat pe Hasdeu la castel, locul in care acesta s-a refugiat dupa moartea Iuliei, s-a numarat
si Ioan Luca Caragiale. Dramaturgul, impresionat de cladire, a descris "Marele Templu" astfel: "Templul este
orientat catre rasarit, baza avand forma unei cruci, iar axa principala cazand perpendicular pe meridian. Are
doua corpuri cu cate un etaj si un donjon central, sugerand prin aceasta conceptul trinitatii. Pe usa masiva de la
acces, fixata pe un ax de fier, era incrustat blazonul familiei Hasdeu, Pro fide et patria, si dictonul lui Galilei, E
pur si muove. In interior, sub domul Inalt al donjonului central, In mijlocul salii circulare, se afla un stalp de
marmura trandafirie, de care se rezemau doua scari de fier urcand spre braul donjonului, unde era o galerie
metalica. La nivelul galeriei, deasupra stalpului de sustinere a scarilor, se afla un podium purtand statuia lui
Iisus, din lemn colorat, executata de sculptorul Casciani din Paris. Domul era luminat de trei usi cu vitralii. In
spatele lui Iisus, sub o fereastra rotunda, era bustul Iuliei, acoperit de un val alb, subtire. La baza stalpului de
marmura se afla fotografia Iuliei din ziua inmormantarii. Corpurile laterale ale castelului aveau cate doua
saloane, unul mai mare, altul mai mic. Intr-unul era asezat pianul Iuliei, despre care se spune ca ar fi cantat
exclusiv. In celalalt era biblioteca Iuliei si portretul ei in marime naturala. O locuinta in care spiritul Iuliei se
putea usor identifica..."
..

Spiritul "Lilicai" la castel

Pentru spiritul "Lilicai", asa cum o alinta sciitorul pe fiica sa trecuta in nefiinta, Hasdeu a facut o camera
speciala de spiritism. Camera, perfect intunecata, avea o gaura intr-un perete prin scriitorul credea ca avea acces
spiritul ,,Lilicai. In aceasta camera a incercat Hasdeu sa surprinda in fotografii spiritul Lilicai, dar nu a reusit.
Multi l-a catalogat pe Hasdeu drept "nebun" si au crezut despre scriitor ca si-a pierdut mintile de durere si ca
toate povestile despre spiritul Iuliei sunt doar plasmuiri ale unei minti bolnave. Au existat insa si personalitati
ale vremii, precum pictorul Nicolae Grigorescu sau Th. Speranta, care i-au dat crezare lui Hasdeu, ba chiar au
participat la sedintele de spiritism.
Pe seama castelului si a camerei de spiritism s-au creat nenumarate legende. S-a spus ca, in unele nopti, Iulia
Hasdeu putea fi auzita cantind la pian, in aplauzele tatalui sau. S-a spus, de asemenea, ca Iulia insasi ar fi fost
vazuta de localnici pe terasa cu un buchet de margarete in brate. Legenda spune ca, a doua zi dupa aparitie,
gradinarul ar fi gasit in curte flori de margarete, desi nu era sezonul florilor. Castelul, ramas in picioare si astazi,
continua sa fie un loc incarcat de legende si misticism, amintire a copilului grabit si genial plecat prea devreme
si a durerii unui tata care si-a pierdut tot ce avea mai scump pe lume.