Trei, doamne, şi toţi trei!

Versuri George Coșbuc

Avea şi dânsul trei feciori,  El sta năuc şi nu credea. 

Şi i-au plecat toţi trei deodată Să-i moară Radu! Acest lucru
La tabără, sărmanul tată!  El nu-l înţelegea. 
Ce griji pe dânsul, ce fiori, 
Când se gândea că-i greu războiul,  Blăstem pe tine, braţ duşman! 
N-ai timp să simţi că mori.  - "Dar George-al nostru cum o duce? 
- "Sub glie, taică, şi sub cruce, 
Şi luni trecut-au după luni - Lovit în piept d-un iatagan! 
Şi-a fost de veste lumea plină,  - "Dar bietul Mircea? î - "Mort şi Mircea
Că steagul turcului se-nchină; Prin văi pe la Smârdan. 
Şi mândrii codrului păuni, 
Românii-au isprăvit războiul,  El n-a mai zis nici un cuvânt;
Că s-au bătut nebuni.  Cu fruntea-n piept, ca o statuie, 
Ca un Cristos bătut în cuie, 
Scria-n gazetă că s-a dat Ţinea privirile-n pământ, 
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară Părea că vede dinainte-i
Toţi cei plecaţi de astă-vară - Trei morţi într-un mormânt. 
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul Cu pasul slab, cu ochii beţi
Din cei care-au plecat.  El a plecat, gemând p-afară, 
Şi-mpleticindu-se pe scară, 
Şi-ai lui întârziau! Plângând Chema pe nume pe băieţi, 
De drag că are să-i revadă,  Şi se proptea de slab, sărmanul, 
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă Cu mâna de păreţi. 
Cu ochii zarea măsurând, 
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme Nu se simţea de-i mort ori treaz, 
Gemea, bătut d-un gând.  N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească -
Nădejdea caldă-n el slăbea,  Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
Pe cât creştea de rece gândul.  S-a pus, înmormântând în palme-i
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,  Slăbitul său obraz. 
Dar nimeni ştire nu-i ştia. 
El pleacă-n urmă la cazarmă Şi-a stat aşa, pierdut şi dus. 
Să afle ce dorea.  Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară, 
Căprarul vechi îi iese-n prag.  Şi-n urmă soarele-a apus, 
- "Ce-mi face Radu? î el întreabă,  Iar bietul om sta tot acolo
De Radu-i este mai cu grabă,  Ca mort, precum s-a pus. 
Că Radu-i este cel mai drag. 
- "E mort! El a căzut la Plevna Treceau bărbaţi, treceau femei, 
În cel dintâi şirag!  Şi uruiau trăsuri pe stradă, 
Soldaţi treceau făcând paradă, -
O, bietul om! De mult simţea Şi-atunci, deştept, privi la ei
Că Radu-i dus de pe-astă lume,  Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
Dar astăzi, când ştia anume,  "Trei, Doamne, şi toţi tr ei!
  Povestea unei coroane de oțel,
București, 1899; ediție îngrijită și prefață de
publicată în 1904 în volumul Cîntece de Teodor Vârgolici, București, 1992; ediția
vitejie. Iași, 1997;
 Din țara Basarabilor, București, 1901;
George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, satul  Ziarul unui pierde-vară, București,
Hordou din Districtul Năsăud, comitatul 1902;
Bistrița-Năsăud, azi, comuna Coșbuc, județul  Dintr-ale neamului nostru, București,
Bistrița-Năsăud; d. 9 mai 1918, București) a 1903;
fost un poet, critic literar, ocazional
 Cântece de vitejie, București, 1904;
și traducător român din Transilvania,
 Superstițiunile păgubitoare ale
membru titular al Academiei Române din
poporului nostru, București, 1909;
anul 1916. Volume
publicate[modificare | modificare sursă]  Balade, București, 1913;
 Drumul iubirii, București, 1916;
 Blestem de mamă, Sibiu, 1885;  Povești în versuri, ediție îngrijită de
 Pe pământul turcului, Sibiu, 1885; Nicolae Drăganu, Sibiu, 1921
 Fata craiului din cetini, Sibiu, 1886;
 Draga mamei, Sibiu, 1886;
 Fulger, Sibiu, 1887;
 Balade și idile, București, 1893;
 Fire de tort, București, 1896;
 Războiul nostru pentru neatârnare,
București, 1899; ediție îngrijită și prefață de
Andrei Gligor, Craiova, 1995;