Caracterizarea personajului principal Onache Cărăbuş din opera

,,Povara bunătăţii noastre ” de Ion Druţă

Romanul ,,Povara bunătăţii noastre ” este o frescă cu aspecte multilaterale și nenumărate observații
adânci asupra valorilor etice care pune in discuție cu efect artistic, destinul istoric al meleagului dintre
Prut si Nistru. Pe planul principal al narațiunii se află Onache Cărăbuș un personaj complex ce reprezintă
o imagine generală al unui întreg popor.

Protagonistul operei se încadreaza in tipologia muncitorului de la ţară și a ţăranului perseverent întrucât

provine dintr-o clasă socială inferioară. La prima vedere Onache Cărăbuș este un țaran obisnuit harnic,
care deține darul de a captiva atenția cu poveștile depre comunitatea satului sau. Dar odata cu
frământările, conflictele și dramele suferite pe parcursul operei observăm setea lui de viată, optimismul
și înțelepciunea întruchipate în muncă, astfel representând un adevârat „pilon al moralității”.

Efigie a țăranului basarabean al epocii, Onache Cărăbuș este un personaj viu datorită, în primul rând,
propriilor sale idei, sentimente și atitudini. Vorbirea personajului este puternic combinată cu o nuanță
de ironie ușoară având ca rol un subtext semnificativ. Scriitorul nu ocolește caracterizarea directa a
personajului: „Tărâna era cea mai mare dragoste a lui Cărăbuș, era cel mai frumos cântec al lui, un
cântec ce se cerea cântat cu măsură și trebuia ținut minte cuvânt cu cuvânt. […] E mare lucru când omul
are noroc şi Onache Cărăbuş părea să-l aibă”

El este un om de cinste, un om cu obrazul curat, un om de demnitate, care valorifică tradițiile și

obiceiurile pământești. Pentru Cărăbuș e de neconceput sa te pricopsești cu ceva fără a te trudi: „S-a
obișnuit a socoti drept al său numai ceea ce era plătit cu sudoarea, cu truda celor două brațe. Restul nu
l-a ispitit niciodată”. Omul și Munca sunt cele doua mari credinte ale lui Onache. Aceasta folozofie este si
cauza înstrăinarii sale asupra Ciuturei, care își schimbă ușor poziția fată de muncă.

Firea lui Onache Cărăbuș este dezvăluită în raport și cu celelalte personaje. El și Țincuta respectă valorile
culturale și idea de vatră părintească, pe când Mircea a devenit strain pentru Onache întrucât cei doi
reprezintă două opusuri, două moduri de viață unul tradițional iar altul modern: „ Onache Cărăbuș nu
prea avea ochi să-i vadă pe tractoriști. Că i-a trebuit lui fier, i-a trebuit lui tractor?”

Evoluția sa este reflectată nu doar prin interacțiunea cu alte personaje dar și evenimentele realitații
cumplite a Basarabiei în aceea perioadă istorică. Tendința sa de a vedea latura pozitivă a lucrurilor este
evidențiată cand se întoarce de la război si află ca satul a ars: „ A ars Ciutura? Să tot ardă mult și bine -
mare lucru dacă mai ard două sute de căsuțe? O fi ars Ciutura, nu-i vorbă, dar cerul de deasupra satului
a rămas?” Iar alte exemple ar fi în momentul când cei doi băieți ai săi au murit pe front acesta împarțea
trecătorilor de pomană pere din propria livadă, sau când organizează „praznice” in amintirea soției sale.

Astfel, concluzionând cele spuse mai sus pot sa spun ca, Onache Cărăbuş reprezintă imaginea dramei din
istoria neamului moldovenesc din Basarabia în perioada interbelică, iar opera în întregime este marcată
de tendința clară a autorului de a poetiza principiile patriarhale din trecut, bazate pe proprietatea
privată și pe neacceptarea noului mod de viață socialist a căror consecințe se simt și in ziua de astăzi.