Ion Druță
„Povara bunătății noastre”
Mesajul operei (enunț): Problemele împărțirii pământurilor de către țărani în timpul celui de-
al Doilea Război Mondial
Onache Cărăbuș Tipul uman
Țăranul basarabean
Tema:Satul Ciutura
Citat: ,,ajungând acum un
Temele/Imaginile sat destul de
identificate măricel ,dar,între noi fie
vorba,nu era el nici prea-
prea,nici foarte-foarte”.
Problemele abordate Problema: Soarta țăranului
Citat „De când e lumea, ei
au mers împreună, poporul
şi pământul lui..., deoarece
pământul este vatra şi
soarta unui popor“.
Trăsături de bază
1. Promotorul tradițiilor și valorilor
naționale
Citat: ,, Țărâna era cea mai mare
dragoste a lui Cărăbuș,fiind iubit și el
de pământ și de aceea era norocos”,
2. Înțelept
Citat: :„Onache niciodată nu se grăbea
să afle adevărul acolo unde era rost de
ghicit.Îi plăcea să-și puie mintea la
plug…”.
3. Harnic
Citat: construind o casă:,,o sărmană
căsuță,ridicată dincolo de marginea
satului…”.
4. El este caracterizat direct de
către un alt
personaj,Haralambie,ca fiind:
„Deșteptul cela de Onache o tot
împroșcat el satul cu zicale și
porecle,dacă minte Dumnezeu
nu i-o prea dat”
5. Ambițios
Citat: :„Onache s-a apucat și a sădit
vreo zece cinsprezece vișinari în
lungul hatului,așa numai unde și
unde,pentru a însemna mai mult
locul”.
Tema Casa
Citat:,, căsuța ceea nici nu prea arăta
încă a căsuță-patru pereți,acoperiș,loc
de ușă,loc de fereastră,iar încolo-
paie,lut,sărăcie și deznădejde.”
Problema:
 M. macii M. pădurii
Motive: ,,cam prin iunie,în ograda lui ”Groaza pădurilor vine încet,tăind
Cărăbuș prind a răsări macii semănături ,tăind câmpuri,tăind
roșii,maci fierbinți.” arături...”.

M. porții
,,Porțile se fac pentru a
putea intra și ieși cu
trăsura,iar portițele-pentru
musafiri”.
M. crucea
,,Sfârșitul lumii,ziceau bătrânii făcându-
și semnul crucii...”.

Critică literară Opera literară a lui Ion Druță a reprezentat o formă de rezistență
națională și spirituală în fața încercărilor sovietice de subminare a
culturii și tradițiilor naționale românești .Scriitorul a impus o „formulă
narativă lirico-simbolică”, potrivit acad. Mihai Cimpoi, cultivând o
narațiune baladescă cu vădite aspecte polemice în spiritul prozei lirice
ce se impunea tot mai mult în literaturile rusă, ucraineană sau
kirghiză.Literatura sa se înscrie pe linia tradiției prozei moldovenești
cultivate de Ion Creangă și Mihail Sadoveanu, cu o curgere domoală a
întâmplărilor și cu o oralitate evidentă.

Alte informații:

Rezumat ,,Povara bunătății noastre”

1. Balade din cîmpie

Într-una din zilele de primăvară, poposește în Ciutura „oarecum abătută, întristată de
marile urâțenii ale acestei lumi” o fiară mitică, considerată a fi Marele Apărător al câmpiei
trimis de Dumnezeu pentru a-i apăra pe oamenii acelor locuri de haitele sălbatice de lupi.
Dulăul se stabilește în ograda lui Onache Cărăbuș. Țăran hâtru și proaspăt căsătorit,
Onache începuse să-și construiască o casă pe dealul mare, după ce se certase cu fratele
său de cruce Haralampie care își construise casa pe dealul mic. Dar, spre deosebire de
Haralampie care alesese un pământ fertil ca loc de casă, Onache a nimerit un pământ sterp
și bătut de vânturi. Poposirea dulăului (numit Molda după cățeaua lui Dragoș Vodă din
legenda descălecatului Moldovei) în curtea lui Onache determină tratarea cu respect a
stăpânului de către săteni și contribuie la creșterea bunăstării gospodăriei. După vreun an
de la acea întâmplare, Molda începe brusc să urle și fuge în pădure, fără a se mai întoarce.
A doua zi, ciuturenii află că începuse Primul Război Mondial.
După ce a luptat timp de patru ani în Armata Rusă, Onache Cărăbuș ajunge într-o primăvară
pe malul stâng al Nistrului și află că râul devenise granița între Rusia și Regatul României.
Dornic să ajungă acasă, el se aruncă noaptea în apele umflate de sloiuri de gheață ale
Nistrului și, sleit de puteri pe la mijlocul râului, este salvat de Molda, care-l văzuse de pe
stâncile aflate pe malul drept și sărise în ajutorul său. Ajuns în Basarabia, Onache află că
satul Ciutura arsese chiar în noaptea sosirii sale. Într-o duminică frumoasă de la începutul
lunii mai, Onache merge cu soția sa, Tincuța, la pădure, urmat de câteva perechi de soți
tineri, iar în ziua următoare ei se apucă serios de treabă și își refac gospodăriile distruse de
foc. La vreo nouă luni s-au născut în sat unsprezece copii, printre care și Nuța, fiica lui
Onache.

Odată cu trecerea timpului, Haralampie devine tot mai bogat, cumpărând pământurile
vecine. Fiul său, Nică, elev la un liceu industrial din Soroca, se îndrăgostește de Nuța, iar cei
doi tineri decid să se căsătorească. Înainte de nuntă, Nuța suferă un accident și devine
șchioapă, iar Nică se căsătorește cu fata primarului din satul vecin Nuieluși; mireasa era
urâtă, dar avea o zestre mare. Doi ani mai târziu, pe când se întorcea de la cosit într-o
noapte de vară, ciutureanul Mircea Moraru se întâlnește cu Nuța care venea de la Iași și cei
doi tineri petrec împreună o noapte de dragoste în căruța cu fân, iar fata se mută apoi la
casa bărbatului său.

Onache Cărăbuș este mobilizat în Armata Română în primăvara anului 1940, dar se
întoarce acasă după ce Basarabia fusese ocupată de către URSS. Ocupanții sovietici
împărțiseră țăranilor moșia unui arendaș din Nuieluși, iar familia Cărăbuș primise două
hectare semănate cu maci, starea materială a ciuturenilor îmbunătățindu-se mult. Eliberarea
Basarabiei de către Armata Română a dus la reinstalarea vechilor rânduieli, iar țăranii ce
ocupaseră moșia arendașului au fost cercetați de jandarmi și bătuți. Cei doi băieți ai lui
Onache au plecat pe front și au murit în război.

După reocuparea Basarabiei de către URSS în primăvara anului 1944 casele ciuturenilor i-
au găzduit timp de două săptămâni pe ostașii sovietici ce înaintau înspre vest. Chiaburul
Haralampie (al cărui fiu, Nică, se refugiase în România) a fost ridicat de autorități și deportat
la o mină de minereuri radioactive din Munții Ural, iar averea lui a fost împărțită țăranilor
săraci. Mircea Moraru, soțul Nuței, intrase ca voluntar în Armata Roșie în vara anului 1941,
fusese avansat până la gradul de sergent și primise trei decorații, printre care și ordinul
„Slava”. În calitate de soție a unui ostaș decorat, Nuța primește ajutoare importante din
partea statului sovietic, devenind stăpâna unei frumoase gospodării. Într-un final, după cinci
ani de absență, Mircea revine în satul Ciutura, dar pare un om total schimbat.

2. Povara bunătății noastre

În primii ani după război în pădurile Basarabiei s-au aciuat bande de luptători antisovietici
(foști prizonieri români, dezertori din Armata Roșie sau felurite haimanale) care atacau
sovietele sătești. În satul Ciutura sosesc ofițeri de miliție care formează echipe de tineri
voluntari pentru a lupta cu bandiții, iar nopți la rând liniștea satului este tulburată de focuri de
arme automate. Într-una din zilele de vară, în timp ce se aflau pe câmp la cules de floarea
soarelui, Mircea și Nuța se întâlnesc cu Nică, ce se îndrepta spre Prut, sperând să poată
trece clandestin granița în România. Cei trei împart împreună un prânz sărăcăcios, iar Nică îi
ajută la treburile câmpului, după care se desparte definitiv de ei. Denunțat de un localnic,
Mircea este anchetat de un maior de la sovietul raional Pământeni, dar este lăsat liber.

În anii 1946-1947 Basarabia traversează o perioadă cumplită de secetă, iar mulți localnici
din Ciutura mor din cauza foametei. Pământurile sătenilor fuseseră luate de stat și grupate
într-un colhoz în care oamenii trebuiau să presteze zile de muncă. Puținele roade ale
câmpului sunt confiscate de autoritățile sovietice. Slăbită de necazurile ultimilor ani, Tincuța
moare în anul 1950, iar Onache începe să-și înnoiască vechea casă. Nuța avea acum trei
copii, iar Mircea urmase cursurile de tractoriști și începuse să lipsească cu săptămânile de-
acasă. După o discuție cu socrul său, Mircea își dă seama că munca grea îl îndepărtase de
familie și îi răpise pofta de viață așa că renunță la meseria de tractorist și se întoarce în sat,
unde este numit brigadier la colhoz.

Rămasă însărcinată a patra oară, Nuța se simte neglijată de Mircea și se gândește să

meargă la Pământeni să facă avort, dar renunță după ce simte primele zbateri ale fătului. Ea
naște în ajunul Crăciunului, iar soțul ei organizează o mare cumătrie, la care bătrânul
Onache nu mai este poftit. El vine într-un final la rugămintea Nuței, dar înțelege că timpul
său a trecut și că satul îi devenise străin. Rămas tot mai singur, Onache acceptă să lucreze
ca pazniс al unor mașini striсate, abandonate în сâmp. Nopți la rândul, bătrânul își
analizează viața și își amintește de rudele, prietenii și dușmanii care muriseră, precum și de
cățelușa Molda. Simțindu-și sfârșitul, bătrânul pornește într-o seară spre casă și face focul în
sobă, veghindu-l pentru ultima dată. Odată cu stingerea focului, Onache moare și el.