„FRUNZE DE DOR” DE ION DRUȚĂ

PROIECT REALIZAT DE
LAZARIUC VALERIA
 1
Rusanda este deja fată mare, a împlinit șaptesprezece ani. Deși crescuse, satul parcă încă nu credea
că așa fată frumoasă este însăși Rusanda.
Țesând un lăicer, se gândea la badea Gheorghe. Ce mai ofta sufletul gândindu-se la el! N-avea cui
se împărtăși cu acestă dragoste, însă lucra în continuu la zestre și era mereu gătită, poate poate ar vedea-o
badea Georghe.
2
În fiecare dimineață un băiețel și o fetiță merg la marginea satului după scrisori. Ajunși, lelea Artina
îi dojeni că vin prea des după scrisori, apoi îi înfășură în șalincă, căci copiii înghețaseră.
Spre chindii, poștașul, un băietan cu o geantă mare, sosi cu scrisorile. Fetița primi două, pe când
pentru Trofimaș nu primi nici una. Copiii se porniră spre sat, în timp ce poștașul anunță moartea în luptă a
fiului lui Zânel Cojocaru. Mulțimea se uită spre copiii care deja erau pe drumul satului, jelindu-l pe Trofimaș
care a rămas singurul fecior la casă și așteptând un plâset de mamă îndurerată să răsune prin sat.
 3
În acea vinere, Zînel Cojocaru fusese pe drumuri. Când primi o telegramă, întrebă dacă nu este
pentru fratele său, Zaharia Cojocaru, însă telegrama era pentru el.
Trecuse deja un an de când Toater, fiul cel mare, plecase pe front. Deși îl petrecuse cum se cade,
Zînel regreta că nu reușise să spună un ultim sfat fiului său înainte de despărțire. Se gândea dese ori asupra
cuvintelor potrivite pentru fiu la întoarcerea de pe front.
Intră în casă cu telegrama și Domnica, fiica lui, o citi. Era de la Toader. Feciorul îi ruga să-l viziteze
la Bălți pe 16, trecând cu trenul pe acolo. Badea Zînel și mătușa Zamfira, desigur, aveau să se ducă, fără să
bănuiască amarurile ce vor urma.
4
Trofimaș nu avea pace. Cum venise telegrama, se supără că nu are plic, căci plicurile cu ștampile
frumoase de la Toader sunt una din fericirile lor. Aflând că e vorba de drum la Bălți se pregăti de drum, cu
haine găsite de pe unde apucase, un nasture lipsă și un bilet vechi de tren, însă părinții îl convinseră că
trebuie să rămână acasă, să păzească casa și pe Domnica.
Rămânând singur cu Domnica, o făcuse să promită că îi va trimite telegrame când va fi mare și pe
front.
 5
În ziua aceea trebuia să vină Rusanda, astfel Domnica, harnică din fire, pregăti casa cum știa ea mai
bine.
În copilărie, cele două fete erau cele mai bune prietene. Totuși, nu semănau. După patru clase, doar
Rusanda a continuat studiile și diferența de preocupare a distrus prietenia fetelor. Au devenit din nou prietene
când au ajuns fete mari, fiind amândouă interesate în activități gospodărești, adunându-se la șezători.
Pe la amiază, casa era lună și Domnica îl însărcină pe Trofimaș cu chemarea Rusandei. Înainte să
plece, Trofimaș o convinse pe Domnica să înmormânteze o păsărică din ogradă și luase o nuia pentru drum.
6
Deschizând ușa, Rusanda găsi pe Trofimaș în prag, plin de glod și cu o bucată de nuia în mână,
consecințele unei bătăi pe drum. Rusanda îl puse să se spele, îi cususe nasturele lipsă îi servi colțunași. După
ce se văzu sătul, Trofimaș o anunță pe Rusanda că e singur cu Domnica acasă și sora o cheamă pe noapte. La
plecare, o rugă pe Rusanda să nu-i spună Domnicăi de glod.
 7
Seara nu se petrecu după dorința lui Trofimaș. Încercă să toarcă și apoi să danseze cu fetele, dar nu
îi plăcea. Se așezară să cineze în trei. Afară se auzi un fluierat trecând pe drum. Fetele se șușotiră, însă
Trofimaș, sătul de acea seară, adormi după cuptor cu o bucată de plăcintă.
Rămase singure, fetele începură vorba despre flăcăii și fetele din sat. Sunetul fluieratului se întoarse
pe drum. Rusanda ceru Domnicăi să aprindă o lumină, că nici un flăcău gospodar nu se apropie de casă cu
fete mari și lumina stinsă. Fluieratul se întorse pe drum. Fetele deciseră să citească în picături de ceară.
Picăturile Rusandei se lipiră, semn că se va mărita curând, însă ale Domnicăi refuzau să se lipească,
enervând-o. Rusanda recunoscu că se gândi la Gheorghe a mătușii Frăsâna atunci când turnase picătura, dar
Domnica, zgârcită la vorbă, nu comentă situația. Gheorghe era prieten cu fratele ei Toader și fiecare vizită a
tânărului îi îmbujora obrajii.
8
Gheroghe a rămas orfan de tată de mic și din clasa a treia începusa munca pe câmp. Era priceput la
munca pământului, dar terminase și șapte clase printre primii. Era muncitor, adunând averea de se mira tot
satul. Visa la o gospodărie frumoasă, rușinat de singura cămeruță gătită din toată casa. Nici războiul, nici
femeile nu-l deranjau de la adunarea gospodăriei. Gelozia crescuse, cei veniți de la război pe faptul că
Gheorghe încă nu fusese mobilizat și fetele că nu se dă în pas cu lumea. Adevărul era că vreme fiecăruia vine
diferit, iar Gheorghe abia își începuse tinerețea. Clipa când ispita în chip de femeie i se va arăta de apropia.
 9
Vântul călduț bătea prin ogradă în timp ce Rusanda trebălui prin casă. Văzu un iepuraș și ieși afară,
însă se opri, rușinată de galoșii vechi, și admiră vremea frumoasă. Deodată zări șapte cocoare. Se însenină și
își căută tatăl să împartă acea fericire. Îl ajută pe tatăl ei cu niște leațuri, admirând cum face gardul. Se gândi
să treacă pe la mătușa Frăsâna, își schimbă încălțările și plecă.
10

Mătușa Frăsâna se juca cu o sită de pui pe care îi scose afară la soare. Se trezi cu Rusanda în prag și
o chemă să se așeze. Rusanda descărcă puii, în timp ce mătușa admiră frumuseșea fetei. Intrând în casă,
Rusanda întrebă de semințe de gherghină, dar mătușa le dăduse pe toate. Rusanda se interesă de un șervet
nefinisat ce frunze pe el, fiind mirată că Gheorghe le cususe. Se oferi să coase un șervet când auzi
nemulțumirea mătușii că Gheorghe știe doar frunze să coase. Înainte să plece, Rusanda întrebă unde e căruța
și află că Gheorghe deja umbla la Hârtoape cu arat.
Ajungând acasă, fata își convinse tatăl că e timpul perfect să înceapă să pună mazăre în Hârtoape.
 11

Rusanda se tot împletea în fața oglinzii, nemulțumită cu cosițele sale. Badea Mihalache contemplă
trecerea anilor, căci avea deja fată mare. O grăbi pe deal. Fata se împleti repede și împachetă mazărea și o
învârtită. Când Mihalache se concentră pe o pielicică pentru o cușmă, Rusanda se strecurase în grădină și
culese brândușe dintr-un loc secret și plecă pe deal.
12

Mânzul lui Gheorghe era năzdrăvan. Se juca pe deal, oprindu-l din muncă pe Gheorghe pentru a
căpăta ceva gustări. Mai arând două rânduri, iapa începu să necheze după mânz. Propti caii și realiză că
mânzul fugise. Era zece hectare mai la vale lângă o fetiță în bluză albă. Mânzul mânca învărtită și nu dorise
să se apropie de Gheorghe. Flăcăul coborâ spre Rusanda, recunoscând că e fata lui moș Mihalache și că este
deja mărișoară. Se salutară și Rusanda clarifică că plantează mazăre. Rusanda îl întrebă de văzuse cocoarele.
Gheorghe o întrebă de ce nu trece pe la club, dar Rusanda scăpă vorba că trebuie chemată ca să plece.
Gheorghe zări brândușele în buzunarul fetei și le gustă. Vorbi cu Rusanda să o scoată la club și fata fu de
acord. Întorcându-se la arat, se gândi că ar trebui să treacă mai des pe prin sat că nici nu știa pe la cine cresc
brândușele. Rusanda deja se îngrijora de club, zorind la mazăre și fiind flămândă, căci mânzul îi furase
prânzul.
 13

Gheorghe se sculă de la masă fără să-și facă cruce, luă o țigară, se îmbrăcă în hainele bune și plecă.
Rămasă singură cu grijile ei, mătușa Frăsâna se rugă și pentru ea, și pentru fecior. Gheorghe era din neamul
Doinarilor. Acești Doinari erau gospodăroși, însă se îmbolnăveau de dragoste și se mâncau pe sine însăși.
Mătușa se temea de soarta feciorului. Ea singură fugise de acasă cu Vasile Doinaru, soțul ei, și avusese noroc
de un gospodar cuminte. Când avea Gheorghe trei ani, Vasile văzu la iarmaroc o fată din Rădeni și se
îmbolnăvi. Gospodăria se scurse ca ceara și ferestrele și în prezent nu sunt puse la două camere. Într-o
duminică, Vasile a plecat cu căruța și l-au găsit pe un deal, mort lângă cai. Feciorul îi crescuse frumos, dar se
temea să nu-l piardă ca pe soț.
14

Valea Răzeșilor nu avea taraf, așa că tinerimea trebuia să cheme lăutari din sate străine. Aveau un
cântăreț de vioară, moș Dănuță, dar el a fost student foarte puțin. Știa doar un șir de cântece ce nu putea fi
schimbat, ceea ce nu convenea tinerilor, mai ales rușilor aflați în sat. După câteva incidente neplăcute, moș
Dănuță se făcea nevăzut în fiecare seară. Doar Ichimaș, un tinerel întors de la război cu epilepsie ce o ducea
din petrecere în petrecere, îl putea convinge să vină la club. Serile, băieții îl căutau pe Ichimaș.
 15

După o zi de lucru, tinerii se adunau la club. În acei ani de război, cluburile erau misterioase. Aveau
aer de moarte, de război, de sprență, de dorință, de așteptare. Rusanda se ruga ca seara în care iese în lume să
fie fără scandal. Moș Dănuț se arătă la club. După câteva cântece, rușii doriră cântecul Katiușa, însă moșul
nu-l putu cânta chiar sub îndrumarea stângace a lui Ichimaș. Musafirii erau înțepați de batjocora lui Ichimaș
a cântecului și râdeau pe sub mustăți. Un singur glas clar se auzi râzând. Rușinat, Ichimaș căută nerușinata,
dar boala îl doborâ la pământ.
Întorcându-se acasă, Rusanada era rușinată derâsul ei de copil nechibzuit. Îl făcu pe Ichimaș,
veteran de război, de râsul lumii. Mergea pe drum cu Gheorghe. Se opriră să adape o vită pe drum. Gheorghe
se gândea cum să-l îmbune pe Ichimaș, căci el era puntea dintre săteni și soldații ruși. Se simțea oarecum
vinovat și fericit că nu fusese mobilizat cu Ichimaș.
Mergând lângă el, Rusanda emana o dulceață necunoscută lui Gheorghe. Oprindu-se în fața casei,
Gheorghe își lipi obrazul de fruntea Rusandei și o sărută. Fata se rușină, dar Gheorghe o întrebă de mazăre,
își luă rămas bun și plecă. Gheorghe se amuză când Rusanda îi oferi cârja să se apere pe drum spre casă.
 16

Rusanda se întristă când nu-l văzu pe Gheorghe pe deal. Pe drum, pe lângă pod, îl întâlni pe
Trofimaș care păștea capra. Fata îl convinse să lase capra liberă, căci nu va fugi. Trofimaș, în secret, îi spuse
că Domnica scria în secret scrisori și mama o invitase pe Rusanda deseară la colțunași.
Ziua trecea și Gheorghe nu se mai arăta pe deal. Rusanda se consola cu ideea că flăcăii mai fac
nebunii, dar se cumințesc până la urmă. Îi sări sapa din coadă și, încercând să o pună la loc, simțea cum toți
se râdeau de ea. Se gândea la evenimentele de aseară și gândul că Gheorghe nu ajunse acasă prin noaptea
întunecoasă o înfioră. 17

Rusanda o găsi pe mătușa Frăsâna îngrijând de cai. Mătușa îi spuse că calul sur l-a umplut pe
Gheorghe de sânge când flăcăul încercase să-l hrănească. Gheorghe era la medic. Rusanda se albi. Dojeni
mânzul că permise așa tragedie. Mătușa Frăsâna îi dădu fetei niște buruieni de ceai pentru starea ei și
mânzul, pe nume Vasca, o conduse până la fântână, apoi până acasă la fată, de unde se întoarse sătul și cu o
zgardă roșie.
 18

Scridon avea multe idei bune – una era să aibă două ibovnice: una pentru zile de lucru și una de
sărbători. Necunoscând șovăiala, porni spre căruță în sat. Caii mergeau încet și, pomenindu-se în sat, se simți
trădat de cai. Pocni biciul, caii se speriaseră și nimeri într-un gard. Singurul martor era Domnica. Fata prinse
repede ideea poveștii unui țânc care a cauzat incidentul. Scridon oferi să-i ascute sapa și o întrebă de știe
cum să danseze. Scridon se lăudă cu talentul său și o chemă la club. Fata se indignă și ceru o chemare ca
lumea, ca pentru o fată de gospodar. Scridon, plecând, se gândi că s-a băgat ca prostul în oiște. 19

La club venise o instructoriță de cor, tânără și mustoasă. Scridon avea voce frumoasă și era în cor,
însă gândul îi era doar la instructoriță. O visase o seară întreagă. Se linguși pe lângă Nicolae Căruntu, șeful
clubului, să aranjeze o întâlnire cu instructorița Ekaterina Andreevna, dar Nicoale nu dorea să își riște
funcția.
Scridon se apropie de Katiușa și o cheamă la un joc de dame. A ascuns două piese în buzunar și,
după ce le-au căutat ceva timp, le-a scos pe masă. Katiușa l-a câștigat de trei ori, dar a patra oară s-a lăsat
învinsă. Scridon se mândri cu acest eveniment.
Acasă își făcu din roticele un set de dame. Scridon îl luă pe deal, căutând un jucător. O găsi pe
Domnica și îi promise că prășește jumate de hectar dacă lasă sapa și joacă dame cu el. Când Scridon trebuia
să se întorcă la căruță, se uită la Domnica că e frumușică și o chemă la club, justificând că și Rusanda cu
Gheorghe vin, avertizând-o că, de nu este acasă duminică, se supără, și dacă se supără, atâta e.
 20

Rusanda se gătea de iarmaroc și-l zări pe drum pe Gheorghe. Avea frica instinctivă că-l va pierde pe
Gheorghe. Îl auzise pe Gheorghe că are drum la iarmaroc și decise să-l acompanieze. Dorea să facă o poză
cu el, căci toți cei ce făceau poze rămâneau fericiți împreună.
Îl ajunse pe Gheorghe din urmă. Flăcăul se oferi să o conducă, despărțindu-se de prietenul lui,
Hariton, și porniră spre iarmaroc. Fata îl ghidă pe drumul mare, un drum nefolosit de restul sătenilor.
Gheorghe admira bluzița catifelată ce se plimba alături de el în timp ce fata se îngrijora că va fi pozată cu
21
bluza boțită.
Badea Mihalache se gătea cu nevasta într-o duminică să plece la o rudă la hram. Domnica se arătă
în prag, ciocănind la ușă cum fac doar învățătorii, căci îi plăcea să păcălească consătenii.
Rămânând singure, fetele au început să pună țara la cale. Au ticluit o scrisore de răspuns către un
soldat, așa cât să nu se înțeleagă ce intenții avea Domnica cu sentimentele soldatului. Rusanda adăugă și un
„Dumnezeu să te păzească” la urmă, fără știința Domnicăi.
Când au pus cleștele de făcut părul la încălzit, apăru și Verunea. Era îmbrăcată într-o bluză
ofițărească care abia îi cuprindeau sânii mari. Venea des pe la Rusanda și nici o dată cu intenții bune. Se
așeză pe pervaz, lăudându-se că nu trebuie să-și facă părul că și așa se țin băieții cârd de dânsa, mai și
luându-se la bătaie pentru ea. Satul o poreclise ibovnica comsomoliștilor. Domnica o sfătui să nu se
ibovnicească cu toți soldații, dar Verunei îi plăcea libertatea.
 Domnica dorea să se destăinuie Rusandei, dar Verunea, nici fiind chemată la masă, nu se dezlipi de
fete. Ieșind în prag, Domnica îi spuse Rusandei că Scridon a chemat-o deseară la club, iar Rusanda o asigură
că trebuie de dus, va veni și ea cu Gheorghe. Domnica întrebă și de zvonul că Rusanda și Gheorghe făcuseră
fotografie și ceru detalii. După ce Rusanda demonstră cum Gheorghe se poză cu ea, Domnica plecă acasă
plângând lacrimi fierbinți, lăsând o patimă a tinereții în urmă.
22

Până veni Scridon, Domnica reuși să gospodărescă prin toată casa. Când își aduse aminte că
Trofimaș nu se duse la joacă, îl găsi pe gard discutând cu Scridon.
Trofimaș, suit pe gard, își imagina că conducea o căruță. Văzându-l pe Scridon, care era din altă
mahala, îl întrebă de ce a venit la ei. Aflând că Scridon o ia pe Domnica la club, Trofimaș îl informă că nu-i
dă voie, pentru că Domnica nu mai dorea să doarmă pe cuptor, ci pe sofa, dar mama se supărase că și așa
sofaua era veche și o putea dărâma cu totul. Domnica se înroși, dar socoti repede și ieși pe poartă cu Scridon.
Îl chemă pe Trofimaș să-i încheie un nasture, dar știa Trofimaș cum soră-sa încheie nasturii și fugi în fundul
grădinii fără să mai comenteze. Mergând pe stradă, Domnicăi i se părea că tot satul se uită la ei.
Seara fusese frumoasă. Cu toate neajunsurile lui, Scridon avea har Dumnezeiesc la a petrece. Apoii
că și fata cu care dansa era o floare aleasă, chiar din satul lui. Parcă se trăgeau amândoi din o viță de domni
aleși.
Când au ieșit din club, Scridon o întrebă dacă merg. Fata se dezmetici, întrebă unde adică merg, dar
Scridon clarifică că acasă. De la pod, mergeau doar ei doi, Scridon povestind cum l-au adus pe moș Dănuță
la club.
 Când au ajuns la poarta Domnicăi, Scridon se uită la fată și îi propuse să ibovnicească. Domnica
întrebă de instructoriță și Scridon se jură că erau doar vorbe. Întrebă dacă trebuie să răspundă în acea seară,
dar Scridon adăugă că vine mâine pe la ea după răspuns. Scridon întrebă dacă iazul din vale e liniștit, că se
pot repezi într-o seară să prindă lișițe.
Domnica visă doar iazuri în acea noapte, iar a doua zi se destăinui că au o gaură pe sub sârmă în
fundul grădinii pe unde se poate ajunge la iaz.
23

Trofimaș a urlat trei zile că vrea o șleapcă. Încercase să copie jocurile băieților mai mari, însă nu
avea o șleapcă să poate pedepsi pe cei ce pierd. Apoi și la școală trebuia să plece, dar fără șleapcă nu-l
primeau.
A patra zi, mama i-a dat treizeci de ruble și misiunea să își ia o șleapcă, puțin mare să-i vină și la
anul, și să nu piardă banii. Mama îi puse banii în buzunăraș.
Ieșind din casă, își ocoli tatăl ca să-i nu ia banii și să-și cumpere țigări. Drumul era lung și Trofimaș
avea timp să verifice rublele de nu-s false. Se întâlni cu Rusanda și se destăinui că merge să cumpere
șleapcă. Rusanda îi spuse să treacă pe la ea să-i arate șleapca și îi dădu o prăjitură. Trofimaș se gândi ce bine
ar duce-o dacă Rusanda ar fi fost sora lui. Se mai uită la ruble, contemplând cât de mult schimbă banii
valoarea unui om. Dacă avea șleapcă, ar fi putut cumpăra un revolver, dar nu se stresa tare, căci badea
Toader îi promise că-i aduce revolver de pe front.
Mai avea puțin până la magazin, dar zări un cioroi și decise să-l păstreze, căci părea pui. Dar se
întristă, căci cioroiul zbură.
 Trofimaș realiză că pierdu rublele fugărind cioroiul. Merse pe acel drum de câteva ori, spunându-și
că dă banii înapoi mamei dacă îi găsește.
Spre chindii se întoarse acasă, roșu de plâns. Recunoscu tatălui că a pierdut rublele, dar, spre
surprinderea lui nu fu certat. Trofimaș repetă vestea, dar tata îi spuse că nu e nimic. Badea Zînel a luat din
cui o șleapcă verde cu pană de păun, o puse pe capul lui Trofimaș și declară că cine are probleme cu fiul, are
probleme cu el. Trofimaș nu dori să ia șleapca, căci era a lui Toader și nu doarea să-și supere fratele la
întoarcere, dar tata insistă.
Ieșind afară, Trofimaș se întrebă de ce toți sunt așa triști. Două femei ce treceau pe drum plânseră că
badea Zînel a rămas doar cu un băiat. Trofimaș se cutremură, întrebând-o pe Domnica unde e fratele lor, apoi
se lipi de obrazul ud a surorii și începu să plângă. Ce-l mai așteptaseră pe Toader de pe front!
În acea zi o pălărie cu pană de păun se plimbă în ograda lui badea Zînel. Era război. 24

Venise prășitul. O săptămână Gheorghe ajută pe câțiva săteni, apoi, după o săptămână, începu
prășitul în Hârtoape. Lucrul la pământul propriu, fie el cât de uscat, e mai plăcut. Spre amiază, o văzu pe
mama venind la deal cu mâncare și, după presimțirea sa, vești rele. Mâncară în liniște, apoi mătușa strânse
masa. Îl anunță de moartea lui Toader. Gheorghe se întristă, lovind pământul cu sapa. Nu atât el, cât sufletul
lui plângea.
 25

O dată pe săptămână, șase căruțe din sat mergeau la pădure pentru lucru de folos obștesc. Îl
ajunsese rândul și pe Gheroghe. Răzeșii mergeau pe drum, mai fumând o țigară, mai schimbând vorbe între
ei și cu o nevăstuică ce se nimeri pe calea lor. Apoi fiecare se munci cu grijile sale. Gheorghe stătea la sfat cu
sine, gândindu-se despre război. Apoi trecuse mai în spatele rândului, alături de badea Vasile, și întrebă de
hârtie pentru țigări. Gheorghe remarcă că în sat trebuia să ploaie, lucru greu de crezut dar absolut posibil
pentru Scridon, care era întins într-o căruță.
Au ajuns în pădurea țăulenilor. Scridon se bucura de libertatea corvezilor acestea, dar Gheorghe se
gândea doar la un chip de fată. Îi era trist că nu o vizitase.
Numai au încărcat căruțele, că Scridon se arătă cu un sac de mușchi drept mătras.
Dintre copaci se arătă un moșnegel ce remarcă că căruța lui badea Vasile era pe un mormânt. Se
mirară de prezența unui mormânt în pădure. Moșnegelul le povesti despre doi îndrăgostiți din Țăul ce erau
îngropați în pădure. Fiul pădurarului se ibovnicise cu o fată frumoasă. Pe flăcăul l-au luat la armată și fata a
fost măritată de părinți. Mirele avea bani, dar nu dragoste. Când s-a întors fiul pădurarului, s-a întâlnit cu fata
în pădure și s-au sinucis. Erau îngropați sub o cruce.
Povestea întunecă atmosfera. Se ivi și bătrânul pădurar, dar nu-l luară în seamă. Gheorghe judeca
dacă o astfel de soartă îi aștepta și pe el cu Rusanda, căci se apropia mobilizarea, pe când Scridon declară
iubirea o durere și că nu se mai duce pe la fete.
 Când toți adormiră, Gheorghe se uită la mormânt, visând la o moarte ca o clipă, în sufletul acelei
păduri. Își spuse că va fi voia Domnului și se culcă.
Pe la miezul nopții, Scridon se trezi agitat. Visase un iepure, aproape îl prinse. 26

Rusanda prășea în grădină, căutând sunetul unei șarabane pe care o cunoștea din o mie și nu o
auzise de patru zile. Întrebase pe mulți, dar nu putu afla unde e pădurea țăulenilor. S-a dus la sovetul sătesc
să întrebe de căruțe, dar o puseră la spiscă cum intră în clădire și se lăsă păgubașă. Singura bucurie era
vizitele la mătușa Frăsâna. Trebuia să se ducă și în acea zi, dar avea de prășit cartofii și de dereticat prin casă.
Strânse batistele de pe creangă și observă căruța în ogradă la mătușa Frăsâna.
Se grăbi spre casă, căci avea multe de făcut. Deja își imagina vizita lui Gheorghe și reîntâlnirea lor.
Rusanda hrăni o găină, deși aflase de la mama ei că era găina vecinilor.
Se înserase. De la club se auzea muzică, din casa vecinilor se auzeau planuri de călătorie. Rusanda
nu mai putea de nerăbdare. Ieși în curte, dar nu se porni la club, de frică să nu dea cu ochii de cupluri. Auzi
râsete ce se apropiau pe drum. Se simțea umilită de întrebările „De ce nu e cu badea Gheorghe?”. Încercă să
intre în casă, dar zări o umbră la răscruce.
Gheorghe venea agale, zdruncinat, străin. Dădu bună-seara fetei și trecu mai departe. Răzeșii vor
totul să fie trainic și mai au năravul să testeze duritatea în momente neprielnice. Oare cât va rezista puiul lor
de dragoste fără flacără? Fata deja plângea, căci îl iubise.
 27

Deja era seară și Gheorghe nu se întoarse. Mătușa Frăsâna deschise toate ușile, spuse două
rugăciuni, întrebăm si de vecini, dar Gheorghe nu se întoarse. Reveni acasă târziu, se preocupă pe afară, apoi
mâncă fără poftă. Mătușa îl întrebă dacă a pățit ceva, dar Gheorghe negă. Îi spuse mătușei că va merge a
doua zi, duminică, la cosit iarbă, dar Frăsâna îl certă și-i spuse să meargă la club. Băiatul nu avea chef.
Trecuseră șase zile de când mersese pe lângă Rusanda. Îl durea sufletul în continuare. După ce se
terminase gălăgia de la club, Gheorghe își aprinse o țigară. Mătușa Frăsâna povesti despre cum tatăl ei s-a
lăsat de fumat, poveste ce Gheorghe spuse că nu o ține minte, căci îi plăcea să o asculte.
Gheorghe adormi, visând pădurea și pe Rusanda, dar nu se puteau ibovnici că nu se împăcaseră. Se
trezi năuc, căutând pădurea și copila. Gheorghe se grăbi să înhame caii. O fetiță ce stătea lângă gard îl
întrebă de ce s-a certat cu fata cu care ibovnecea. El desclară că nu se certase, iar fata duse vestea în sat.
Gheorghe se grăbi spre Răut, căci avea acolo o bucată de pământ și o matcă. Se bucură de o liniște
apăsătoare într-o zi de sărbătoare, când destinele se leagă și dezleagă. Își zise că nu poate rămâne singur toată
ziua, așa că se așeză pe marginea drumului. 28

Drumul e bun tovarăș pentru călător și Mișa poștașul îl cutreieră de un an. Multe dureri ale lui le
știa doar drumul cutreierat de timp de război. Azi, ca în oricare zi, Mișa ieșise din sat cu torba de scrisori și
povești pentru prietenul său, drumul.
 De data aceasta, Mișa nu-și pregăti o țigară de drum și nu-și închise geanta cu scrisori. Ieși de la
poștă și o luă direct spre sat. La pod nu era nimeni, înseamnă că deja știau. Merse alene spre satul căruia
aduse vești un an. Veștile bune călătoresc și singure. O fetiță ieși în cale, întrebând dacă chiar s-a terminat
războiul.
Badea Zînel nu mai eram om de o săptămână. Nu putea să se bucure de sfârșitul războiului, căci
durerea lui îl măcina. Ducea de o săptămână un toporaș. Toader îi făcuse coada, o coadă gospodăroasă. Se
gândi la Toader. Și-l imagină certându-l că nu se bucură de pacea câștigată de ei, cei ce nu se vor mai
întoarce. 29
Badea Zînel își luă o cămașă cu pieptar brodat și un toiag rămas de la tatăl său. Porni în sat,
amintind Gheorghe auzi
celorlalți că un fluierat
a fost război șișiachemă băiețelul,
fost moarte. ce trecea
Merse pe drum
în celălalt capătcu
de osat,
capră, lângă
la moș el. Gheorghe udă
Andrei.
roțile căruței, apoi încercă să-l spele pe Vasca, care se duse în apă doar momit cu o hrincă de pâine. Trofimaș
se așeză pe marginea Răutului, întrebând pe Gheorghe de spală mânzul. Gheorghe îi propuse și lui Trofimaș
să se spele. Băiatul doar își umezi picioarele. Gheorghe remarcă cât de mare a crescut. Trofimaș întrebă dacă
vor mai fi războaie și astfel Gheorghe află că, în ziua alinării dorului său, lumea sărbătorește pacea. Trofimaș
era mic, dar înțelegea o durere în sufletul lui Gheorghe, astfel rupse o bucată de plăcintă din traista lui și i-o
da ca pe o pomană.
 30

În ziua aceea, hectarele de la Hârtoape parcă erau un loc necunoscut. Gheorghe începuse munca,
spunându-și că va veni. Nu se vedea nici o fată pe drum, dar Gheorghe deja se gândea la geamurile ce
trebuiau puse la casă până la nuntă. Rusanda era încă copilă și bătrânii spun că trebuie să îți crești copila
care-ți place dacă vrei gospodină la casă. O zări pe Rusanda și plecă spre ea, salutând-o. Ceru voie să stea cu
ea, să-i țină de urât. Privi ochii căprui a fetei și înțelese că viața lui era în mâinile acelei fete. O întrebă de e
supărată, mirând fata, și clarifică că în acea seară nu s-a oprit, căci era a noua zi de la moartea lui Toader.
Acum deja era pace. Se apucă să prășească lângă fată. O întrebă când nu-i va mai spune bade, că o dată și o
dată... Fata se roși, repezint cuvintele pe gură, rostind numele lui. Urmară și alte fraze, fără rușine.
Seara se întorseră în sat pas la pas. 31

Scridon se întâlni pe drum cu Mișa-poștașul. Îl convinse pe Scridon să se aboneze „Drumul

leninist” sub pretextul că cei ce iau gazeta se fac nacealnici. Cu chitanța în mână, Scridon se simți așezat pe
viață. A doua zi, Mișa i-a adus gazeta. Toată ziua Scridon a tot citit gazeta ceea. Mama îl certă că mai bine s-
ar găti de însurat. Scridon declară că-și va lua nevastă cu porc, să fie el hrănit bine. Mama îl certă că se leagă
de una ce nici borș nu știe să facă. Scridon sări în apărarea Domnicăi, enervat de vorbe.
A doua zi plecă la sovietul sătesc, unde băieții îl întrebară ce face cu Domnica, că îi place lui fata,
dar erau luați la instrucție. Scridon Perjaru primi uniforma, la fel făcu și Gheorghe, și porni la Domnica să-i
ducă vestea.
 Domnica spălase vesela și dezbrăca să se culce. Când era doar în fustișoară, auzi pașii lui Scridon în
curte. Se înțeleseră să se vadă în altă zi, dar își luă o șalincă și ieși afară. Scridon îi spuse că pleacă pe două
săptămâni la instrucție. Scridon o întrebă dacă nu-l va uita, că are poza lui, și se va supăra tare dacă îl uită, și
dacă se supără... Își luară rămas bun, dar nici unul nu se mișca din loc. Domnica se coborâ în fața lui, dar
ținea capul jos și șalinca strâns pe piept, așa că Scridon nu-i prea putea găsi buzele. Se gândi ce fată
frumoasă a nimerit. Îi promise că îi scrie cinci scrisori, dar fata nu ridică capul. Se auzi un tuset din casă de
la o voce ce nu răcea niciodată. Își luară rămas bun.
Pe drum, Scridon se gândi la Domnica și cât de norocos e el. Simțea încă obrazul și buzele fetei. Își
aruncă pălăria în mijlocul drumului de fericire.
32

La poarta lui moș Mihalache Cibotaru apăru un tinerel. Rusanda, care curăța un cartof, nu se ridică
de pe scăunel, spunându-și că e suficient că deja unul o place. Moș Mihalache veni de după casă, dând binețe
cu tânărul. Tânărul era profesor nou în sat și venise după Rusanda. Autoritățile doreau să o facă pe Rusanda
învățătoare. Rusanda întrebă de ceilalți din sat ce au terminat șapte clase, dar învățătorul îi explică că patru
băieți nu pot fi recrutați, căci erau în rând la armată. Trebuia să plece a doua zi la Soroca la cursuri, dar fata
socoti când se va întoarce Gheorghe și ceru să întârzie cu două zile. Învățătorul adăugă că Rusanda trebuie să
ia niște documente de la școală și clarifică că se vor adresa lui, Vasile Pînzaru, pentru ele.
Rusanda pregătea borș cu mazăre. Era fericită de așa noroc, căci funcția de învățătoare o asigura cu
salariu bun, dar inima o durea după Gheorghe.
 Badea Mihalache o certă pe fată că va pierde două zile și face mofturi când așa noroc i-a căzut
direct în palmă. Mama îl asigură că are fata motivele ei, dar moș Mihalache ieși din casă bodogănind. Se
întoarse trist, că nu avea de la cine să împrumute bani pentru călătoria la Soroca.
33

Gheorghe se întoarse în sat dimineața. Se întâlni cu mama în prag, și ascultă potopul de cuvinte
mângâietoare ale mamei. Mătușa Frăsâna îl anunță că Vasca l-a așteptat în fiecare zi la poartă, iar lui badea
Zînel i-au venit trei medalii de a lui Toader. Mătușa îl grăbi să intre în casă, arătându-i un șervet cu șapte
cucoare brodate. Din vorbele mătușii se înțelegea că Frăsâna deja o acceptase pe Rusanda ca noră. Îi povesti
că mâine-poimâine Rusanda va pleca la Soroca să se facă învățătoare. Îl așeză pe Gheorghe la masă și-i
spuse socotelile ei, că se vor lua el cu Rusanda, la anul va merge și el la școală, vor da pământul la colhoz și
vor trăi bine.
Gheorghe înhămă caii, pornind spre Hârtoape de drum pe la Rusanda. O găsi pe drum cu două
căldări de apă. Rusanda îl întrebă de a auzit de chemarea ei la Soroca și îi ceru părerea. Gheorghe se gândi la
fetița pe care o întâlnise în primăvară și cum i-o ia altcineva înainte să o crească. Nu comentă, dar se
înțeleseră să se vadă seara.
Seara, familia Cibotaru se gătea de plecarea Rusandei, și alte vecine trecură pe acolo să-i ureze
succese și să-i mai dea sfaturi. Apăru și Gheorghe și cei doi ieșiră afară. S-au așezat într-o căruță și fata i-a
scos pălăria. Gheorghe părea supărat și Rusanda înțelegea că plecarea ei la școală era motivul. Fata
recunoscu că îl iubește și așteaptă să o ia de nevastă când o vrea.
 Gheorghe era țăran ce visa să se ia cu o țărancă și să trăiască cu pământul, așa că nu putea înțelege
pentru ce îi trebuia lui învățătoare la casă, ea cu creionul și el cu plugul. Lelea Catinca apăru, grăbindu-i, căci
Rusanda mai avea de gătit câte ceva. Rusanda hotărâ că Gheorghe o va vizita într-o duminică la Soroca.
Lelea Catinca, căreia nu-i prea plăceu Doinarii, se puse în poartă în semn că Gheorghe trebuie să se
cărăbănescă.
A doua zi s-au întâlnit dimineață pe drum. Rusanda, din ochi, insistă să fie vizitată. La despărțire,
Gheorghe se cutremură, neștiind dacă se vor despărți pe o zi sau o viață. 34

Scridon se trezi de la sunetul cuțitelor ascuțite de mama sa, dar rămase în pat, cercetând starea de
spirit a mamei. Determină că mai poate dormi, dar nu putut, căci mama sa se plânse sieși că mai sunt copii,
dar așa lenoși nu a mai văzut. Tare îi era mirarea că scrisese cinci scrisori în o săptămână, pe când la școală
nici să citească nu doarea să învețe. Scridon se îmbrăcă repede și ieși cu caii pe poartă. Scridon era convins
că un spion îl urmărea, că cei de la Mileuți știau doar de patru din cele cinci scrisori, și Domnica nu era așa
nebună.
La marginea satului o întâlnește pe Verunea, care se invită în căruță fix lângă Scridon, așa cum stau
doi soți. Verunea îl întrebă de ce nu mai trece pe la ea în timp ce Scridon se gândea ce va face Domnica de
află de incidentul din căruță. Făcea tot posibilul să evite îmbrățișările nebunei.
Pe drum se întâlniră cu Trofimaș, dar băiatul deja cunoștea solemnitatea bărbătescă și vorbi doar pe
teme serioase. Până la hectare se strădui să evite râsul exagerat a Verunei. Verunea îl chemă la ea, dar el ceru
ceva plată, poate niște dragoste, la care fata râse pofticios.
 Când o văzu pe Verunea coborâtă, își făcu cruce. Scridon se gândi la circul ce i-l va face Domnica
și, totuși, o noapte de dragoste.
Deja se amurgise de-a binelea când Scridon se grăbea la Domnica până se vor culca ai casei. Badea
Zînel îl întâlni în curte, căci îi plăcea să stea de vorbă cu băieții din sat de când rămase fără Toader. O chemă
pe Domnica de la vecini și lăsă tinerii singuri. Domnica se propti în prag, pe când Scridon o chemă lângă el
pe prispă. Îi povesti sincer că Verunea s-a invitat singură în căruță și el nu avea ochi să o vadă. Domnica se
enervă pe Verunea, dar Scridon, cu mai multe interese personale, nu comentă.
Scridon se întoarse acasă mulțumit. Mătușa Mafta îl observă cum se culcă și adormi imediat. În
somn, Scridon vorbi și de Domnica, și de scrsori, și de Gheroghe. Mătușa avea până a doua zi să descurce ce
făcuse băiatul ei. 35

Când descoperi că era cea mai deșteaptă între învățăcei, Rusanda simți că pierde ceva pentru
totdeauna. În acel sat merse la prima șezătoare, prinse primele cântece populare și chiar se dezvățase să-i
spună unui băiat bade. Dar toate erau pierdute în ritmul revoluționar a vremii.
Moș Mihalache, de când îi plecase fiica la învățătură, nu avea nici o vorbă de rău la adresa
comuniștilor. Lelea Catinca devenise tare atentă, păstrând liniște maximă în casă.
Rusanda, căutând ceva prin casa cea mare, dădu de o rochiță albastră, cam vechișoară, în care puse
cândva mazăre. Cineva o descususe. Rusanda o căută pe lelea Catinca, dar mama i-a spus că rochia nu era de
o învățătoare. Un ceas întreg a încercat fata să coase rochia la loc, dar acest lucru era imposibil.
 Când veneau vecinele, vorbeau mai încet pe lângă Rusanda. Când fata ieșea în drum, oamenii
mergeau mai încet. Nici acasă mama nu-i mai dădea de lucru. Rusanda simțea că pierduse satul ei de fată
mare.
Satul, ca oricare sat, avea trei clase de țărani: amărâții, gospodarii și boierii. Gheorghe se număra
printre gospodarii, nu tare bogat, dar harnic și onest. Pe Gheorghe îl enervau boierașii care mereu se dădeau
după conducere, ba după români, ba după comuniști. La poarta lui badea Mihalache se strângeau toți
boierașii din sat, care pretindeau la avere și statut, dar Rusanda ieșea rar, ținând la Gheorghe, pe când
Gheorghe, sătul de foștii colegi ai Rusandei ce au început să o ia în seamă după ce se făcu învățătoare, nu
trecea în ogradă. Doar după ce pleca cârdul, se arăta și Gheorghe.
Rusanda se trezi într-o diumineață și descoperi că mama puse două șalinci negre în geamuri ca fata
să doarmă mai mult. Părinții erau în casă, vorbind în șoaptă, iar porcul era hrănit bine să nu covițăie. Părinții
36
erau determinați să asigure că sămânța de înțelepciune a acelui neam de plugari va putea să facă fruct.
De două săptămâni Trofimaș se gătea de școală. Cu o zi înainte de școală, tata se întoarse de la piață
cu un foarfece lung. Îi spuse lui Trofimaș că nu-l primește la școală dacă nu e frezat, așa că băiatul se urcă pe
scăunel și suferi frizura. Trofimaș căută oglinda, dar erau fete venite la Domnica și oglinda era ocupată, așa
că sări gardul la lelea Ioana, unde trăia Paraschița și o întrebă dacă nu-i curge sânge din chică și dacă îi stă
bine. Fata îl analiză și confirmă că îi stă.
Dormise strâns, dar dimineață nu-și putea găsi traista cu rechizite. Cumva ajunse sub perna lui, așa
că o luă și țâșni spre ușă.
 Trofimaș intră în prima clasă care se nimeri, dar acolo erau copii mari și învățătorul l-a redirecționat
într-o clasă vecină. Învățătoare era chiar Rusanda, care îi și rezervase un loc mai în fața clasei. Rusanda avea
mari emoții, simțind parcă doar se juca de-a școala în fața elevilor. Apăru Pînzaru în clasă, dar luă o bucată
de cretă și avertiză copiii să asculte de învățătoare, deși Rusanda își imagina că o va scăpa de acel vis al
școlii și că va lăsa catalogul și se va întoarce pe câmp. Rusanda începu lecția, arătând elevilor cum se
răspunde ca un elev. O fetiță, Veruța, ridică mâna, era aceeași fetiță ce cutreieră drumul spre pod cu Trofimaș
o iarnă întreagă. Avea noroc de Trofimaș, că singură în bancă nu se putea urca.
După lecție, Rusanda dori să meargă repede acasă, să nu dea cu ochii de restl învățătorilor. În
cancelarie era doar Pînzaru care îi lăudă prima lecție. Acum trebuia să se ducă acasă, dar se temea de ochii
sătenilor, care o judecau, parcă spunând că iată, ei au de lucru. Pînzaru înțeleagea scepticismul sătenilor, așa
că o conduse pe Rusanda prin sat, semn că iată, este și fata asta învățătoare ca toți învățătorii. Deși trăia în alt
capăt de sat, o cpnduse acasă, iar glumele tânărului se țineau scai de capul fetei. 37

E deja toamnă. Drumul la deal e mai liber, oamenii mai sfătoși și nunțile mai dese. Gheorghe, ca
toată lumea, strângea roada, dar prea des făcea el să ajungă la Hârtoape. De când se întoarse de la Soroca, nu
trecuse pe la Rusanda, deși se pornise de câteva ori. În curtea fetei se ducea o bătălie între gospodari și
boierași, iar el nu credea că era lupta de partea sa. Fata cu brândușe devenise patima lui cea mai mare, dar nu
se ducea la ea, o aștepta la vatra iubirii lor, în Hârtoape. Mazărea rămânea în câmp, martoră a iubirii lor.
Atâta timp trecu, că în Hârtoape rămase doar popușoii lui Georghe și mazărea Rusandei.
 Într-o zi zări în mazăre un om, gândind că-i hoț, dar era moș Mihalache ce strângea roada. Întristat,
Gheorghe își zise că, pesemne, așa e zodia fetelor, că culeg ce au sădit altele și lasă propria roadă lepădată. A
încărcat tot porumbul în căruță, de parcă era să se răstoarne, și a pornit spre sat. 38

Lângă gardul mătușii Dochița se strânseră niște băieți care nu erau nici de dus pe la fete, nici de
dormit pe cuptor cu tata. Fumau și plănuiau să se ducă la o Ileana, dar erau siguri că-i va da tatăl ei afară.
Gheorghe se ducea la fântână și Scridon se alătură. După ce umplură căldările, Scridon îi zise că îi
iau curând la armată. Scridon începu să fredoneze un cântec și câțiva flăcăi se adumară la fântână. S-au
organizat repede să meargă la moș Tropoțel, că avea o nepoată în vizită. Moșul se sperie de gloata de flăcăi,
dar îi chemă în casă unde se afla o namilă de fată. O aduseră în sat că la ea nu-i găseau mire, și moș Tropoțel
aduse vin să meargă înțelegerea mai bine. La plecare, băieții l-au lăsat în urmă pe Scridon, de s-a văzut
nevoit să vorbească cu Nastea în prag. La sfârșit s-au înțeles să meargă și a doua seară și s-au despărțit.
Cum se despărți de camarazi, Gheorghe merse într-un suflet la Rusanda. În geam lumina era stânsă,
dar aveau ei un geam secret unde se întâlneau. Așteptă până cântă cocoșul de trei ori. Fata nu se arătă. 39

Toamna deja se trecea și Gheorghe pregătea pământul de iernit. Săpa să uite de necazuri și de
amintiri. Nu se simțea bine acasă și muțenia sătenilor și surâsurile lor ascunse când treceau pe lângă el îl
înebunea. Intră în casă, unde o găsi pe sărmana lui mamă. Se schinuia cu durerile feciorului. Într-o seară
mătușa îl sfătui să ia șervetul de pe masă, că e toamnă și toamna cocoarele se duc.
 Auzise zvonuri că Rusanda se mărită. Teama că va pierde acei ochi căprui îl înfioră, își luă
încălările și ieși pe ușă. Mergea pe de-a dreptul, căindu-se că nu a mers la Soroca, că a lăsat o luptă pe care o
putea învinge ușor, că acum poate e prea târziu. Casa era deja adormită. Își făcea speranțe că poate îl
așteaptă, poate mai speră, intrând în ogradă. Și-a zis că rabdă până dimineața, dar zări lumină într-un geam.
Chair așa de repede se ajunge la trădare?! În casă un glas bărbătesc de învățător povestea ceva, iar Rusanda
râdea. Cât de mult crescuse într-o vară și ce-i părea rău că nu a luat-o la vreme! O tristețe de moarte îl
cuprinse și plecă sărac, căci lăsase ochii căprui și fericirea sa în acea casă. S-a lăsat dus de drumurile Văii
Răzeșilor în acea noapte rece. Se opri pe un lot de pământ, frânt de oboseală. Dimineață descoperi că ajunse
în Hârtoape. S-a pornit spre gară, rugând să fie luat din acea durere.
Spre chindii se întoarse fericit cu bilet la armată și despărțirea de durerea satului. Când o văzu pe
mătușa Frăsâna, realiză că lasă în urmă o femeie ce l-a crescut de mic, dar acum nici o căldare de apă nu
poate duce, nici o vorbă nu are cu cine schimba. Mătușa începu să plângă aflând că feciorul pleacă pe front.
Vestea nici nu reuși să se răspândească prin sat că deja Gheorghe era la gară. Vasca îl urmări până la
șine, dar Ghorghe nu-l chemă pe peron, de frică să nu piardă urma casei.
Auzi vocea Domnicăi, care îl petrecea pe Scridon. Trenu veni și Gheorghe înțelese doar ce să-i
spună Rusandei din întrebările Domnicăi. Îi răspunse că au plecat rândunelele. Domnica îl vedea tot așa cum
îl cunoscuse când venise pentru prima dată la ei cu Toader, dar acum era pierdut. Trenul stătea doar trei
minute, așa că Domnică îl cuprinse repede, și simțind un dor străin în brațe, Gheorghe înțelese ce singur a
rămas. Trenul plecă, ducându-l departe de satul ce i-a fost casă.