Povara bunătății

noastre

de Ion Druță

Editura “Universul”
 Ion Druță
Este un scriitor, poet, dramaturg și istoric literar din Republica
Moldova. S-a născut pe 3 septembrie 1928, satul Horodiște,
județul interbelic Soroca, Regatul României (în prezent în
raionul Dondușeni, Republica Moldova). A absolvit școala
de silvicultură și Cursurile superioare în Institutul de
Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S..
Din 1969 se stabilește la Moscova, Rusia.
Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50.
Operele sale, adunate în 4 volume, Frunze de dor, Balade din câmpie,
Ultima lună de toamnă, Povara bunătății noastre, Clopotnița, Horodiște,
Întoarcerea țărânii în pământ, Biserica albă, Toiagul păstoriei ș.a. fac
parte din „fondul de aur” al literaturii naționale contemporane.
 Conținutul pe scurt
Într-una din zilele de primăvară, poposește în Ciutura „oarecum
abătută, întristată de marile urîțenii ale acestei lumi” o fiară mitică,
considerată a fi Marele Apărător al câmpiei trimis de Dumnezeu pentru
a-i apăra pe oamenii acelor locuri de haitele sălbatice de lupi. Dulăul
se stabilește în ograda lui Onache Cărăbuș. Țăran hâtru și proaspăt
căsătorit, Onache începuse să-și construiască o casă pe dealul mare,
după ce se certase cu fratele său de cruce Haralampie care își
construise casa pe dealul mic. Dar, spre deosebire de Haralampie care
alesese un pământ fertil ca loc de casă, Onache a nimerit un pământ
sterp și bătut de vânturi. Poposirea dulăului (numit Molda după cățeaua
lui Dragoș Vodă din legenda descălecatului Moldovei) în curtea lui
Onache determină tratarea cu respect a stăpânului de către săteni și
contribuie la creșterea bunăstării gospodăriei. După vreun an de la
acea întâmplare, Molda începe brusc să urle și fuge în pădure, fără a
se mai întoarce. A doua zi, ciuturenii află că începuse
Primul Război Mondial.
După ce a luptat timp de patru ani în Armata Rusă, Onache Cărăbuș ajunge într-o
primăvară pe malul stâng al Nistrului și află că râul devenise granița între Rusia și
Regatul României. Dornic să ajungă acasă, el se aruncă noaptea în apele umflate de
sloiuri de gheață ale Nistrului și, sleit de puteri pe la mijlocul râului, este salvat de Molda,
care-l văzuse de pe stâncile aflate pe malul drept și sărise în ajutorul său. Ajuns în
Basarabia, Onache află că satul Ciutura arsese chiar în noaptea sosirii sale. Într-o
duminică frumoasă de la începutul lunii mai, Onache merge cu Tincuța la pădure, urmat de
câteva perechi de soți tineri, iar în ziua următoare ei se apucă serios de treabă și își refac
gospodăriile distruse de foc. La vreo nouă luni s-au născut în sat unsprezece copii, printre
care și Nuța, fiica lui Onache.
Odată cu trecerea timpului, Haralampie devine tot mai bogat, cumpărând pământurile
vecine. Fiul său, Nică, elev la liceul industrial din Soroca, se îndrăgostește de Nuța, iar cei
doi tineri decid să se căsătorească. Înainte de nuntă, Nuța suferă un accident și devine
șchioapă, iar Nică se căsătorește cu fata primarului din satul vecin Nuieluși; mireasa era
urâtă, dar avea o zestre mare. Doi ani mai târziu, pe când se întorcea de la cosit într-o
noapte de vară, ciutureanul Mircea Moraru se întâlnește cu Nuța care venea de la Iași și
cei doi tineri petrec împreună o noapte de dragoste în căruța cu fân, iar fata se mută apoi
la casa bărbatului său.
Onache Cărăbuș este mobilizat în Armata Română în primăvara anului 1940, dar se
întoarce acasă după ce Basarabia fusese ocupată de către URSS. Ocupanții sovietici
împărțiseră țăranilor moșia unui arendaș din Nuieluși, iar familia Cărăbuș primise două
hectare semănate cu maci, starea materială a ciuturenilor îmbunătățindu-se mult.
Eliberarea Basarabiei de către Armata Română a dus la reinstalarea vechilor rânduieli, iar
țăranii ce ocupaseră moșia arendașului au fost cercetați de jandarmi și bătuți. Cei doi
băieți ai lui Onache au plecat pe front și au murit în război.
După reocuparea Basarabiei de către URSS în primăvara anului 1944 casele ciuturenilor
i-au găzduit timp de două săptămâni pe ostașii sovietici ce înaintau înspre vest. Chiaburul
Haralampie (al cărui fiu, Nică, se refugiase în România) a fost ridicat de autorități și
deportat la o mină de minereuri radioactive din Munții Ural, iar averea lui a fost împărțită
țăranilor săraci. Mircea Moraru, soțul Nuței, intrase ca voluntar în Armata Roșie în vara
anului 1941, fusese avansat până la gradul de sergent și primise trei decorații, printre care
și ordinul „Slava”. În calitate de soție a unui ostaș decorat, Nuța primește ajutoare
importante din partea statului sovietic, devenind stăpâna unei frumoase gospodării. Într-un
final, după cinci ani de absență, Mircea revine în satul Ciutura, dar pare un om total
schimbat.
În primii ani după război în pădurile Basarabiei s-au aciuat bande de luptători antisovietici
(foști prizonieri români, dezertori din Armata Roșie sau felurite haimanale) care atacau
sovietele sătești. În satul Ciutura sosesc ofițeri de miliție care formează echipe de tineri
voluntari pentru a lupta cu bandiții, iar nopți la rând liniștea satului este tulburată de focuri
de arme automate. Într-una din zilele de vară, în timp ce se aflau pe câmp la cules
de floarea soarelui, Mircea și Nuța se întâlnesc cu Nică, ce se îndrepta spre Prut, sperând
să poată trece clandestin granița în România. Cei trei împart împreună un prânz
sărăcăcios, iar Nică îi ajută la treburile câmpului, după care se desparte definitiv de ei.
Denunțat de un localnic, Mircea este anchetat de un maior de la sovietul raional
Pământeni, dar este lăsat liber.
În anii 1946-1947 Basarabia traversează o perioadă cumplită de secetă, iar mulți localnici
din Ciutura mor din cauza foametei. Pământurile sătenilor fuseseră luate de stat și grupate
într-un colhoz în care oamenii trebuiau să presteze zile de muncă. Puținele roade ale
câmpului sunt confiscate de autoritățile sovietice. Slăbită de necazurile ultimilor ani,
Tincuța moare în anul 1950, iar Onache începe să-și înnoiască vechea casă. Nuța avea
acum trei copii, iar Mircea urmase cursurile de tractoriști și începuse să lipsească cu
săptămânile de-acasă. După o discuție cu socrul său, Mircea își dă seama că munca grea
îl îndepărtase de familie și îi răpise pofta de viață așa că renunță la meseria de tractorist și
se întoarce în sat, unde este numit brigadier la colhoz.
Rămasă însărcinată a patra oară, Nuța se simte
neglijată de Mircea și se gândește să meargă la
Pământeni să facă avort, dar renunță după ce
simte primele zbateri ale fătului. Ea naște în
ajunul Crăciunului, iar soțul ei organizează o mare
cumătrie, la care bătrânul Onache nu mai este
poftit. El vine într-un final la rugămintea Nuței, dar
înțelege că timpul său a trecut și că satul îi
devenise străin. Rămas tot mai singur, Onache
acceptă să lucreze ca pazniс al unor mașini
striсate, abandonate în сâmp. Nopți la rândul,
bătrânul își analizează viața și își amintește de
rudele, prietenii și dușmanii care muriseră, precum
și de cățelușa sa Molda. Simțindu-și sfârșitul,
bătrânul pornește într-o seară spre casă și face
focul în sobă, veghindu-l pentru ultima dată. Odată
cu stingerea focului, Onache moare și el.
 Pasajul care m-a impresionat

Onache fiind dornic să ajungă

acasă, se aruncă noaptea în
apele umflate de sloiuri de
gheață ale Nistrului și, sleit de
puteri pe la mijlocul râului,
este salvat de Molda, care-l
văzuse de pe stâncile aflate
pe malul drept și sărise în
ajutorul său.
 Gândurile față de operă
Această operă este foarte sentimentală pentru
cititor, mai ales la sfârșitul ei cand deja bătrânul
Onache în singurătate
Anselmus este personajulrămâne cu viața
principal al operei. stinsăcaracterizării
Prin intermediul
împreuna cu focul din sobă. directe, În acest moment
naratorul afirmă despre acesta că este un tânăr student cu chip armonios, „maiexpresiv datorită
ma-u învăluit sentimente de tristețe si jale față
de acest
pasiuniipersonaj care
stârnite de mânie”, nu există,
cu statură euluinu
zveltă. Hainele însăîlerau”
știuîn afaraoricărei mode.

personal dar pe suflet parcă mi-a ramas o

greutate. Eu nu sunt un om atât de emoțional,
dar cred că cineva dupa citirea acestui moment
ar putea să plângă cu adevărat.
a În concluzie pot spune că Ion Druță
promovează în opera sa niște valori

l fundamentale si importante pentru fiecare

dintre noi, acestea sunt, dragostea, familia,

o prietenia, curajul și increderea, deși citind mai

putem descoperi. Și în general acest roman te
motivează să îți prețuiești viața pe care o ai în
mâinile tale căci ea este numai a ta.
r