Urciorul de aur

Ernst Theodor
Amadeus Hoffmann
 Ernst Theodor Amadeus Hoffmann
Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann se naste pe 24
ianuarie 1776 in Königsberg, Prusia (aziKaliningrad,
Rusia). In 1813 scriitorul isi schimba cel de-al treilea
nume in Amadeus, in onoareacompozitorului sau favorit,
Wolfang Amadeus Mozart.Fiu al unui jurist, Ernst
Theodor crescu din 1780, de la divortul parintilor, alaturi
de mama sa, incasa bunicilor de linie materna.
Hoffmann ramane cunoscut mai cu seama pentru opera
sa literara, incare combina ironia si realismul cu fantezia,
confruntand permanent două lumi: realitatea banala si
plictisitoare a oraselor germane de inceput de secol al
XIX-lea si o lume paralela, populata de fiinte bizare.
 Semnificaţia titlului
Titlul face referire la un obiect fantastic,
magic, ce apare în textul basmului drept
o punte de legătură între realitatea
umană, mediocră şi tărâmul fantastic ce
ţine de imaginaţia poetică.
Astfel, urciorul de aur poate simboliza
absolutul către care tinde poetul, în a
cărei ipostază se va afla şi personajul
principal.
 Anselmus
Personaje este personajul principal al
operei. Prin intermediul
caracterizării directe,
naratorul
Anselmus este personajul principal al operei. Prin intermediulafirmă despre
caracterizării
directe, acesta că este un tânăr
naratorul afirmă despre acesta că este un tânăr student cu chip armonios, „maiexpresiv datorită
student cu chip armonios,
pasiunii stârnite de mânie”, cu statură zveltă. Hainele lui însă erau” în afaraoricărei mode.
„mai expresiv datorită
pasiunii stârnite de mânie”,
cu statură zveltă. Hainele lui
însă erau” în afaraoricărei
mode.
Linderhorst Ca multe alte personaje din opera lui
Hoffmann, arhivarul Lindhorst este
înzestrat cu duble identități, uneori
apărând ca un bătrânel excentric, iar alteori
ca o salamandră fermecată de sorginte
alchimică, capabilă să se transforme într-un
Lindhorst
vultur. Caracter autoritar, el pare în acelaşi
timp prietenos şi sever până la ameninţare
față de tânărul student. La nivel simbolic,
arhivarul îl reprezintă pe cel Drept care, în
mijlocul necazurilor nu şi pierde pacea
sufletului şi încrederea în Dumnezeu.
Alte personaje:
baba urâcioasă- este bătrâna doică a Veronicăi
care se dovedeşte a fi vrăjitoare, simbol al
răului.
Serpentina- este şerpoaica de aur verzui, cu
ochii albaştri, fiica cea mică a arhivarului;de ea
se îndragosteşte Anselmus.
Phosphorus- este prințul duhurilor, tatăl
arhivarului-directorul Paulmann-este prieten al
lui Anselmus.
Veronica- este fiica cea mare a directorului care
îndrăgostită de Anselmus va căuta ca, prin
intermediul vrăjitoarei să-l facă să o iubească
Rezumat
Anselmus este un student cu o fire poetică și visătoare, dar și cu un ghinion ieșit din
comun, ce-l împinge spre visare, spre izolarea de lumea reală. Neîndemanarea sa în
societatea Dresdei provine din capacitatea sa de a percepe lumea populată de ființe
magice, cum ar fi arhivarul Lindhorst și fiica sa, șerpoaica verde Serpentina.
Anselmus intuiește existența acestei lumi fantastice în urma altercației cu o
precupeață, în ziua Înălțării Domnului. Rămas fără banii de buzunar, el se duce pe
malul Elbei, de unde aude un clinchet de cristal. Apropiindu-se de șocul din care se
auzea sunetul, a zărit trei șerpoaice de aur verde și s-a îndrăgostit de cea cu ochii
albaștri.
La propunerea directorului Paulmann, Anselmus s-a dus la arhivarul Lindhorst, care l-
a angajat să-i copieze manuscrise rare.
Veronica, fiica lui Paulmann, fiind îndrăgostită de Anselmus, a apelat la o vrăjitoare
pentru a o ajuta să dobândească dragostea acestuia. Vrăjitoarea era doica din
copilărie a fetei, vrăjmașa lui Lindhorst, dar și precupeața cu care Anselmus s-a certat
în piață în ziua Înălțării. Cele două s-au dus într-o noapte la o răscruce de drumuri și,
rostind un descântec malefic, au creat o oglindă cu ajutorul căreia fata îl putea face
pe alesul inimii sale să se gândească la ea.
Anselmus traducea textele într-o cameră, după ce arhivarul îi prezentase casa în întregime și
după ce zărise într-o încăpere albastră un urcior de aur. Studentul nu trebuia să greșească în
copierea manuscriselor și să nu scape, sub nici o formă, vreo picătură de cerneală pe originale.
Când a primit manuscrisul intitulat „Despre căsătoria salamandrei cu șerpoaica verde”,
Serpentina, cea cu ochi albaștri, i s-a înfățișat și i-a povestit despre ce era vorba. Salamandra
era Lindhorst iar șerpoaica verde era mama ei și a celor două surori ale sale, asupra cărora
fusese rostită o vrajă. Fiecare dintre ele trebuia să vrăjească pe cineva astfel încât să se
îndrăgostească de ele și fiecare avea câte un urcior. Serpentina îl avea pe cel de aur.
Deși părea să fie îndrăgostit de șerpoaica de aur verde, studentului i-a tresăltat inima la
vederea Veronicăi și toate lucrurile care, mai înainte, păreau minunate în casa arhivarului,
acum îi păreau fade.
Anselmus a sfârșit copierea manuscrisului, iar Lindhorst i-a dat altul, însă pe acesta, studentul
a picurat cerneala din greșeală și a sfârșit închis într-o sticlă, pe un raft, unde a descoperit că
nu era singur, ci erau lângă el mai mulți studenți închiși din același motiv. Dintr-un ceainic a
apărut, dintr-o dată, vrăjitoarea, care a râs de nenorocirea lui; însă, după o luptă crâncenă cu
Lindhorst, acum sub identitatea Salamandrei, vrăjitoarea a fost ucisă iar Anselmus a sărit din
sticla ce-l ținea captiv direct în brațele Serpentinei.
Deși Veronica era atrasă de student,
ea a acceptat cererea în căsătorie a
noului consilier aulic, domnul
Heerbrand și le-a povestit, atât lui,
cât și lui Paulmann, tatăl său, tot
adevărul despre Lindhorst, vrăjitoare
și oglinda fermecată.
Ca proaspăt ginere al arhivarului,
Anselmus s-a mutat, împreună cu
Serpentina, la moșia acestora din
Atlantida – simbolul perfect al
universului romantic: o lume
imaginară, dar înzestrată cu o
existență obiectivă.