Fișă de lectură

1) Titlul, autor: “Geniu pustiu” de Mihai Eminescu.

2) Gen, specie: genului epic, roman fantastic.
3) Rezumat
Partea I
Naratorul găsește o carte cu șase nuvele. Într-una dintre nuvele, este vorba despre un rege
scoțian. În ilustrație, însă, el a recunoscut nu portretul regelui, ci pe cel al lui Tasso. Acest lucru
îl face pe narator să reflecte că tot ceea ce este imposibil în realitate este posibil în mintea
noastră, că viața este una vis. Este miezul noptii. Naratorul iese pe străzile unei mahalale
noroioase din București. Intră într-o cafenea și începe să răsfoiască ziarul, abordat de un tânăr cu
un aspect diabolic. Cei doi încep să discute despre cosmopolitismul românilor, lupta lor
constantă de a părea diferiți de cine sunt ei cu adevărat, și mai presus de toate negând tot ce este
românesc, iar apoi discută despre nevoia de a trezi spiritul național. Totuși, i-a arătat o copie a
Declarației Societății Națiunilor împotriva tiraniei tipărită în Germania. După o oră de discuții,
cei doi s-au cunoscut. Tânărul se numea Toma Nour.
Partea II
Cei doi se împrietenesc, iar într-o zi naratorul este invitat în casa lui Toma Nour. Camera
înaltă era goală, cu excepția unui pat, a unui birou și a teancurilor de sute de cărți. Deasupra lor
atârna pe perete un portret al unui tânăr de vreo optsprezece ani, deosebit de frumos. Toma Nour
a spus că a fost singurul său prieten adevărat care a murit pentru el. Când va muri, va lăsa
romanul vieții sale naratorului în testamentul său și va afla ce s-a întâmplat. În altă noapte, Toma
Nour spune că nu poate iubi, iar naratorul îl vede pe tânăr care se pierde din ce în ce mai mult.
După un timp, Toma Nour a plecat din Bucureşti fără să spună nimănui. Abia un an mai târziu, i-
a scris naratorului din Danemarca, cerându-i să-i trimită versurile lui Alecsandri. Câteva luni mai
târziu, naratorul primește vestea din Germania de la Toma Nour că urmează să fie executat în
închisoare, împreună cu un pachet care conține un manuscris al biografiei sale.
Partea III
Toma Nour scria în manuscrisul biografiei sale că se născuse iarna, în coliba unuia dintre cei
mai săraci oameni din cătunul lor. Mama îi murise pe când era incă mic și nu înțelegea de ce stă
întinsă pe masă, galbenă şi nemiscată. După înmormântare, copilul se duse la mormânt, se culcă
în țărână și o strigă pe mama să vină acasă ori să-l ia și pe el acolo unde este că. Plängand, el
adormi şi avu un vis. Mama coborâse din cer pe o rază, îl luase în brațe și urcase cu el dincolo de
nori şi de stele, într-o grădină frumoasă, în care pomii aveau frunze de nestemate şi flori de
lumină, iar cărările crau de argint. Pe când asculta cântecele cântate de sfinți, copilul se trezi în
întuneric, în noroi, cu o ploaie rece izbindu-l în față. Fugi acasă, unde îl aştepta tatăl său. Tata îl
dăduse la școală. Ajunsese student și locuia cu alți patru colegi într-o mansardă. Între alţi colegi
ai lui era unul de o frumusețe aproape femeiască, Ioan. Era sărac, mercu în haine rupte și fără
bani, totuşi pârea mereu vesel, deși Toma bănuia că veselia aceasta ascundea, de fapt, o mare
durere sufletească. Într-o noapte de iarna, loan intra cu o figura descompusă și îl chemă pe Toma
să vină cu el, fiindcă murea Sofia, fata pe care o iubea. Merseră la o casă aflată în mijlocul unei
grădini. Urcară pe marginea casei și priviră pe fereastra luminată. În camera sărăcăcioasă se aflau
o fată frumoasă, care zăcea pe pat, pe un scaun stâtea un bâtrán cu figura îndurerată și ochii plini
de lacrimi, iar lângă scaun, în fata unui pian, ședea o altă fată, de asemenea cu lacrimi în ochi. Ea
începu să cânte la pian, iar fata muribundă de pe pat începu şi ea să cânte. Când cântecul se
stinse, ochii se închiseră pentru totdeauna către loan căzu leşinat pe spate strigând numele fetei.
Toma profită de leșinul prietenului său, îl lua în brațe și merse cu el către casă. Când loan se
trezi. Toma îi spuse că nu fuseseră la casa aceea, fiindcă el leșinase. După trei zile, loan îl lua cu
el pe Toma la înmormântarea Sofiei. În ziua următoare îl luă cu el la casa bătrânului. Acesta
dormea într-un fotoliu, iar sora Sofiei, Poesis, stătea la fereastră. Când plecară, Toma era
îndrăgostit de fată. loan îi spuse că tatăl fetelor era un poet de geniu, sărac şi onest. Poesis era
actriță la un teatru oarecare, unde avea roluri secundare. Toma se duse la teatru să o vădă pe
Poesis și îi mărturisi iubirea lui. Fata îi spuse că și ea îl iubeşte. După ce îşi rosti replica, el o
conduse acasă, ea îi cântă la pian, apoi el plecă și li serise, fericit, o poezie. Au urmat însă
evenimentele revoluției din 1848 şi cei doi tineri au lipsit o vreme din oraş. La întoarcere, Toma
o väzu pe Poesis într-o seară. Plängea și îi spuse că se vád pentru ultima oară, fără a-i da vreo
explicație. După câteva zile, o vâzu, elegantă, într-o trisură. Află de la loan că era întreținuta unui
conte La loan acasă, acesta îi spuse că rupe legătura de prietenie cu el, că rupe legătura cu
amintirea Sofiei şi orice legătură cu viața, că nu îşi mai aparține. Suferind de durere că fusese
părăsit şi de iubită şi de prieten, Toma rătăci zile în şir prin oraș. Într-o zi de vară își luă lucrurile
și plecă spre locurile natale, în Transilvania. În bordeiul tatălui său, Toma întâlni o verişoară,
Finica Ea îs gătea mâncare tatălui său și îi ducea la muncă. Toma stătu o vreme numai acasă, iar
Finica îi povestea și îi cânta. Veni toamna, apoi iarna, și în Transilvania revoluția se întinse.
Oamenii din sat aşteptau că Toma să se facă tribunul lor, să meargă cu Avram Iancu. Toma, însă,
părea nepasitor fața de această mare cauză. Până într-o noapte, când dintr-o casă inconjurată de
honvezi (soldați unguri) îl văzu pe loan fücându-şi loc cu focuri de pistol şi fugind. Toma hotări
să îl găsească şi să i se alăture. İşi făcu o lance dintr-o coasă, lua două pistoale vechi, fură un cal
de la honvezi şi fugi. Când calul se opri obosit din goană, ajunsese la câmpie. În depărtare se
vedea Mureşul, iar într-o parte, un oraș care ardea. Se duse în oraș, către casa unui preot pe care
îl cunoştea. Ajunse la casa preotului, dar văzu pe fereastră că înăuntru erau o mulțime de oameni
beți. Preotul era mort, spânzurat de un piron de deasupra uşit. Sprijinità de perete era Maria, fata
preotului, ținta batjocurii și poftelor acelor sălbatici. Unul dintre sălbatici, lanos, se îndreptă spre
fată. Disperată, ca se repezi cu creştetul capului in perete, dar nu izbuti să scape în moarte, ci
doar căzu leşinată. Bărbatul o lua în brațe, ea îşi reveni și cu ultimele puteri încercă să fugă pe
ușă. Î! väzu la fereastră pe Toma cu pistolul întins şi se opri, dreaptă şi nemiscată. El ii înțelese
dorința și trase, scăpând-o de batjocura călăilor. Totuşi, lanos o lua în brațe, hotărât să nu-i scape,
nici așa moartă. Într-o clipă, Toma sări și încuie uşile şi dădu foc casei, cu toți sălbaticii în уa.
Sări pe cal și nu se opri decât în munți. Dormi toată noaptea, iar dimineață porni la drum şi îl găsi
pe loan intr-o tabără de români. Rămase cu el şi petrecu acolo toată iarna, în lupte şi suferințe.
Într-una dintre înfruntări, il intalniră pe contele care i-o furase pe Poesis in timp ce contele
încerca să-l ucidă pe Toma, Ioan ii luă viața. Într-o noapte, fiind plecați din tabără, se opriră să
doarmă la moara unui sas. Acesta vesti honvezii şi noaptea, când adormiseră toți, mai puțin
Toma, sosiră să-i omoare. Toma il vazu pe sas cum se furisează să deschidă uşa şi dădu alarma.
Românii razbiră afară, dar în luptă fu împușcat de moarte loan. Toma il lua in brațe și fugi
impreună cu ceilalți. loan muri și îl îngropară, aşezand deasupra mormântului pietre. În ziua
urmatoare, merseră la moară, trimiseră de acolo femeia morarului și copiii, iar pe morar il legară
de o grindă şi dădură foc morii. Toma cugetă că numai revoluția arată cu adevărat cine sunt
oamenii şi de ce sunt ei in stare să facă După sfarsitul revoluției, Toma se duse acasă, la tatăl său.
O cunună pe Finica, apoi tatăl său muri, il îngropă și rămase trist, cu sufletul pustiu.
4) Moduri de caracterizare:
Toma Nour – 1) era o fire singuratică, meditând în liniștea odăi sale, geniul său se manifestă în
calmul absolut al locuinței modeste: "și intrând în chilia mea cea umilită, mă simțeam fericit ca
un rege asupra acelor camarazi horăinzi”. Nopțile sale “lunatice” sunt dovada preferinței de a
petrece timpul în solitudine, în pace cu propriile gânduri.
2) frumusețea căruia nu poate fi evaluată și nici definită de limite , ilustrează
mostra absolutului eminescian , denotând un chip demonic ce tinde spre perfecțiune "Ai fi crezut
că e un poet ateu, unul din acei îngeri căzuți, un Satan, nu cum și-l închipuiesc pictorii: zbârcit,
hidos, urâcios, ci un Satan frumos, de-o frumusețe strălucită, un Satan mândru de cădere, pe-a
cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia". Toma Nour reflectă spiritul
eminescian, ascunzând după draperiile acțiunilor și filozofiilor sale însăși făptură poetului.

Ioana – 1) ”iartă că am căzut într-un iad de ură, când tu nu-mi predicai decât un cer de amor,
suflet de înger ce ai fost!” – este caracterizată indirect prin replica lui Toma Nour unde
identificăm spiritual critic al personajului și sinceritatea sa.
2) “Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, de lângă mine, și-și apropie buzele lui de
ochii moartei.” – caracterizată indirect prin spusele naratorului unde identificăm sensibilitatea
personajului.

Poesis – 1) ”Ce te-a adus în atmosfera asta ce miroase a colori de ulei și ulei de lampe? zise ea
surâzând.” – este caracterizată indirect, observând spiritul său de observație, perspicace.
2) “tata doarme, numai că somnul său se cheamă durere și desperare... Nu-l deștepta din
somn!... Singurul nostru sprijin, Sofia... s-a dus.” – este caracterizată indirect prin propriile sale
spuse ca o persoană inconștientă.

Sofia – 1) “Un înger a fost, un înger cum îl cugetă Dumnezeu numai o dată în mijlocul eternității
sale fără margine.” – este caracterizată indirect prin spusele lui Ioana, în care îi identificam
autentitatea personajului. a