Pasoptismul – Alexandru Lapusneanul

Pasoptismul este o miscare culturala cuprinsa intre anii 1830-1860 care se

caracterizeaza prin vizionarism, sentimentul national, patriotism, lupta pentru unitate, in
centru avand idealurile revolutiei de la 1848. Pe plan literar, pasoptismul va
reprezenta inceputul literaturii moderne, avand ca teme istoria, folclorul, ciocnirea
dintre Orient si Occident, dragostea de tara etc. Este o perioada in care vor coexista in
literatura romana trei curente literare: romantism, clasicism si realism. Preponderent
va fi romantismul, promovat in epoca de revista “Dacia literara”, prin articolul
“Introductie”, scris de Kogalniceanu, considerat articolul manifest al romantismului
romanesc.

Romantismul este curentul literar manifestat in secolul al XIX-lea, aparut ca

reactie impotriva clasicismului. In literatura româna a fost promovat in perioada
pasoptista, prin intermediul revistei Dacia literara, condusa de Mihail Kogalniceanu.

Un reprezentat de seama al romantismului este Costache Negruzzi, nuvela sa

fiind publicata in primul numar al Daciei Literare pentru a servi drept exemplu
scriitorilor contemporani, fiind una din cele mai bine realizate nuvele istorie pana in
prezent.

Sursele de inspirație sunt reprezentate de Letopisetele Moldovei, in special

cele scrise de Grigore Ureche si de Miron Costin. Din cronica lui Ureche a fost preluata
scena uciderii celor 47 de boieri, exagerata insa prin interpretarea lui Negruzzi, in
realitate fiind ucisi numai 12 boieri, si de asemenea afirmatiile celebre: “Daca voi nu
ma vreti, eu va vreu”, “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu”.

Titlul este chiar numele personajului principal, un personaj istoric, care devine
astfel si personajul eponim al operei. Forma articulata a titlului este o forma arhaica
care evoca atmosfera de epoca, articolul nehotarat anticipeaza determinarea
protagonistului de a-si duce planul la final.

Tema operei este istoria, prezentandu-se perioada medievala din Moldova.

Viziunea despre lume este tipic pașoptistă, nuvela putând fi interpretata ca o parabola
a damnarii, deoarece despotismul la putere este mereu pedepsit.

Din punct de vedere structural, este impartita pe patru capitole cu motto-

uri semnificative. Primul capitol corespunde cu motto-ul “Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu”, cuvintele aparţin lui Lăpuşneanul, ca răspuns la îndemnul de a renunţa la tronul
Moldovei adresat lui de către boierii veniţi să-l întâmpine. Al doilea capitol are ca
motto: “Ai să dai samă, Doamnă!…”, este replica văduvei unui boier ucis de
Lăpuşneanul, ameninţare adresată doamnei Ruxanda, soţia domnitorului, pentru crimele
înfăptuite de el. Al treilea capitol corespunde cu motto-ul “Capul lui Motoc vrem”,
reprezentand strigatele multimii de tarani nemultumiti, veniti la curte sa se planga de
asuprirea boierilor, iar ultimul capitol cu “De ma voi scula, pe multi am sa popesc si
eu”, reprezentand cuvintele domnitorului aflat pe patul de moarte.

Compozitional se remarca simetria operei. Aceasta incepe cu destinul

ascensional, sinuos al domnitorului, care porneste de jos, atinge climaxul cand ii ucide
pe boieri, dar dupa decade in anticlimax cand va fi la ucis de boieri. De asemenea,
coordonatele spatio-temporale fixeaza actiunea: Moldova medievală. Conflictul
principal este cel specific vremii, anume cel intre domn si boierime.

Perspectiva narativa este obiectiva, iar naratorul este omniscient si

omniprezent, la persoana a III-a. Arareori este simtit in text, acesta nu ramane
impersonal, ci atentioneaza cititorul asupra cruzimii domnitorului: “era o groaza a privi
aceasta scena sangeroasa”.

Opera este o nuvela, având intrigă riguros construită, un singur fir narativ,
număr mediu de personaje, accentul căzând mai mult asupra acestora decât pe acțiune.
Dimensiuniile medii sunt evidente prin structura pe patru capitole. Acțiunea urmărește
un singur fir narativ, și anume faptele lui Alexandru Lăpușneanul din timpul celei de-
a doua domnii, de la întâlnirea de lângă Tecuci cu boierii, până la moartea exemplară a
domnitorului.

Este în același timp o nuvelă istorică: se inspira din istoaria neamului prin
geneza si prin personajul principal inspirat dintr-o personalitate istorica, se
desfasoara intr-un spatiu vast care corespunde realitatii istorice, se reconstituie
culoarea locala prin limbajul specific timpului si spatiului moldovenesc, prin
descrierea unor obiceiuri si vesminte caracteristice epocii etc.

De asemenea este si o nuvela romantica: prin antiteza dintre domnitor, fiinta

tiranica, demonica, si sotia sa, Ruxanda, fiinta angelica, prin prezentarea uni personaj
romantic, un erou exceptional aflat intr-o situatie exceptionala, si prin grotescul
actiunilor domnitorului, precum scena uciderii celor 47 de boieri.

Incipitul ilustrează pe deplin toate aceste trăsături, mai exact întâlnirea cu

boierii. Domnitorul îi primeşte protocolar pe boieri, silindu-se a zâmbi, boierii la rândul
lor manifestă independenţă într-o oarecare măsură deoarece se închinară până la
pământ, fără a-i săruta poala după obicei. Replica lui Dacă voi nu mă vreţi, eu vă
vreau cade ca o adevărată sentinţă.
 Alexandru Lăpușneanul este personajul principal, fiind construit specific
unei nuvele istorice și romantice, accentul căzând mai ales asupra conturării
personalităţii sale. Este un personaj complex, istoric, un adevărat personaj romantic.
Statutul social și psihologic este bine definit, el fiind domnitorul Moldovei,
reprezentând tipul tiranului, al despotului.

Alexandru Lăpușneanul este caracterizat în mod direct, făcându-i-se o schiță

de portret fizic, specificându-se faptul că „mușchii i se suceau” și „ochii îi sclipeau”.
Portretul moral este mult mai bine conturat, fiind caracterizat de narator, ce îl
definește drept un „tiran însetat de sânge” și spune despre prima lui domnie faptul că
„nu avusese vreme a-și dezvălui urâtul caracter”. Doamna Ruxanda este singura care îl
vede la început „viteaz” și „prea puternic”,

Personajul eponim este caracterizat și în mod indirect, prin fapte si relaţiile cu

celelalte personaje. Încă din primul capitol, prin dialog, prin observarea gesturilor, a
mimicii se conturează imaginea tiranului. După discuția cu boierii, Lăpușneanul il iarta
srategic pe Moţoc deoarece îi va fi de trebuinta. În al doilea capitol setea de sânge a
domnitorului atinge cote maxime. Arde cetăţile, confiscă averile boierilor, îi omoară pe
mulţi dintre ei aproape fără motiv. Se contureaza tipul despotului, al tiranului. Acesta
este capitolul în care se contureaza relaţia antitetică pe care o stabileşte cu doamna
Ruxanda, și anume opoziţia dintre angelic şi demonic. El se căsătorise cu Ruxanda
pentru a câştiga inimile poporului. Ea era nepoata lui Ştefan cel Mare. Cel de al treilea
capitol este cel mai dramatic, fiind capitolul în care devine evidentă la Alexandru
Lăpușneanul arta disimulării, prin scena de la mitropolie. Junghiul si zaua dovedesc
intentiile ascunse. Naratorul nu mai poate rămâne impersonal şi denumeste discursul
domnitorului „deşănţată cuvântare.”. Domnitorul, in urma slujbei, îşi înfăptuieşte
planul, anume uciderea boierilor. Afara se adunase o multime de oameni nemultimiti,
iar Lapusneanul da dovada de faptul ca stie ce gandesc oamenii si cat de puternice sunt
masele, afirmand Proşti , dar mulţi. Il aruncă pe Moţoc mulţimii. Cinismul său atinge
cote maxime in scena în care îi dă leacul de frică doamnei, și anume piramida din
capetele boierilor pe care le ceruse aşezate după rang. Se remarca prin replica dată de el
după leşinul doamnei Ruxandra Femeia, tot femeie(...)în loc să se bucure,ea se sperie.
O scenă reprezentativă este cea în care doamna, după ce o jupâneasă îî atrăsese
atenția ai să dai sama, Doamnă, simte că este datoria ei să intervină, deoarece poporul
o crede și pe ea responsabilă de faptele domnitorului. Încalcă norma timpului, și,
părăsind spațiul consacrat doamnei în epoca medievală, îl vizitează pe domnitor. Domul
o primește cu drag – Ce vrea buna și frumoasa mea doamnă?, dar când află adevăratul
motiv al vizitei, atitudinea se schimbă radical. Se ridica brusc, doamna cade, iar el este
la un pas de a o lovi şi chiar de a o ucide pe Ruxanda. Scena pune în evidență antiteza
tipic romantică între personajul demonic (Lăpușneanul) și cel angelic (Doamna
Ruxanda). Domnul îi promite un leac de frică şi că nu va mai ucide de poimâine.
O altă scenă importantă a acestei nuvele este reprezentată de ospăț,
Lăpușneanul deveind o adevărată fiinţă diabolică. Boierii sunt aproape obligaţi să
meargă la ospăt, nefiindu-le permis să se întoarcă, uşile sunt închise, nu au voie cu arme
si cu slugi, iar tunurile sunt indreptate spre interior. În spatele fiecărui boier era câte un
soldat, iar după ce Veveriță închină un pahar cu vin începe măcelul. Din capetele
boierilor a fost făcută o piramidă în funcție de rang.

Situația finală este reprezentata de al patrulea capitol. Ne aflăm la patru ani

după măcel. Alexandru Lăpușneanul este pe patul morţii. El cere să fie călugărit, iar
după ce în urma unui leşin acest lucru se întâmplă, pe tron urcă fiul său. Trezit din leşin,
o ameninţă cu moarte atât pe soţia sa cât şi pe fiul său, ceea ce o determină pe doamnă
sa asculte de Spancioc şi de Stroici şi, îndemnată şi de părintele Teofan, ii va da
domnului otrava. Lăpușneanul are o moarte lentă şi dureroasă sub privirile infernale ale
celor doi boieri ce-i desfac dinţii cu un cuţit şi îi toarnă pe gât toata otrava, spunând
învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî.
În concluzie, nuvela ”Alexandru Lăpușneanul” ar fi putut fi celebră asemenea
lui ”Hamlet”, după cum afirmă George Călinescu, dacă ar fi beneficiat de scrierea într-o
limbă de circulație universală. Astfel, nuvela preia un adevăr istoric și oferă istoriei un
adevăr general valabil. Despotismul la putere va fi mereu sancționat.