PERIOADA PAŞOPTISTĂ.

Tema şi viziunea despre lume în Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi

I. Încadrare în context şi în operă
Costache Negruzzi este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai perioadei paşoptiste. Coleg de generație cu Vasile Alecsandri, Nicolae Filimon
şi Ion Heliade Rădulescu, acesta se impune în literatura română ca prozator. Opera sa încearcă să realizeze un echilibru între subordonarea faţă de elementul
naţional şi dorinţa de a crea o operă viabilă din punct de vedere estetic. Alexandru Lăpuşneanul este prima nuvelă istorică din literatura română şi este
considerată astăzi capodopera generaţiei paşoptiste. Publicată în primul număr al revistei „Dacia literară”, nuvela respectă recomandările lui Mihail Kogălniceanu
din articolul „Introducţie”. Ulterior a fost inclusă în ciclul „Fragmente istorice” din volumul Păcatele tinereţelor.
II. Încadrare generică şi estetică
a. Argumentarea apartenenţei la genul epic, nuvela istorică
Ca specie a genului epic, Alexandru Lăpuşneanul este o nuvelă istorică datorită prelucrării unui subiect de inspiraţie istorică, prezenţei unui
personaj cu atestare istorică sau culorii locale (încercării autorului de a reface atmosfera epocii). Sursa de inspiraţie a nuvelei o reprezintă cronica lui Grigore
Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, de unde autorul preia subiectul, conflictul, tema şi unele personaje.
b. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar – romantismul (se vor alege 2 trăsături):
Din punct de vedere estetic, nuvela lui Negruzzi aparţine romantismului, deoarece exprimă un interes pentru istorie, pune în centru un personaj
excepţional, cultivă scene violente (care sfidează orice tip de moralitate) şi foloseşte antiteza ca principiu de construcţie. Acţiunea operei se organizează în jurul
unui personaj excepţional. Prin tiranie, cruzime, plăcerea vărsării de sânge şi cinism, toate duse la extrem, Alexandru Lăpuşneanul ilustrează omul radical pe
care îl cultivă proza romantică. Domnitorul Moldovei este un personaj diabolic, cu o inteligenţă malefică, lipsit de orice urmă de remuşcare sau moralitate. În
nuvela Alexandru Lăpuşneanul, antiteza devine un mijloc de construcţie a personajelor. Cruzimii domnitorului i se opune blândeţea domniţei Ruxanda. Cele
două personaje ilustrează cuplul romantic înger-demon. Eroina, care reprezintă o voce a umanităţii, încearcă, în capitolul al II-lea, să intervină pe lângă soţul său
pentru a pune capăt crimelor. Cinic, Lăpuşneanul îi oferă drept răsplată un „leac de frică” – cele 47 de capete tăiate.
III. Tema şi viziunea despre lume
a. Prezentarea tematicii
Nuvela are ca temă istoria, mai exact lupta pentru putere în Moldova secolului al XVI-lea. Prezenţa acestei teme este ilustrată de subiectul nuvelei,
evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, şi de conflictul dintre domnitor şi boierii trădători. Motivele literare care o concretizează sunt
inspirate din opera cronicarilor: vrajba, trădarea, răzbunarea.
b. Ilustrarea tematicii printr-o secvenţă reprezentativă:
Incipitul nuvelei motivează revenirea la tron a lui Lăpuşneanul şi atitudinea sa răzbunătoare. La baza comportamentului nemilos al domnitorului se află
trădarea sa de către boieri în prima domnie: „Au doar nu mi-ați jurat și mie credință, când eram numai stolnicul Petre? Nu m-ați ales voi? Cum au fost oblăduirea
mea? Ce sânge am vărsat?”. Interogaţiile retorice reflectă refuzul domnitorului de a se mai lăsa păcălit. Experienţa trădării îl transformă, îl face mai lucid, dar şi
mai cinic. Păţit, Lăpuşneanul înţelege rapid faptul că boierii vor să îi întindă o capcană: „Să mă-ncred în voi? (…) Pesemne nu vă cunosc eu și pre tine mai vîrtos?
Nu știu, că fiind mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat?” Alege însă să se abţină pentru că răzbunarea decurge conform unui plan.
c. Prezentarea viziunii despre lume:
Nuvela lui Negruzzi propune o viziune radicală asupra existenţei. Prin construcţia unui personaj malefic (care se individualizează prin cruzime şi
cinism), prin prezenţa unor scene violente este ilustrată latura demonică a romantismului. Astfel, deşi prin titlu se realizează o trimitere la un personaj cu
atestare istorică, intenţia autorului este aceea de a crea un personaj excepţional, care să ilustreze omul radical, romantic.
d. Ilustrarea viziunii despre lume prin o secvenţă relevantă
Această viziune asupra lumii este ilustrată, de exemplu, de episodul uciderii celor 47 de boieri, la ospăţul de „împăcare” de la curtea domnească. Scena
este una şocantă, de o violenţă dusă la extrem. Cei 47 de boieri sunt ucişi cu sălbăticie, iar din capetele lor Lăpuşneanul face o piramidă, „leacul de frică” dat
domniţei Ruxanda. Comportamentul cinic al domnitorului este evidenţiat de contrastul dintre reacţia sa şi cea a lui Moţoc, care tremura de frică: „El râdea; iar
Moțoc, silindu-se a râde ca să placă stăpânului, simțea părul zburlindu-i-se pe cap și dinții săi clănțănind.” Din acest punct de vedere, viziunea asupra lumii este
una amorală şi exprimă o formă de revoltă împotriva vechilor structuri feudale dominate de boieri corupţi.
IV. Construcţia discursului narativ (se vor alege 4 elemente – se recomandă şi subiectul, pentru a acoperi cele 2 pagini obligatorii):
a. Compoziţia
Nuvela lui Negruzzi este organizată, la nivelul compoziţiei, în patru capitole, ce fixează momentele subiectului. Fiecare capitol se deschide cu câte un
motto reprezentativ (preluat din cronica lui Ureche) care are rolul de a rezuma acţiunea nuvelei: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu!”, „Ai să dai samă, doamnă!”,
„Capul lui Moţoc vrem!”, „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”. Procedeul compoziţional utilizat este înlănţuirea, evenimentele fiind prezentate în
ordine cronologică. Dacă incipitul motivează, prin tehnica rezumării, revenirea lui Alexandru Lăpuşneanul pe tronul Moldovei, finalul sobru încearcă să imite
stilul vechilor cronici: „Acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldaviei. La monastirea Slatina, zidită de el, unde e
îngropat, se vede și astăzi portretul lui și al familiei sale.”
b. Naratorul. Perspectivă narativă
Perspectiva narativă este obiectivă, deoarece naraţiunea se desfăşoară la persoana a III-a. Naratorul este omniscient, atitudinea sa fiind una
predominant detaşată. Uneori, acesta îşi asumă o perspectivă morală asupra evenimentelor, judecând unele dintre faptele personajelor sale, lucru evidenţiat de
epitete precum: „mişelul boier”, „urâtul caracter”.
c. Repere spaţio-temporale
Fiind vorba despre o operă de inspiraţie istorică, timpul şi spaţiul sunt bine determinate. Acţiunea se desfășoară în Moldova, în a doua jumătate a
secolului al XVI-lea, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, pe durata a patru ani. În primul capitol, acţiunea se desfăşoară la intrare în
Moldova, la Tecuci, acolo unde Lăpuşneanul este întâmpinat de 4 dintre marii boieri ai ţării. În capitolele al doilea şi al treilea, acţiunea se desfăşoară la curtea
domnească, în timpul celei de-a doua domnii. Discursul „împăcării” cu boierii este rostit, însă, la mitropolie şi este menit a ilustra, prin contrast, gestul sfidării
divinităţii de către domnitor, lucru amendat imediat de narator prin epitetul „deşănţată cuvântare”. În ultimul capitol, după patru ani, Lăpuşneanul, bolnav de
lângoare, se retrage în cetatea Hotinului, acolo unde şi moare.
d. Construcţia subiectului
În expoziţiune, Alexandru Lăpuşneanul se întoarce în Moldova cu oaste străină pentru a-şi relua tronul, pierdut datorita trădării boierilor. La intrarea în
Moldova, la Tecuci, este întâmpinat de patru dintre boierii importanți ai ţării care încearcă să îl convingă să renunţe la oastea străină, moment ce constituie intriga
operei. El înțelege că este o cursă şi este decis să îşi reia tronul. În desfăşurarea acţiunii, ajuns domn pentru a doua oară, Lăpuşneanul îşi pune în aplicare planul
de răzbunare împotriva boierilor. Aceștia sunt schingiuiți, uciși sau li se confiscă averile. Una dintre jupânese îi cere domniţei Ruxanda să intervină pe lângă soțul
ei ca să nu mai ucidă. Domnitorul se enervează datorita amestecului Ruxandei şi îi promite un „leac de frică". În punctul culminant, la mitropolie, Lăpuşneanul
ţine un discurs de împăcare, invitând boierii la un ospăţ, la curtea domnească. Acolo, aceștia sunt uciși, iar din capetele lor se face o piramidă după rang. Vornicul
Moţoc este aruncat mulțimii strânse sub porțile cetăţii, care îl linşează. Spancioc şi Stroici scapă fugind în Polonia. În deznodământ, după patru ani, Lăpuşneanul
se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte şi cere să fie călugărit. Când îşi revine, dă semne de nebunie şi ameninţă pe toata lumea cu moartea. Fiindu-i
frică pentru viaţa fiului ei, Ruxanda accepta să îşi otrăvească soțul.
e. Conflictul
Conflictul principal al nuvelei este unul exterior, de ordin politic şi prezintă lupta pentru putere între domnitor şi boieri. Miza conflictului o
constituie dorinţa limitării influenţei boierilor şi impunerea autorităţii domneşti. Acesta se conturează rapid, încă din primul capitol, şi are la bază dorinţa de
răzbunare a domnitorului faţă de boierii trădători. Mijloacele alese de Lăpuşneanul sunt sângeroase: schingiuiri, deposedări de avere, omoruri. Conflictul se
finalizează în capitolul al III-lea prin pedepsirea celor 47 de boieri, la ospăţul de la curtea domnească.
Aşadar, nuvela lui Negruzzi poate fi considerată, pe bună dreptate, capodopera generaţiei paşoptiste. Prin ea este fructificat întregul program al „Daciei
literare”, atât prin inspiraţia istorică, dar mai ales prin dorinţa de a da literaturii române o operă originală, valoroasă din punct de vedere estetic.