PERIOADA PAŞOPTISTĂ.

Tema şi viziunea despre lume în Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi

I. Încadrare în context şi în operă
Costache Negruzzi este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai perioadei pașoptiste. Coleg de generație cu Vasile Alecsandri, Nicolae Filimon
și Ion Heliade Rădulescu, acesta se impune în literatura română ca prozator. Opera sa încearcă să realizeze un echilibru între subordonarea fața de elementul
național și dorința de a crea o operă viabilă din punct de vedere estetic. Alexandru Lăpuşneanul este prima nuvelă istorică din literatura română şi este
considerată astăzi capodopera generaţiei paşoptiste. Publicată în primul număr al revistei „Dacia literară”, nuvela respectă recomandările lui Mihail Kogălniceanu
din articolul „Introducţie”. Ulterior a fost inclusă în ciclul „Fragmente istorice” din volumul Păcatele tinereţelor.
II. Încadrare generică şi estetică
a. Argumentarea apartenenței la specia nuvela istorică
Ca specie a genului epic, Alexandru Lăpuşneanul este o nuvelă istorică datorită prelucrării unui subiect de inspirație istorică, prezenței unui
personaj cu atestare istorică sau culorii locale (încercării autorului de a reface atmosfera epocii). Sursa de inspiraţie a nuvelei o reprezintă cronica lui Grigore
Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, de unde autorul preia subiectul, conflictul, tema şi unele personaje.
b. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar – romantismul:
Din punct de vedere estetic, nuvela lui Negruzzi aparține romantismului, deoarece exprimă un interes pentru istorie, pune în centru un personaj
excepțional, cultivă scene violente (care sfidează orice tip de moralitate) şi folosește antiteza ca principiu de construcție. Acțiunea operei se organizează în jurul
unui personaj excepțional. care ilustrează omul radical, romantic. Domnitorul Moldovei este un personaj diabolic, cu o inteligenţă malefică, lipsit de orice
urmă de remuşcare sau moralitate. În nuvela Alexandru Lăpuşneanul, antiteza devine un mijloc de construcție a personajelor. Cruzimii domnitorului i se opune
blândeţea domniţei Ruxanda. Cele două personaje ilustrează cuplul romantic înger-demon. Eroina, care reprezintă o voce a umanității, încearcă, în capitolul al
II-lea, să intervină pe lângă soţul său pentru a pune capăt crimelor. Cinic, Lăpuşneanul îi oferă drept răsplată un „leac de frică” – cele 47 de capete tăiate.
III. Tema şi viziunea despre lume
a. Prezentarea tematicii
Nuvela are ca temă istoria, mai exact lupta pentru putere în Moldova secolului al XVI-lea. Prezența acestei teme este ilustrată de subiectul nuvelei,
evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, și de conflictul dintre domnitor și boierii trădători. Motivele literare care o concretizează sunt
inspirate din opera cronicarilor: vrajba, trădarea, răzbunarea.
b. Ilustrarea tematicii printr-o secvenţă reprezentativă:
Reprezentativ pentru prezența temei istoriei este episodul întâmpinării domnitorului de către patru dintre boieri mari ai țârii. La intrare în
Moldova, la Tecuci, Lăpușneanul este întâmpinat de Moțoc, Veveriță, Spancioc și Stroici cu intenția vădită de a-l face pe domnitor să se întoarcă din drum. Relația
tensionată dintre cele două părți este redată cu ajutorul reacțiilor fiziologice. Deși este o fire impulsivă, Lăpușneanul face eforturi mari pentru a se stăpâni:
„silindu-se a zâmbi”, „a căruia ochi scântieră ca un fulger”, „râdea; mușchii i se suceau în râsul acesta și ochii lui hojma clipeau”. Luciditatea care îl caracterizează
în partea de început a nuvelei îl face să își controleze, însă, firea impulsivă. De aceea, el taie rapid încercările boierilor de a se ascunde în spatele cuvintelor: „A!
Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțăleg?”. Eforturile boierilor de a-l face să renunțe la revendicarea tronului se lovesc de determinarea domnitorului,
marcată, la nivelul limbajului, de prezența antitezei: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau” și a hiperbolei: „Să mă-ntorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul
îndărăpt.”. Totodată, pe un ton amenințător, dă de înțeles boierilor că nu există cale de împăcare și că scopul celei de-a doua domnii este răzbunarea: „Voi mulgeți
laptele țării, dar au venit vremea să vă mulg și eu pre voi.” Întrucât nu s-a reușit întoarcerea din drum a lui Lăpușneanul, Moțoc alege să rămână la urmă pentru a-i
întinde o capcană. Pățit, viitorul domn înțelege planul și îi face boierului, prin caracterizare directă, un portret moral succint: „Dar tu, Moțoace? învechit în zile
rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vîndut și pre mine”. De aceea, imediat, vornicul încearcă să smulgă o garanție a propriei
siguranțe. În acest moment, prin faptul că îl iartă pe Moțoc, Lăpușneanul dă dovadă de o inteligență diabolică, întrucât intuiește că masele se vor revolta și că va
avea nevoie de un țap ispășitor. Prin contrast, atitudinea slugarnică a lui Moțoc este redată printr-o comparație sugestivă: „Moțoc îi sărută mâna, asemenea cânelui
care, în loc să mușce, linge mâna care-l bate.”
c. Prezentarea viziunii despre lume:
Nuvela lui Negruzzi propune o viziune radicală asupra existenței. Prin construcția unui personaj malefic (care se individualizează prin cruzime și
cinism), prin prezența unor scene violente este ilustrată latura demonică a romantismului.
d. Ilustrarea viziunii despre lume prin o secvență relevantă
Această viziune asupra lumii este ilustrată, de exemplu, de episodul uciderii celor 47 de boieri. Ipocrit, prefăcându-se că vrea să se împace cu boierii,
Lăpușneanul ține un discurs de împăcare la mitropolie. Toți boierii sunt invitați la un ospăț la curtea domnească, unde sunt uciși, iar din capetele lor se face o
piramidă, după rang, ce constituie „leacul de frică” dat domniței Ruxanda. Episodul stă în întregime sub semnul contrastului. Există mai întâi un contrast între
atmosfera rarefiată de la început (prezentarea așezării la masă, bucatele alese) și ritmul alert din momentul începerii omorului. Totuși, dincolo de liniștea aparentă
de început, anumite detalii vorbesc despre caracterul premeditat al scenei: prezența slugilor înarmate, băutura care își face efectul sau semnalul reprezentat de
uciderea lui Veveriță, invocându-se o ocară imaginară adusă domnitorului. Scena este una şocantă, de o violenţă dusă la extrem. Totodată, caracterul violent al
scenei este evidențiat de intervenția afectivă a naratorului: „Și cu adevărat era groază a privi această scenă sângeroasă.”, care provoacă imediat imaginația
cititorului: „Închipuiască-și cineva într-o sală de cinci stânjeni lungă și de patru lată, o sută și mai mulți oameni ucigași și hotărâți spre ucidere, călăi și osândiți,
luptându-se, unii cu furia deznădejdei, și alții cu aprinderea beției”. Cinismul domnitorului este redat de contrastul dintre atitudinea sa, care privește întreaga scenă
cu răceală, și teama lui moțoc, redată cu ajutorul reacțiilor fiziologice: „El rîdea; iar Moțoc, silindu-se a rîde ca să placă stăpînului, simțea părul zburlindu-i-se pe
cap și dinții săi clănțănind.” Efectele devastatoare ale măcelului sunt surprinse cu ajutorul unor enumerații: „În lupta și trînta aceasta, masa se răsturnase; ulcioarele
se spărseseră și vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei.” Amestecul vinului cu sângele sugerează o pângărire a locului.
IV. Construcţia discursului narativ:
a. Compoziţia
Nuvela lui Negruzzi este organizată, la nivelul compoziției, în patru capitole, ce fixează momentele subiectului. Fiecare capitol se deschide cu câte un
motto reprezentativ (preluat din cronica lui Ureche) care are rolul de a rezuma acțiunea nuvelei: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu!”, „Ai să dai samă, doamnă!”,
„Capul lui Moţoc vrem!”, „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”. Procedeul compozițional utilizat este înlănțuirea, evenimentele fiind prezentate în
ordine cronologică. Dacă incipitul motivează, prin tehnica rezumării, revenirea lui Alexandru Lăpuşneanul pe tronul Moldovei, finalul sobru încearcă să imite
stilul vechilor cronici: „Acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldaviei. La monastirea Slatina, zidită de el, unde e
îngropat, se vede și astăzi portretul lui și al familiei sale.”
b. Naratorul. Perspectivă narativă
Perspectiva narativă este obiectivă, deoarece narațiunea se desfășoară la persoana a III-a. Naratorul este omniscient, atitudinea sa fiind una
predominant detașată. Uneori, acesta își asumă o perspectivă morală asupra evenimentelor, judecând unele dintre faptele personajelor sale, lucru evidențiat de
epitete precum: „mişelul boier”, „urâtul caracter”.
c. Repere spațio-temporale
Fiind vorba despre o operă de inspiraţie istorică, timpul şi spaţiul sunt bine determinate. Acţiunea se desfășoară în Moldova, în a doua jumătate a
secolului al XVI-lea, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, pe durata a patru ani. În primul capitol, acţiunea se desfăşoară la intrare în
Moldova, la Tecuci, acolo unde Lăpuşneanul este întâmpinat de 4 dintre marii boieri ai ţării. În capitolele al doilea şi al treilea, acţiunea se desfăşoară la curtea
domnească, în timpul celei de-a doua domnii. Discursul „împăcării” cu boierii este rostit, însă, la mitropolie şi este menit a ilustra, prin contrast, gestul sfidării
divinităţii de către domnitor, lucru amendat imediat de narator prin epitetul „deşănţată cuvântare”. În ultimul capitol, după patru ani, Lăpuşneanul, bolnav de
lângoare, se retrage în cetatea Hotinului, acolo unde şi moare.
d. Construcţia subiectului
În expoziţiune, Alexandru Lăpuşneanul se întoarce în Moldova cu oaste străină pentru a-şi relua tronul, pierdut datorita trădării boierilor. La intrarea în
Moldova, la Tecuci, este întâmpinat de patru dintre boierii importanți ai ţării care încearcă să îl convingă să renunţe la oastea străină, moment ce constituie intriga
operei. El înțelege că este o cursă şi este decis să îşi reia tronul. În desfăşurarea acţiunii, ajuns domn pentru a doua oară, Lăpuşneanul îşi pune în aplicare planul
de răzbunare împotriva boierilor. Aceștia sunt schingiuiți, uciși sau li se confiscă averile. Una dintre jupânese îi cere domniţei Ruxanda să intervină pe lângă soțul
ei ca să nu mai ucidă. Domnitorul se enervează datorita amestecului Ruxandei şi îi promite un „leac de frică". În punctul culminant, la mitropolie, Lăpuşneanul
ţine un discurs de împăcare, invitând boierii la un ospăţ, la curtea domnească. Acolo, aceștia sunt uciși, iar din capetele lor se face o piramidă după rang. Vornicul
Moţoc este aruncat mulțimii strânse sub porțile cetăţii, care îl linşează. Spancioc şi Stroici scapă fugind în Polonia. În deznodământ, după patru ani, Lăpuşneanul
se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte şi cere să fie călugărit. Când îşi revine, dă semne de nebunie şi ameninţă pe toata lumea cu moartea. Fiindu-i
frică pentru viaţa fiului ei, Ruxanda accepta să îşi otrăvească soțul.
 e. Conflictul
Conflictul principal al nuvelei este unul exterior, de ordin politic şi prezintă lupta pentru putere între domnitor şi boieri. Miza conflictului o
constituie dorința limitării influenței boierilor şi impunerea autorității domnești. Acesta se conturează rapid, încă din primul capitol, şi are la bază dorinţa de
răzbunare a domnitorului față de boierii trădători. Mijloacele alese de Lăpuşneanul sunt sângeroase: schingiuiri, deposedări de avere, omoruri. Conflictul se
finalizează în capitolul al III-lea prin pedepsirea celor 47 de boieri, la ospăţul de la curtea domnească.
f. Personajele:
Acțiunea nuvelei se organizează în jurul unui personaj principal, Alexandru Lăpușneanul, personaj eponim care reprezintă tipul domnitorului crud
și tiran. Prin cinism, cruzime, plăcerea vărsării sângelui, Lăpușneanul ilustrează omul radical, romantic. Limbajul său redă, prin prezența insultelor („muiere
nesocotită”, „boaită fățarnică”), firea sa impulsivă. Totodată, domnitorul este autorul unor replici memorabile care se regăsesc în unele dintre motto-urile nuvelei:
„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu!”, „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”. Acesta este prezentat în relație cu o serie de personaje secundare cu care
intră în contrast: vornicul Moțoc (personaj secundar, alături de care ilustrează cuplul romantic caracter tare-caracter slab) și domnița Ruxanda (cu care formează
cuplul înger-demon). Personajele episodice, Spancioc și Stroici, reprezintă boierii tineri și au în nuvelă un rol justițiar, deoarece apar pe final și rezolvă conflictul
din exterior. Personajul colectiv, norodul, devine prilej pentru autor pentru a observa cu finețe psihologia mulțimii revoltare.
Așadar, nuvela lui Negruzzi poate fi considerată, pe bună dreptate, capodopera generației pașoptiste. Prin ea este fructificat întregul program al „Daciei
literare”, atât prin inspirația istorică, dar mai ales prin dorința de a da literaturii române o operă originală, valoroasă din punct de vedere estetic.