NUVELA ISTORICĂ

Alexandru Lăpuşneanul
de Costache Negruzzi

-argumentare-

Nuvela este o operă cultă, în proză, mai întinsă decât schiţa, cu un singur fir
narativ, un conflict concentrat şi cu o acţiune mai complicată decât a schiţei, la care
participă mai multe personaje, accentul cazând pe caracterele acestora. Naraţiunea se
desfăşoară liniar, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative, cu o acţiune amplă
care se complică progresiv. În aceasta specie literară se acorda o importanţă mai mare
caracterizării complexe a personajelor decât acţiunii propriu-zise, acestea fiind caractere
formate si se dezvoltă in desfăşurarea conflictului. În funcţie de rolul lor ele sunt amplu
construite. Modurile de expunere in nuvela sunt: naraţiunea, dialogul, descrierea şi
monologul.
Denumirea de nuvelă provine din limbile franceză, italiană si latină, unde
înseamnă: povestire, noutate, lucru nou. A apărut pentru prima dată in secolul al Xlll-lea
în Italia. Aceasta se poate clasifica după curentul literar: romantică, realistă, naturalistă,
renascentistă etc. sau după aspectele înfăţişate: istorică, fantastică, psihologică sau
filozofică.
Opera literară "Alexandru Lapuşneanul" scrisă de Costache Negruzzi este prima
nuvelă istorică din literatura română; acesta este inspirată din trecutul istoric (tema,
subiectul, personajele, mentalitatea, comportamentul etc sunt specifice vremii de atunci).
Aceasta a fost publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al „Daciei literare”,
ilustrând două dintre cele patru idei formulate de Mihail Kogălniceanu: promovarea unei
literaturi originale şi inspiraţie din istoria naţională.
Compoziţia narativă reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de
simetrie şi de echilibrul solid al nuvelei, romantismul, reprezentat atât de tragismul
personajului, cât şi de scenele cutremurătoare, realismul, ilustrat de adevărul istoric al
celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul.
Ca sursă de inspiraţie, Costache Negruzzi declară ca izvor al nuvelei Letopiseţul
Ţării Moldovei de Miron Costin, de unde adoptă episodul omorârii lui Moţoc. Imaginea
domnitorului Alexandru Lăpuşneanul este conturată în Letopiseţul Ţării Moldovei de
Grigore Ureche; tot de aici preia scene, fapte şi replici, dar se distanţează de realitatea
istorică prin apelul la ficţiune, acţiunea nuvelei păstrându-se în limitele verosimilului.
Nuvela are ca temă evocarea unei perioade din istoria Moldovei, la mijlocul
secolului al XVI-lea,in timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, în
condiţiile impunerii autorităţii domneşti. Titlul reprezintă numele protagonistului acţiunii
(personaj eponim), care ilustrează o tipologie romantică: autocratul; articolul hotărât „l”
are rolul de a individualiza şi de a singulariza personajul, inspirat dintr-o personalitate
istorică.
1
 Din punctul de vedere al perspectivei narative, scrierea se remarcă prin
obiectivitate, naratorul este omniscient şi prezintă evenimentele sobru, detaşat, la persoana a
III-a; inserează totuşi mărci ale subiectivităţii dintre acre se remarcă adjectivele antepuse, cu
valoare stilistică de epitete în inversiune: „mârşavul curtezan”, „mişelul boier”, „deşănţată
cuvântare”, „urâtul caracter”.
Timpul şi spaţiul acţiunii sunt bine precizate, ceea ce conferă un caracter verosimil
scrierii. Naraţiunea se desfăşoară linear prin înlănţuirea secvenţelor narative, în ordine
cronologică.
Textul începe prin rezumarea evenimentelor care motivează întoarcerea la tron a
lui Lăpuşneanul şi atitudinea lui vindicativă. Textul narativ este alcătuit din patru capitole
care fixează momentele subiectului. Acestea sunt precedate de câte un motto semnificativ.
Capitolul I ."Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." cuprinde expoziţiunea:
întoarcerea lui Alexandru Lăpuşneanul pentru a doua oară la tronul Moldovei, în 1564,în
fruntea unei armate turceşti, întâlnirea cu cei patru boieri trimişi de domnul Ştefan Tomşa:
Moţoc, Spancioc, Veveriţă şi Stroici cu scopul de a-l informa că norodul nu-l vrea. Intriga
este marcată de hotărârea domnitorului de a-şi relua tronul cu orice preţ. De aici rezultă
conflictul puternic dintre fostul domnitor şi boierii trădători;împrejurările si succesiunea
la tron a domnitorului, aşa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte reale
consemnate de istoria Moldovei.
Capitolul al II-lea,"Ai să dai samă, Doamnă!", corespunde cu desfăşurarea
acţiunii şi cuprinde o serie de evenimente declanşate de reluarea tronului de către
personaj,care este primit de norod cu"bucurie si nădejde". Printre acestea se numără:
fuga lui Tomşa în Muntenia,incendierea cetăţilor,desfiinţarea armatei
pământene,confiscarea averilor boiereşti şi uciderea unor boieri. Doamna Ruxanda, soţia
domnitorului şi "fiica bunului Petru Rareş", înspăimântată de cruzimea şi crimele
înfăptuite de soţul său îl roagă să nu mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile, fiind
impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis "Ai să dai samă, doamnă!". Zâmbind,
Lăpuşneanul îi promite pentru a doua zi "un leac de frică".
Punctul culminant începe odată cu al lll-lea capitol, care are ca motto." Capul lui
Moţoc vrem..."; acest capitol conţine mai multe scene, cum ar fi: participarea şi discursul
domnitorului la slujba duminicală de la Mitropolie, ospăţul de la palat şi uciderea celor
47 de boieri, omorârea lui Moţoc de mulţimea revoltată şi "leacul de frică" pentru
doamna Ruxanda. Scena de la Mitropolie scoate în evidenţă perfidia feroce a
personajului Alexandru Lăpuşneanul. Scena uciderii boierilor este de factură romantică
prin violenţa faptelor şi a imaginilor impresionante.
Deznodământul coincide cu ultimul capitol, care are ca motto:"De mă voi scula,
pre mulţi am sa popesc şi eu...". Timp de patru ani protagonistul şi-a respectat
promisiunea făcută doamnei Ruxanda şi nu a mai ucis niciun boier, dar în schimb
născocea tot felul de schingiuiri: "scotea ochi,tăia mâini, ciuntea si seca pe care avea
prepus". În aceste secvenţe se remarcă o elipsă narativă şi o elipsă temporală, deoarece
naratorul nu relatează întâmplările, ci comprimă în câteva fraze evenimentele celor patru
ani. Personajul se retrage în Cetatea Hotin, unde se îmbolnăveşte "de lingoare" şi,"în
2
delirul frigurilor", are mustrări de conştiinţă pentru toate cruzimile înfăptuite, de aceea îl
cheamă pe mitropolitul Teofan, căruia îi cere să-l călugărească, lăsându-l moştenitor la
tronul ţării pe fiul său, Bogdan. Atunci când îşi revine, văzându-se îmbrăcat în călugăr,îşi
pierde complet controlul, ameninţând cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi fiul său.
Speriată, doamna Ruxanda acceptă sfatul celor doi boieri, Spancioc şi Stroici, de a-l otrăvi.
Cei doi boieri se bucură văzând suferinţele prin care trece personajul, spunând cu bucurie
"Învaţă a muri, tu, care ştiai numai a omorî!".
În ceea ce priveşte construcţia personajelor, se remarcă individualizarea lor prin
detalii semnificative. Personajul principal este construit prin tehnica basoreliefului,
personajele secundare şi episodice gravitând în jurul acestuia.
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal în opera literară cu acelaşi
nume, fiind alcătuit din trăsături puternice de caracter; reprezintă un personaj complex,
foarte riguros conturat. Acesta este caracterizat atât direct de către narator şi alte personaje,
cât şi prin caracterizarea indirectă ce reiese din limbaj, gesturi, comportament, mimică şi
atitudine. Personajul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu o voinţă puternică şi spirit
răzbunător, trăsături ce sunt reliefate prin faptele sale. Hotărât să-şi ducă la îndeplinire
planul, este de neclintit, răspunzând cu mânie:"Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu[...]. Pe
parcursul operei se dovedeşte a fi un bun cunoscător al psihologiei umane, deţine şi arta
disimulării(în scena din biserică).Trăsătura dominantă şi romantică a lui vodă este
cruzimea ce reiese din scenele cumplite: leacul de frica,ameninţarea cu moartea a propriei
familii etc. Naratorul îl caracterizează prin redarea gesturilor şi a mimicii, de unde rezultă
atât forţa de disimulare "în minutul acela era foarte galben la faţă,că racla sfântului ar fi
răsărit," cât şi ura permanentă "sângele într-însul incepu a fierbe".
Personajul secundar de tip romantic este doamna Ruxanda, construită în antiteză
cu soţul său: blândeţe-cruzime,caracter slab-caracter tare. Ea nu acţionează din voinţă
proprie nici când îi cere soţului său să înceteze cu omorurile, nici când îl otrăveşte;
înfăţişează un caracter slab, dar este înzestrată numai cu trăsături pozitive: gingăşie,
blândeţe şi iubire pentru oameni.
Boierul Moţoc reprezintă tipul boierului trădător,viclean,laş,intrigant şi cinic. Nu
urmăreşte decât propriile interese,de aceea il trădează pe protagonist în prima domnie,iar
la întoarcerea acestuia pe tron îl linguşeşte.
Personajele episodice, Spancioc şi Stroici, reprezintă boierimea tânără,"pre buni
patrioţi", fiind prevăzători şi capabili să anticipeze mişcările adversarului. Au un rol
important atunci când o sfătuiesc pe doamna Ruxanda să-l otrăvească pe tiran şi asistă cu
cruzime la ultimele clipe ale acestuia.
Personajul colectiv este reprezentat de mulţimea revoltată de târgoveţi,care apare
pentru prima dată în literatura română. Domnitorul are o mare influenţă asupra acestora,
dominându-i şi manipulându-i. Naratorul surprinde gradat stările psihologice ale mulţimii
prin notaţii scurte:"Prostimea rămase cu gura căscată", "Toate glasurile se făcură un glas,
şi acest glas striga: "Capul lui Moţoc vrem!".
Limbajul conţine expresii populare "rămase cu gura căscată", regionalisme
fonetice („şepte”, „pâne”), arhaisme („spahii”, „vornic”, „spătar”) şi puţine neologisme
3
(„curtezan”, ”regent”, "eho"). Stilul narativ se caracterizează prin concizie, sobrietate,
claritate, echilibru între arhaisme şi neologisme, simplitatea topicii şi abundenţa
gerunziilor.
În ceea ce priveşte modurile de expunere, predomină dialogul, care dramatizează
acţiunea, oferind indirect informaţii asupra personajelor. Naraţiunea şi descrierea au o
pondere mai mică în economia textului, se remarcă pauzele descriptive, prin care se
individualizează personajele prin detalii sau se prezintă amănunte semnificative despre
vestimentaţie sau despre locaţii reale, cum ar fi Cetatea Hotinului.
Opera literară "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică de factură
romantică, îndeplinind toate caracteristicile acestei specii literare. Valoarea nuvelei este
exprimată prin afirmaţia criticului George Călinescu: ”nuvela istorică Alexandru
Lăpuşneanul ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă ar fi avut în ajutor prestigiul
unei limbi universale.”