Alexandru Lapușneanul

- Costache Negruzzi

Prima nuvelă istorică din literatura română, “Alexandru Lăpușneanul” de Costache

Negruzzi a apărut la 30 ianuarie 1840, în primul număr al revistei “Dacia literară”.

Prozatorul îmbină realitatea istorică și ficțiunea, tema romantică a nuvelei ilustrând

evenimentele istorice și cele plăsmuite din a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul în Țara
Moldovei.

Nuvela este o specie a genului epic în proză, de întindere medie, cu un singur fir narativ,
o intrigă riguroasă și un conflict puternic, la care participă un număr relativ mare de personaje
bine individualizate.

Structura narativă a nuvelei este simetrică și riguros construită, cu un echilibru solid,

fiind organizată în patru capitole, fiecare cu un motto semnificativ pentru conținutul acesteia:
“Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…”, “Ai să dai samă, doamnă!...”, “Capul lui Moțoc vrem…”,
și “De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”.

Compoziția narativă reunește mai multe curente literare: clasicismul, definit de simetrie
și de echilibrul solid al nuvelei, romantismul, reprezentat atât de psihologia și tragismul
protagonistului, cât și de scenele cutremurătoare (uciderea boierilor, piramida din 47 capete) și
realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul.

Titlul nuvelei situează în centrul narațiunii personajul care polarizează interesul epic și
mesajul operei, un erou literar complex. Forma articulată a numelui propriu redă culoarea epocii,
fiind un arhaism morfologic.

Tema narațiunii se dezvoltă prin evocarea unui episod din Evul Mediu românesc și
anume cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul. O temă secundară, de factură
romantic, este aceea a urmăririi destinului unui tiran.

Perspectiva narativă definește punctul de vedere al unui narator obiectiv heterodiegetic,

evidențiindu-se focalizarea zero și viziunea “dindărăt”. Timpul narațiunii este cel real, istoric, iar
timpul narării este ulterior.

Spațiul ales alcătuiește un decor romantic: cortul din dumbrava de la Tecuci, palatul
domnesc din Iași, mitropolia, Cetatea Hotinului.

Expozițiunea și intriga sunt prezentate în capitolul I, prin câteva secvențe relevante. După
uciderea lui Despot de către Ștefan Tomșa, Lăpușneanul se întoarce de la Constantinopol cu o
armată turcească și este întâmpinat lângă Tecuci de boierii Spancioc, Stroici, Veveriță și Moțoc,
care-i sugerează că nu este dorit de popor. Domnitorul nu renunță însă la planurile sale, iar
hotărârea de a rămane în țară constituie intriga.
 Desfășurarea acțiunii este evocată în capitolele II și III. Domnitorul îi promite lui Moțoc
că nu-l va ucide, dar hotărăște să-i pedepsească pe boierii intriganți, luându-le averile și
omorându-i. La rugămintea unei jupânese văduve, Ruxanda, soția domnitorului, îi cere acestuia
să înceteze crimele, iar el îi promite un leac de frică. Cu prilejul slujbei religioase, domnitorul le
ține boierilor un discurs, făgăduindu-le că-i iartă și îi invită la un ospăț la palat. Singurii care
ghicesc intenția lui Lăpușneanul și reușesc să fugă sunt Spancioc și Stroici. Cei 47 de boieri
prezenți la ospăț sunt măcelăriți, iar capetele lor sunt așezate în formă de piramidă, pe care
domnitorul i-o arată soției sale ca leac de frică, acesta reprezentând punctul culminant al acțiunii.
La vederea acesteia, doamna Ruxanda leșină, iar mulțimea, alertată de slugile boierești, se
strânge la palat, cerând capul lui Moțoc. Acesta va fi linșat.

Deznodământul îl surprinde pe Lapușneanul retras la cetatea Hotinului, bolnav de friguri.

El cere să fie călugarit, dar revenindu-și din delir, nu își mai amintește și amenință că se va
răzbuna. Dupa îndelungi ezitări, Ruxanda, sfătuită de Spancioc și Stroici, înțelege că trebuie să-și
ucidă soțul, întinzându-i o cupă cu otravă.

Ca în orice nuvelă, conflictul este concentrat, conturându-se atât un conflict social, între
norodul mereu jefuit și jefuitori, care, în conștiința mulțimii, ia chipul lui Moțoc, între domnitor
și boierii care l-au trădat în prima domnie, cât și unul interior, psihologic, generat în sufletul lui
Lăpușneanul de dorința de răzbunare, iar cel al Ruxandei, de neputința de a împiedica ororile
înfăptuite de soțul ei și de alegerea pe care trebuie să o facă în final, între moartea soțului și viața
copilului ei.

O secvență care ilustrează conflictul dintre domnitor și boieri este reprezentată de scena
de factură romantică a alcătuirii piramidei din 47 de capete de boieri la vederea căreia doamna
Ruxanda leșină, spre indignarea voievodului.

La fel de grăitoare este scena otrăvirii tiranului. După îndelungi ezitări, Ruxanda, sfătuită
de cei doi boieri întorși din pribegie, Spancioc și Stroici, înțelege că trebuie să-și ucidă soțul,
întinzându-i o cupă cu otravă. Boierii duc la capăt fapta soției domnitorului. Ei se uită cu
satisfacție la suferințele lui vodă, spunându-i cu bucurie: “învață a muri, tu care știai numai a
omorî”. Episodul călugăririi și al morții prin otrăvire de către doamna Ruxanda constituie adevăr
istoric, preluat din cronica lui Grigore Ureche, iar faptul că Lăpușneanul a sfârșit în brațele
călăilor săi este ficțiune auctorială.

Alexandru Lăpușneanul, personajul principal al nuvelei, protagonist cu atestare istorică,

personaj romantic și eponim, care acționează în împrejurări ieșite din comun, este caracterizat
atât în mod direct de către narator, de către alte personaje și prin autocaracterizare, cât și indirect
prin gesturi, fapte, limbaj, comportament și mediul social din care provine. Acesta reprezintă
tipul domnitorului tiran și crud, cu voință puternică, ambiție, fermitate în organizarea răzbunării
(unica rațiune pentru care s-a urcat a doua oară pe tronul Moldovei: “Mai degraba-și va întoarce
Dunărea cursul înapoi”).
 Registrul stilistic este obiectiv, impersonalizarea fiind o trăsătură a realismului, dar și a
acestei specii.

Referindu-se la valoarea incontestabilă a nuvelei, George Călinescu este de părere că

acesta “ar fi devenit o scriere celebră, ca și Hamlet, dacă ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi
universale.”

În concluzie, prin structura ei simetrică și echilibrul solid, nuvela se înscrie în clasicism,

în vreme ce psihologia protagonistului o situează în sfera romantismului. Realismul nuvelei este
evidențiat de adevărul istoric al evoluției lui A.Lăpușneanul pe parcursul celei de a doua domnii.