Costache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanul

I. Încadrarea într-un curent literar/într-o tipologie

Opera Alexandru Lăpușneanul, de Costache Negruzzi, este prima nuvelă
romantică de inspirație istorică din literatura română, publicată în primul număr al
revistei Dacia literară, la 30 ianuarie 1840. Această nuvelă ilustrează una dintre sursele
de inspirație ale literaturii romantice, și anume istoria națională, potrivit recomandărilor
lui Mihail Kogălniceanu din articolul-program Introducție, care constituie manifestul
literar al romantismului românesc. Nuvela reconstituie un moment zbuciumat din istoria
Moldovei secolului al XVI-lea, și anume cea de-a doua domnie a lui Alexandru
Lăpușneanul (1564-1569).
Costache Negruzzi este întemeietorul nuvelei istorice românești și primul scriitor
care valorifică într-o creație literară cronicile moldovenești. Scriitorul declară ca izvor de
inspirație Letopisețul Țării Moldovei, de Miron Costin, de unde prelucrează, pentru
episodul uciderii lui Moțoc din nuvelă, scena în care este omorât Batiște Veveli, în timpul
domniei lui Alexandru Iliaș. În schimb, pentru a contura imaginea domnitorului
Alexandru Lăpușneanul, scriitorul se inspiră în Letopisețul Țării Moldovei de Grigore
Ureche. Tot din cronica lui Ureche, Negruzzi preia scene, fapte sau replici, dar se
distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra
istoriei.
Dintre principalele evenimente consemnate de cronicarul Grigore Ureche, autorul
preia următoarele: împrejurările venirii lui Lăpușneanul la a doua domnie; solia boierilor
trimisă de Tomșa; uciderea celor 47 de boieri; arderea cetăților Moldovei; boala,
călugărirea și moartea prin otrăvire a domnitorului. Autorul modifică realitatea
istorică prin intermediul ficțiunii, acțiunea nuvelei păstrându-se în limitele
verosimilului. De exemplu, vornicul Moțoc, postelnicul Veveriță și spătarul Spancioc
fugiseră la Liov, în Polonia, și nu mai trăiau în cea de-a doua domnie a lui Lăpușneanul,
ca persoane reale; ca personaje, însă, ele sunt prezente pentru a ilustra tipuri umane –
boierul trădător și boierii patrioți.
Una dintre trăsăturile literaturii pașoptiste este coexistența elementelor romantice
cu elementele clasice. De factură romantică sunt în această nuvelă sursa de inspirație
– istoria națională; tematica; personajul excepțional care săvârșește fapte excepționale;
personajul alcătuit din contraste; antiteza angelic-demonic; culoarea epocii, dată de
îmbrăcămintea domnească a protagonistului, de eticheta de la curte, de aspectele culinare
de la masa domnească, de arhaismele utilizate în alternanță cu neologismele, realizând
astfel un contrast plin de expresivitate; spectaculosul gesturilor, al replicilor și al scenelor;
cadrul nocturn în care se petrec unele dintre scenele importante; otrava etc. De factură
clasică sunt echilibrul compozițional; construcția simetrică.
Elementele romantice și cele clasice sunt completate de cele de factură realistă:
verosimilitatea și credibilitatea faptelor și a întâmplărilor, date de elemente preluate de
autor din realitatea istorică, de fixarea exactă în timp și spațiu a acțiunii; de caracterul
obiectiv al narațiunii; scena mulțimii din capitolul al III-lea. De factură naturalistă țin
toate elementele legate de cruzimea și sadismul domnitorului: scena uciderii boierilor;
piramida de capete; leacul de frică dat doamnei etc.

1
 Interesul scriitorilor romantici, și implicit a lui Costache Negruzzi, pentru
specificul național și pentru culoarea locală deschide drumul observației realiste de mai
târziu, prin tehnica detaliului semnificativ, caracterul pictural al unor scene, revolta
munțimii.
Valoarea literară a nuvelei este exprimată cel mai bine de George Călinescu în
Istoria literaturii române de la origini până în prezent: nuvela istorică «Alexandru
Lăpușneanul» ar fi devenit o scriere celebră ca și «Hamlet» dacă ar fi avut în ajutor
prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi
patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observație psihologică și sociologică acută,
de atitudini romantice și intuiție realistă.

II. Teme şi motive. Viziunea despre lume

Nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul are ca temă lupta pentru putere în
Moldova secolului al XVI-lea, lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele
deținerii puterii de către un domnitor crud și tiran, toate acestea fiind realizate de scriitor
prin evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564-1569).

Viziunea despre lume în această operă are la bază ideea că setea de putere pare să
fie urmărită de un soi de fatalitate, deoarece protagonistul, pentru a-și satisface acest
capriciu, recurge la violentă. Din acest punct de vedere, viziunea lui Costache Negruzzi se
aseamănă cu cea a lui William Shakespeare, ambii scriitori evidențiind în operele lor
faptul că orice suveran nu este altceva decât un instrument al puterii, care îl
dezumanizează și îl anulează ca individ.

III. Titlul operei

Titlul nuvelei Alexandru Lăpușneanul este un eponim și sugerează intenția
autorului de a evidenția figura impresionantă a domnitorului Alexandru Lăpușneanul,
care urcă pe tronul Moldovei în epoca decadentă ce a urmat după domnia glorioasă a lui
Ștefan cel Mare. Personalitatea complexă și controversată a domnitorului l-a inspirat pe
Negruzzi să creeze un personaj bine individualuzat, idealizat, creat din lumini și umbre.

IV. Încadrarea în specie. Structura discursului epic

Structura discursului este cea specifică nuvelei, specie a genului epic de dimensiuni
medii, cu un singur fir narativ, cu personaje puține și complexe, antrenate într-un conflict
puternic, accentul căzând asupra personajului și mai puțin asupra acțiunii.

Relatarea faptelor și a întâmplărilor este făcută la persoana a III-a, din perspectiva

unui narator obiectiv, omniscient, omniprezent și detașat, perspectica narativă fiind
extradiegetică/dindărăt.

Din punct de vedere compozițional, nuvela este alcătuită din patru capitole,
numerotate cu cifre romane, fiecare dintre ele având în incipit un motto sugestiv:
• Capitolul I – Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau… - această replică apare și în cronica
lui Grigore Ureche și este rostită de Alexandru Lăpușneanul la hotarul Moldovei, când

2
 un grup de boieri în frunte cu vornicul Moțoc îl întâmpină, spunându-i că nici boierii
și nici poporul nu îl vor ca domn.
• Capitolul al II-lea – Ai să dai seamă, Doamnă!... – sunt cuvintele văduvei unui boier
ucis de Lăpușneanul, care o amenință pe doamna Ruxanda că va da socoteală pentru
fărădelegile soțului său, dacă nu încearcă să îl tempereze.
• Capitolul al III-lea – Capul lui Moțoc vrem… - sunt cuvintele rostite la unison de
norodul adunat la poarta curții domești, întrebat de Lăpușneanul ce vrea.
• Capitolul al IV-lea – De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu… - această replică
apare și în cronica lui Grigore Ureche și reprezintă amenințarea făcută de domnitor în
momentul în care își revine din boală, trezindu-se călugărit și fără tron.

V. Relația incipit-final
Incipitul nuvelei îl introduce pe cititor în atmosfera epocii și rezumă în stil sobru
evenimentele care motivează revenirea la tron a domnitorului Alexandru Lăpușneanul și
atitudinea lui vindicativă [*vindicativ – răzbunător] : Iacob Eraclid poreclit Despotul
perise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cârmuia țara, dar Alexandru
Lăpușneanul, după înfrângerea sa în două rânduri de oștile Despotului, fugind la
Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum să izgonească pe răpitorul
Tomșa și să-și ia scaunul, pe care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri.
Intrase în Moldova, întovărășit de șapte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strânsură.
[…]
Finalul nuvelei consemnează în mod concis, lapidar și obiectiv sfârșitul
domnitorului tiran, Negruzzi amintind de stilul cronicarului : Acest fel fu sfârșitul lui
Alexandru Lăpușneanul, care lăsa o pată de sânge în istoria Moldaviei. La mănăstirea
Slatina, zidită de el, unde e îngropat, se vede și astăzi portretul lui și al familiei sale.

VI. Relații spațiale și temporale

Timpul şi spaţiul acţiunii sunt precizate şi conferă verosimilitate naraţiunii: în anul
1564 are loc întoarcerea lui Lăpuşneanul în Moldova, în a doua sa domnie. În primele trei
capitole, evenimentele se desfăşoară îndată după revenirea domnitorului la tron, iar în
ultimul capitol se trece, prin rezumare, peste patru ani, direct la secvenţa morţii
domnitorului, în anul 1569.

VII. Fondul de idei

Capitolul I cuprinde expozițiunea – întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanul la
tronul Moldovei, în anul 1564, în fruntea unei armate turcești. La hotarul Moldovei
domnitorul este întâmpinat de solia formată din cei patru boieri trimiși de Tomșa: Moțoc,
Veveriță, Spancioc și Stroici. Tot în capitolul I este conturată și intriga operei, și anume
hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii
trădători.
Capitolul al II-lea corespunde, ca moment al subiectului, desfășurării acțiunii
și cuprinde o serie de evenimente declanșate de reluarea tronului de către Lăpușneanul:
fuga lui Tomșa în Muntenia, incendierea cetăților, desființarea armatei pământene,
confiscarea averilor boierești, uciderea unor boieri, intervenția doamnei Ruxanda pe

3
lângă domnitor pentru a înceta omorurile și promisiunea leacului de frică pe care acesta
i-o face.
Capitolul al III-lea conține mai multe scene romantice, prin caracterul lor
memorabil sau excepțional: participarea și discursul domnitorului la slujba religioasă de
la mitropolie, ospățul de la palat, uciderea celor 47 de boieri, piramida de capete, leacul
de frică dat doamnei Ruxanda și uciderea lui Moțoc de către mulțimea revoltată, acesta
fiind punctul culminant al operei.
În capitolul al IV-lea, după patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se
retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul este călugărit, după obiceiul
vremii. Își revine din boală în mod miraculos și amenință să-i ucidă pe toți, inclusiv pe
propriul său fiu, urmașul la tron. Sfătuită de boieri, doamna Ruxanda îl otrăvește, pentru
a salva viața sa și a fiului său, acesta fiind deznodământul operei.

VIII. Conflictul
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a
domnitorului Alexandru Lăpușneanul.
Conflictul principal este exterior și este de ordin politic, reflectând lupta pentru
putere dintre domnitorul Alexandru Lăpușneanul și boieri. Impunerea autorității
domnești în fața oligarhiei boierești [*oligarhie – formă de conducere a statului, în care
puterea politică și economică este deținută de un număr restrâns de persoane] a constituit
un factor de progres în secolul al XVI-lea, dar mijloacele alese de Lăpușneanul pentru a
înfăptui acest lucru sunt sângeroase, caracteristice tiranului feudal. Însă faptele
personajului sunt motivate psihologic, cruzimea sa devenind expresia dorinței de
răzbunare pentru trădarea boierilor din prima sa domnie.
Conflictul secundar, tot exterior, se desfășoară între domnitor și vornicul Moțoc,
unul dintre boierii trădători, și particularizează dorința de răzbunare a domnitorului, fiind
anunțat în primul capitol și încheiat în capitolul al III-lea.
Conflictul social dintre boieri și popor este reflectat în revolta mulțimii din capitolul
al III-lea.
O particularitate a prozei romantice o constituie conflictul exterior ce plasează
personajele într-o relație de antiteză. Din acest punct de vedere, se evidențiază contrastul
puternic dintre Lăpușneanul, tiranul crud și sângeros, și doamna Ruxanda, soția sa,
blândă, miloasă și supusă.

IX. Particularități de construcție a personajelor. Relația dintre personaje

Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, puternic
individualizat, celelalte personaje gravitând în jurul personalității sale.
Imaginea personalității domnitorului Alexandru Lăpușneanul este conturată
pentru prima dată de Grigore Ureche, în Letopisețul Țării Moldovei, cronică din care
Negruzzi preia scene și replici, dar se distanțează de realitatea istorică prin apelul la
ficțiune și prin viziunea romantică asupra istoriei, influențată de ideologia pașoptistă.
Astfel, pornind de la persoane reale/personalități istorice, scriitorul creează
personaje litetare, reprezentând anumite tipuri umane, cu destine și profiluri
psihologice care susțin coerența narativă. De exemplu, vornicul Moțoc, postelnicul

4
Veveriță și Spancioc nu mai erau în viață când Lăpușneanul se întoarce în Moldova pentru
cea de-a doua domnie, deci nu mai existau ca persoane reale. Ca personaje literare, însă,
sunt construite de autor pentru a contura conflictul cu domnitorul, ilustrând anumite
tipuri umane: boierii trădători și boierii patrioți.
Personajele nuvelei sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje
excepționale surprinse în situații excepționale, care au calități și defecte ieșite din comun
și sunt construite în antiteză.
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
excepțional, care acționează în situații excepționale – scena uciderii boierilor, a pedepsirii
lui Moțoc, a morții domnitorului prin otrăvire. Lăpușneanul întruchipează tipul
domnitorului tiran și crud, perfect integrat în mentalitatea epocii, care guvernează
absolutist [*absolutist – puterea absolută este în mâinile unui singur monarh] într-o
societate dominată de anarhie feudală [*anarhie – dezordine, dezorganizare, indisciplină
produsă de lipsa unei forme de guvernământ]. El este construit din contraste și are o
psihologie complexă, calități și defecte puternice.
Autorul îi marchează destinul prin câteva replici memorabile, printre care cele
două motto-uri ale capitolelor I și IV : Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau… și De mă voi
scula, pre mulți am să popesc și eu… Afirmația Eu nu sunt călugăr, sunt domn! reflectă
faptul că personsjul nu abdică de la propriul destin nici în fața limitelor omenești – boala
sau moartea – pierderea statutului de domn implicând suprimarea sa fizică.
Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane,
abil politic, personajul este puternic individualizat și memorabil. George Călinescu afirma
că Echilibrul între convenția romantică și realitatea individului, aceasta este minunea
creației lui Negruzzi.
Hotărârea lui Lăpușneanul de a avea putetea domnească este implacabilă și este
pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea opozanților,
culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăț și încheindu-se prin revenirea asupra
hotărârii de a se călugări.
Voinței neabătute i se asociază și alte trăsături: abilitatea în relațiile umane,
diplomația, cunoașterea psihologiei umane, toate fiind calități ale unui bun conducător,
dar folosite pentru consolidarea puterii absolute, devin mijloace perfide.
Lăpușneanul face promisiuni liniștitoate pentru ceilalți, dar care ascund un plan de
răzbunare. Lui Moțoc îi făgăduiește că-l va cruța, liniștindu-l astfel pe boierul intrigant,
care se crede util domnitorului. Planul de răzbunare al lui Lăpușneanul este însă crud:
Moțoc este aruncat în mulțime cu sânge rece și sfâșiat de aceasta. Sacrificându-l pe boier,
domnitorul se răzbună pentru trădarea sa din prima domnie și potolește/manipulează
mulțimea revoltată, de a cărei putere este conștient: Proști, dar mulți!
Leacul de frică promis cu umor negru doamnei Ruxanda, pentru că se plânge din
cauza fricii, ia forma piramidei de capete, reflectând sadismul lui Lăpușneanul.
Disimulat, Lăpușneanul regizează invitația boierilor la ospățul de împăcare, care
este de fapt o cursă. Are o inteligență diabolică, reușind să manipuleze pe toată lumea la
biserică, mai puțin pe boierii Spancioc și Stroici.

5
 Personajul este caracterizat atât direct de către narator, de alte personaje sau prin
autocaracterizare, cât și indirect, prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, gesturi,
vestimentație, relațiile cu alte personaje.
Astfel, naratorul realizează în mod direct portretul fizic al domnitorului, prin
descrietea vestimentației specifice epocii: Purta coroana Paleologilor, și peste dulama
poloneză de catifea stacoșie, avea cabanița turcească. Caracterizarea făcută de alte
personaje este succintă : crud și cumplit este omul acesta (mitropolitul Teofan), sângele
cel pângărit al unui tiran ca tine (Spancioc).
Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidențiază cruzimea
personajului și dorința lui de a distruge influența boierilor: inteligent și disimulat, îi atrage
pe aceștia la curte pentru a-i ucide. Se folosește de momentul slujbei, de vestimentația și
de coroana domnească, de citate biblice presărate într-un discurs mincinos, dar persuasiv.
Ordonă cu cruzime și sânge rece uciderea boierilor, apoi alcătuiește el însuși piramida de
capete, pe care o arată ca leac de frică doamnei. Râde cu sadism în timpul masacrului, iar
pe Moțoc îl aruncă în mulțime, afirmând că săvârșește un act de dreptate.

Forța excepțională a personajului domină relațiile cu celelalte personaje. Pentru a

se răzbuna, pune în aplicare câte un plan, iar cruzimea sfârșitului ales pentru fiecare
personaj depinde de gravitatea vinii: pe boieri îi măcelărește, pe Moțoc îl aruncă în
mulțime, doamnei îi dă un leac de frică. Propriul sfârșit va sta sub semnul cruzimii și al
răzbunării celorlalți: Învață a muri, tu cate știai doar a omorî.
Relația cu doamna Ruxanda este construită pe baza antitezei romantice angelic-
demonic. Diversitatea atitudinilor adoptate de Lăpușneanul față de doamna Ruxanda
reflectă ipocrizia, disimularea lui. Se căsătorise cu ea doar pentru a atrage inimile
norodului, Ruxanda fiind descendentă a lui Ștefan cel Mare. Nu o respectă nici pentru
originea ei nobilă, nici pentru că îi este soție și mamă a copiilor săi. Nu o iartă pentru
îndrăzneala de a-i fi cerut să oprească omorurile și se bucură cu cruzime de spaima
doamnei care leșinase la vederea piramidei de capete. Insistențele boierilor și
amenințarea din final că îi va ucide fiul o determină pe doamna Ruxanda să îl otrăvească.
Monumentalitatea personajului, titanismul, excepționalitatea romantică, forța de
a-și duce planurile la bun sfârșit, în mod machiavelic, spectaculosul acțiunilor, concizia
replicilor fac din Alexandru Lăpușneanul un personaj memorabil.