Alexandru Lăpușneanu

de Costache Negruzzi
-Caracterizare Alexandru Lăpușneanu-

Alexandru Lăpușneanu”este o nuvela scrisă de Costache Negruzzi și publicată

în anul 1840, în primul număr al revistei „Dacia literară”. Acțiunea se desfășoară in timpul
celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu in Moldova. Este prima nuvelă
romantică de inspirație istorică din literatura română, iar în opinia lui Alexandru Odobescu
este o capodoperă a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior.
Costache Negruzzi, născut în 1808 si decedat în 1868, este considerat unul dintre cei mai
importanți scriitori pașoptiști care și-a pus amprenta asupra dezvoltării literaturii române.
Acesta a fost contemporan cu Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filimon,
Andrei Mureșianu si Nicolae Bălcescu. Negruzzi este cunoscut drept creatorul nuvelei
istorice în literatura română. Pe parcursul vieții sale a fost unul dintre oamenii politici si
scriitori care a fost implicat în schimbarea mentalității culturale si politice pentru că pe
lângă activitatea de scriitor, a fost judecător, deputat și director al departamentului de
finanțe.
Autorul Costache Negruzzi a utilizat, in scrierea nuvelei, două izvoare istorice:
„Letopisețul Țării Moldovei” scris de Grigore Ureche și Miron Costin ; o cronică polonă.
Nuvela are că temă istoria, mai exact lupta pentru putere în Moldova secolului
al XVI-lea. Prezența acestei teme este ilustrată de subiectul nuvelei, evocarea celei de-a
doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu, și de conflictul dintre domnitor și boierii
trădători. Motivele care o concretizează sunt inspirate din opera cronicarilor: vrajba,
trădarea, răzbunarea.
Textul operei este organizat in 4 capitole, fiecare capitol având câte un motto
sugestiv preluat din Letopiseț: Capitolul 1-„Dacă voi nu mă vreț, eu vă vreu”-aceste
cuvinte aparțin domnitorului Lăpușneanu și sunt rostite în fața boierilor care au venit în
întâmpinare pentru a-l ruga să renunțe la întoarcerea la tron. Capitolul 2-„Ai să dai samă,
Doamnă!”-cuvintele aparțin unei jupânese văduve a-l cărei soț a fost ucis de Lăpușneanu,
ea considerând-o vinovată pe domnița Ruxanda că nu veghează la binele poporului.
Capitolul 3-„Capul lui Moțoc vrem!”-cuvintele aparțin mulțimii adunate în fața curtii
domnești care il consideră pe Moțoc principalul vinovat pentru creșterea birurilor in țară.
Capitolul 4-„De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”- cuvințele aparțin
domnitorului Lăpușneanu care se trezește după un episod de friguri în care se credea că va
muri și a fost călugărit fiind deposedat astfel de puterea domnească.
Autorul apelează in nuvelă la tehnica rezumativă și la elipsă, oprindu-se asupra
unor momente semnificative din timpul domniei lui Lăpușneanu, dar si la tehnica
înlănțuirii. Caracterul epic al textului este dat de faptul că textul este scris în proză, modul
dominant de expunere este narațiunea care se îmbină cu dialog și descriere, narațiunea este
realizată la persoana a III-a, naratorul este anonim, omniscient, omniprezent, neimplicat
afectiv, adoptă o perspectivă narativă obiectivă si o focalizare externă. Coordonatele de
timp și de spațiu sunt fixate respectând adevărul istoric, respectiv perioada anilor 1564-
1569 și întâlnim toponime precum : Câmpia de la Tecuci, Curtea domnească de la Iași,
catedrala Mitropoliei din Iași si cetatea Hotinului.
Alexandru Lăpușneanu este personajul principal, complex și eponim al textului
fiind un personaj realist, deoarece este preluat din cronica istorică a lui Grigore Ureche si
Miron Costin, acesta fiind domnitor al Moldovei, deoarece a domnit între 1552-1562 si
1564-1568. Este un personaj plat, deoarece nu evoluează pe parcursul desfășurării acțiunii
si este integrat, încă de la început in tipologia domnitorului tiran. Prin acest personaj,
Costache Negruzzi își desăvârșește arta portretului pentru că îl înzestrează cu trăsături
romantice și realiste. Astfel, ca personaj romantic, Alexandru Lăpușneanu este un personaj
excepțional surpins în situații excepționale care este construit in antiteză,pe de o parte cu
domnița Ruxanda, iar pe de altă parte cu boierii.
Portretul fizic este realizat în mod direct din perspectiva naratorului anonim
care subliniază câteva trăsături ale fizionomiei și vestimentației. Costache Negruzzi
urmărește să obțină un anumit efect prin sublinierea influenței puternice pe care o
realizează acest personaj spunând că: „Ochii îi scânteiară ca un fulger” sau „Râdea,
mușchii i se suceau in râsul acesta și ochii lui Hojma clipeau”. Particularitățile
vestimentației sunt atent redate de către narator în capitolul al III-lea, în momentul sosirii
domnitorului la slujba de la mitropolie: Împotriva obiceiului său, Lăpușneanu, în ziua
aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana paleologilor, și peste
dulama poloneză din catifea scapoșie, avea cabanița turcească.
Portretul moral surprinde un personaj a cărui personalitate este fixată încă din
debutul operei. Alexandru Lăpușneanu dă dovadă de o voință puternică de a domni, pentru
că nu dorește să renunțe la tron răspunzând soliei boierilor: „Dacă voi nu mă vreț, eu vă
vreu, răspunse Lăpușneanu a cărui ochi scânteiară ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu
vă iubesc pe voi si voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc, mai degrabă
își va întoarce Dunărea cursul îndărăt”.
În mod direct, unele personaje subliniază trăsături ale domnitorului precum
mitropolitul Teofan care afirmă: „Crud si cumplit este omul acesta”, iar domnița Ruxanda
îl numește „bunul meu domn” arătând respectul ce îl poartă și faptul că este o fire supusă.
Lăpușneanu își afirmă autoritatea domnească spunând„Eu nu sunt călugăr, sunt domn!”.
Cele mai multe trăsături sunt scoase în evidență prin caracterizare indirectă ce
reiese din fapte și relația cu celelalte personaje. Domnitorul dă dovadă că este un bun
cunoscător al psihologiei umane având capacitatea de disimilare, pentru că în momentul
venirii la tron, îi promite lui Moțoc că nu va muri de sabia sa, pentru a-l folosi pe acesta in
scopurile sale. În plus învață vigilența boierilor când ține discursul de împăcare și îi atrage
în capcana morții invitându-i la palat. Dă dovadă de cruzime si sadim având impulsuri
violente în momentul în care doamna Ruxanda îi cere să înceteze crimele, are impresia că
aceasta vrea să se amestece în conducerea țării: „Muiere nesocotită! strigă Lăpușneanu
sărind drept în picioare și in mână lui prin deprindere, se răzăma pe junghiul din
cingătoarea sa”. Cruzimea îi este demonstrată și in momentul măcelului de la palat, pentru
că privește râzând cum sunt uciși boierii, iar apoi realizează piramida din capetele acestora
pentru a da leacul de frică domniței Ruxanda. În plus dorește să își ucidă propriul fiu în
care vede un uzurpator al puterii. Are abilitatea politică de a conduce pentru că solia de
boieri îl avertizează că „Norodul nu te vrea, nici te iubește”, dar mulțimea îl primește cu
brațele deschise folosindu-se de faptul că domnița Ruxanda ii asigură dreptul la
moștenirea tronului.
În capitolul final, asistăm la o luptă între neputința cauzată de boală și dorința
de a conduce cu orice preț, pentru că nu cedează nici în fața morții amenințând : „De mă
voi scula, pre mulți am să popesc și eu”. Spancioc și Stroici asistă la moartea violentă prin
otrăvire spunându-i: „Învață a muri, tu cel care știai numai a omorâ”,deoarece Lăpușneanu
speră să scape de chinurile otrăvii și rămâne decis să nu se lase învins, dar finalul tragic
vine ca o răsplată a cruzimii sale. Astfel, Costache Negruzzi construiește un personaj
memorabil prin caracterul răzbunător, cruzimea și tirania de care dă dovadă.Ștefan Toma
este domnitorul Moldovei. Alexandru Lăpușneanu s-a întors pentru a-și recăpăta tronul
după cele 2 înfrângeri. Ajuns in Moldova, Lăpușneanu alfă că nu este dorit de către popor.
Moțoc, un boier, încearcă să-l facă pe tiran să aibă încredere în el, dar nu reușește. Tomșa
care nu a fost pregătit de lupta cu Alexandru Lăpușneanu, fuge la Valahia, tiranul
recăpătându-și tronul foarte ușor. Domnitorul dezamăgește poporul dând foc la toate
cetățile Moldovei,cu excepția Hotinului. Lăpușneanu fura averile boierilor sub diferite
pretexte, iar cei care au ripostat, au fost omorâți. Tiranul se căsătorește cu Ruxanda din
interese comune. O femeie văduva o oprește pe Ruxanda pe stradă și îi spune că soțul ei va
plăti pentru toate omorurile făcute. Ruxanda are un dialog cu Lăpușneanu, aceasta
rugându-l să nu mai ucidă pe nimeni. Ca drept leac pentru tristețea soției sale, Lăpușneanu
organizează un ospăț la palat la care sunt invitați toți boierii.
Înainte de ospăț, toți boierii s-au dus la mitropolie unde a fost și domnitorul
care le-a spus boierilor că este timpul să termine cu toate crimele. Tiranul este iertat de
boieri și de popor,mai puțin de Spancioc și Stroici. După slujba de la mitropolie, boierii au
mers la ospăț unde li s-a oferit multă mâncare si băutură, dar ulterior Lăpușneanu îl lovește
pe boierul Veveriță cu buzduganul în cap, astfel începând un masacru total. Toți boierii au
fost uciși, iar poporul îl face vinovat pe Moțoc pentru cele întâmplate, aceștia dorind să-l
omoare. Tiranul le oferă această ocazie, de care poporul profită și îl calcă în picioare pe
Moțoc. Domnitorul a așezat capetele boierilor în formă de piramidă, Ruxanda leșinând
după ce vede o astfel de imagine.
După 4 ani în care tiranul nu a mai ucia pe nimeni, i se face dor de a ucide.
Domnitorul este chinuit de gândul că nu a reușit să îi omoare pe Spancioc și Stroici care au
reușit să scape cu viață după măcelul de la palat. Tiranul se mută în cetatea Hotinului unde
se îmbolnăvește. Acesta cere să fie călugărit înainte să moară, apoi leșină. După ce se
trezește,vrea să îi omoare pe Ruxanda și fiul ei, dar ulterior Spancioc și Stroici îl otrăvesc
pe tiran, acesta dându-și ultima suflare,iar trupul lui fiind înmormântat la mănăstirea
Slatina.
În acțiunea nuvelei regăsim mai multe conflicte: conflictul exterior de natură
politică intre domnitor si boieri cauzat de ocuparea tronului, conflict exterior de natură
socială între poporul asuprit și boierii văzuți ca jefuitori, conflict exterior de natură morală
ilustrat pe de o parte de relația dintre Lăpușneanu și domnița Ruxanda cu privire la modul
de a conduce țara și la relația de familie, iar pe de altă parte între domnitori și boieri,
deoarece Lăpușneanu nu are mustrări de conștiință când se răzbună pe cei care l-au trădat
în prima domnie si conflictul interior de natură psihologică întâlnit în ultimul capitol,
conflict generat între dorința de a-și afirma în continuare puterea și neputința fizică a
domnitorului cauzată de boală.
Alexandru Lăpușneanu este un om crud, sadic și răzbunător, pe care il putem
încadra în tipologia domnitorului tiran, dar este și un om deștept care știe cum să isi
surprindă prada. Rolul personajului este acela de a prezenta omul cu gânduri rele si sadice,
dar care este si un bun strateg, pentru a putea fi recunoscut de către alte persoane.