NUVELA ISTORICĂ, ROMANTICĂ, PAȘOPTISTĂ ,,ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL’’ DE

COSTACHE NEGRUZZI
Prima nuvelă istorică din literatura română ,,Alexandru Lăpușneanul” de Costache
Negruzzi este publicată în perioada pașoptistă în revista ,,Dacia literară” 1840 . Este o
nuvelăromantică prin tema de inspirație istorică, personaje excepționale, în situații
excepționale, construite în antiteză și replici memorabile.
Este o nuvelă istorică care se inspiră din trecutul istoric, din ,,Letopisățul Țări Moldovei”
de GRIGORE URECHE și MIRON COSTIN.Tema este istorică a doua domnie a lui
Alexandru Lăpușneanul în Moldova, în secolul al XIV-lea.

NUVELA ISTORICĂ, ROMANTICĂ, PAȘOPTISTĂ ,,ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL’’ DE

COSTACHE NEGRUZZI
Prima nuvelă istorică din literatura română ,,Alexandru Lăpușneanul” de Costache
Negruzzi este publicată în perioada pașoptistă în revista ,,Dacia literară” 1840 .
Este o nuvelăromantică prin tema de inspirație istorică, personaje excepționale, în
situații excepționale, construite în antiteză și replici memorabile.
Este o nuvelă istorică care se inspiră din trecutul istoric, din ,,Letopisățul Țări Moldovei”
de GRIGORE URECHE și MIRON COSTIN.Tema este istorică a doua domnie a lui
Alexandru Lăpușneanul în Moldova, în secolul al XIV-lea.
Nuvela cuprinde 4 capitole, fiecare capitol începe un moto semnificativ.Capitolul I:
(expozițiunea și intriga): ,,Dacă voi nu mă vreți...”Capitolul al II-lea: (desfășurarea
acțiunii),,Ai să dai samă Doamna!”Capitolul al III-lea: (punctul culminant): ,,Capul lui
Moțoc vrem!..”Capitolul al IV-lea: (deznodământul): ,,De mă voi scula...”
Acțiunea nuvelei cu prinde întoarcerea lui Lăpușneanul lui tronul Moldovei în 1564 ,
întâlnirea cu solia farmată din cei 4 boieri și trimiși de domnitorul ȘTEFAN TOMȘA:
VEVERIȚA, SPANCIOC și STROICI. dorința de răzbunare față de boierii trădători, fuga lui
Tomșa în muntenia, incendierea cetăților, disfințarea armatei pământene, confiscarea
averilor boierești, ucidarea unor boieri, rugămintea doamnei Ruxandra pentru a termina
omorîrile promis Ruxandei ,,Leacul de frică”, discursul mincinos la mitropolie, ospățul de
la palat și uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Moțoc de către mulțimea revoltată și
piramida de capete, retragerea lui Lăpușneanul în cetatea Hotinului, înbonăvirea
tiranului, călugărirea domnitorului, moartea prin otrăvire.
Conflictul principal este lupta pentru putere între domitor și boieri. Conflictul
secundareste dintre domnitor și Moțoc.
Personajele sunt caracterizate în mod direct și indirect. Sunt romantice, personaje
excepționale în situații excepționale, construită în antiteză, care rosesc replici
memorabile. Personajul principal A.L este personaj romantic, ce întruchipează tipul de
domnitorul sângeros, tiran și crud. Personajele secundare apar în antiteză cu
Lăpușneanul. ex: Doamna Ruxandra: blândețe-cruzime,caracter slabă Personajele
episodice: Spancioc și Stroici, doi boieri tineri și partrioți.Alexandru Lăpușneanu este un
personaj eponim, are calități și defecte puternice. Este un personaj rotund, complex.
Trăsăturile princpale ale protagonistului sunt voința de putere, este crud, hotărât,
viclean, , bun cunoscător al psichologiei umane, abil politic, care rostește replici
memorabile: ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu....”
Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu un singur fir narativ si cu un conflict care
implica un numar redus de personaje. Nuvela “Alexandru Lapusneanul” scrisa de Costache
Negruzzi este prima nuvela istorica din literatura romana, aceasta apare la 30 ianuarie 1840, in
primul numar al revistei “Dacia Literara”, inscriindu-se intr-una din directiile imprimate de
programul acesteia conceput de Mihail Kogalniceanu si anume, inspirarea scriitorilor din istoria
patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore
Ureche.
    Tema nuvelei “Alexandru Lapusneanul” ilustreaza evocarea unui moment zbuciunat din
istoria Moldovei in timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul.
    Domnitorul se intoarce in Moldova in fruntea unei ostiri turcesti. La Tecuci, este intampinat de
boierii: Motoc, Stroici, Veverita, Spancioc. Acestia ii comunica domnitorului ca poporul nu-l
iubeste si nu il vrea. Stefan Tomsa fuge in Valahia, iar Lapusneanul urca pe tronul Moldovei. El
este intampinat cu bucurie de popor si cu frica de catre boieri. Domnitorul se razbuna cumplit
luand averile boierilor si omorandu-i. Induiosata de lacrimile vaduvelor si ale orfanilor, doamna
Ruxanda il roaga pe sotul ei sa inceteze macelul. Domnitorul ii promite un leac de frica. Intr-o zi
de sarbatoare, din porunca domnitorului au fost ucisi 47 de boieri. Boierii Spancioc si Stroici au
reusit sa fuga. Pentru a nu-i scapa pe fugari, Lapusneanul s-a instalat in cetatea Hotinului.
Lapusneanul se imbolnaveste grav si cere, dupa obiceiul timpului sa fie calugarit. La indemnul
lui Spancioc, doamna Ruxanda isi otraveste sotul. Domnitorul moare in mainile boierilor Stroici
si Spancioc.

    Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este alcatuita din patru capitole, fiecare purtand un
motto, semnificativ pentru continutul acestuia. Primul capitol are motto-ul : “Daca voi nu ma
vreti, eu va vreu”, cuvintele apartin lui Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a renunta la
tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa il intampine. Al doilea capitol incepe cu
motto-ul “Ai sa dai sama, Doamna”  si este replica vaduvei unui boier ucis de Lapusneanul,
amenintare adresata doamnei  Ruxanda. Al treilea capitol detine motto-ul “Capul lui Motoc
vrem” si sunt cuvintele multimii de tarani, veniti la curte sa se planga de asuprirea boierilor, de
saracie, de foame, de viata lor devenita insuportabila. Ultimul capitol are motto-ul “De ma voi
scula, pre multi am sa popesc si eu” si sunt cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul
de suferinta, ca o amenintare impotriva celor care il calugarisera.

    In nuvela scrisa de Costache Negruzzi sunt prezentate elemente de realitate impletite
cu elemente de fictiune. Un prim element de realitate este sursa de inspiratie a autorului, si
anume cronica lui Grigore Ureche. Alte elemente de realitate sunt spatiul: Moldova, timpul: anii
1564-1569, domnitorul Alexandrul Lapusneanul, sotia acestuia Ruxanda, care era nepoata lui
Stefan cel Mare, boierul Motoc, reintoarcerea lui Alexandru voda cu ajutor turcesc si taranesc,
uciderea unui numar de boieri si moartea lui Alexandru Lapusneanul in conditii suspecte. Ca
elemente de fictiune, in aceasta nuvela, intalnim: limbajul personajeler, mimica, gesturile,
reactiile, actiunile lor si destinul boierilor Motoc, Veverita si Spancioc, care este prezentat cu
totul diferit in nuvela fata de realitate, acestia sunt de fapt personaje reale care au fugit in
Polonia, unde au fost decapitati la interventia lui Lapusneanul.

    Nuvela “Alexandru Lapusneanul ” are o structura simetrica si un echilibru solid atat in ceea
ce priveste ilustrarea evenimentelor, cat si in ceea ce priveste psihologia si tragismul
personajului.

    Din expozitiune, aflam ca Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu scopul de a-si relua

scaunul domnesc, dupa ce, cu eforturi indelungate, reusise sa il alunge pe Stefan Tomsa, care
ii urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de la tron din cauza unor boieri, aceeasi care
l-au intampinat aproape de granita: Motoc, Veverita, Spancioc si Stroici. Acestia voiau sa il
convinga sa renunte la tron, deoarece poporul nu il vroia.
    Intriga consta in conflictul dintre Lapusneanul si boierii care l-au tradat.

    In desfasurarea actiunii, aflam ca Motoc, speriat de amenintarile lui Lapusneanul,  cade in
genunchi si il roaga sa nu il pedepseasca ca l-a tradat. Acesta ii promite ca il va cruta, ba mai
mult ii promite ca: “sabia mea nu se va manji in sangele tau”. Dupa fuga lui Tomsa,
Lapusneanul se intoarce la tronul Moldovei si trece la pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile,
iar la cea mai mica greseala ii decapita. Doamna Ruxanda, sotia lui Lausneanul si fiica lui Petru
Rares, inspaimantata de cruzimile si crimele facute il roaga sa inceteze macelul. Domnitorul ii
promite un leac de frica.

    Din punctul culminant, aflam ca Alexandru Lapusneanul i-a invitat pe boieri sa ia pranzul la
Curte, dupa slujba de la mitropolie. Spre sfarsitul ospatului, la semnul domnitorului, boierii sunt
ucisi, dupa care Lapusneanul face o piramida din capetele lor. Cand termina, o chema pe
Ruxanda sa ii dea leacul de frica promis, aceasta lesina cand vede piramida de capete, spre
dezamagirea domnitorului: “femeia tot femeie(...) in loc sa se bucure, ea se sperie.”
Lapusneanul este anuntat ca poporul a venit la curte sa isi spuna nemultumirile: “sa micsoreze
dajdiile!(...) am ramas saraci! N-avem bani! Ni i-a luat toti Motoc!” apoi au inceput toti de odata
sa strige: “Capul lui Motoc vrem!”. Profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc
multimii care s-a repezit asupra lui si l-a facut bucati. Astfel, Lapusneanul a pedepsit un alt boier
tradator, fara ca sabia lui sa se manjeasca de sange, asa cum i-a promis si lui Motoc.
   
Din deznodamant aflam ca timp de patru ani,  Lapusneanul si-a respectat promisiunea facuta
doamnei Ruxanda si nu a mai ucis nici un boier, dar in schimb inventase tot felul de pedepse, le
scotea ochii, le taia mainile. Era totusi nelinistit pentru ca nu ii pedepsise pe Spancioc si Stroici,
care au reusit sa  fuga. Din cauza aceasta , se simtea mereu in pericol de a fi tradat de acestia.
Alexandru Lapusneanul s-a mutat in cetatea Hotinului, unde s-a imbolnavit grav. Deoarece il
mustra constiinta pentru toate crimele infaptuite,  il cheama pe mitropolitul Teofan caruia ii cere
sa il calugareasca. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in calugar, se
enerveaza foarte tare, isi pierde complet controlul si ii ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe
sotia si fiul sau: “m-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu”. Ingrozita
de amenintarile lui Lapusneanul, doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune
sotului ei otrava in paharul cu apa. Domnitorul moare in mainile boierilor Spancioc si Stroici si
este inmormantat la manastirea Slatina.

    Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, in acelasi timp este personaj
eponim si romantic. Acesta este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj
exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite.

    Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitii
si fermitate in organizarea razbuanrii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune
pentru care s-a urcat la tronul Moldovei pentru a doua oara: “Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu.” Bun cunoscator al psihologiei umane, Lapusneanul dovedeste acest lucru atat in
atitudinea lui fata de Motoc, cat si atunci cand profita de multimea adunata la portile curtii
domnesti, stiind astfel sa scape de unul dintre cei mai amenintatori dusmani ai sai,
argumentand: “Prosti, dar multi... sa omor o multime de oameni, pentru un om, nu ar fi pacat?”.
Lapusneanul detine arta disimularii, iar scena din biserica este  semnificativa in acest sens:
“imbracat cu mare pompa domneasca” , se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia
martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, in timp ce pregateste
cel mai sadic omor din toate cate comise: piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi
la ospatul domnesc, la care fusera invitati. Fiind inteligent si perfid, reuseste sa ii pacaleasca pe
boieri, sa manevreze pe oricine si sa isi ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le
aplica cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata
de multe fapte cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei
familii, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor.
  
 Principalele modalitati de caracterizare ale lui Alexandru Lapusneanul sunt indirecte, prin
faptele, vorbele si atitudinile personajului: “iesiti! Ca pre toti va omor!... iar pre cateaua asta voi
s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei”. In acest citat este evidentiata cruzimea
domnitorului dusa pana la extrem deoarece acesta nu tine cont nici macar de propria familie. O
a doua caracterizare este caracterizarea directa, de catre autor, acesta realizeaza portretul fizic
si moral , prin redarea gesturilor si mimicii lui Alexandru Lapusneanul: “sangele intr-insul incepe
a fierbe; impotriva obiceiului sau Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa
domneasca. In minutul acela el era foarte galben la fata”. O alta metoda de caracterizare este
caracterizarea facuta de catre alte personaje: “crud si cumplit este omul acesta, fata mea; nu
imi voi spurca vitejecul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine”. Aceste replici apartin
mitropolitului Teofan si respectiv boierului Spancioc care isi arata si ei ca multe alte personaje
din aceasta nuvela, dispretul fata de Lapusneanul.

    Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri, aspectul psihologic al lui
Alexandru Lapusneanul.

    Vasile Alecsandri a vorbit despre “tragedia crunta a lui Lapusneanul”, iar Ovid Densusianu
constata la erou “O inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea
curgand sange”. Mai analitic, Nicolae Iorga vedea aici “sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea
unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora”.
   
Ca si in celelalte opere cu caracter istoric, in nuvela “Alexandru Lapusneanul” culoarea de
epoca are rolul de-l introduce pe cititor in perioada istorica prezentata de catre autor. In aceasta
nuvela culoarea de epoca este realizata de descrierea costumelor personajelor , de descrierea
interioarelor si a evenimentelor din cadrul nuvelei. Costumul domnitorului Alexandru
Lapusneanul reprezinta un element important in realizarea culorii de epoca: “Lapusneanul, in
ziua aceea, era imbracat cu toata pompa domneasca. Purta coroana Paleologilor si peste
dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita turceasca”. Descrierea mesei si a
obiceiurilor culinare din Moldova anilor 1564 reprezinta de asemenea un element important in
realizarea imaginii acelei perioade: “cel mai mare ospat se cuprindea in cateva feluri de
mancare. Dupa borsul polonez, veneau mancari grecesti fierte cu verdeturi, care pluteau in unt;
apoi pilaful turcesc si, in sfarsit, fripturile cosmopolite. Panza mesei si servetelele erau de filaliu
tesute in casa. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerele si paharele erau de argint. Pe langa
parete sta asezate in rand mai multe ulcioare pantecoase, pline cu vin”. Arhaismele folosite de
autor in naratiunea sa au o contributie consistenta la construire atmosferei de epoca,
transpunandu-l pe cititor in Moldova acelei vremi: “vornic”, “talgere”, “tipsii”, “junghiuri”.
 
  Imbinarea armonioasa a actiunii celor patru capitole ale nuvelei, simplitatea si puterea
sugestiva, caracterul aforistic al unor replici: “prosti, dar multi” se imbina cu elemente romantice
in nuvela “Alexandru Lapusneanul”. Din recuzita romantica se pot identifica aspecte precum
imaginea capetelor insangerate puse pe zidurile curtii domnesti, ospatul transformat in macel,
piramida facuta din capetele celor 47 de boieri omorati, otravirea lui Lapusneanul si moartea sa
in chinuri groaznice, caracterul demonic al domnitorului, in antiteza cu caracterul angelic al
doamnei Ruxanda.
    Limpezimea si maiestria stilistica a nuvelei, elemente arhaice si regionale care fixeaza
atmosfera epocii si dau culoarea locala, arta descrierii si a dialogului, fac din nuvela lui
Costache Negruzzi una dintre primele opere de mare valoare din proza romaneasca.

NUVELA ISTORICA
Termenul de "nuvelă" vine din franţuzescul "nouvelle" şi înseamnă "noutate,
nuvelă". Trăsăturile nuvelei:
• dimensiune variabilă, mai mare decât povestirea şi mai redusă decât
romanul;
• construcţie epică riguroasă
• un singur fir narativ
• subiect clar determinat
• un conflict consolidat
• intrigă bine evidenţiată
• personaje puţine, dar puternic conturate
• faptele sunt verosimile
• tendinţă de obiectivare prin detaşarea naratorului de subiect şi de personaje
 
"ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL" de Costache Negruzzi
–nuvelă istorică – nuvelă romantică –

Prima nuvelă istorică din literatura română, "Alexandru Lăpuşneanul" de

Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, în primul
număr al revistei "Dacia literară", înscriindu-se într-una dintre direcţiile
imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput de Mihail
Kogălniceanu şi anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea
acestei nuvele, Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica lui Grigore
Ureche.
Tema:
Nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, în
timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569).
Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită, cu un
echilibru solid, fiind organizată în patru capitole, fiecare purtând un m°to
semnificativ pentru conţinutul acestuia:
• "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." - cuvintele aparţin lui Alexandru
Lăpuşneanul, ca răspuns la îndemnul de a renunţa la tronul
Moldovei, adresat lui de către boierii veniţi să-1 întâmpine;
• "Ai să dai samă, doamnă!..." - este replica văduvei unui boier ucis de
Lăpuşneanul, ameninţare adresată doamnei Ruxanda, soţia domnitorului;
• "Capul Iui Motoc vrem..." - sunt cuvintele mulţimii de ţărani, veniţi la Curtea
domnească să se plângă de asuprirea boierilor, de sărăcie, de foamete, de
viaţa lor devenită insuportabilă;
• "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..." - sunt cuvintele lui
Alexandru Lăpuşneanul, aflat pe patul de suferinţă, ca o ameninţare împotriva
celor care-1 călugăriseră.
Compoziţia narativă:
Reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de simetrie şi de
echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atât de psihologia şi
tragismul personajului, cât şi de scenele cutremurătoare; realismul, ilustrat
de adevărul istoric al celei de a doua domnii a lui Alexandru
Lăpuşneanul.
 
Construcţia şi momentele subiectului:
Acţiunea este clarăşi se bazează pe conflictul bine evidenţiatdintre
domnitor şi boierii care-1 trădaseră în prima domnie şi-1 siliseră să
părăsească tronul Moldovei. Naratorul omniscient şi naraţiunea la
persoana a Hl-a definesc perspectiva narativă a nuvelei. Timpul
narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării
evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar spaţiul narativ este real,
Moldova secolului al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de informaţia cu
caracter istoric despre Ştefan Tomşa care ucisese cu buzduganul pe Despot-
Vodă. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor
formale ale naratorului, de unde reiese distanţarea acestuia de evenimente.
Expoziţiunea:
Sub motoul "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu... ", care este şi primul episod al
nuvelei, naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanul în
Moldova, hotărât să ocupe, pentru a doua domnie, tronul ţării, fusese izgonit
de către Despot-vodă, printr-un complot pus la cale de marii boieri moldoveni.
Acesta, la rândul său, fusese ucis de către Ştefan Tomşa care "acum cârmuia
ţara", Alexandru Lăpuşneanul izbutise să adune oşti turceşti şi venise acum în
Moldova cu gândul de a izgoni "pre răpitorul Tomşa" şi de a-şi lua înapoi
scaunul domnesc, "pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri".
De aici reiese conflictul puternic între fostul domnitor şi boierii trădători,
împrejurările şi succesiunea la tron a domnitorilor, aşa cum sunt ele
prezentate de narator, constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei.
Aceiaşi boieri care-1 trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl întâmpine
aproape de graniţă: vornicul Motoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancoc şi
Stroici, Aceştia vor să-1 convingă să renunţe la tron, Heoarece "ţara este
liniştită", iar "norodul nu te vrea, nici te iubeşte".
Intriga:
Este bine evidenţiată, Lăpuşneanul fiind hotărât să se instaleze pe tronul
Moldovei răspunde boierilor, cu ochii scânteind "ca un fulger": "Dacă voi nu
mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să
mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt".
Desfăşurarea acţiunii:
Boierii încearcă să-1 convingă să renunţe la ocuparea tronului, apelând la
formule patriotarde privind "biata ţară", interesându-se ironic cu ce va sătura
el "lăcomia acestor cete de păgâni?". Cu o ură imensă şi cu o sete de
răzbunare nestăpânită, Lăpuşneanul le răspunde cu satisfacţie nedisimulată:
"Cu averile voastre, nu cu banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţi
laptele ţării, dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi".
Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanul, Motoc cade în genunchi, dar
Alexandru nu se lasă păcălit de tertipurile boierului, pe care-1 ştie "învechit în
zile rele", deoarece îl trădase "pre Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde
şi pre Tomşa". Cu toate acestea, Lăpuşneanul îi promite să-I cruţe, pentru că
îi e folositor, ba, mai mult, îi făgăduieşte că "sabia mea nu se va mânji în
sângele tău".
AI doilea episod are. ca moto "Ai să dai samă, doamnă!... " şi începe cu
înscăunarea lui Lăpuşneanul, care este primit de norod "cu bucurie şi
nădejde", însă boierii sunt înspăimântaţi, fiind conştienţi că poporul "îi urăşte",
iar noul domn "nu-i iubeşte".
Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanul este aceea de a arde toate cetăţile
Moldovei, în afară de Hotin, cu scopul de a stârpi "cuiburile feudalităţii", apoi
trece la pedepsirea aspră a boierilor, le ia averile şi le taie capetele, "Ia cea
mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere [...], capul
vinovatului se spânzura în poarta curţii [...] şi el nu apuca să putrezească,
când alt cap îi lua locul".
Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica "bunului Petru Rareş"
înspăimântată de cruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă Să să nu
mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile. Ea este impresionată de
cuvintele văduvei unui boier ucis, care o ameninţase "Ai.. să dai samă,
doamnă!", pentru că "bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi fratii". Zâmbind,
Alexandru-vodă îi promite pentru a doua zi "un leac de frică".
Prin flash-back, naratorul inserează o scurtă biografie doamnei Ruxanda, cu
trimitere directă la "hronică", din care reiese faptul că, după moartea tatălui
său, voievodul Petru Rareş, rămăsese orfană la o vârstă fragedă, sub tutela
celor doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediseră incapabili să
domnească. Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea, dar Lăpuşneanul îi tăiase
acestuia nasul şi se căsătorise el cu fiica "bunului Petru Rareş", ajungând
astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie.
Punctul culminant:
Incepe odată cu al treilea capitol, care are ca moto "Capul lui Motoc
vrem...". în acest episod, secvenţa de la Mitropolie scoate în evidenţă
perfidia feroce a personajului. Alexandru Lăpuşneanul "făcuse de ştire tuturor
boierilor" să participe împreună la slujba de la Mitropolie, după care erau cu
toţii invitaţi "să prânzească Ia curte", cu scopul de a împăca pe domnitor cu
boierii. Ca niciodată, în ziua aceea Lăpuşneanul venise la biserică îmbrăcat
"cu toată pompa domnească" şi, după ce a ascultat cu smerenie slujba, "s-a
închinat pe la icoane [...], a sărutat moaştele sfântului", a rostit un discurs
emoţionant, în finalul căruia îşi cere tuturor iertare şi îi pofteşte "pre boieri să
vie ca să ospeteze împreună".
Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul domnesc,
dar ceilalţi boieri "se bucurau de o schimbare" care le dădea nădejdea că vor
ocupa iar posturi şi vor aduna noi averi "din sudoarea ţăranului".
Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi , "adunându-se
boierii, 47 la număr". Spre sfârşitul ospăţului, descris detaliat de narator, la
semnul domnitorului, "toţi slujitorii de pe la spatele boierilor" scot jungherele
şi-i lovesc, iar alţi ostaşi se "năpustiră cu săbiile în ei". Privind măcelul, vodă
râdea satisfăcut, Motoc se silea şi el să zâmbească pentru a-i face pe plac
domnitorului, deşi "simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind",
deoarece "patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet!". Scena este
de factură romantică prin violenţa faptelor şi a imaginilor impresionante.
In acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind
peste ziduri, "dasă larmă pe la curţile boierilor", aşa că o mulţime "de norod,
tot oraşul" venise la porţile curţii domneşti. Lăpuşneanul trimite pe armaş să-i
întrebe "ce vor şi ce cer" şi-şi exprimă faţă de Motoc pornirea de "a da cu
tunurile în prostimea aceea". Motoc este de acord, deoarece dacă au murit
atâţia boieri, "nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici". întrebată ce
vrea, "prostimea rămase cu gura căscată", deoarece ei veniseră fără un scop
anume, se luaseră unii după alţii, ca şi acum când încep să-şi strige
nemulţumirile: "Să micşureze dăjdiile! [...] Sâ nu ne mai jăfuiască! [...] Am
rămas săraci! N-avem bani! Ne i-au luat toţi Motoc!". Şi brusc, toţi ca unul,
încep să strige "Capul lui Motoc vrem!"-Motoc, înspăimântat peste măsură, se
lamentează şi se roagă Maicii
Domnului, jurându-se să ridice o biserică, "să postesc cât voi mai ave zile, ă
ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea
Neamţului!"- Imediat însă, în contradicţie cu smerenia anterioară, îl roagă oe
vodă să pună "tunurile într-înşii... Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt
nişte proşti!". Vodă îi răspunde cu sânge rece: "Proşti, dar mulţi, r 1 să omor o
mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?" şi, profitând de această
situaţie, Lăpuşneanul îl dă pe Motoc norodului, care se repede asupra lui şi-1
sfâşie, vodă pedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca sabia Iui să se fi
mânjit de sânge, aşa cum îi promisese. Linşarea boierului Motoc este o altă
scenă de factură romantică prin imaginea violentă a mulţimii, care s-a repezit
asupra lui ca o "idră cu multe capete [...] şi într-o clipalăîl făcu bucăţi".
Lăpuşneanul pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază
în mijlocul mesei, "după neam şi după ranguri", făcând o piramidă de
"patruzeci şi şepte căpăţâne, vârful căreia se încheia prin capul unui logofăt
mare". Când termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică
promis, însă ea leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea
domnitorului: "Femeia tot femeie [...], în loc să se bucure, ea se sperie".
Deznodământul:
Coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: "De mă voi scula, pre mulţi am
să popesc si eu...". Timp de patru ani Lăpuşneanul îşi respectă promisiunea
făcută Doamnei Ruxanda şi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot
felul de schingiuiri: "scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe carea avea
prepus". Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi Stroici, pe
care nu reuşise să-i găsească, simţindu-se mereu în pericol de a fi trădat din
nou de aceştia. Se disting în această secvenţă o elipsă narativă şi o elipsă
temporală, deoarece naratorul nu relatează întâmplările, ci comprimă în
câteva fraze evenimentele celor patru ani.
Vodă se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte "de lingoare" şi,
"în delirul frigurilor", îl mustră conştiinţa pentru toate cruzimile înfăptuite, de
aceea îl cheamă la el pe mitropolitul Teofan, căruia-i cere să-1 călugărească,
lăsând moştenitor Ia tronul ţării pe fiul său, Bogdan. Mitropolitul şi episcopii,
"crezând că se sfârşeşte, îl călugăriră, Puindu-i nume Paisie" şi-1 proclamă
pe Bogdan domn al Moldovei.
Spre seară, presimţind apropiatul sfârşit al lui vodă, au sosit în cetate Stroici şi
Spancioc. Trezindu-se din starea de inconştienţă şi Văzându-se îmbrăcat în
rasa de călugăr, Lăpuşneanul se enervează foarte rău, îşj pierde complet
controlul şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi pe fiul său: "M-aţi
popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre
căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei". îngrozită de
ameninţările lui Lăpuşneanul, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc
de a-i pune soţului ei otravă în băutură, fiind încurajată şi de mitropolit, care-1
numeşte "crud şi cumplit". Scena otrăvirii este-cutremurătoare,
deci romantică. Stroici şi Spancioc se uită cu satisfacţie la suferinţele lui vodă,
iar Stroici, cu un cuţit, "îi descleştă [...] I dinţii şi îi turnă pe gât otrava ce mai
era pe fundul păharului", spunându-i cu bucurie: "învaţă a muri, tu care ştiai
numai a omorî". Naratorul descrie în detaliu chinurile îngrozitoare ale
domnitorului care "se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură,
dinţii îi scrâşneau, şi ochii săi sângeraţi se holbaseră", până când, în sfârşit,
"îşi dete duhul în mâinile călăilor săi". Alexandru Lăpuşneanul, lăsând "o pată
de sânge în istoria Moldovei", a fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde
"se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale".
Caracterizarea personajelor*
Alexandru Lăpuşneanul:
Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este
alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce
acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă,
Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice
trăsături de caracter.
Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit
vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele
personajului. în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care
constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul
Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile
profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică
plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit,
răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă
iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea
cursul îndărăpt".
Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din
secvenţele ce relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se
folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi
din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti
care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai ameninţători
duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de
oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".
Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest
sens; vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează
din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese -
piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la
care fuseseră invitaţi.
Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul,
reieşind indirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc,
ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge
rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui
Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică.
Caracterizarea directă:
Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a
mimiciipersonajului, atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte
galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i
determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe".
Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă
literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un
singur om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-
cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie
electrică."
Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru
a numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi
expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici",
"prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete".
Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de
la nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.
In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu
trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.
Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite
emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror
trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste, iar
♦
Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece
cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat
de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore
Ureche:
• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua
domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc
vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica
lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu
îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena
ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de
boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au
întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi
au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa
după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea
morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din
aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde
de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că
ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi
mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie
Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de
să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de
un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în
mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".
• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din
cronica Iui Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei
Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice
hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea
Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi
fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca
fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o
• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".
• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca
rezultat al procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei
autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu
mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece
fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.
Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de
Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o
scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor
prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de
gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută,
de atitudini romantice şi intuiţie realistă".

ALEXANDRU LAPUSNEANUL
-CARACTERIZARE-
Costache Negruzzi este unul din deschizatorii de drumuri din literatura
romana moderna. El a initiat specii noi printre care si nuvela istorica.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume.
Este un personaj bine individualizat prin „l”-ul de la sfarsitul numelui. De
asemenea este un personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce.
Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, cuvintele,
gesturile sa vorbeasca de la sine.
In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit
de o oaste otomana, cu scopul de a se razbuna.
In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste
sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le spuna scopul lor. Cand
Lapusneanul spune „am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui”,
Motoc ii sugereaza ca ar fi mai bine sa se intoarca („tara e linistita”, „de aceea
norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca tara nici te vrea nici te iubeste”).
Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de hotarat in
decizia sa („mai degraba si-ar intoarce Dunarea cursul indarapt”) si aratand ca
nu va fi intors de nimic din drum („daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi
num ma iubiti eu va iubesc pre voi”).
In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe
Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la ajutorul oastei otomane si sa se
bazeze pe sprijinul moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai
spune lui Lapusneanul sa aiba incredere („incredi-te in noi”), viitorul domn se
infurie si ii aminteste lui Motoc ca la tradat („cand m-ai vazut biruit m-ai lasat”)
si ca nu s-ar mai increde in el („n-as fi un natarau de frunte sa ma incred in
tine?”).
Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si de ce („te voi
cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de blastemuirile norodului”, „sabia
mea nu se va manji in sangele tau”).
Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii
si la cea mai mica abatere ii omoara, fiind foarte crud.
Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange spunandu-i ca
este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca ridica o manastire („esti muritor
si ai sa dai sama”) il fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce
mana la pumnal, dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui
nemasurata. Dar poate fi si tandru („o ridica ca pe o pana si opune pe
genunchii sai”). De aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior.
Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul
de frica.
A doua zi, merge la biserica („imbracat cu toata pompa domneasca”) unde
dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta disimularii. El isi cere iertate in
fata boierilor, citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator
si spune ca vrea sa pecetluiasca impacare cu un ospat.
Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care porunceste
uciderea celor 47 de boieri, din capetele lor facand o piramida pe care o arata
Ruxandei „ca leac de frica”.
Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul
se arata total neinduplecat de rugamintile acestuia („Destul! Nu mai boci ca o
muiere”). De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din („du-te sa
mori pentru tara”, „nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste”).
Lapusneanul este si foarte intligent, transformand sacrificrea lui Motoc intr-un
act politic abil („luati-l si spunetii ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada
tara”).
Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta
Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i („taia maini, scotea ochi,
ciuntea si spinteca”).
Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa
ca este calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei din jur („Ma-ti popit voi,dar de ma
voi scula pe multi am sa popesc si eu”) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu
cand afla ca acesta este domn.
El nu poate concepe sa traiasca fara putere („Eu nu sunt calugar. Sunt domn!
Sunt Alexandru-voda”). Toate japtele sale o determina pe Doamna Ruxanda
sa-i dea otrava, astfel sfarsind tiranul.
In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele descriptive
(descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje,
limbajul lor, contureaza culoarea de epoca.
Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un
personaj romantic. Este prezentat obiectiv.
Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte personaje care il
vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea mea fiind aceeasi.
Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si
umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului
tiran.
Alexandru Lăpuşneanul:
Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este
alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce
acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă,
Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice
trăsături de caracter.
Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit
vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele
personajului. în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care
constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul
Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile
profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică
plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit,
răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă
iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea
cursul îndărăpt".
Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din
secvenţele ce relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se
folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi
din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti
care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai ameninţători
duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de
oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".
Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest
sens; vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează
din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese -
piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la
care fuseseră invitaţi.
Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul,
reieşind indirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc,
ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge
rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui
Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică.
Caracterizarea directă:
Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a
mimiciipersonajului, atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte
galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i
determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe".
Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă
literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un
singur om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-
cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie
electrică."
Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru
a numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi
expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici",
"prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete".
Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de
la nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.
In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu
trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.
Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite
emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror
trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste, iar
♦
Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece
cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat
de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore
Ureche:
• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua
domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc
vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica
lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu
îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena
ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de
boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au
întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi
au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa
după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea
morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din
aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde
de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că
ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi
mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie
Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de
să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de
un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în
mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".
• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din
cronica Iui Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei
Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice
hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea
Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi
fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca
fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o
• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".
• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca
rezultat al procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei
autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu
mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece
fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.
Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de
Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o
scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor
prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de
gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută,
de atitudini romantice şi intuiţie realistă".