Alexandru Lapusneanul – Rezumat

I „Daca voi nu mă vreţi io va vreu”

Începutul nuvelei Alexandru Lapusneanul surprinde personajul ce oferă numele

nuvelei intrând in Moldova intovarasit de vornicul Bogdan si o armata numeroasa
având intenţia de a-si recăpăta tronul pierdut din cauza trădării boierilor. Lapusneanul
intentioneaza sa facă acest lucru inlaturandu-l de la tron pe Ştefan Tomsa.
La un moment dat Lapusneanu poposeşte undeva in apropierea Tecuciului unde
este întâmpinat de patru boieri: Vornicul Motoc, postelnicul Veveriţa si spătarul
Spancioc si Stroici, aceştia vin din partea lui Ştefan Tomsa si încearcă sa-l întoarcă din
drum pe Lapusneanu spunându-i ca poporul nu îl vrea. Insa acesta intelegand ca
boierii doar încearcă sa-l descurajeze se înfurie si le promite răsplata cuvenita de
indata ce isi va recăpăta tronul.
După plecarea celorlalţi trei boieri, Motoc, impresionat fiind de mania lui
Lapusneanu ii cade la picioare si ii cere iertare acestuia si îl roagă sa intre in Moldova
fara armata străina deoarece va fi sprijinit de boieri si de popor. Domnitorul nu are
încredere insa in cuvintele amăgitoare ale bătrânului vornic, ramanand neclintit in
hotărârea sa.
Acest capitol constituie expoziţiunea.

II „Ai sa dai sama Doamna”

Acela de al doilea capitol al nuvelei reprezintă intriga acesteia.

Alexnadru Lapusneanul nu întâmpina nici un fel de rezistenta din partea lui
Tomsa si instalându-se la tronul Moldovei începe sa duca la îndeplinire ceea ce le
promisese celor patru boieri. Astfel voievodul omora boierii la cea mai mica abatere si
le distruge catatile.
Doamna Ruxandra, îngrozita fiind de faptele soţului sau îl roagă pe acesta sa
înceteze si obţine promisiunea ca acest lucru se va întâmpla curând, Lapusneanul de
asemenea ii promite soţiei sale ce ii va oferii un leac pentru frica.

III „Capul lui motoc vrem”

In cadrul celui de al treilea capitol este atins punctul culminant al acestei nuvele
In acest capitol Lapusneanul ii invita pe toţi boierii la un ospat care are loc intr-
o zi de sărbătoare după slujba religioasa la care domnitorul participa. Acesta întârzie la
slujba, si după ce aceasta se încheie Lapusneanul se închina la icoane si săruta cu mare
smerenie moaştele lui Ioan. Acesta se suie din nou in strana si se caieste de faptele sale
promitandu-le boierilor ca le va aduce pacea. Mai mult domnitorul le cere boierilor
iertare si apoi ii invita la un ospat.
Bănuind intenţiile necurate ale domnitorului, Spancioc si Stroici nu se duc la
masa domneasca.
 Comfirmand temerile celor doi boieri ospatul se transforma pe neaşteptate intr-
un măcel in care sunt ucişi 47 de boieri.
Poporul vine la palat amenintand sa forţeze porţile. Toate nemultunirile
mulţimii se îndreaptă împotriva lui Motoc, considerat a fii cauza tuturor relelor, de
aceea poporul cere intr-un glas capul lui Motoc.
Alexnadru Lapusneanul îl arunca pe motoc mulţimii care omorandul pe motoc
se răzbuna pentru suferinţele indurate. Acest moment constituie punctul culminant.
După ce Vornicul Motoc este ucis de mulţime Alexnadru Lapusneanul
porunceşte sa fie tăiate capetele boierilor din care face o piramida pe care o arata
Doamnei Ruxandra pentru a-i da un leac de frica.
După ce- ucide pe boieri, domnitorul porunceşte sa fie cautati Spancioc si
Stroici insa aceştia reuşesc da treacă graniţa nu înainte de a-i transmite domnitorului
ca se vor vedea înainte de a muri.

IV „De mă voi scula pre mulţi am sa popesc eu”

Timp de patru ani Lapusneanul nu mai porunceşte nici o execuţie insa, totuşi, ii
schingiuieşte pe unii boieri consideraţi suspecţi.
In timpul şederii sale la Hotin Lapusneanul se imbonlaveste si cazând la pat,
intr-un moment de delir cere sa fie călugărit. Dorinţe ii este îndeplinita si acesta
primeşte numele de Paisie. Odată revenit la realitate, Lapusneanul, ii alunga pe cei
care l-au călugărit. Acesta o alunga si pe Ruxandra, care, la sfatul lui Spancioc pune
otrava in băutura soţului sau care isi gaseste astfel sfarsitul.
Acest ultim capitol reprezintă, bineinteles, deznodământul nuvelei.

Expoziţiunea. Sub motoul „Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu. . .”, care este şi primul
episod al nuvelei, naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanu în
Moldova, hotărât să ocupe, pentru a doua domnie, tronul ţării. Prima dată fusese
izgonit de către Despot-vodă printr-un complot pus la cale de marii boieri moldoveni.
Acesta, la rândul său, fusese ucisde către Ştefan Tomşa care „acum cărmuia ţara”.
Alexandru Lăpuşneanu izbutise să adune oşti turceştişi venise acum în Moldova cu
gândul de a izgoni „pre răpitorul Tomşa” şi de a-şi lua înapoi scaunuldomnesc, „pre
care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri”. De aici reieseconflictul
puternic între fostul domnitor şi boierii trădători. Împrejurările şi succesiunea la tron a
domnitorilor, aşa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte reale consemnate
de istoria Moldovei.
Aceiaşi boieri care-l trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl întâmpine
aproape degraniţă: vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici.
Aceştia vor să-l convingă sărenunţe la tron, deoarece „ţara este liniştită”, iar „norodul
nu te vrea, nici te iubeşte”.
Intriga este bine evidenţiată, Lăpuşneanu fiind hotărât să se instaleze pe tronul
Moldovei răspunde boierilor, cu ochii scânteind „ca un fulger”: „Dacă voi nu mă vreţi,
eu vă vreu[. . .] şi dacăvoi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [. . .] Să mă întorc? Mai
degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt”.
Desfăşurarea acţiunii. Boierii încearcă să-l convingă să renunţe la ocuparea tronului,
apelând la formule patriotarde privind „biata ţară”, interesându-se ironic cu ce va
sătura el „lăcomia acestorcete de păgâni?”. Cu o ură imensă şi cu o setede răzbunare
nestăpânită, Lăpuşneanu le răspunde cusatisfacţie nedisimulată: „cu averile voastre, nu
cu banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţilaptele ţării, dar a venit vremea să
vă mulg şi eu pre voi”.
Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanu, Moţoc cade în genunchi, dar Alexandru nu se
lasă păcălit detertipurile boierului, pe care-l ştie „învechit în zile rele”, deoarece îl
trădase „pre Despot, m-ai vândutşi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa”. Cu toate
acestea, Lăpuşneanu îi promite să-l cruţe, pentru că îi efolositor, ba, mai mult, îi
făgăduieşte că „sabia mea nu se va mânji în sângele tău”.
Al doilea episod are ca moto „Ai să dai sama, doamnă!. . .” şi începe cu
înscăunarea luiLăpuşneanu, care este primit de norod „cu bucurie şi nădejde”, însă
boieri sunt înspăimântaţi, fiindconştienţi că poporul „îi urăşte”, iar noul domn „nu-i
iubeşte”.
Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanu este aceea de a arde toate cetăţile
Moldovei, în afară de Hotin, cu scopul de a stârpi „cuiburile feudalităţii”, apoi trece la
pedepsirea aspră a boierilor, le iaaverile şi le taie capetele, „la cea mai mică greşeală
dregătorească, la cea mai mică plângere [. . .],capul vinovatului se spânzura în poarta
curţii[. . .] şi el nu apuca să putrezească, când alt cap îi lua locul”.
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanu şi fiica „bunului Petru Rareş”,
înspăimântată decruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă să nu mai verse
sânge şi să înceteze cu omorurile. Ea este impresionată de cuvintele văduvei unui
boier ucis, care o ameninţase „Ai să dai samă, doamnă!”, pentru că „bărbatul tău ne
taie părinţii, bărbaţii şi fraţii”. Zâmbind, Alexandru-vodă îi promite pentru a doua zi
„un leac de frică”.
Prin flash-back, naratorul inserează o scurtă biografie a doamnei Ruxanda, cu
trimitere directăla „hronică”, din care reiese faptul că, după moartea tatălui său,
voievodul Petru Rareş, rămăseseorfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi
mai mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediserăincapabili să domnească. Ruxanda îi fusese
hărăzită lui Joldea, dar Lăpuşneanu îi tăiase acestuia nasul şi se căsătorise el cu fiica
„bunului Petru Rareş”, ajungând astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie.
Punctul culminantîncepe odată cu al treilea capitol, care are ca moto „Capul lui Moţoc
vrem. . .”. În acest episod,secvenţa de la Mitropoliescoate în evidenţă perfidia feroce a
personajului .
Alexandru Lăpuşneanu „făcuse de ştire tuturor boierilor” să participe împreună la
slujba de laMitropolie, după care erau cu toţiinvitaţi „să prânzească la curte”, cu
scopul de a împăca pe domnitorcu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea
Lăpuşneanuvenise la biserică îmbrăcat „cu toată pompadomnească” şi după ce a
ascultat cu smerenie slujba, „s-a închinat pe la icoane[. . .], a sărutat moştele
sfântului”, a rostit un discurs emoţionant la finalul căruia îşi cere tuturor iertare şi îi
pofteşte „preboieri să vie ca săospeteze împreună”.
Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul domnesc, dar
ceilalţi boieri„se bucurau de o schimbare” care le dădea nădejdea că vor ocupa iar
posturi şi vor aduna noi averi„din sudoarea ţăranului”.
Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi, „adunându-se
boierii, 47 la număr”. Spre sfârşitul ospăţului, descries detaliat de narator, la semnul
domnitorului, „toţi slujitorii de pe la spatele boierilor” scot jungherele şi-i lovesc, iar
alţi ostaşi se „năpustiră cu săbiile în ei”. Privind măcelul, vodă râde satisfăcut, Moţoc
se silea şi el să zâmbească pentru a-i face pe plac domnitorului,deşi „simţea părul
zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind”, deoarece „patruzeci şi şepte de trupuri
zăceau pe parchet!”.Scena este de factură romantică prin violenţa faptelor şi
imaginilor impresionante.
În acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind peste
ziduri, „dasălarmă pe la curţile boierilor”, aşa că o mulţime „de norod, tot
oraşul”venise la porţile curţii domneşti.Lăpuşneanu trimite pe armaş să-i întrebe „ce
vor şi ce cer” şi-şi exprimă faţă de Moţoc pornirea de „a da cu tunurile în prostimea
aceea”. Moţoc este de acord, deoarece dac-au murit atâţia boieri, „nu-i vro pagubă c-or
muri câteva sute de mojici”. Întrebată ce vrea, „prostimea rămase cu gura
căscată”,deoarece ei veniserăfără un scop anume, se luaseră unii după alţii, ca şi
acuma când încep să-şi strige nemulţumirile: „Să se micşoreze dăjdiile! [. . .]Să nu ne
mai jefuiască![. . .]Am rămas săraci! N-avem bani! Ne i-au luat toţi Moţoc!”. Şi brusc,
toţi ca unul, încep să strige. „Capul lui Moţoc vrem!”. Moţoc,înspăimântat peste
măsură, se lamentează şi se roagă Maicii Domnului, jurându-se să ridice o biserică,„să
postesc cât voi mai avea zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la
monăstirea Neamţului!”. Imediat însă în contradicţie cu smerenia anterioară îl roagă
pe vodă să pună „tunurileîntr-înşii. . .Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte
proşti!”. Vodă îi răspunde cu sânge rece:
„Proşti, dar mulţi, [. . .] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?” şi
profitând de această situaţie, Lăpuşneanu îl dă pe Moţoc norodului care se repede
asupra lui şi-l sfâşie, vodăpedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca sabia lui să se
fi mânjit de sânge, aşa cum îi promisese.Linşarea Boierului Moţoc este o
altăscenă de factură romantică prin imaginea violentă a mulţimii,care s-a repezit
asupra lui ca „o idră cu multe capete[. . .] şi într-o clipală îl făcu bucăţi”.
Lăpuşnenu pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în
mijlocul mesei,„după neam şi după ranguri”, făcând o piramidă de „patruzeci şi şepte
căpăţâne, vârful căreia seîncheia prin capul unui logofăt mare „. Când termină, o
cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică promis, însă ea leşină la vederea
acestei grozăvii, spre dezamăgirea domnitorului: „Femeia tot femeie [. . .], în loc să se
bucure, ea se sperie”.
Deznodământul coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: „De mă voi scula, pre
mulţi am să popesc şi eu. . .”. Timp de patru ani Lăpuşneanu îşi respectă promisiunea
făcută DoamneiRuxanda şi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de
schingiuiri: „scotea ochi, tăia mâini, ciuntea şiseca pe carea avea prepus”. Era totuşi
neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi pe Stroici, pecare nu reuşise să-i
găsească, simţindu-se mereu în pericol de a fi trădat din nou de aceştia.