O samă de cuvinte – Ion Neculce

Rezumatul legendelor XXI - XLII

XXI. Radu Vodă (domn al Moldovei) şi-a căsătorit fiul, pe Alexandru-Vodă (domn al Ţ.R.) cu
fiica lui Scarlat de la Ţarigrad. Fata având albeaţă la ochi, căsnicia nu a fost fericită. Tatăl ei, cu
firman de la sultan, a luat-o înapoi şi a căsătorit-o cu un Mavrocordat, gramatic la Poartă, din
care se trag domnii de mai târziu cu acest nume.

XXII. Pe drumul spre Ȋnalta Poartă, pe Barnovshi-Vodă l-a apucat strănutul. Strănutul nu a
încetat la urările de sănătate ale boierilor, ci doar când unul dintre ei a zis „viermi, doamne!”

XXIII. Când turcii l-au executat pe Barnovshi-Vodă, calul său n-a mai putut fi ţinut în frâu şi,
scăpat din mâna comsiului, a murit. Turcii au considerat acesta un semn că Domnul nu era
vinovat.

XXIV. Ajungând domn, Vasilie-Vodă le-a cerut turcilor păsuire 3 ani la plata tributului. Fiind
chibzuit, a făcut economii şi abia după cei trei ani a introdus impozitul fumăritului şi a început să
plătească tribut. Trimiţând însă la Poartă şi un plocon de blănuri, a crescut aşteptările turcilor.

XXV. Vasilie-Vodă a rezolvat problema mercenarilor din Polonia care prădau Moldova, luându-i
în slujba sa, punăndu-i să prade în Polonia şi apoi aşezăndu-i la graniţă.

XXVI. Fiul lui Radu-Vodă avea susţinere la turci să-l înlocuiască pe Vasilie-Vodă. Acesta a dat
însă bani mulţi turcilor, iar fiul lui Radu-Vodă a fost surghiunit şi a murit.

XXVII. Ȋnainte de mazilire, Vasilie-Vodă a dărâmat mânăstirea Putna, sperând să găsească averi.
Dar n-a apucat s-o zidească la loc decât până la ferestre, iar plumbul acoperişului a fost
transformat în gloanţe de cazacii lui Timuş. Zidirea a fost terminată abia de Gheorghe-Ştefan.

XXVIII. Fiind închis de turci, Vasilie-Vodă şi-a împărţit averea slugilor şi îşi aştepta sfârşitul.
Dorindu-i moartea, domnul Moldovei, al Munteniei şi regele Ungariei promiseseră turcilor trei
mii de pungi de bani. Un paşă l-a apărat însă în faţa vizirului şi fostul domn a fost iertat, dar a
murit curând după aceea.

XXIX. Fiind boier văduv, Gheorghe Ştefan a prins drag de o jupâneasă săracă pe care a luat-o cu
sila în casa lui, dar care mai apoi l-a iubit.

XXX. La un divan unde participă ca logofăt şi stă cu toiagul la gură, Gheorghe Ştefan a fost
întrebat ce zice din fluier. Făcând aluzie la ungurii al căror ajutor îl aştepta, el a răspuns că-şi
cheamă caprele să coboare de pe munte.
XXXI. Trecând prin Roman cu oaste pentru a-l înlătura pe Vasilie-Vodă, Gheorghe Ştefan a fost
întâmpinat de un bivolar beat, care i-a spus că-i stă mai bine domn decât boier. Viitorul domn a
băut cu el, iar pe şoltuz l-a pus să plătească butoiul de vin.

XXXII. După ce l-a alungat pe Vasilie-Vodă, Gheorghe Ştefan i-a însemnat fiul la nas şi a vrut
să-şi bată joc de doamna lui. Nereuşind, a închis-o la curţile lui din Buciuleşti.

XXXIII. Gheorghe Ştefan i-a închis pe fraţii Toma şi Iordache Cantacuzino la Buciuleşti şi voia
să-i omoare. Constantin voda, domn al TR, a intervenit pentru eliberarea lor, iar mesagerul său a
fost numit Uşurelu, pentru rapiditatea cu care a străbătut drumul Bucureşti-Iaşi.

XXXIV. Gheorghe Ştefan a umblat mult pentru a cere ajutor armat: la unguri, la nemţi, la
polonezi sau la ruşi. Aşa s-a întâmplat să moară la Moscova.

XXXV. Săturându-se de soţia lui, Gheorghe Ştefan a trimis-o în tară şi şi-a luat ţiitoare din ţări
străine.

XXXVI. Pentru pagubele suferite de la Gheorghe Ştefan, fraţii Cantacuzino au dobândit prin
judecată moşiile Ceaureştilor. Mai apoi însă le-au dat înapoi. Nu la fel au făcut însă şi
Racoviţeştii.

XXXVII. Fiind tânăr sărac, Ghica vodă a plecat spre Ţarigrad să-şi găsească stăpân. Pe drum s-a
împrietenit cu un tânăr turc din Cipru care i-a promis că, de va ajunge „om mare”, îl va face
judecător. Peste ani, turcul a ajuns vizir, iar Ghica vornic în Moldova. Venind la Poartă cu solie
de la Gheorghe Ştefan, Ghica a fost recunoscut de vizir, care mai apoi l-a făcut domn în
Moldova.

XXXVIII. Ştefăniţă-vodă, fiul lui Vasilie-Vodă se distra luând frâiele de la caii boierilor şi
mânându-i astfel încât boierii să cadă.

XXXIX. Fiind sfătuit de fraţii Cantacuzino să nu crească taxa fumăritului, Ştefăniţă-vodă s-a
mâniat şi a scos hangerul la aceştia.

XL. Vasilie-vodă, aflat la Ţarigrad, s-a întristat de faptele fiului său şi, dacă n-ar fi murit l-ar fi
scos din domnie.

XLI. Nicolae Milescu Spătaru, boier cărturar, a fost prins de Ştefăniţă-vodă complotând
împotriva lui. Ca pedeapsă, i-a fost tăiat nasul, dar s-a vindecat în ţara nemţească. Apoi s-a
stabilit la Moscova, pe lângă ţarul Alexei Mihailovici, devenind învăţătorul lui Petru cel Mare,
fiul acestuia. A petrecut trei ani în China, ca ambasador al ţarului. La întoarcerea în Rusia, ţarul
murise iar senatorii l-au deposedat de darurile primite şi l-au exilat în Siberia. Avertizat prin
scrisori, Petru cel Mare şi-a eliberat fostul învăţător şi l-a făcut sfetnicul său.

XLII. Se spune că Ştefăniţă-vodă a murit otrăvit din cauza necazurilor pe care le făcea boierilor.