Alexandru Lapusneanul – Rezumat

I „Daca voi nu mă vreţi io va vreu”

Începutul nuvelei Alexandru Lapusneanul surprinde

personajul ce oferă numele nuvelei intrând in Moldova
intovarasit de vornicul Bogdan si o armata numeroasa având
intenţia de a-si recăpăta tronul pierdut din cauza trădării
boierilor. Lapusneanul intentioneaza sa facă acest lucru
inlaturandu-l de la tron pe Ştefan Tomsa.
La un moment dat Lapusneanu poposeşte undeva in
apropierea Tecuciului unde este întâmpinat de patru boieri:
Vornicul Motoc, postelnicul Veveriţa si spătarul Spancioc
si Stroici, aceştia vin din partea lui Ştefan Tomsa si
încearcă sa-l întoarcă din drum pe Lapusneanu spunându-i ca
poporul nu îl vrea. Insa acesta intelegand ca boierii doar
încearcă sa-l descurajeze se înfurie si le promite răsplata
cuvenita de indata ce isi va recăpăta tronul.
După plecarea celorlalţi trei boieri, Motoc,
impresionat fiind de mania lui Lapusneanu ii cade la
picioare si ii cere iertare acestuia si îl roagă sa intre
in Moldova fara armata străina deoarece va fi sprijinit de
boieri si de popor. Domnitorul nu are încredere insa in
cuvintele amăgitoare ale bătrânului vornic, ramanand
neclintit in hotărârea sa.
Acest capitol constituie expoziţiunea.

II „Ai sa dai sama Doamna”

Acela de al doilea capitol al nuvelei reprezintă

intriga acesteia.
Alexnadru Lapusneanul nu întâmpina nici un fel de
rezistenta din partea lui Tomsa si instalându-se la tronul
Moldovei începe sa duca la îndeplinire ceea ce le promisese
celor patru boieri. Astfel voievodul omora boierii la cea
mai mica abatere si le distruge catatile.
Doamna Ruxandra, îngrozita fiind de faptele soţului sau
îl roagă pe acesta sa înceteze si obţine promisiunea ca
acest lucru se va întâmpla curând, Lapusneanul de asemenea
ii promite soţiei sale ce ii va oferii un leac pentru
frica.

III „Capul lui motoc vrem”

In cadrul celui de al treilea capitol este atins

punctul culminant al acestei nuvele
 In acest capitol Lapusneanul ii invita pe toţi boierii
la un ospat care are loc intr-o zi de sărbătoare după
slujba religioasa la care domnitorul participa. Acesta
întârzie la slujba, si după ce aceasta se încheie
Lapusneanul se închina la icoane si săruta cu mare smerenie
moaştele lui Ioan. Acesta se suie din nou in strana si se
caieste de faptele sale promitandu-le boierilor ca le va
aduce pacea. Mai mult domnitorul le cere boierilor iertare
si apoi ii invita la un ospat.
Bănuind intenţiile necurate ale domnitorului, Spancioc
si Stroici nu se duc la masa domneasca.
Comfirmand temerile celor doi boieri ospatul se
transforma pe neaşteptate intr-un măcel in care sunt ucişi
47 de boieri.
Poporul vine la palat amenintand sa forţeze porţile.
Toate nemultunirile mulţimii se îndreaptă împotriva lui
Motoc, considerat a fii cauza tuturor relelor, de aceea
poporul cere intr-un glas capul lui Motoc.
Alexnadru Lapusneanul îl arunca pe motoc mulţimii care
omorandul pe motoc se răzbuna pentru suferinţele indurate.
Acest moment constituie punctul culminant.
După ce Vornicul Motoc este ucis de mulţime Alexnadru
Lapusneanul porunceşte sa fie tăiate capetele boierilor din
care face o piramida pe care o arata Doamnei Ruxandra
pentru a-i da un leac de frica.
După ce- ucide pe boieri, domnitorul porunceşte sa fie
cautati Spancioc si Stroici insa aceştia reuşesc da treacă
graniţa nu înainte de a-i transmite domnitorului ca se vor
vedea înainte de a muri.

IV „De mă voi scula pre mulţi am sa popesc eu”

Timp de patru ani Lapusneanul nu mai porunceşte nici o

execuţie insa, totuşi, ii schingiuieşte pe unii boieri
consideraţi suspecţi.
In timpul şederii sale la Hotin Lapusneanul se
imbonlaveste si cazând la pat, intr-un moment de delir cere
sa fie călugărit. Dorinţe ii este îndeplinita si acesta
primeşte numele de Paisie. Odată revenit la realitate,
Lapusneanul, ii alunga pe cei care l-au călugărit. Acesta o
alunga si pe Ruxandra, care, la sfatul lui Spancioc pune
otrava in băutura soţului sau care isi gaseste astfel
sfarsitul.
Acest ultim capitol reprezintă, bineinteles,
deznodământul nuvelei.
Expoziţiunea. Sub motoul „Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu. . .”, care
este şi primulepisod al nuvelei, naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru
Lăpuşneanu înMoldova, hotărât să ocupe, pentru a doua domnie, tronul ţării.
Prima dată fusese izgonit de cătreDespot-vodă printr-un complot pus la cale de
marii boieri moldoveni. Acesta, la rândul său, fusese ucisde către Ştefan Tomşa
care „acum cărmuia ţara”. Alexandru Lăpuşneanu izbutise să adune oşti
turceştişi venise acum în Moldova cu gândul de a izgoni „pre răpitorul Tomşa” şi
de a-şi lua înapoi scaunuldomnesc, „pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost
vândut de boieri”. De aici reieseconflictul
puternic între fostul domnitor şi boierii trădători. Împrejurările şi succesiunea la
tron a domnitorilor,
aşa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte reale consemnate
de istoria Moldovei.
Aceiaşi boieri care-l trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl
întâmpine aproape degraniţă: vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul
Spancioc şi Stroici. Aceştia vor să-l convingă sărenunţe la tron, deoarece „ţara
este liniştită”, iar „norodul nu te vrea, nici te iubeşte”.
Intriga este bine evidenţiată, Lăpuşneanu fiind hotărât să se instaleze pe tronul
Moldovei
răspunde boierilor, cu ochii scânteind „ca un fulger”: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă
vreu[. . .] şi dacăvoi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [. . .] Să mă întorc? Mai
degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt”.
Desfăşurarea acţiunii. Boierii încearcă să-l convingă să renunţe la ocuparea
tronului, apelând
la formule patriotarde privind „biata ţară”, interesându-se ironic cu ce va sătura el
„lăcomia acestorcete de păgâni?”. Cu o ură imensă şi cu o setede răzbunare
nestăpânită, Lăpuşneanu le răspunde cusatisfacţie nedisimulată: „cu averile
voastre, nu cu banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţilaptele ţării, dar a
venit vremea să vă mulg şi eu pre voi”.
Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanu, Moţoc cade în genunchi, dar Alexandru
nu se lasă păcălit detertipurile boierului, pe care-l ştie „învechit în zile rele”,
deoarece îl trădase „pre Despot, m-ai vândutşi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa”.
Cu toate acestea, Lăpuşneanu îi promite să-l cruţe, pentru că îi efolositor, ba,
mai mult, îi făgăduieşte că „sabia mea nu se va mânji în sângele tău”.
Al doileaepisod are ca moto „Ai să dai sama, doamnă!. . .” şi începe cu
înscăunarea luiLăpuşneanu, care este primit de norod „cu bucurie şi nădejde”,
însă boieri sunt înspăimântaţi, fiindconştienţi că poporul „îi urăşte”, iar noul domn
„nu-i iubeşte”.
Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanu este aceea de a arde toate cetăţile
Moldovei, în afară deHotin, cu scopul de a stârpi „cuiburile feudalităţii”, apoi trece
la pedepsirea aspră a boierilor, le iaaverile şi le taie capetele, „la cea mai mică
greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere [. . .],capul vinovatului se
spânzura în poarta curţii[. . .] şi el nu apuca să putrezească, când alt cap îi
lua locul”.
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
 Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanu şi fiica „bunului Petru Rareş”,
înspăimântată decruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă să nu mai
verse sânge şi să înceteze cu omorurile.Ea este impresionată de cuvintele
văduvei unui boier ucis, care o ameninţase „Ai să dai samă,
doamnă!”, pentru că „bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii”. Zâmbind,
Alexandru-vodă îi
promite pentru a doua zi „un leac de frică”.
Prinflash-back, naratorul inserează o scurtă biografie a doamnei Ruxanda,
cu trimitere directăla „hronică”, din care reiese faptul că, după moartea tatălui
său, voievodul Petru Rareş, rămăseseorfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor
doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediserăincapabili să domnească.
Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea, dar Lăpuşneanu îi tăiase acestuia nasulşi
se căsătorise el cu fiica „bunului Petru Rareş”, ajungând astfel pe tronul
Moldovei, în prima domnie.
Punctul culminantîncepe odată cu al treilea capitol, care are ca moto „Capul lui
Moţoc
vrem. . .”. În acestepisod,secvenţa de la Mitropoliescoate în evidenţă perfidia
feroce a personajului .
Alexandru Lăpuşneanu „făcuse de ştire tuturor boierilor” să participe împreună la
slujba de laMitropolie, după care erau cu toţiinvitaţi „să prânzească la curte”, cu
scopul de a împăca pe domnitorcu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea
Lăpuşneanuvenise la biserică îmbrăcat „cu toată pompadomnească” şi după ce
a ascultat cu smerenie slujba, „s-a închinat pe la icoane[. . .], a sărutat
moştelesfântului”, a rostit un discurs emoţionant la finalul căruia îşi cere tuturor
iertare şi îi pofteşte „preboieri să vie ca săospeteze împreună”.
Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul
domnesc, dar ceilalţi boieri„se bucurau de o schimbare” care le dădea nădejdea
că vor ocupa iar posturi şi vor aduna noi averi„din sudoarea ţăranului”.
Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi, „adunându-se
boierii, 47 lanumăr”. Spre sfârşitul ospăţului, descrisdetaliat de narator, la semnul
domnitorului, „toţi slujitorii depe la spatele boierilor” scot jungherele şi-i lovesc, iar
alţi ostaşi se „năpustiră cu săbiile în ei”. Privindmăcelul, vodă râde satisfăcut,
Moţoc se silea şi el să zâmbească pentru a-i face pe plac domnitorului,deşi
„simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind”, deoarece „patruzeci şi
şepte de trupurizăceau pe parchet!”.Scena este de factură romantică prin
violenţa faptelor şi imaginilorimpresionante.
În acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind
peste ziduri, „dasălarmă pe la curţile boierilor”, aşa că o mulţime „de norod, tot
oraşul”venise la porţile curţii domneşti.Lăpuşneanu trimite pe armaş să-i întrebe
„ce vor şi ce cer” şi-şi exprimă faţă de Moţoc pornireade „ada cu tunurile în
prostimea aceea”. Moţoc este de acord, deoarece dac-au murit atâţia boieri, „nu-i
vropagubă c-or muri câteva sute de mojici”. Întrebată ce vrea, „prostimea rămase
cu gura căscată”,deoarece ei veniserăfără un scop anume, se luaseră unii după
alţii, ca şi acuma când încep să-şi strigenemulţumirile: „Să se micşoreze dăjdiile!
[. . .]Să nu ne mai jefuiască![. . .]Am rămas săraci! N-avembani! Ne i-au luat toţi
Moţoc!”. Şi brusc, toţi ca unul, încep să strige. „Capul lui Moţoc vrem!”.
Moţoc,înspăimântat peste măsură, se lamentează şi se roagă Maicii Domnului,
jurându-se să ridice o biserică,„să postesc cât voi mai avea zile, să ferec cu
argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstireaNeamţului!”. Imediat
însă în contradicţie cu smerenia anterioară îl roagă pe vodă să pună „tunurileîntr-
înşii. . .Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti!”. Vodă îi răspunde
cu sânge rece:
„Proşti, dar mulţi, [. . .] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi
păcat?” şi profitând de
această situaţie, Lăpuşneanu îl dă pe Moţoc norodului care se repede asupra lui
şi-l sfâşie, vodăpedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca sabia lui să se fi
mânjit de sânge, aşa cum îi promisese.Linşarea Boierului Moţoc este o
altăscenă de factură romantică prin imaginea violentă a mulţimii,care s-a repezit
asupra lui ca „o idră cu multe capete[. . .] şi într-o clipală îl făcu bucăţi”.
Lăpuşnenu pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază
în mijlocul mesei,„după neam şi după ranguri”, făcând o piramidă de „patruzeci şi
şepte căpăţâne, vârful căreia seîncheia prin capul unui logofăt mare „. Când
termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul defrică promis, însă ea
leşină la vedereaacestei grozăvii, spre dezamăgirea domnitorului: „Femeia
totfemeie [. . .], în loc să se bucure, ea se sperie”.
Deznodământulcoincide cu ultimul capitol, care are ca moto: „De mă voi scula,
pre mulţi am
să popesc şi eu. . .”. Timp de patru ani Lăpuşneanu îşi respectă promisiunea
făcută DoamneiRuxanda
şi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri: „scotea ochi,
tăia mâini, ciuntea şiseca pe carea avea prepus”. Era totuşi neliniştit pentru că nu
pedepsise pe Spancioc şi pe Stroici, pecare nu reuşise să-i găsească, simţindu-
se mereu în pericol de a fi trădat din nou de aceştia. Se disting