CAMIL PETRESCU

ORIGINALITATEA OPEREI

Perioada dintre cele douå råzboaie mondiale reprezintå una

dintre cele mai strålucite epoci creatoare din istoria literaturii
române. Romanul românesc, în special, a cunoscut un excep¡ional
salt calitativ, care s-a manifestat atât prin extinderea zonei de
investiga¡ie asupra domeniului vast al psihicului cât ¿i prin
perfec¡ionarea tehnicii literare. Liviu Rebreanu, Camil Petrescu,
Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade sunt doar câteva nume
reprezentative.
¥ntre tradi¡ionalismul ¿i modernismul interbelic, Camil
Petrescu este adesea citat ca fiind autorul unei noi viziuni despre
roman, atât teoretice, cât ¿i practice. Problemele intelectualului
complicate, interogative, dramele izvorâte dintr-o nouå rela¡ie om-
univers î¿i au originea în ideologia sincronismului promovatå de
modernismul lovinescian. Teoretizând romanul, Camil Petrescu pune
în discu¡ie condi¡ia romancierului, încercând så explice raportul
narator-operå, con¡inutul însu¿i al operei. Noutatea aduså de el
prive¿te, în primul rând, abandonarea viziunii demiurgice (creatorul
este omniscient, omniprezent în raport cu eroii, trecutul, prezentul ¿i
viitorul lor fiind dinainte cunoscut). ¥n locul acestui model de
nara¡iune, Camil Petrescu va propune nara¡iunea subiectivå, relativå
deci, ¿i care pierde din monumentalitatea prozei anterioare,
câ¿tigând în schimb în sinceritate ¿i, implicit, în autenticitate.
Artistul va trebui så se exprime pe sine: Så nu descriu decât ceea
ce våd, ceea ce aud, ceea ce înregistreazå sim¡urile mele, ceea ce
gândesc eu... (Camil Petrescu - Teze ¿i antiteze).
Pornind de la principiul lovinescian al sincronizårii, Camil
Petrescu reu¿e¿te în cele douå romane (Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de råzboi ¿i Patul lui Procust) un salt estetic în proza
vremii caracterizat de substan¡ialitate, realizatå de regulå prin
folosirea persoanei întâi. Camil Petrescu realizeazå astfel un roman
de tip intelectual, prin punerea accentului pe idei, cunoa¿tere,
probleme, pasiuni. Luciditatea eroilor înseamnå tråire intenså. Ei duc
o idee sau o tråire pânå la ultima limitå, se dedubleazå parcå ¿i se
privesc cu claritate din exterior ca pe un spectacol stråin. ¥n
discu¡ia de la popotå, ªtefan Gheorghidiu î¿i då seama de
consecin¡ele unei insubordonåri, dar nimic nu-l mai poate opri:
Eram acum destul de lucid ca så-mi dau seama cå sunt aproape de
pargul unei nenorociri,...dar în acela¿i timp må sim¡eam evadat din
mine însumi... Urmårind-o pe Doamna T. la expozi¡ie, Fred Vasilescu
se desprinde de contingent, råmânând în acela¿i timp lucid, toropit
¿i indiferent la batjocuri ca un anesteziat [...], dar cu mintea mai
limpede, mai intenså... La fel Doamna T. î¿i påstreazå luciditatea ¿i
în clipele de tråire eroticå. Este acel amestec de luciditate ¿i febrå
caracteristic lui Camil Petrescu ¿i despre care vorbea Eugen
Lovinescu. Convins cå autenticitatea este o condi¡ie esen¡ialå a
romanului modern, Camil Petrescu se apropie în Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de råzboi, mai ales în Cartea a II-a, de
formula jurnalului intim, vorbind la persoana întâi. ¥n concep¡ia lui,
eroul de roman presupune un zbucium interior, altfel spus,
complexitate psihologicå. La ªtefan Gheorghidiu, zbuciumul interior
nu este determinat de rånite orgolii conjugale, ci de nevoia
dramaticå de certitudini, de adevåruri definitive, relevând zådårnicia
aspira¡iei acestui spirit superior lângå o fiin¡å de-o falså ¿i efemerå
strålucire.
Pentru Camil Petrescu, un roman e, la origine, un sistem de
fi¿e psihologice ¿i etice din a cåror interpretare se constituie o lume
cu reac¡iile ei. ¥n cele douå romane ale sale, travestit în personajele
care-i seamånå, prozatorul se comportå ca actor ¿i martor. Legåtura
între douå nop¡i simbolice (erosul ¿i råzboiul) o face ªtefan
Gheorghidiu. Criza matrimonialå se desfå¿oarå pe fundalul
pregåtirilor de råzboi, într-un climat de råsturnåri spectaculoase.
Drama individualå se va subordona, în nop¡ile de front, colectivitå¡ii
în suferin¡å. Instantanee de front ¿i observa¡ii diverse alcåtuiesc un
jurnal întins scris cu luciditate ¿i ironie, dezvoltând ståri de
con¿tiin¡å.
Patul lui Procust se dovede¿te unul din cele mai originale
romane de epocå. Scrierea aparent memorialisticå, scrisorile,
decupajele din gazete alcåtuiesc un fel de colaj care vizeazå
sugestia multiplå a realului. Experien¡a socialå ¿i sentimentalå a lui
G.D. Ladima este drama intelectualului incapabil de compromisuri.
¥nfrânt, izolat în propria-i via¡å interioarå, G.D. Ladima se sinucide.
Luate împreunå, romanele lui Camil Petrescu, experien¡e
morale ¿i fragmente citadine, sunt cår¡i de probleme, ac¡iunii
revenindu-i un rol minor. Eroii se expun în diferite oglinzi, - jurnalele,
scrisorile, mårturiile directe fiind tot atâtea mijloace de sondare a
reac¡iilor psihice. Romancierul e un reflexiv care face artå pentru
adevår. Patru personaje de prim-plan î¿i confruntå destinele în Patul
lui Procust, noutatea ¿i originalitatea constând în dispozitivul scenei:
protagoni¿tii sunt studia¡i în spirit proustian, nu dintr-un singur
unghi, ci din perspective multiple, în func¡ie de privitori.
Romancierul înregistreazå reac¡iile unui personaj în felul în care se
reflectå în con¿tiin¡e diferite. Emilia este våzutå de Ladima, de Fred
Vasilescu; Ladima este våzut de Emilia, Doamna T. ¿i de douå
cuno¿tin¡e, apoi de Fred etc.
Camil Petrescu folose¿te metoda adnota¡iilor pe marginea
textului, a notelor explicative de subsol, astfel opiniile personajelor
fiind confruntate, combåtute sau aprobate în note.
Tot de cerin¡ele autenticitå¡ii se leagå ¿i anticalofilismul lui
Camil Petrescu. Scriitorul se manifestå împotriva scrisului frumos.
Stilul cåutat falsificå exprimarea unei tråiri autentice. De aceea,
îndemnându-i la scris pe Fred ¿i pe Doamna T., le recomandå så
povesteascå net, la întâmplare, totul ca într-un proces-verbal, fårå
ortografie, fårå compozi¡ie, fårå stil ¿i chiar fårå caligrafie. Acest
scris ar putea releva o personalitate sau o atmosferå.
¥ntreaga operå a lui Camil Petrescu dovede¿te preocuparea
autorului pentru teoretizarea actului creator al literaturii. El fixeazå o
esteticå nouå având drept coordonate: sincronizarea literaturii cu
filozofia ¿i psihologia epocii, literatura våzutå ca formå de
cunoa¿tere, implicând accederea la absolut, aspira¡ia cåtre
autenticitate, realitatea trecutå prin propria con¿tiin¡å, nara¡iunea la
persoana întâi, relativitatea perspectivelor narative ¿i
anticalofilismul. Aceste concep¡ii sunt ilustrate în întreaga sa operå
literarå, având ca punct de reper consecvent aspira¡ia cåtre
autenticitate.