Paşoptismul este o orientare culturala si ideologică: cuprinde perioada literară dintre

1840 si 1860, perioada care pentru literatura romană înseamnă epoca de modernizare, de
afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii speciilor.

I. Definirea epocii:
Paşoptismul. Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale,
în preajma Revoluţiei de la 1848.
Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice epocii de
avânt revoluţionar, de emancipare socială şi naţională, de militare pentru realizarea Unirii.

Cronologie Această epoca înţeleasă in sens larg se poate diviza in trei perioade:
* Prepaşoptismul (1830 -1840)
* Paşoptismul (1840 -1860)
* Postpaşoptismul (1860 - 1870)
II. Contextul istoric :

Paşoptismul nu trebuie înţeles doar ca o perioadă literară ci mult mai larg ca o perioadă
de avant cultural în care cultura românească se deschîde către valorile occidentale. Afirmarea
unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de posteritate generaţia
paşoptistă, determină începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de
prefaceri palpabile. Scriitorii paşoptişti au vocaţia începuturilor şi, poate de aceea,
disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură.
Polimorfismul preocupărilor individuale se explică în contextul epocii.
Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au ales istoria ca sursă
de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului românesc,
au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creaţie,
aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.

Revoluţia de la 1848-1849 a fost una dintre cele mai importante revoluţii

din istoria modernă a românilor.

Paşoptiştii au înţeles că patria este un teritoriu locuit de români pe care il

conduceau, il militau . Pregătirea unităţii de cunoştiinţă naţională o constituia o
ideologie numită daco-taristă. Aşadar, în 1840 a apărut in ziarul “România”, obligându-
se astfel să facă şi un repertoriu general al literaturii româneşti,
in care vor fi trecuţi toţi scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni şi bucovineni.
 Prin decretul guvernului revoluţionar al Ţării Româneşti, din 14 iunie 1848 se
stabilea ca drapelul să aibă culorile: roşu, galben şi albastru.
Aşezate pe orizontală, pe culoarea din mijloc trebuia inscrisă deviza revoluţiei:
“Dreptate-Fraţie”.
Dispunerea culorilor tricolorului pe orizontă s-a păstrat până in vremea unirii din 1859 şi
a domnului Ioan Cuza Vodă.

Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri, figură importantă a perioadei paşoptiste din literatura română, a
ilustrat specii numeroase din toate genurile literare. In
evoluţia sa artistică se pot distinge cel puţin trei
momente, trei vârste aflate in deplină corelaţie cu epoca
plină de transformări prin care trece societatea
românească a acelor timpuri. Debutul său stă sub
semnul unui romantism tipic, entuziast, liric dar si a
unei necruţătoare critici a ridicolului social in piesa
Iorgu de la Sadagura sau in ciclul "Chiriţelor".
Acest romantism tipic, caracteristic literaturii
române din perioada paşoptistă, are in literatura lui
Alecsandri cea mai inaltă masură in Balta albă si in
Deşteptarea României şi, de cele mai multe ori se
prelungeşte prin unele texte până dupa Unire. O a doua
etapă, asa - zis de limpezire, de obiectivare a viziunii şi
mijloacelor artistice, se poate observa începând cu
prozele călătoriei in Africa şi atinge expresia artistică
matură in pasteluri şi in unele legende. O a treia il face
să revină spre teatru, cu o viziune în general romantică,
viziune filtrată însă printr-un echilibru al sentimentelor,
printr-o seninătate a înţelegerii care îl apropie de
clasicism.
 "Introducţie"
Mihail Kogalniceanu

Articolul program intitulat “Introducţie” începe cu scurte referiri la publicaţiile

vremii, care înafară de politic, de ştiri administrative şi de câteva ştiri locale, cu
conţin nimic despre literatură.

Tema
Fiind un program estetic, Introducţie prezintă ideile pe care se întemeiaza o litera-
tura naţională, in viziunea lui Kogalniceanu. Aceste idei sunt de factură romantica.
Subiectul
• Cum traducerile nu fac o literatură, ele trebuie înlocuite cu
o literatură originală.
• Pentru a se face începutul unei literaturi naţionale, scriitorii
trebuie să se inspire din folclorul autohton, din istoria
patriei şi din frumuseţile spaţiului românesc.
• Literatura română trebuie să fie unitara şi de aceea este
nevoie de o revistă in care să publice scriitorii din toate cele
trei provincii.
• Pentru instituirea unui sistem de valori este nevoie de o
critică literara obiectivă.

Propăşirea

Revista paşoptiştilor moldoveni,aparută în 1844 şi cunoscută sub numele de

Propăşirea,s-a intitulat de fapt Foaie ştiinţifică şi literară.
Nicolae Iorga observă odată că naşterea Propăşirii e fapta unei iniiative
colective.Pe lângă foştii colaboratori ai Daciei Literare, ca Alecsandri si Negruzzi,
pe langa Mihail Kogaliniceanu s-au adăugat la Propăşirea doi redactori de bază:
munteanul Ion Ghica profesor pe-atunci la Academia Mihaileană, spirit
întreprinzător, cultivat, cu larg orizont în direcţia ştiinţelor pozitive şi juristul, fără
nume literar, dar instruit şi influent prin legaturile de familie p.Balş.
Intenţia acestor prieteni, uniţi prin aspiraţii, gust si convingeri politice, fusese de a
întemeia o publicaţie care să constituie opera Daciei Literare şi să apară indată
după decesul prematur al acesteia, prin 1842.
 Romantismul paşoptist
Revista "Dacia literară", apărută la 30 ianuarie 1840, la Iaşi, reprezintă,
în literatura română, un ecou mult aşteptat al romantismului, un manifest
intârziat al acestuia, fiind comparabila cu publicatii similare din celelalte
literaturi europene, cu "II Conciliatore" (1818-1819), sau cu revista
Athaneum (1798-1800). Romantismul este curentul literar european aflat
intr-o expansiune permanentă, cuprinzătoare, cu apogeul în primele decenii
ale secolului al XlX-lea, dar cu producţii literare apărute şi mult mai târziu,
după ce ecourile mişcării se stinseseră. Romantismul devine, cu timpul, mai
mult decât un curent literar şi o miscare culturală.
Romantismul este o reacţie la imobilismul şi schematismul clasicist,
presupunând o eliberare a minţii de “închisoarea vieţii", şi cuprinde destul de
repede întreaga Europă. Un manifest al mişcării romantice a fost lansat cu
virulenţă de Victor Hugo în prefaţa la drama "Cromwell", în anul 1827.
Multe dintre motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate şi de scriitorii
români: mitul strigoiului, evocarea trecutului istoric, trecerea ireversibilă a
timpului, omul nemuritor, nopţile, titanismul, natura virgină, geniul, ierarhia
divină. Romantismul se traduce prin ironie, prin satiră, prin faustianism, prin
demonism, promovând meditaţia, nuvela şi romanul istoric, epopeea
sociogonică Istorismul romantic se coreleaza in mod natural cu valorificarea
folclorului, a bogatei creatii populare romanesti: "obiceiurile noastre sunt
destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi la noi sujeturi de
scris, rara ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte
natii”. Astfel, istorismul romantic pune "sfânta carte" (Nicolae Bălcescu) a
istoriei noastre în slujba idealului naţional al vremii, iar motivul ruinelor, de
pildă, se muta din sfera romantismului paseist şi deprimant în aceea a
romantismului militant, poeţii români făcând din ruinele trecutului simboluri
ale slavei străbune: "Vă iubesc, răsipuri sfinte, semn marirei strămoşeşti", va
exclama Alexandru Hrisoverghi în faţa ruinelor Cetăţii Neamţului.
Dramaturgia este reprezentată de Vasile Alecsandri, prin "Iorgu de la
Sadagura", scriitorul ironizând tendinţa de a imita Occidentul, prin ciclul
"Chiriţelor", în care micul provincial este satirizat intr-o manieră ce-1
precede pe Caragiale, sau prin "Despot-Voda", o dramă istorică.” a lui Gr.
Alexandrescu.
Vasile Alecsandri (1818-1890) , reprezentant de seamă al generaţiei de
scriitori paşoptişti de la mijlocul scolului al XIX- lea a abordat în creaţia sa
o mare varietate de specii literare. Una dintre creaţiile sale de bază este
ciclul Chirţelor prin care autorul satirizează cu sarcasm educaţia
moravurilor şi aspecte sociale in general.
Ciclul Chirişelior consta in 4 schiţe care o au în centru pe Cucoana
Chiriţa:
1-„Chiriţa în provincie”
2-„Chiriţa în Iaşi sau Doua fete s-o neneacă”
3-„Cucoana Chiriţa în balon”
4-„Cucoana Chiriţa in voiaj”
„Chiriţa în Iaşi sau Doua fete s-o neneacî”, înscenează conflictul între
combatere şi bonjurişti. Amestecul de anteree şi fracuri din aceste
vodeviluri , de moldovenească grecizantă şi jargon franco-român , de
tabieturi patriarhale şi de inovaţii de lux occidental dă un tablou inedit
care subliniază aceaşi idee:o falsă educaţie , falsă cultură care contravin
principiilor paşoptiste.
„ Chiriţa in voiaj” este din nou o ilustrare a unor principii moderne a
Chiriţei.
În „Chiriţa in balon” , Chiriţa este la fel ca in celelalte 3 schiţe,
interesată de noutăţi,doreşte să experimenteze tot „Eu sunt o persoană ca
vestitul Baiardi, sans peur et sans reprocher. Am umblat pe apă şi pe uscat,
ş-acum vreau să umblu şi prin văzduh ca o ciocârlie gingaşă, ciripitoare...”
Ideea este aceeaşi:fiecare încearcă să pară altceva decât este în
realitate.Alecsandri este , aşadar , promotorul ideilor paşoptiste atât în plan
literar cât şi politic.

Alexandru Lapuşneanul - prima nuvelă istorică

Prima nuvelă istorică din literatura română, „Alexandru Lapuşneanul”

de Costache Negruzzi, apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al
revistei „Dacia literară” iar în 1857 ăn „Fragmente istorice”, ea fiind o
adevarată capodoperă a speciei şi un model pentru autorii care au
cultivat-o ulterior.Opera literară „Alexandru Lapuşneanul” este o
nuvelă istorică de factura romantică.Pentru crearea acestei nuvele,
Negruzzi se inspiră din cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin
si anume din „Letopiseţul Tării Moldovei”, dar se distanţează de
realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică
asupra istoriei astfel actiunea nuvelei păstrându-se in limitele
verosimilului. Este vorba aşadar de o contaminare a surselor cât şi de
introducerea unor personaje fictive, toate aceste licenţe istorice au însa
scopul de-a crea o imagine semnificativă a Evului Mediu românesc.Tema
nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoriaMoldovei,
în timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapuşneanul ( 1564-
1569 ). După cum arată şi titlul nuvelei , autorul îşi propune să scoată in
relief cu toata vigoarea , figura impresionantă a acestui domnitor,
personalitate a lui complexă şi controversată.
Punctul de plecare al nuvelei se află in "Letopiseţul“lui Grigore Ureche,
fără nici o intenţie însa de "reconstituire" istorică. Limitele acesteia sunt
ale verosimilului artistic şi mai puţin ale adevarului istoric.
Acţiunile lui Lapuşneanu sunt puse în slujba menţinerii şi creşterii
autorităţii domnitorului, în interesul ţării, împotriva marii boierimi
feudale frământate de intrigi şi de lupte pentru domnie.