Proiect Romana

Rolul literaturii in perioada

pasoptista

1. INTRODUCERE:
●Premisa.Definirea problemei

În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea,

civilizaţia şi cultura din ţările romane încep să
se orienteze spre Occident. Redirecţionarea
are două cauze importante: pe de o parte criza
Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un
context mai larg european, trezirea conştiinţei
naţionale.
Independenţa politică şi libertatea
naţională devin coordonatele fundamentale ale
acestei perioade. Epoca paşoptistă marchează
începutul literaturii noastre moderne, iar prin
opera scriitorilor se instaurează un nou climat
literar si o nouă stare de spirit.
Funcţia literaturii nu mai rămane doar
aceea de a răspandi cultura, de a “lumina”.
1
Conceptul de literatură include acum noi
valenţe: transmiterea emoţiilor estetice,
trezirea sentimentului national, educaţia
morală, mesianismul social.

2. CUPRINS:
Descrierea si analiza cazului.

●Definiţie ;

Caracterizată prinr-o puternică manifestare

a constiinţei naţionale în toate provinciile
romaneşti, perioadă fixată cu aproximaţie între
1830-1860 delimitează o epocă distinctă în
evoluţia istorică a literaturii romane, numită în
mod curent epoca paşoptistă.
Perioada paşoptistă este o epocă de
afirmare a literaturii naţionale.

2
 Perioada se caracterizează printr-o orientare
culturală şi literară cu trăsături specifice epocii
de avânt revoluţionar, de emancipare socială şi
naţională, de militare pentru realizarea Unirii.
Este perioada în care se încearcă „arderea"
unor etape care nu fuseseră parcurse de
literatura noastră şi care se desfăşuraseră
succesiv în literaturile occidentale, în decursul
a mai bine de un secol şi jumătate.

● Trecerea, in evolutia istorica

romaneasca, de la secolul luminilor (al
XVIII –lea) la secolul natiunilor (al XIX-lea)
Deşi după cum s-a subliniat adesea, procesul
dezvoltării literaturii manifestă întodeauna o
autonomie relativă, el nereproducând mecanic
etapele dezvoltării social-politice, totuşi o
caracteristică din cele mai izbitoare al epocii
paşoptiste o constituie legătura dintre
activitatea de creaţie şi desfăşurările concrete
ale istoriei.

3
 Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea
româneasca într-o dilemă ce va deveni cu
timpul obsesivă, în oscilaţia ei perpetuă între
Orient şi Occident, în tendinţele manifeste de
modernizare şi de înlăturare a decalajelor faţă
de societăţile moderne ale Europei. Câteva
secole de dominaţie otomană, acutizată de
peste o sută de ani de fanariotism, situau
spiritul public românesc într-o inerţie balcanică
şi feudală, de care cu greu se putea elibera.
Titu Maiorescu considera că, pana la 1820,
lumea românească era cufundată în “barbaria
orientală”, fiind trezită ”din letargia ei” de
ideile ‘’Revoluţiunii franceze ‘’ care iradiau în
toată Europa şi orientată treptat către cultura
şi civilizaţia occidentală.

Descoperirea Occidentului este un proces

ce se derulează cu rapiditate, semnificativă în
acest sens fiind scrierea lui Dinicu
Golescu(1777-1830), “Insemnare a călătoriei
mele” care consemnează de fapt trei călătorii
în timpul cărora vizitează Transilvania,
4
Banatul, Ungaria, Austria, nordul Italiei,
provincii din Germania şi Elveţia. Textul lui
Dinicu Golescu este al unui inocent care
descoperă cu uimire o lume cu totul diferită de
a lui, asimilată însă comparativ, în termenii
cunoscuţi de acasă.”Toate înfăţişările de
civilizaţie îl încântă, făcându-l totdeodată să
ofteze asupra înapoierii Valahiei” (G.
Călinescu).
Prima jumătate a secolului al XIX-lea
reprezintă, în planul succesiunii generaţiilor,
trecerea de la boierii vetuşti cu işlic şi şalvari
la tinerii bonjurişti care se întorc de la studii
din străinătate în haine „evropeneşti” şi aduc
ideile revoluţiilor de la 1848 şi proiectele
reformării societăţii româneşti şi ale
constituirii statului român modern. Un val de
înnoire se constată însă mai întai după
tratatul ruso-turc de la Adrianopole din anul
1829 după care Ţările Române se află, pană în
1834, sub administraţia rusească a generalului
Kisseleff, care elaborează Regulamentul

5
Organic, o primă constituţie ce acţiona unitar
în ambele principate Române.

În acest timp, în saloanele moderne din

Bucureşti şi din Iaşi intră ofiţerii ruşi, cei mai
mulţi din partea occidentală a Imperiului
Ţarist, de la Sankt Petersburg, vorbitori de
limbă franceză, deveniţi astfel mesagerii unui
europenism suigeneris şi ai unui modernism
avant’ la lettre , afişat cu ostentaţie de
localnici, în special de personajele feminine ale
epocii.
Apar acum, în limba română, elementele de
jargon şi, odată cu aceste tendinţe, creaţiile
dramatice cu caracter satiric, “Comodia
vremii” sau „Franţuzitele”(1833), de
Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu, ciclul
Chiriţelor al lui Vasile Alecsandri.
În acest cadru istoric, în literatura română
se constată un efort de recuperare a unei
întarzieri din ce în ce mai vizibile faţă de
sensibilitatea europeană, ceea ce a adus la
receptarea aproape simultană a influenţelor
6
clasice, iluministe şi romantice, într-un
sincretism constatat de multe ori în opera
aceluiaşi scriitor.
O direcţie clasică în literatura română
cuprinde ultimile decenii ale secolului al XVIII-
lea , pană către 1830, incluzând creaţia literară
cea mai însemnată a Şcolii Ardelene,
“Ţiganiada” lui Ion Budai Deleanu şi poeţi din
Principate: Văcăreştii, Costache Conachi, Barbu
Paris Mumuleanu, Dimachi, a căror creaţie se
încadrează în ceea ce se mai numeşte şi
“micul clasicism”-expresie a recuperării
influenţelor clasicismului în literatura română.
Intelectualii vremii, îndeosebi cei din
Transilvania, crescuţi în cultul pentru latinism,
se orientează către literatura clasică latină,
către poezia idilică, prin traduceri din Vergiliu
–“Bucolicele”, „Georgicele”, „Eneida”, sau din
„Metamorfozele” lui Ovidiu:

* Samuil Micu, V.Aron şi Ion Alexi traduc

sau adaptează texte din anticii Esop si Xenofon

7
sau din clasicii Marmontel, Klopstok,
Mademoiselle de Scudery.
* Poeţii din Molova şi din Ţara
Romanească, Văcăreştii, Gheorghe Asachi, se
orientează către literatura anacreontică, a
fericirii rurale, citand şi din Ovidiu şi Vergiliu,
dar şi din italienii Torquatto Tasso, Ariosto,
Petrarca, Metastasio.
*Văcăreştii, Mumuleanu, Conachi, scrie,
astfel, poezie erotică inspirată din Anacreon şi
neoanacreontici, ode şi imnuri patriotice cu
motive din mitologie.
* Primele spectacole teatrale în limba
română abordează piese clasice cu temă
pastorală, cum este “Mirtil şi Hloe”, de
Gessner şi Florian, prezentată de Gheorghe
Asachi şa Iaşi în anul 1816.

In evoluţia literaturii există întotdeauna

legături de continuitate şi „cu cât scriitorul
este mai mare, cu atât legăturile lui cu trecutul
si viitorul sunt mai adânci” .Astfel, între

8
literatura paşoptistă şi cea anterioară şi
posterioară există o unitate indisolubilă.
Aşadar, principala trăsătură a literaturii
paşoptiste constă în coexistenţa curentelor
literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci
chiar şi în aceeaşi creaţie.
Curentele literare (iluminism, preromantism,
romantism, clasicism, realism incipient) sunt
asimilate simultan.
Trecerea de la o epocă la alta se
săvârşeşte adesea pritr-o mişcare de pendul,
ca şi cum conţinutul de exprimat nu ar mai
încăpea în formele artistice existente si ar
impune descoperirea unor modalităţi de a scrie
diametral opus. În această încercare de
renovare radicală unii au vazut o manifestare
de ordin psihologic, dorinţa intimă a artisului
de a birui inerţia şi a se diferenţia prin
originalitate.
Paşoptismul cuprinde perioada literară care
pentru literatura română înseamnă epoca de
modernizare, de afirmare a romantismului şi de
fundamentare a majorităţii speciilor.
9
● Afirmarea romantismului

Romantismul este o miscare artistica si

filozofica aparuta in ultimele decenii ale
secolului XVIII în Europa care a durat mare
parte din secolul XIX.A fost o mişcare contra
raţionalismului care marcase perioada
neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului
romantic.
Romantismul pătrunde în literatura
română după 1830, cu oarecare întârziere,
prelungindu-şi însă influenţa până la Mihai
Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul
douăzeci, ca o stare de spirit ce nu dispare
niciodată.
Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu,
Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion
Heliade-Rădulescu, poeţi ce oscilează între
romantism şi clasicism.
Romantismul, în ţara noastră, este
stimulatorul luptei pentru eliberare si al
10
desteptarii constiintei nationale. Literatura
romantica din perioada paşoptistă nu se pierde
in zugravirea zbuciumului si a căutărilor
intime, ea este o literatură angajată, pusă în
slujba idealului naţional.

Romantismul românesc apare ca o

mişcare unitară, cu un program bine definit,
care ridică literatura noastră de la încercările
minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al
lui Eminescu.
Este o reacţie la imobilismul si
schematismul clasicist, presupunând o
eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”, şi
cuprinde destul de repede intreaga Europă.
Multe din motivele frecvente ale romanticilor
sunt preluate şi de scriitorii români: mitul
strigoiului, evocarea trecutului istoric, trecerea
ireversibilă a timpului, omul nemuritor, nopţile,
titanismul, natura, geniul, ierarhia divină.

11
 Romantismul se traduce prin ironie, prin
satiră, prin demonism, promovând meditaţia,
nuvela şi romanul istoric, epopeea sociogonică.
Romantismul românesc s-a înfăţişat , în
general, în două ipostaze: una plină de tumult,
patetică şi declamatoare în Muntenia, alta mai
senină şi mai temperată în Moldova.
Caracteristice îi sunt angajarea in istorie si
descoperirea folclorului.
Ca primă generaţie a literaturii noastre
moderne, scriitorii paşoptisti au intrat in
conştiinţa românească drept oamenii
începutului de drum.
Reprezentanţii romantismului de acum dau
operei lor un pronunţat caracter militant ei
fiind deopotrivă scriitori şi revoluţionari.

Ideologia literara:articole programatice si de

doctrina-REVISTE

§ Curierul romanesc

12
 Articolele programatice ale unui curent sau
ale unei mişcări literare au avut întotdeauna o
importanţă majoră, pentru că au cristalizat şi
au dat coerenţă tendinţelor fundamentale ale
epocii.
În Principatele Române, pe la finele secolului
XVIII şi în primii ani ai secolului XIX, începuse
să pătrundă diferite ziare străine, mai ales
franceze, germane şi greceşti.
Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai
repede ştirile despre întâmplările din ţară şi
din străinătate se simţise de mult.
Cel dintai care a schitat un program
teoretic avand ca scop modernizarea literaturii
romane a fost Ion Heliade Radulescu.

El este fondatorul Curierului romanesc ,

revista in limba romana, aparuta pe 8 aprilie
1829.
Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu
Golescu, comandantul armatelor ruseşti, care a
obţinut aprobarea apariţiei gazetei.Este prima
gazetă românească cu periodicitate constantă
13
şi cu apariţie îndelungată, gazetă care pune
bazele presei româneşti.
Încet, încet, Curierul românesc devine ecoul
întregii mişcări literare din ţară; îşi face o
datorie să reproducă din confratele moldovean
"Albina românească" a lui Asachi, ştiri politice,
culturale, literare şi mai târziu să facă acelaşi
lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţiu:
"Gazeta de Transilvania" şi "Foaia literară".
În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări
de seamă la finele anului şi prin discursurile
ţinute la diferite ocazii”.
În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului
românesc.
În el se găsesc coloane deschise, după bătrânul
Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion
Voinescu, Costache Aristia, Cezar Bolliac,
Costache Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale,
G. Baronzi, Ion Catina, I. Genilie ş.a. unii din ei
rămaşi necunoscuţi, iar alţii ilustrându-se mai
târziu prin lucrări de valoare. Curierul
românesc ne ţine la curent cu tot ce se publică
în limba română, mai ales în Valahia.
14
 Ne face cunoscute foile literare ce apar în
vremea aceasta, cum este "Foaia ştiinţifică şi
literară de la Iaşi" şi "Magazin istoric" din
Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade:
"Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de ambe
sexe" (1836).
În Curier se naşte critica literară în
literatura română. Ea se înfăţişează prin mici
notiţe, în care se apreciază valoarea scriitorilor
şi a celor ce publică scrierile lor în diferite
broşuri.
Prin Curierul romanesc, Heliade se
formează încet, încet.
Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi
o sumă de idei culturale şi literare se
răspândesc în public.
El devine o personalitate şi în locul rolului
modest ce socotea la început că are foaia sa, el
o vede acum cu un rol mare. Aceasta o spune
în no. 93 din anul 1842:
"Această foaie a fost înainte mergătoare
şi ferice vestitoare a aşezămintelor celor noi şi
15
 progresive ce am dobândit; limba ei a crescut
dimpreună cu cunoştinţele naţiei şi colecţia
perioadelor sale poate fi cel mai îndestulător
ajutor la istoria literaturii noastre".

Asadar,inceputurile presei romanesti se

datoreaza unei personalitati curioase, precursor
cu pusee de talent adevarat: Ion Heliade
Radulescu.

Marea influenta pe care el a avut-o asupra

scriitorilor epocii s-a exercitat mai ales prin
articolele sale teoretice publicate in ziarul
Curierul romanesc, prin care autorul a
indemnat in primul rand la scris si mai putin la
spirit critic. Datorita insa atmosferei create de
indemnurile sale a fost posibil debutul, intre
1830 si 1840 a unei intregi generatii, din care
s-au remarcat Vasile Carlova, Grigore
Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar
Bolliac.

16
 § Albina românească

Albina românească a fost o gazetă

politico-literară, editată de Gheorghe Asachi la
Iaşi.
Apare la 1 iunie 1829 si i se adaugă in
1837 suplimentul literar “Alăuta românească”,
sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu.
Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi
in limba franceză, Albina Românească este
primul ziar în limba română din Moldova, care
alături de Curierul Românesc redactat de I.
Heliade Rădulescu, la Bucureşti, si de Gazeta
17
de Transilvania a lui G. Bariţiu de la Braşov
pune bazele presei periodice româneşti.

§ Dacia literară

Aparuta intr-o perioada dificila pentru

publicatiile autohtone,revista “Dacia literara”
a simbolizat un nou inceput pentru literatura
romana, reprezentand o noutate a presei. Intr-
o perioada in care putinele publicatii existente
prezentau preponderente fapte politice, “Dacia
literara” a fost, prin caracterul sau pata de
culoare in presa romaneasca.
"Dacia literară" continuă idei valoroase
promovate nu cu mulţi ani înainte de reviste
din toate cele trei provincii românesti:

18
"Curierul românesc" (aparut in 1829), al lui Ion
Heliade Rădulescu, in Muntenia, "Albina
românească" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in
Moldova, si "Foaia pentru minte, inimă şi
literatură" (1838), a lui Bariţiu, in Transilvania.
Publicata la 30 ianuarie 1840 revista
marcheaza un punct de cotitura in literatura
romaneasca in care redactorul responsabil al
revistei isi fixeaza ca obiectiv exclusiv
literatura fara a parasi insa telurile politice si
nationale pe care mersesera predecesorii sai.

In Introductie, articol aparut in primul numar

al revistei sunt prezentate realitatile vremii in
privinta publicatiilor nationale.
Sunt mentionate circumstantele politice
anterioare ce au impiedicat dezvoltarea presei
de pana atunci, aducandu-se in discutie si
celelalte ziare nationale, care includeau prea
mult politica fara sa puna accentul necesar pe
literatura.
19
 Astfel, “Dacia literara” este prima revista
care se angajeaza sa publice doar lucrari
literare originale din toate provinciile
romanesti, pentru a fi un repertoriu general al
literaturii romanesti.
Mihail Kogalicenu, redactorul responsabil al
revistei traseaza directiile pe care ar trebui sa
se dezvolte literatura autentica sugerand
posibilele surse de inspirtatii in maniera
romantica: istoria nationala, natura si
obiceiurile, traditiile noastre; stabileste tinta
redactiei, cat si rostul criticii care se va
practica:

”Critica noastra va fi nepartinitoare; vom

critica cartea, iar nu persoana” , iar obiectivul
era acela de a oferi tarii “o limba si o literatura
nationala”.

Odata cu articolul program al lui

Kogalniceanu, a aparut un nou punct de vedere
asupra literaturii: multi dintre scriitorii vremii
20
s-au decis sa urmeze sfaturile date de
Kogalniceanu in articolul program, ei elaborand
teme specifice istoriei poporului nostru sau
inspirandu-se din frumusetile naturii.
Epoca literara generata de aparitia “Daciei
literare”, perioada pasoptista, este
caracterizata printr-un proces de efervescenta
creatoare prin receptarea aproape simultana a
influentelor clasice si romantice din literatura
europeana a vremii, si un sincretism al metodei
de creatie ce se poate recunoaste chiar in
opera aceluiasi scriitor.
Dacia literara a fost pulicata pentru a redresa
literatura romana si a oferit impulsul necesar
pentru dezvoltarea unei adevarate literaturi
nationale.

21
 § Propăşirea

Revista săptămânală de cultură, apărută

la Iaşi intre 9 ianuarie si 29 octombrie 1844,
sub redacţia lui Mihail Kogalniceanu, Vasile
Alecsandri, Ion Ghica si Petre Balş. Primul
număr, în care se publică articolul-program,
este interzis de cenzură, de aceea revista
continuă să apară sub titlul „Foaie ştiinţifică şi
literară”.
Propăşirea continuă ideile „Daciei literare” pe
plan literar si cultural, venind in sprijinul
militantismului revolutionar al epocii.
Articolul - program subliniază ideea unei
reviste care trebuie să se ocupe mai puţin de
treburile politice ”dinafară şi dinăutru” şi mai
mult de „adevăratele materiale si intelectuale
a romanilor”, care să limiteze ca şi „Dacia
literară”, mania traducerilor, „izgonind orice
traduceri din scrieri străine, care neavând

22
niciun interes pozitiv pentru noi nu ne pot
imbogăţi literatura”.

În revistă vor fi promovate numai „compuneri

originale românesti”, stiintifice si indeosebi
literare „tot felul de articole originale, proza si
poezie, viata celor mai cunoscuţi autori,
traduceri si extrase din cărţile publicate in ţări
străine, dar al căror subiect se atinge de noi
priviri asupra limbii, bucăti umoristice si, in
sfarsit, critica si instiintarea tuturor scrierilor
noi româneşti”. „Tendinţa de căpetenie” a
revistei este”îndemnul si răspandirea
cunoştinţilor şi literaturii naţionale”.

23
 § Junimea si Convorbiri
literare

Junimea a reprezentat cea mai importanta

miscare literara româneasca, prin care se
produce in cultura autohtona o schimbare
radicala de mentalitate.
Societatea Junimea a fost infiintata la Iasi, in
iarna anului 1864, din initiativa unor tineri
carturari (Petre P.Carp,Vasile Pogor,Teodor
Rosetti,Iacob Negruzzi), colegi de generatie,
stransi in jurul lui Titu Maiorescu, la putin timp

24
 de la intoarcerea lor de la studii din
strainatate.

Programul Societatii Junimea :

Activitatea Societatii Junimea s-a desfasurat in

mai multe etape.
1. Cea dintai, ”etapa ieseana”, este cuprinsa
anii 1863 (anul intemeierii) si 1874(anul in care
Titu Maiorescu se muta la Bucuresti).

In anul 1864, Societatea Junimea adopta un

program prin care isi stabilea principiile ce ii
vor calauzi activitatea culturala:
• orientarea literaturii spre specificul national;
• promovarea specificitatiii esteticului;
sustinerea principiului de autonomie a artei (arta
pentru arta); promovarea “valorii estetice” ;
• organizarea, la Iasi, a unei serii de prelegeri
publice (“prelectiuni populare”);

25
• organizarea, cu regularitate, in casa lui Vasile
Pogor, a unor lecturi din opere autohtone,
productii originale ale junimistilor, urmate de
discutii;
• achizitionarea unei tipografii, cu ajutorul careia
sa se tipareasca manuale scolare, carti de
stiinta, literatura si mai ales, editii stintifice,”cu
note explicative si index”,ale tuturor cronicarilor
si istoriografilor romani;
• abordarea problemelor limbii si ale ortograiei,
combatand tendinta latinizanta de promovare a
ortografiei etimologice;
• alcatuirea unei antologii cu cele mai valoroase
poezii autohtone, de la poetii Vacaresti pana la
Vasile Alecsandri. Societatea Junimea discuta si
o multitudine de probleme filozofice, juridice si
sociale, polemizand cu multi dintre
contemporani.

Societatea isi creeaza puternice

adversitati, deoarece contemporanii
dezaprobau tendinta membrilor societatii de a

26
 pune in discutie toate aspectele culturale ale
vremii si de a le critica foarte sever.
Din aceste polemici se naste un
program general al Junimii, constand in
combaterea “directiei de astazi din cultura
romana”si afirmarea necesitatii unei directii
noi”, adica a unor schimbari profunde in toate
planurile culturii; combaterea formelor fara
fond, respingerea elemtelor de impostura si
artificialitate rezultate din procesul de import
grabit al tiparelor civilizatiilor occidentale.

2. A doua etapa din existenta Junimii se

situeaza intre anii 1874-1885.
Dupa mutarea lui Titu Maiorescu la
Bucuresti, sedintele Junimii se tin la Iasi, cat si
la Bucuresti, in locuinta lui Titu Maiorescu.In
1885, societatea se muta in capitala,o data cu
plecarea din Iasi a celor mai multi dintre
junimisti.
In aceasta etapa, principala activitate a Junimii
a fost lectura operelor originale.

27
Atractia exercitata de cenaclul junimist era
atat de mare, incat veneau sa citeasca multi
dintre scriitorii de valoare ai vremii.
Astfel, Alecsandri citeste Fantana
Blanduziei, Despot-Voda si Ovidiu, Caragiale O
noapte furtunoasa, Eminescu citeste cele mai
mlte dintre poeziile sale, iar Alexandru
Macedonski este prezent cu poemul Noapte de
decemvrie.
Alaturi de literati, la sedintele Societatii
Junimea au participat numerosi lingvisti,
istorici, savanti din diferite domenii, discutand
problemele majore ale culturii si stiintei.
Prin intreaga sa activitate, Societatea Junimea
a fost considerata cel mai de seama cenaclu si
cea mai importanta societate culturala din
istoria literaturii romane.

Trasaturile junimismului

• Societatea Junimea si revista Convorbiri

literare au creat un anumit mod de a intelege
cultura, fenomenul primind, in ansamblu,

28
 numele de spirit junimist. Sintetizate de Tudor
Vianu, trasaturile caracteristice ale acestui
spirit au fost umatoarele:
1) Inclinatia spre filozofie. Intelectualii foarte
cultivati, toti junimistii au fost oameni cu o
pregatire filozofica, la curent cu evolutia stiintei
si a literaturii.
2) Spiritul oratoric. Junimea a dezaprobat modul
de a vorbi in public al generatiei anterioare, care
contribuie la crearea unei frazeologii
demagogice.
3) Cuvantarile junimistilor se caracterizeaza
printr-un sever control al expresiei. Ei creeaza un
nou stil oratoric, caracterizat prin rigurozitate si
laconism.
4) Clasicismul. Junimistii au incurajat promovarea
literaturii clasice, intelegand prin aceasta atat
literatura ce apartinea curentului clasic propriu-
zis, cat si operele contemporane ce intruneau
prin valoarea lor artistica elementele clasice.
5) Ironia. Junimistii cultivau umorul si ironia. Ei
aveau convingerea ca nu se poate construi nimic
pe o baza noua fara a distruge mai intai, cu
29
ajutorul ironiei, prejudecatile si ideile gresite.
Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu a
fost”betia de cuvinte”.
6) Spiritul critic. Junimistii au fost partizanii
spiritului critic in cultura, adica ai acelei atitudini
care nu admite nimic decat sub rezerva discutiei
si a argumentatiei temeinice. In studiul intitulat
In contra directiei de astazi in cultura romana
,Titu Maiorescu a facut observatia ca, de la 1821
incoace, dezvoltarea tarii s-a realizat prin
preluarea de la alte civilizatii europene a unor
“forme”(adica a unor institutii sociale sau
culturale) ce nu ar corespunde “fondului”, adica
spiritului traditional, felului de viata de la noi.
Observatia maioresciana a devenit celebra sub
numele”forme fara fond”.

§ Convorbiri literare

Revista Convorbiri literare, aparuta la 1

martie 1867 din initiativa lui Iacob Negruzzi, in
paginile careia s-au publicat in timp cele mai
30
multe dintre operele marilor clasici: Eminescu,
Caragiale, Maiorescu, Creanga, Slavici, devine
curand dupa aparitie cea mai importanta
publicatie a epocii.
Iacob Negruzzi a fost insarcinat de Junimea
cu editarea revistei, de care s-a ocupat timp
de 28 de ani.
Convorbirile apar la inceput bilunar, in 16
pagini, intr-un tiraj de 300 de exemplare.Prin
comparatie cu programul coerent pe care il
formulase cu decenii in urma Dacia literara,
care debutase cu o rubricatie fixa si o politica
si culturala bine definita de la primul
numar,Convorbirile puteau trece drept o
initiativa modesta, amatorista chiar.Revista nu
este exclusiv literara.Ea acorda un spatiu
important studiilor stiintifice si general
culturale, inscriindu-se in curentul epocii.
Primii autori de literatura publicati de
revista se numarau Iacob si Leon Negruzzi, M.
Cornea, Scarlat Capsa, Th.Serbanescu ,
V.Pogor, Nicu Gane, cei mai multi dintre ei
catalogabili in a doua linie valorica.
31
 Primul succes remarcabil este cooptarea
lui Alecsandri, care isi publica incepand cu
nr.20, Canticele comice. Rar, revista
gazduieste si unele recenzii semnate de
Maiorescu, Pogor, Carp sau N.Quintescu.
Mai tarziu, revista junimista are sansa sa
publice cele mai remarcabile productii literare
ale momentului: in 1868 Alecsandri
incredinteaza colegilor sai Pastelurile,
iar in 1872- poemul istoric, Dumbrava Rosie.
Din 1970, incepe colaborarea cu Eminescu, cu
Venere si Madona(nr4), Epigonii(nr 12), apoi in
1871(nr1) Mortua est.
Aceste trei poeme ii furnizau lui Maiorescu
argumentele inscrierii poetului debutant in
directia semnalata in 1872.
Dintre prozatori,Convorbirile au recrutat
de timpuriu, pe ardeleanul Ioan Slavici,care isi
publica aici povestile si basmele populare, apoi
nuvelistica exemplara: Popa Tanda, Scormon,
Budulea Taichii(1880). Revista publica nuvela
lui Eminescu-Sarmanul Dionis, apoi Fat-Frumos
32
din tei. Directia noua a prozei romanesti
(anticipata de Maiorescu din1872) este
spectaculos ilustrata in paginile revistei care
publica jurnalul lui Alecsandri-Calatorie in
Africa si apoi povestile, nuvelele si Amintirile
lui Creanga. Nu trebuie omise nici Scrisorile
Catre V.Alecsandri ale printului Ghica.

Dramaturgia este stralucit ilustrata de

Convorbiri, prin publicarea integrala a pieselor
caragialiene,incepand cu O Noapte
furtunoasa(1879), dar si a creatiilor teatrale
tarzii ale lui Alecsandri: Sanziana si
Pepelea(1883), Fantana Blanduziei(1884),
Ovidiu(1885). Nu lipsesc din revista traducerile
din marea literatura a lumii (Homer, Ovidius,
Lamartine,Shakespeare, Schiller, Goethe,
Byron, Baudelaire si multi altii) si nici literatura
populara.
Bine reprezentate sunt si lucrarile de
orientare stiintifica, cele mai spectaculoase
interventii fiind disputele filologice prilejduite
de reforma ortografica. Maiorescu le
33
inaugurase prin studiul sau Despre scrierea
limbii romane. Revista mai gazduieste Critica
ortografiei d-lui Cipariu, urmat apoi de o
intreaga serie de studii maioresciene. Dar
mentorul Junimii nu adus singur aceasta
batalie extrem de importanta pentru
dezvoltarea viitoare a limbii romanesti.A tinut
sa i se alature filologul Vasile Burla, cu niste
Observari polemice asupra gramaticei limbei
romane de Tim Cipariu, urmate de un protest
Contra ortografiei impusescoalelor romane din
Moldova de Ministerul Instructiunii Publice.
Dintre filologi, se mai remarca studiile lui
A.Lambrior,
Limba romana veche si noua,Observari asupra
Ortografiei romane,Cuvinte de reverenta la
romani si Idreptariu.
Cu o astfel de reprezentare, sectiunea
filologica a Junimii, a reusit sa creeze cadrul cel
mai propice aparitiei unei noi generatii de
cercetatori, care vor asigura longevitatea
acestor preocupari in paginile Convorbirilor.

34
Printre ei se vor afla Al.Philippide, Sextil
Puscariu, Ov.Densusianu.
Totodata, in cadrul cenaclurilor sunt
stimulate discutii pe teme istoriografice,
preocupari care au creat premisele aparitiei in
cercul junimist si implicit in paginile
Convorbirilor a unei generatii de istorici, intre
care Xenopol si apoi N.Iorga.
Revista Convorbiri literare, in perioada cat
a functionat la Iasi (1867-1885) a fost o tribuna
fara precedent a spiritului novator al
epocii.Desi amenintata in repetate randuri de
influentele activitatii politice a membrilor
Junimii, ea a reusit sa ramana o publicatie
literara si stiintifica.
Numit profesor la Universitatea Bucuresti
in 1885, Iacob Negruzzi ia cu el si Convorbirile,
mutare ce avea sa consolideze si mai mult
noua filiala.

Noul cerc intelectual va furniza

Convorbirilor material stiintific din plin
(istoriografie, filologie, filozofie, estetica,
35
folcloristica dar si economie politica sau studii
juridice),dar din paginile revistei lipseste
marea literatura care o consacrase.
Cei mai multi scriitori ai Junimii incetasera
sa scrie: Eminescu era bolnav si nu mai daduse
dupa 1883 nimic semnificativ; Creanga,din ce
in ce mai slabit de crizele epileptice nu poate
raspunde cererilor insistente de texte noi ce
veneau la redactie; Caragiale se abtine de la
scris dupa esecul comediei D’ale carnavalului si
va reveni abia spre sfarsitul deceniului.Despre
o noua generatie de scriitori nu putea fi vorba.
Pe cat de greu de stabilit data nasterii
acestui fenomen cultural, pe atat de dificila
este si sarcina de a preciza cand s-a incheiat.
Maiorescu tine cu orice pret sa faca scoala si in
acest scop atrage noi generatii de intelectuali
in sfera sa de influenta,dorind sa formeze o
noua Junime., insa Negruzzi ia decizia la 1
ianuarie 1895 sa se retraga de la conducerea
revistei, lasand-o pe mana tinerilor,care ii vor
schimba radical orientarea. Acesta este practic

36
inceputul sfarsitului, caci fenomenul cultural
junimist se incheiase.

Astfel se face ca spre sfarsitul secolului al

XIX-lea, marii scriitori ramasi in viata sau cei
ridicati din noua generatie devin ostili Junimii
si Convorbirilor si ii descoperim activand in alte
publicatii ale epocii de cu totul alte orientari.
(Caragiale, Slavici, Cosbuc, Delavrancea,
Vlahuta).

37
 § Scriitorii paşoptişti

Programul Daciei literare a avut un mare

impact asupra creaţiei literare din epocă,
declanşând un proces de îmbinare echilibrată a
tradiţiei cu inovaţia de racordare necesară la
curentele literare europene , păstrând însă un
specific autohton ce se constituie într-o
abordare creatoare a unor teme şi motive de
largă circulaţie.
Scriitorii români ai epocii asimilează rapid
manifestul romantismului francez şi aplică
principiile acestuia, cu particularităţile
curentului naţional- popular de la revista Dacia
literară.
Scriitorii generaţiei paşoptiste au
cultivat teme şi motive romantice, au ales
istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a
patriotismului ardent şi natura - coordonată a
sufletului românesc, au valorificat literatura
38
populară şi mitologiile orientale. Fantezia
creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre
absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt
câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.

Scriitorii paşoptişti:

*Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai

Voievod Viteazul”, “descrierea religios
inspăimântată a unei Românii de o măreţie
sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “
câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei
noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care
cuprind însă “ anii cei mai avuţi în fapte
vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către
patrie”, Bălcescu reconstituie nu numai istoria
marelui voievod , ci, de câte ori are prilejul,
descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în
care se desfăşoară evenimentele, cu alte
cuvinte mai tot pământul românesc; e o carte
despre trecut, scrisă însă pentru marile
idealuri ale prezentului şi ale viitorului; marele
39
revoluţionar paşoptist doreşte să insufle
contemporanilor săi nu numai dorinţa de
libertate şi de unitate naţională , ci şi
sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor
şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar
dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub
stăpânire străină;

*Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru

Lăpuşneanul”, “destinul unui domnitor infernal
ca Richard al III-lea” (Paul Cornea);

*Mihail Kogălniceanu publică, în 1849, un prim

capitol de roman, “Tainele inimii”;

*Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline

de informaţii despre personajele şi epoca
respectivă, scrie “Scrisori către Vasile
Alecsandri”;

*Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi

culege, în 1846, balada “Mioriţa” pe care i-o
trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri;
40
*Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende
istorice”, arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan
cel Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil
Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă
imaginea eroului romantic desprins din cadrele
istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”, o
amplă lucrare de sinteză a trecutului istoric,
călătoreşte prin Asia Mică, Palestina, şi Egipt,
ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului”
fiind rodul acestei inedite expierenţe
romantice; scrie “Cântece şi plângeri”, “Poesii
vechi şi noue”, “Manoil”(roman publicat in
1855 in “România literară” a lui Alecsandri)
ş.a;

*Grigore Alecsandrescu se remarca prin

meditatii romantice, “Trecutul.La mănăstirea
Dealului”,” Umbra lui Mircea. La Cozia”,
“Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La
Drăgăşani”, care dau expresie temei ruinelor;

41
*Vasile Alecsandri :
“In Alecsandri vibrează toată inima, toată
mişcarea compatrioţilor săi, câtă s-a putut
întrupa intr-o formă poetică în starea relativă a
poporului nostru de astăzi. Farmecul limbii
române în poezia populară el ni l-a deschis;
iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele
celor mai mulţi dintre noi el l-a
întrupat;frumuseţea proprie a pământului natal
şi a aerului nostru el a descris-o;[...] când
societatea mai cultă a putut avea un teatru în
Iaşi şi Bucureşti, el a răspuns la această
dorinţă, scriindu-i comedii şi drame; când a
fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa în
războiul din urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu
raza poeziei.” (Titu Maiorescu,1886);

*Andrei Mureşanu , originar din Bistriţa

transilvană scrie poezia “Un răsunet”, care l-a

42
făcut celebru, devenită astăzi imnul naţional al
României.

Afirmarea acestei generaţii de scriitori,

gazetari, istorici şi oameni politici, numită de
posteritate generaţia paşoptistă, a determinat
începutul modernităţii noastre culturale, o
perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile.

43
 § Poezia paşoptistă –» Specii
cultivate

Perioada premergătoare revoluţiei de la

1848 a însemnat inceputul poeziei noastre
romantice. Poezia paşoptista pune bazele liricii
moderne româneşti.
Ea răspunde, în general, direcţiilor şi
principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în
articolul “Introducţie” din primul număr al
revistei Dacia literară, în sensul că este o
poezie socială, adaptată la momentul istoric si
chiar politic, conformă cu idealurile de
libertate şi unire ce animau sufletele românilor
de pretutindeni. Acum se afirma cu putere
spiritul naţional, încrederea în valorile
tradiţionale, populare, în istoria, natura şi
folclorul românesc, care devin acum, alături de
evenimentele social-politice ale momentului,
teme predilecte ale poeţilor.
Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este
militantismul regăsit în creaţiile literare, care
se constituie în adevarate manifeste pentru
44
împlinirea unităţii şi independenţii naţionale,
pentru dreptate socială.

Se dezvoltă astfel o poezie retorică,

declamativă, grandilocventă, cu exprimare
directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil
avântat; cu un limbaj adecvat înţelegerii de
către marea masă de cititori, în care teme
vechi precum iubirea, destinul, fericirea,
moartea etc. se completează cu mediţatia
asupra locului omului în istorie, cu motivul
conştiinţei sociale, al luptei, al creatorului-
bard, al ruinelor,al mormintelor, al revoluţiei
etc.
Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi
evocarea realităţilor sociale constituie o altă
caracteristică a literaturii paşoptiste, scriitorii
ironizând cu severitate moravurile
societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile
si nedreptăţile manifestate în epocă.
Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de
ordin cultural şi literar: deschiderea spre
45
cultură şi literatura lumii, alături de revenirea
spre valorile morale şi artistice ale
spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin
conştienţi că literatura şi cultura română pot
intra în universalitate doar prin valorificarea
specificului nostru naţional, a surselor
tematice si de exprimare pe care le oferă
folclorul şi istoria naţională.

Din punct de vedere compoziţional, operele

scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cu
clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de
unde a rezultat si o mare varietate de specii
literare.
Ideea naţională poate fi considerată nucleul
tematic al poeziei paşoptiste, nuanţată sub
forma ataşamentului la valorile poporului,ale
pământului şi ale tradiţiilor româneşti (Gh.
Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineaţă de
Caraiman, I.Heliade-Rădulescu, Zburătorul), a
elogiului realizărilor poporului (Gh. Asachi, La

46
introducerea limbii naţionale în publică
învăţătură, C.Bolliac, La cea întâi corabie
românească), a prezentării trecutului ca model
pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui
Mircea. La Cozia, I.Heliade-Rădulescu, O
noapte pe ruinele Târgoviştei).
Un loc aparte în valorificarea tematicii
istorice îl ocupă balada, o împletire de
elemente epice, lirice şi dramatice, poate cea
mai complexă specie a a momentului, în care,
sintetizând, patetismul cu patriotismul şi cu
valorile morale, poeţii devin cântăreţi ai
trecutului glorios ( D.Bolintineanu, Muma lui
Ştefan cel Mare,Gh.Asachi,Dochia şi Traian).

Un alt pilon tematic îl reprezintă

critica societăţii contemporane, sub forma
satirei ( Gh. Alexandrescu, Satira.Duhului
meu, Gh. Asachi, Soţie de modă) şi a fabulei
(Gr. Alexandrescu, Câinele şi căţelul, Gh.
Asachi, Musca şi carul, I.Heliade-Rădulescu,
Cumătria cioarei, când s-a numit
privighetoare).

47
 Iau avânt lirica filozofică ( I.Heliade-
Rădulescu, Visul, D.Bolintineanu, Scopul
omului), cea religioasă ( I.Heliade Rădulescu,
Cântarea dimineţii, Gr. Alexandrescu, Candela)
şi cea erotică ( Gh. Asachi, Dorul, Gr.
Alexandrescu,Aşteptarea, D.Bolintineanu, O
fată tânără pe patul morţii).
Se afirmă artistul-cetăţean, exponent al
conştiinţei colective, aşa cum se observă în
poezia “Un răsunet” a lui Andrei Mureşanu sau
“Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu.
Al. Russo inaugurează în literatura română
poemul în proză. Acesta se adreseaza
generaţiei sale, pentru a atrage atenţia asupra
meleagurilor patriei, asociând frumuseţile
naturii mărturiilor unei istorii străvechi.
Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o
parte, şi pentru a prezenta aspectele
fundamentale ale unei epoci pline de nelinişte,
zbucium si măreţie, pe de altă parte, poeţii şi-
au ales drept modalitate de expresie artistică
legenda – specie literară plină de patos şi de
evocare.
48
 Legendele lui I. Neculce (publicate în “O
samă de cuvinte”), reprezintă punctul de
pornire a numeroaselor lucrări ce aparţin
epocii şi tematicii paşoptiste.Legendele lui V.
Alecsandri, ca şi cele ale lui D. Bolintineanu,
exprimau în mod vădit sentimentul naţional şi,
concomitent, purtau pecetea unei creaţii
artistice, la baza căreia stau studierea şi
valorificarea istoriei,si a folclorului.
Dramaturgia este reprezentată de Vasile
Alecsandri, prin “Iorgu de la Sadagura”,
scriitorul ironizând tendinţa de a imita
Occidentul în ciclul “Chiritelor”, în care
micul provincial este satirizat într-o manieră
ce-l precede pe Caragiale, sau prin “Despot-
Vodă”, o dramă istorică. In general, încercările
„dramatice” ale epocii (multe dintre ele
rămase nepublicate, dar şi cele ale lui N.
Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu,
G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D.
Aricescu, chiar şi cele ale lui D. Bolintineanu
etc.) sunt putţin valoroase din punct de vedere
49
artistic, dar ele prezintă interes pentru istoria
constituirii acestui gen în literatura română şi
au meritul de a fi veritabile documente şi
mărturii ale vremurilor trecute.
Observăm astfel că poezia paşoptistă
cultivă specii lirice şi epice. În unele opere se
îmbină trăsături ale mai multor specii.

Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova,

Înserare, Ruinurile Tărgoviştii, Vasile
Alecsandri, Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri,
Rodica), elegia (Vasile Cârlova, Păstorul
întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără
pe patul morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa),
meditaţia (Grigore Alexandrescu, Meditaţie,
Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848, Ion
Heliade-Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele
TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile Cârlova,
Marşul oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă
ostaşilor romani, Hora Unirii, Deşteptarea
României, Andrei Mureşanu, Un răsunet),
satira şi epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră,

50
Duhului meu, Vasile Alecsandri, Epistolă
generalului Florescu).
Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică
(Ion Heliade-Rădulescu, Zburătorul), balada
istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui
Ştefan cel Mare, Mircea şi solii), poemul (Vasile
Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de
plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda
ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula
(Alexandru Donici, Fabule, Grigore
Alexandrescu, Fabule), snoava în versuri
(Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion
Heliade-Rădulescu, Anatolida, Mihaida,
Dimitrie Bolintineanu, Traianida).

Scriitorii paşoptişti au avut vocaţia

începuturilor şi, poate de aceea,
disponibilitatea de a aborda mai multe
domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de
scriitură.
Paşoptismul literar s-a manifestat într-o
juxtapunere de curente literare, directii
51
estetice si stiluri, coexistând laolaltă elemente
iluminişte cu cele de neoclasicism, umanism,
realism, mesianism utopic şi naţional, toate in
formele romantismului, ce începuse deja a se
afirma ca un curent literar modern, în
descendenţa celui francez.
Faptul că literatura româna a păşit pe calea
„europenizării” cu întârziere a exercitat o
influenţă vădită asupra ritmului de dezvoltare
şi asupra căutărilor ei ideatico-artistice.
Orientarea spre înnoiri radicale, tendinţa de
sincronizare la toate nivelurile cu ţările
dezvoltate din punct de vedere economic şi
cultural constituie caracteristica principală a
paşoptismului.
Invăţământul, presa, teatrul, literatura,
ştiinţele cunosc o dezvoltare fără
precedent.Iau fiinţă societăţi culturale şi
ştiinţifice, ,creşte numărul revistelor şi al altor
periodice,al cărţilor tipărite în tiraje mari, se
formează un public cititor, se organizează
biblioteci de literatură beletristică,se
infiinţează o viaţă artistică specific
52
românească, bazată pe tradiţia populară, ia
amploare mişcarea de culturalizare a maselor.

Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a

dovedit a fi democratică, naţională, educativă,
ea având şi dificila sarcină de a forma un
public,
de a-l modela conform idealurilor social-
politice ale momentului.
În numele aceleiaşi specificităţi naţionale,
s-a dus bătălia pentru o limbă unitară, cu
conştiinţă clară că existenţa acesteia e o
condiţie pentru păstrarea identităţii
naţionale.Scriitorii de seamă au apărat
principiul fonetic în ortografie şi,pronunţându-
se în problema neologismelor, au adoptat
principiul împrumutului moderat,în limitele
necesităţilor impuse de dinamica socială şi
culturală.
Doctrina literară, câta a fost, a avut un
caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a
impiedicat pe scriitori să aspire,conform
53
personalităţii fiecăruia,la un frumos etern, la
totalitate şi determinare, cu convingerea că
realitatea are un sens unic, care se cere
descoperit prin cuvânt.

IDEI PRINCIPALE

Definiţie
*Paşoptismul cuprinde perioada literară dintre
1840 si 1860, perioadă care pentru literatura
română înseamnă epoca de modernizare, de
afirmare a romantismului şi de fundamentare a
majorităţii speciilor.
*Debutul perioadei este legat de ieşirea ţărilor
române de sub dominaţie otomană
de începutul unei energizări economice şi al
dobandirii libertăţilor politice.
Afirmarea romantismului
In jurul anului 1848 romantismul este un
curent la modă în toată Europa, astfel încât el
ajunge şi în ţările române sub o formă
moderată însă, fiind mai ale un curent cultural,
54
impregnat de idei iluministe. Reprezentantii
romantismului de acum dau operei lor un
pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva
scriitori si revolutionari.
Reprezentanti
Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu
Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade
Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae
Balcescu s.a.

Reviste
Un moment important pentru literatura romana
a fost aparitia revistelor:
*Curierul romanesc (8 aprilie 1829 si 19 aprilie
1848)-Heliade Radulescu >in Muntenia
*Albina romaneasca (1 iunie 1829)-Gheorghe
Asachi >in Moldova
*Gazeta de Transilvania (12 martie 1838) &
Foaia peentru minte, inima si literatura (2 iulie
1838-24 februarie 1865)
Baritiu >in Transilvania

55
*Dacia literara (30 ian 1842)-Mihail
Kogalniceanu
*Propasirea (9 ianuarie-29 octombrie 1844)-
Kogalniceanu, Alecsandri, Ion Ghica si Petre
Bals)
*Convorbiri literare ( 1 martie 1867)
Junimea a reprezentat cea mai importanta
miscare literara romaneasca,prin care se
produce in cultura autohtona o schimbare
radicala de mentalitate
Fundarea speciilor
Poezia paşoptista este cea care pune bazele
liricii moderne româneşti.

Speciile literare cultivate in aceasta

perioadă reprezintă receptarea aproape
simultană a influenţelor clasice şi romantice
din literatura europeană a vremii şi un
sincretism al metodei de creaţie ce se poate
recunoste chiar in opera aceluiaşi
scriiitor.:elegia, epopeea istorică, epopeea
56
cosmogonică, epistola, odă, balada istorică,
balada fantastică, meditaţia, satira, fabula,
comedia.

In concluzie, putem spune ca literatura a

avut un rol deosebit de important fiind ca un
aer diafan ce a invaluit secolul natiunilor cu
mireasma modernizarii. Conceptul de literatura
inclunzand transmiterea emotiilor estetice,
trezirea sentimentului national, educatia
morala, mesianismul social.
Totodata un rol deosebit l-au avut si
scriitorii prin operele lor lasandu-si amprenta
asupra literaturii.
Scrierile lor sunt freamatul vechi al epocii
glorioase ce au starnit admiratie imnica de-
alungul secolelor.

57