ALEXANDU LĂPUȘNEANUL

Costache Negruzzi (1840)

Fundamente ale culturii române

Origini și evoluția limbii române

Originea linbii române e strâns legată de procesul de formare a poporului român .

Istoria veche a românilor e rezultatul unui proces major de sinteză daco-romană și a unui
proces adiacent , de asimilare și de integrare a elementului migrator.

Limba româna= substratul traco-dac + latina populară + diverse împrumturi.

În Evul Mediu însuși Papa Pius al II-lea remarcă latinitatea limbii române; Grigore Ureche, Miron
Costin, I. Necula, Dimitrie Cantemir.

În secolul al XVII – lea, cărturarii Școlii Ardelenești ( Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior)
au folosit latinitatea limbii române ca argument drept pentru susținerea drepturilor românilor
din Transilvania.

Influență slabă: - începând cu secolul al VI- lea ; durează mult timp și slujbele în biserică se
țineau în slavonă , folosindu-se alfabetul chirilic.

De-a lungul timpului contactul cu alte popoare a dus la numeroase împtumuturi.

Scrisul. Tipăriturile
Cel mai vechi text în limba româna păstrat până azi : ,, Scrisoare lui Neacșu din Câmpulung’’
(1521).

Tiparul apare la mijlocul secolului al XVI-lea , la început este privilegiul exclusiv al bisericii
(diaconul , coresii ).LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ: cuprinde mai multe stiluri funcționale;
beletristic (artistic), științific, juridico- administrativ (acte, particule de lege), publigistic.

Formarea conștintei naționale

Începând cu secolul al XVII- lea , prin influența ideilor umaniste, boierii luminați încearcă să
recupereze trecutul istoric demonstrând în operele lor isteorografice , pentru prima dată, ideea
umității de neam și de limbă a românilor.

Grigore Ureche - ,, Letopisețul Țării Moldovei’’ cuprinde evenimente din istoria Moldovei dintre
anii 1359-1594 (domnia lui Arin Vidă). Crinica i-a fost conpilată cu informații eronate.

Cronicarii moldoveni mai mulți decât cei munteni au pus bazele procesului de constituire
osteoriografiei românești care va face posibilă apariția ,în epoca pașoptistă, a primilor istorici
români în accepția modernă a termenului: Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu. Recuperând
prin opera lor istoria românilor de la începuturi, cronicarii au pus pentru prima oară problema
originii latine a poporului român și au contribuit la formarea conștiinței naționale.

Iluminismul
În plan european , e un curent cultural născut în Franța în secolul al XVIII- lea și se
caracterizează prin supremația rațiunii și a știnței. ( Diderat, Noltaire, Kant etc.)

La noi ecourile iluministe au fost destul de slabe în Țara Românească și în Moldova; în

Transilvania însă își găsește o coordonata specifică , căci burghezia românească de aici va lupta
pentru drepturile sociale și politice ale românilor transilvănieni.

Școala Ardeleană este mișcarea ideologico- politică și cultural literară a românilor din
Transilvania. (Gheorghe Șincai, Petru Maior, Samuil Micu I. Buda- I- deleanu )

ROMANTISMUL PAȘOPTIST
Rolul literaturii în perioada pașoptistă
Perioada pașoptistă (1830-1860) are ca nucleu revoluția de la 1848, modernizarea societății
românești, independența politică, libertarea națională și unirea provinciilor române sunt
obiectivele social- politice ale mișcării pașoptiste. Această epocă marchează începutul literaturii
noastre moderne.
 Revista ,, Dacia literară’’, art. ,,Introducție’’
Constituirea deplină a romantismului pașoptist a fost marcată de programul teoretic ,,
Introducție’’ , redactat de Miihail Kogălniceanu ; publicat în primul număr Dacia literară (1840),
acest articol reprezintă manifestul literar al romantismului românesc.

Mihail Kogălniceanu și-a propus ca revista să lase deoparte politica și mondenitățile și să se

ocupe exclusiv de literatura națională.

În articolul ,, Introductie’’ se regăsesc în acest sens 4 puncte esențiale:

1. Întemeierea spritului critic în literatura română pe principiul estetic ,,vom critica,

cartea, iar nu persoana’’;
2. Afirmarea idealului de realizare a unității și al literaturii române: ,, românii să aibă o
limbă și o literatură comună pentru toți’’;
3. Combaterea imitațiilor și a traducerilor mediocre; imitațiile ,,omoara în noi duhul
național ’’, iar ,,traducțiile nu fac o literatură’’;
4. Promovarea unei literaturi originale , prin indicarea unor surse de inspirație națională:
istorie , folclor, natură.

Așadar, Dacia Literară, prin articolul „Introducție” promovează literatura națională,

originală și teme romantice, deschizând epoca modernă a culturii noastre. Mai
mult, așa cum arată numele ei, revista susține intervalul unității naționale, precum
și dezvoltarea limbii literare. În paginile revistei au fost publicați mulți dintre
scriitorii pașoptiști. Pașoptismul are drept curent dominant romantismul li
reprezintă o generație de scriitori vizionari mesianici, dornici să realizeze o cultură
originală, dar și să împlinească idealul de libertate și unitate specific revoluției de
la 1848.
Primii noștrii scriitori moderni se afirmă în cadrul acestei orientări de la Dacia
literară, iar ideile enunțate în articolul ,, Intrducție’’ și promovate de revista
aceasta , se reflectă în literatura română de la mijlocul secolului al XIX-lea. (Nicolae
Bălcescu , Costache Negruzzi , Vasile Alecsandri, Grigore Alexandru, T.
Bolintineanu).

ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL
 -eseu-
Nuvela ,, Alexandru Lăpușneanul’’ este prima nuvelă romantică de inspirație
istorică din literatura română, o capodoperă a speciei și un model pentru autorii de
mai apoi.

Publicată în primul număr al revistei ,, Dacia Literară’’ (Iași 1840), nuvela

ilustrează una dintre sursele literaturii romantice, istoria națională ( Evul Mediu),
potrivit recomandărilor lui Mihail Kogăliceanu din articolul ,, Introducție’’, care
reprezintă manifestul romantismului românesc: întemeierea spiritului critic în
literatura română pe principiul estetic ,,vom critica, cartea, iar nu persoana’’ ;
afirmarea idealului de realizare a unității limbii și al literaturii române ,,românii să aibă
o limbă și o literatură comună pentru toți’’; combaterea imitațiilor și a traducerilor
mediocre: ,, imitațiile omoară în noi duhul național’’, iar ,,traducțiie nu fac o
literatură’’; promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspirație
națională: istorie, folclor, natură.

Fiind nuvelă are o construcție riguroasă, cu un singur fir narativ central, conflictul
este concentrat, iar accentul cade pe protagonoist (persoanjul eponim).

Este o nuvelă romantică, datorită mai multor trăsături specifice: inspirația din
istoria națională, temă , conflict, perspnaje excepționale în situații excepționale,
antiteză, predilecția pentru scene macabre, culoarea epocii.

Este istotică deoarece Costache Negruzzi, întemeietorul nuvelei istorice

romanești se inspiră din croniciile moldovenești (Grigore Ureche si Miron Costin) și din
folclor.

Din cronica lui Grigore Ureche, Negruzzi, preia imaginea personalității

domnitorului, dar și scene, fapte și replici – motourile 1 și 4 ; se distanțează însă de
realitatea istorică prin apelul la ficțiune, dar și prin viziunea romantică asupra istoriei.
Astfel, personalitatea istorică nu trebuie confundată cu personajul literar, rod al
imaginației scriitorului.

Tema nuvelei o reprezintă lupta pentru putere, în epoca medievală, în Moldova,

la mijlocul secolului al XVI-lea. Este evocată artistic cea de-a doua domnie a lui
Alexandru Lăpușneanul, evidențiindu-se lupta pentru putere dintre domnitor și boieri.
 Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, predominant obiectiv , însă
intervine prin unele epitete de caracterizare : ,, tiran , mișelul boier, deșănțată
cuvântare etc.’’

Secvențele narative se înlănțuie cronologoic, liniar.

Construcția nuvelei se remarcă prin echilibru compozițional, sunt 4 capitole, cu

motouri sugestive, care fixează momentele subiectului.

CAPITOLUL I : ,, Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...’’

CAPITOLUL II : ,,Ai să dai samă, Doamnă!’’
CAPITOLUL III : ,,Capul lui Moțoc vrem...’’
CAPITOLUL IV :,,De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...’’

Capitolul I cuprinde expozițiunea și intriga. Expozițiunea prezintă întoarcerea lui

Alexandru Lăpușneanul în 1564, în Moldova, cu oaste turcească și întalnirea cu solia
(Moțoc, Veveriță, Spancioc si Stroici). Intriga cuprinde hotărarea lui Alexandru
Lăpușneanul de a-și lua tronul și dorința de răzbunare față de boierii trădători.

Capitolul al II- lea corespunde desfășurării și cuprinde fuga lui Tomșa,

incendierea cetățiilor, desființarea armatei pământene, confiscarea averiilor boierești,
uciderea unor boieri, intervenția doamnei și promisiunea pe care Alexandru
Lăpușneanul i-o face.

Capitolul al III- lea cuprinde punctul culminant care conține mai multe scene
romantice precum: participarea și discursul la slujba religioasă de la mitropolie, ospățul
de la palat, uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Moțoc de către mulțimea
revoltată și ,,leacul de frică oferit doamnei Ruxanda’’.

Capitolul al IV-lea constituie deznodământul unde se prezintă moartea tiranului

prin otrăvire, după patru ani de la evenimentele anterioare se retrage în cetatea
Hotinului; bolnav fiind este călugărit conform obiceiurilor vremii , sub numele de
Paisie; revenindu-și îi amenință pe toți astfel încât doamna Ruxanda, influențată de
Teofan, Spancioc și Stroici, acceptă să-l otrăvească , sarcină împlinită de cei doi boieri.

Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a

protagonistului.
 Conflictul principal, cel exterior, este de natură politică ( lupta dintre domnitori și
boieri pentru putere, impunerea autorității domnești în fața boierilor, fiind un factor
de progres la acea vreme, însă mijloacele alese de Alexandru Lăpușneanul sunt
tiranice), totuși actele domnitorului sunt motivate psihologic de dorința de răzbunare
pentru că a fost trădat.

Conflictul secundar, între Alexandru Lăpușneanul și Moțoc particularizează

dorința de răzbunare a domnitorului. Există și un conflict social între boieri și popr,
care se limitează la revolta mulțimii din capitolul al III-lea.

Fiind o proză romantică personajele implicate în confliocte se află în relație de

anititeză. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre contrastul dintre Alexandru
Lăpușneanul si doamna Ruxanda, precum și cel dintre Moțoc, Spancioc și Stroici.

Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii( a

doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul, Moldova, cetatea Hotinului, Mănăstirea
Slatina).

Personajele sunt realizate conform esteticii romantice: persoanje excepționale în

situații excepționale, anititeza ca procedeu de construcție, limitarea psihologică,
replicile memorabile.

Alexandru Lăpușneanul, personaj eponim, este un personaj romantic exceptional

ce acționează în situații excepționale: scena măcelului , pedepsirii lui Moțoc, a mortii
prin otrăvire. Întruchipează timpul domnitorului sângeros , tiran și crud; este construit
din lumini și umbre și are o psihologie complexă, calități și defecte puternice. Este
inteligent, disimulat , actor desăvărșit, bun cunoscutor al psihologiei umane, abil
politic; animat de vcoința de putere își folosește aceste trăsături , dovedindu-se a fi
crud, nemilos, iubitor de vărsare de sânge.

Doamna Ruxanda e un personaj secundar roamntic în antitreză cu Alexandru

Lăpușnranul: caracter slab, blândețe, credință.

Boierul Moțoc este tipul boierului trădător, viclean, laș, intrigant, nu-și
urmărește decât propriile interese, disprețuiește norodul, iar în fața morții iminente se
comportă, laș, patetic.
E în antiteză cu cei doi boieri ( Spancioc și Stroici), personaje episodice, cu un rol
justițiar reprezentand boierimea tânără; ei rostesc o replică sugestivă cand asistă la
stingerea din viață a tiranului:,, Învață a murii , tu care știau numa a omorî’’.

Personajul colectiv apare pentru prima dată în literatura noastră și e văzut ca o

mulțime psihologică, s-a strâns la porțile palatului din cauza unor vești nelămurite,
fiind descumpănită, gloata nu știe ce să răspundă la întrebările armașului. Câteva
glasuri izolate rostesc numele luoi Moțoc, astfel încât toți vor ajunge să vadă în acesta
un vinovat pentru toate suferințele îndurate. În această secvență se observă
capacitatea de dominare și de manipulare a gloatei de către Alexandru Lăpușneanul.
Joacă o partidă de șah pe care o câștigă dintr-o singură mutare: scapă definitiv de
Moțoc și manipulează norodul. Se remarca aici arta lui Negruzzi de a surprinde gradat
stările psihologice ale mulțimii prin notații scurte. ( ,,Capul lui Moțoc vrem!’’)

Limbajul conține expresii populare , regionalisme, dar o forță mare de sugestie, o

au analogismele specifice secolului al XIX-lea.

Narațiunea și descrierea sunt reduse, intervențiile naratorului obiectiv sunt

limitate. Caracterul dramatic al operei este dat de rolul capitolelor asemănătoare unor
acte precum și de utilizarea predominantă a dialogului.

Descrierea vestimentației, a obiceiurilor, a mâncărurilor are rol în redarea culorii

epocii.

Stilul narativ este sobru, concis, cu o topică simplă amintind destinul

cronicariilor. Nuvela lui Negruzzi este reprezentativă pentru programul generației
pașoptiste reprezentat de articolul „Introducție”, scris de Mihail Kogălniceanu.

Mai întâi, această operă epică este o creație originală, inspirată din istoria
națională. Prozsatorul valorifică letopisețele lui Grigore Ureche și Miron Costin pentru
a crea o operă preponderent romantică prin personajul principal - eroul prin
procedeul antitezei, prin care sunt puse în lumină personalitățile domnitorului și ale
doamnei Rucsanda, prin culoarea locală ce reconstituie imaginea societații românești
feudale și scenele spectaculoase, cum este piramida de capete alcătuită de
Lăpușneanul și folosită ca „leac de frică” pentru soția sa. Totodată, la nivelul
construcției textului se observă îmbinarea romantismului cu elegia??, aparținând altor
curente.
Astfel, echilibrul compunerii este de natură clasică, în timp ce personajul colectiv, a
cărui voință se cristalizează treptat și perspectiva narativă aparținând romantismului.

Apoi, Negruzzi creează un personaj având ca punct de plecare datele realității.

Domnitorul, surprins în a doua domnie se află în centrul evenimentelor, fiind
caracterizat prin modalități specifice operei narative. El impresionează prin calități și
defectele extreme, prin forță, dar și prin destinul excepțional accentuat de cuvintele
dușmanilor săi în momentul morții lui. Complexitatea portretului se desprinde din
fapte, gesturi, comportament, dar și din relația cu Rucsanda, Moțoc și ceilalți boieri.
Dornic de putere și de răzbunare, Lăpușneanul îl folosește pe Moțoc în relația cu
mulțimea, așa cum îl avertizează în primul capitol când nu îl omoară, știind că-i va fi
necesar în viitor, este persuasiv în întâlnirea cu boierii de la biserică, folosind Scriptura
pentru a-i convinge să vină la ospățul domnesc, nemilos și bănuitor în relația cu soția
sa, atunci când, bolnav fiind, este călugărit.

Nu în ultimul rând, se observă bogăția limbajului în care se asociază armonios

neologisme, arhaisme, regionalisme.

Limbajul personajelor e unul dintre principalele mijloace de caracterizare și

concentrează atitudini , redă trăsături în mod indirect prin replici memorabile.

În concluzie, nuvela ,, Alexandru Lăpușneanul’’ de Costache Negruzzi , este o

nuvelă istorică romantică prin respectarea principiilor din articolul ,,Introducție’’, prin
temă , prin personaje, prin culoarea epocii, deasemenea specifice literaturii
pașoptioste în ea coextistă trăsăturile clasice cu cele romantice.