Identitate culturală în context european

Identitate culturală în context european

(orientarea centrifugă)
În Mutația valorilor estetice, Eugen Lovinescu neagă capacitatea unui popor de a produce
valori estetice unice. Asumarea valorilor tipice pentru o anumită epocă de către culturile mici
este esențiala pentru dezvoltarea acestora: ,,
Am numit... sincronism acțiunea uniformizantă a timpului in elaborațiile spiritului omenesc și
am facut din el cheia de boltă a explicării formației civilizației române.[...] Sincronismul
înseamnă ... acțiunea uniformizatoare a timpului asupra vieții sociale și culturale a diferitelor
popoare legate între dânsele printr-o interdependență materială și morală
.”. Modelul valorizant al unei epoci este numit de către Eugen Lovinescu spiritul veacului
(saeculum <Tacit). A fi modern, a evolua, a comunica cu lumea este sinonim cu a cunoaște
spiritul veacului și a-l asuma.
Acum identitatea culturală este resimțita atât la nivel de comunicare, cât și la nivel de
structuri (universitate, teatre, jurnale, partide) .Ceea ce trebuie notat este faptul că raportarea
la contextul european se face cu o privire critică. Secolul al XX-lea pare a fi cel al
extremelor. Acum identitatea culturală este asumată necondiționat sau negată fără nuanțări.
Fundamentele critice ale modernismului
Identitatea culturală în context european se face prin sincronism si imitare.
Eugen Lovinescu este teoreticianul modernismului în literatura română. Ideile sale sunt
sistematizate în lucrările
Istoria literaturii române contemporane
și
Istoria civilizației române moderne
. Deși continuator al liniei maioresciene, Eugen Lovinescu are opinii diferite în legătură cu
procesul descoperirii identității culturii românești în context european.
Teoria sincronismului cu dimensiunea culturii occidentale promovează ideea că, prin
împrumutarea formelor, se creeaza cu timpul și fondul. Teoreticianul încadreazâ teoria
sincronismului într-o arie mai largă, a ideologiei literare. În opinia lui, sincronismul se
produce involuntar, atâta timp cât fiecare epocă literară are o anumită ideologie general
valabilă.
Astfel, Eugen Lovinescu este cel care aduce corectivul necesar teoriei ,,formelor fără fond” a
lui Titu Maiorescu, prin promovarea unei literaturi moderne, care să se desprindă de etnic.
Acuzat de cosmopolitism, va intra în polemică cu tradiționaliștii. E. Lovinescu a condus
revista si cenaclul Sburătorul, cenaclul care promovează literatura modernă, pledează pentru
integrarea culturii romanești în cultura europeană.
O atitudine mult mai nuanțată are Camil Petrescu. El pornește de la teza că ,,există cert, o
formulă a sufletului românesc”. ,,Formula sufletului românesc” este, însă, circumscrisă
contextual ca ,,un produs al timpului și al împrejurărilor de tot soiul”. În acest caz, specificul
national se manifestă ca un fenomen de asimilare a unor modele și apoi de convertire într-o
formulă proprie a modelelor asimilate.
Spre deosebire de Garabet Ibrăileanu, Camil Petrescu lărgește spera specificului national de
la literatură spre dimensiunea psiho-socială. O astfel de abordare, care nu asociază specificul
național valorilor estetice, este mult mai apropiată de realitate și, indirect, opereaza o
deschidere a esteticului spre modelele exterioare, respectiv, cele occidentale.
De aici, putem concluziona faptul că România, ca zonă a latinitații târzii, desparțită foarte
devreme de celelalte spații ale latinității, legată de religia ortodoxă și deci mai mult de Orient
decât de Occident, s-a zbătut sa intre în conștiința europeană mai întâi ca modalitate
de ,,cucerire a centrului”, apoi ca formă de emancipare națională și, în secolul al XIX-lea,
prin dorința nedisimulată de ,,sincronizare”.
Modernismul
Începutul secolului al XX-lea va aduce în prim-plan opoziția între specificul național și
modelul europan.
Garabet Ibrăileanu consideră ca specificul național al literaturii romaâne este dat de imitarea
valorilor naționale. Aceste valori constituie fondul oricărei opere literare și le conferă
acestora valoarea estetică.
O astfel de atitudine poate fi considerată retrogradă dacă este privită în paralel cu articolul-
program Introducție la Dacia literară. Mihail Kogălniceanu deschidea paginile revistei
scriitorilor români din toate provinciile tocmai pentru a stimula formarea conștiinței
naționale.

Contextul istoric
La începutul secolului al XX-lea, Romania se alfa într-un proces de mari și importante
prefaceri. Restructurarea instituțiilor, începută în secolul al XIX-lea este un proces continuu
care s-a accelerat considerabil în ultima treime a secolului trecut, când domnia lui Carol I și
dinastia liberală a Bratienilor au pus bazele Romaniei moderne.
Perioada interbelica devine astfel epoca de referința a integrării europene. Romania este un
stat capitalist, modern, cu o guvernare democratică (până in 1938), bazat pe una dintre cele
mai liberale constituții ale vremii. Aceasta este perioada în care, în plan cultural, se produce
efortul de asimilare a valorilor modernitații.
Fragmentul citat din cartea Intoarcerea în Bucureștiul interbelic de Ioana Pârvulescu este
elocvent în acest sens:,,Burse Rockfeller si Humboldt, recensamant la zi, cafea filtru, desene
animate, premii literare, și jurii cu nume proeminente, costume de baie din două piese,
metroul în proiect, conflict între generații și între partide, reduceri la bilete de tren, cuvântul
fripturist cu superlativul superfripturist, automobile Ford[...].Până și fulgi de ovăz Knorr, ușor
de digerat.”
Premisă
Asumarea identității culturale în context european a României începe in în secolul al XIX-lea,
când se conturează orientarea spre valorile occidentale, și se continuă în secolul al XX-lea,
prin asumarea necondiționată sau prin negarea acestei identități
Problema identității culturale este pusă în discuție începând cu secolul al XVII-lea.
Cronicarii, cărturari umaniști, care fac parte din elita culturală a epocii și care vin în contact
cu Occidentul, aduc în prim-plan ideea apartenenței la romanitate.
A doua etapă în care se ia în discuție aspectul identității culturale în raport cu Europa
Occidentală este Iluminismul.
Despre specificul național în context european se va vorbi începând cu primele decenii ale
secolului al XIX-lea, sub inflența romantismului.
Mutația valorilor
estetice
Modernismul în literatură
Simbolismul
Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârsitul secolului XIX, care se opunea
naturalismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din
lumea înconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de
exprimare, de manifestare propriu acestui curent.Adesea se consideră că poeți ca Charles
Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine fac parte din acest curent, dar Stephane
Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie.Definit în sens strict, simbolismul
reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeți cum ar fi Stuart Merrill, Albert
Samain și Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul mișcării în 1886, în ziarul
Le Figaro
.
Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura
română. În numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se
deosebea de poezia românească de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism,
simbolism - tot ce putea impresiona prin neobișnuit și bizar.
Expresionismul
Expresionism-ul a fost un curent artistic modernist, inițial prezent în poezie și pictură, care a
originat în Germania la începutul secolului al XX-lea. Modalitatea sa de prezentare tipică
constă în prezentarea lumii din perspectivă strict subiectivă, distorsionată intenționat, pentru a
crea momente emoționale care să transmită idei și stări de spirit. Artiștii de sorginte
expresionistă caută să indice înțelegerea lumii prin propria lor perspectivă sau experiență
emoțională comparată cu înțelegerea "obișnuită" sau rațională a lumii materiale.
În literatura romana, pot fi remarcate semne expresioniste în operele semnate de Lucian
Blaga, T. Arghezi, Adrian Maniu.
Revenind la crezurile expresioniste, în poezia lui Blaga asistăm la o contopire cu universul, la
o transcendență metafizică a eului liric către cosmic. Lucian Blaga anulează realitățile
imediate ale realismului și naturalismului, mutând lirica într-o altă realitate, cea a misterului
cosmic, care trebuie ocrotit.
Bibliografie
IBRĂILEANU, Garabet,
Caracterul specific național în literatura română
, Viața românească, nr. 11, 1922

LOVINESCU, Eugen,
Istoria literaturii române contemporane
, Ed. Minerva, București, 1989.

LOVINESCU, Eugen,
Istoria civilizației române moderne
, BPT, Ed. Minerva, București, 1992.

PÂRVULESCU, Ioana,
Întoarcere în Bucureștiul interbelic
, Ed. Humanitas, București, 2003.

prof. BADEA, Mariana,

Limba și literatura română
, Ed. Badea & Professional Consulting, București, 2008.

COSTACHE, Adrian, IONIȚĂ, Florin, LASCĂR, M.N., SĂVOIU, Adrian -

Limba și literature română (Clasa a XII-a)
. Editura Art, București 2009.

NICOLAE, Anton-
Literatura română
. Editura Aula

http://comentarii-bac.blogspot.ro/
http://ro.wikipedia.org/

www.scribd.com