Realism(Rebreanu, Slavici, Călinescu)

Curent literar apărut în secolul al XIX-lea, realismul urmărește reflectarea cât mai fidelă a
realității în mod obiectiv. Principiul estetic fundamental este veridicitatea - tematica socială,
cronotopul bine definit, acțiunea cronologică, personajele tipice și discursul natariv obiectiv
conferind universului ficțional iluzia realității.
Romantism (Eminescu, Negruzzi)
Apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea ca o reacție împotriva clasicismului, romantismul
impune în artă primatul sentimentului asupra rațiunii. Evadarea în vis, în istorie, în mitologiesau
în natura umanizată este caracteristică omului romantic, un om excepțional surprins în
împrejurări excepționale, adesea un geniu însetat de cunoaștere absolută. Dintre mijloacele
artistice predilecte se evidențiază cultivarea fantasticului, a misterului și a antitezei.
Simbolism (Bacovia)
La sfârșitul secolului a XIX-lea simbolismul se definește ca o reacție împotriva discursivității
romantice, căreia îi opune o poezie a stărilor difuze și obsedante, redate prin sugestie, simboluri
și sinestezii. Estetic, poezia simbolistă se caracterizează mai ales prin muzicalitate, intenția
poeților simboliști fiind aceea de a apropia limbajul poetic de universalitatea celui muzical.
Modernism - proză (C. Petrescu)
Modernismul este o orientare culturală care întrunește mai multe curente precum expresionismul,
existențialismul, suprarealismul sau ermetismul. În literatura română, principiile modernismului
au fost formulate de Eugen Lovinescu, mentorul cenaclului și revistei „Sburătorul”. Criticul
atrage atenția asupra caracterului anacronic al literaturii române aflate, la începutul secolului XX,
în plină manifestare a sămănătorismului. Lovinescu susține, prin teoria sincronismului,
necesitatea ca literatura română să se sincronizeze cu spiritul veacului și cu literatura europeană.
Acest obiectiv putea fi realizat, în viziunea lui Lovinescu, prin renunțarea la tematica rurală și
adoptarea unei problematici intelectuale și citadine.
Secolul al XX-lea și noile descoperiri în psihologie aduc o nouă perspectivă asupra esteticii
realismului, literatura noului veac punând accent pe reflectarea realității lăuntrice în detrimentul
celei de observație socială. Autenticitatea universului ficțional se obține prin perspectiva
subiectivă, lucidă și asumată a unui narator personaj al cărui discurs este o adevărată experiență
de autocunoaștere.

Modernism– poezie(Arghezi, Blaga, Barbu)

Modernismul este o orientare culturală care întrunește mai multe curente precum expresionismul,
existențialismul, suprarealismul sau ermetismul. În literatura română, principiile modernismului
au fost formulate de Eugen Lovinescu, mentorul cenaclului și revistei „Sburătorul”. Criticul
atrage atenția asupra caracterului anacronic al literaturii române aflate, la începutul secolului XX,
în plină manifestare a sămănătorismului. Lovinescu susține, prin teoria sincronismului,
necesitatea ca literatura română să se sincronizeze cu spiritul veacului și cu literatura europeană.
Acest obiectiv putea fi realizat, în viziunea lui Lovinescu, prin cultivarea unei lirici de un
subiectivism extrem, accentul căzând pe intelectualizare, interiorizare dar și pe inovarea
limbajului poetic.

Tradiționalism(V. Voiculescu)
În discuția despre tradționalism se impune distinția întredouă mari etape. Tradiționalismul de tip
sămănătorist cultivă o poezie rurală în care viziunea subiectivăoscilează între o perspectivă
idilică și una tragică. Tradiționalismul de tip gândirist, consacrat în jurul revistei „Gândirea” și a
mentorului său, Nechifor Crainic, adaugă privirea spre „cerul spiritualității românești”. Astfel,
principiile sale fundamentale – autohtonismul, primitivismul rural și ortodoxismul – sunt
percepute dintr-o perspectivă filosofică și etnicistă.
Neomodernism(N. Stănescu)
Neomodernismul reia legătura cu modernismul interbelic, a cărui evoluție a fost întreruptă de
instaurarea comunismului și de impunerea literaturii proletcultiste.Formula lirică adoptată este
adesea cea a „depoetizării” caracterizată prin respingerea formelor grave și preferința pentru o
poezie ce reinterpretează temele mari dintr-o perspectivă ludică și ironică, deși ascunde aspecte
tragice. Curent ce își propune recuperarea trecutului literar și a unor „modele exemplare”,
neomodernismul se distinge prin caracterul său eterogen, prin îmbinarea surprinzătoare a tuturor
resurselor lirice, de la râsul grotesc până la sensibilitatea pură.