Umanismul este 

curentul dezvoltat în magnifica epocă a culturii, numită Renaştere.

           Termenul de “umanism” are două sensuri: unul larg, de dragoste faţă de oameni, şi unul restrâns, de
interes faţă de valorile antichităţii greco-romane.
           În legătură cu Renaşterea, termenul de “umanism” se foloseşte în ambele sensuri.

       Pentru scriitorii şi artistii umanişti din Renaştere, creaţiile antice devin modele şi surse de inspiraţie, pe
când cronicarii români (Miron Costin si Ion Neculce) se inspiră din folclorul şi personalităţile marcante din
viaţa poporului, reuşind să creeze existenţa unei relaţii autor şi cititor.

        Renaşterea îşi făureşte un ideal de “om universal”, multilateral, un om căruia, precum

personajelor antice, “nimic din ceea ce este omenesc nu-i este străin”, pasionat, iubitor de cunoaştere şi de
frumos, om de cultură şi de acţiune în acelaşi timp.

Umanismul pune accentul pe raţiune, pe libertatea şi deminitatea omului, opunându-se dogmatismului si

fanatismului medieval ("omul este măsura tuturor lucrurilor").
Astfel, armonia dintre om si natură, admiraţia faţă de antichitate, încrederea în raţiune si prezenţa
unui om universal, multilateral sunt trăsături ale umanismului pe care marii autori umanişti (F. Petrarca, G.
Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso, Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, William
Shakespeare sau Dimitrie Cantemir) au adus-o la noi culmi pe piedestalul literaturii.

Trăsăturile Umanismului
-aşază în centrul preocupărilor sale omul
-admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine
-încrederea în raţiune
-natura este considerată un model al artei
-prezentarea omului multilateral
-încrederea în valorile umane şi în armonia perfectă dintre om şi natură
-lupta raţională împotriva dogmatismului religios

    Pe teritoriul tarii noastre, umanismul se dezvolta destul de târziu (sec XVII) odată cu apariţia primilor
cărturari cunoscători (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce)  ai culturii antichităţii, a limbilor latină,
greacă şi slavonă.

     Grigore Ureche, având ca model cronicile poloneze şi 4 predoslovii, dedică opera sa cititorului
prezentând intenţia de a stabili adevărul. Cronica sa are o finalitate morală şi educativă, fiind interesat nu
doar de cantitatea informaţiilor ci şi de calitatea lor.

      Cel mai important umanist roman este Dimitrie Cantemir, primul nostru spirit de talie europeană,
înzestrat cu o cultură enciclopedică, cunoscător a numeroase limbi, Cantemir reprezinta expresia lui uomo
universale: istoric, geograf, orientalist, autor de eseuri şi tratate în limba latină, română, rusă şi turcă.

Iluminismul 
  
  Iluminismul reprezintă o miscare care manifestă cult pentru raţiune, umanism şi ştiinţa.  
      Este curentul literar care se caracterizează pe plan ideologic şi cultural al secolelor XVII-XVIII. Această
perioadă se mai numeşte şi "Secolul luminilor".

       Iluminiştii pun un accent deosebit pe cunoaşterea ştiinţifica, afirmându-se ca o puternică mişcare

cu caracter laic, anticleric, dar totodată se opun superstiţiei, ignoranţei şi fanatismului.
       Spiritual, iluminiştii sunt: empirişti, idealişti, atei şi deişti. 

      Iluminismul preconizează emanciparea poporului prin cultură şi acordă un interes deosebit răspândirii ei

prin şcoli şi prin lucrări de popularizare.
      Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala Ardeleană. Aceasta a creat un climat
favorabil literaturii. Epopeea Ţiganiada de Ion Budai-Deleanu realizează o sinteză artistică a ideilor
iluministe ale epocii.

     J. Swift, Montesquieu, Voltaire, D. Diderot, J.J. Ruseau, G.E. Lessing, S. Micu, Gheorghe Sincai,
PetruMaior, I. Budai-Deleanu, Dinicu Golescu, au fost marii reprezantanti ai acestui curent literar de mare
importanţă în secolul al XVII-lea prin ideile lor reformatoare, prin ideea emancipării poporului, prin cultură,
prin promovarea raţionalismului pe un fundal ce combate dogmele clericale si prin încercarea de răspândire
a culturii în popor.

                    Trăsăturile Iluminismului

-combaterea dogmelor şi a bisericii (anticlericalismul)

-promovarea raţiunii
-susţinerea toleranţei interetnice
-atitudine anti-democratică, anti-feudală ş anti-religioasă
-are la bază mitul ştiinţei, al raţiunii, al republicii sau al monarhului iluminat.
-se consideră că raţiunea şi stiinţa deschid calea progresului, a emancipării, libertate şi egalitate.

Reprezentanţi ai iluminismului românesc: Samuil Micu Klein; Gheorghe Sincai; Petru Maior; Ion Budai-
Deleanu.

ROMANTISMUL curent literar ce promovează avântul imaginaţiei, posibilitatea evadării dintr-un

prezent cel mai adesea nemulţumitor, atracţia faţă de extreme şi ignorarea purităţii genurilor şi
speciilor literare. S-a afirmat de la sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX.
     Romantismul se impune la noi prin revista Dacia Literară la 1 Martie 1840 iar Introductia lui Mihail
Kogalniceanu poate fi considerata un program al romantismului romanesc*
     IMAGINAŢIA este principiul fundamental de creaţie. Romanticul inventează
     condiţia nefericită a omului de geniu 
     Romanticul caută ineditul, cultivarea emoţiei şi a sentimentului, intensitatea trăirilor
     asocierea stărilor umane cu stări ale naturii, o interpretare subiectivă a naturii
     Romanticul e bizar, subom şi supraom, înger sau demon
     Evadarea din realitate în vis, fantezie, trecut istoric, spaţiu natal sau spaţii exotice este prezentă in
proza romantică
      Procedeul de caracterizare a personajelor este ANTITEZA
     Sunt prezente personajele excepţionale care actionează în situaţii excepţionale
Witzul (ironia romantică), amestec de seriozitate şi glumă, realizat prin detaşare şi (auto)parodiere
     Reprezentanţi: C Negruzzi, Mihai Eminescu.

REALISMUL curent literar ce pune accent pe aspectele legate de redarea realităţii complexe a

vieţii si încadrează personajele în tipologii (avarul, zgârcitul, naivul etc.)
Realismul este un curent literar-artistic care se afirmă din a doua jumătate a secolului XIX în culturile
europene.
      reflectă realitatea în mod obiectiv, fără să o înfrumuseteze.
      lumea şi omul nu sunt simple şi neschimbate, ci într-o permanentă evoluţie.
      La nivelul stilului narativ se caută obiectivitatea şi o exprimare cât mai exactă, stilul anticalofil:
acest stil este o atitudine a scriitorilor moderni de a renunţa la stilul împodobit în favoarea exprimării
exacte a faptului de viaţă.
 oglindirea realităţii contemporane, a omului în mediul său social, familial de zi cu zi.
 observaţia, analiza psihologică şi reflecţia morală.
Reprezentanti: I.L. Caragiale, I. Slavici, L. Rebreanu,G. Calinescu, N. Filimon, Marin Preda

NATURALISM  fr. naturalisme, lat. naturalis = in conformitate cu natura.

- Curent literar apărut în Franţa (sfărşitul secolului XIX) ca prelungire şi reacţie la romantismul patetic.

     Proclamă reproducerea foarte exactă, integrală, impersonală a realităţii.

     Relevă aspectul crud al realităţii şi patologia umană
     Propune prezentarea riguroasă a faptelor, fără nici o interpretare auctorială
     Foloseşte metode de investigare proprii ştiinţelor exacte
     Factorii care formează caracterul personajului sunt ereditatea şi mediul, observate minuţios.
     REPREZENTANŢI: I.L. Caragiale (O făclie de Paşte)

SIMBOLISM curent literar ce pune accent pe valorile muzicale şi simbolice ale cuvântului, pe

stările sufleteşti vagi, pe sugestie, mister, corespondenţe micro/macrocosm  
                             fr. symbolisme = semn de recunoaştere
     Folosirea simbolului pentru a sugera corespondenţele între diferite elemente ale universului,
legăturile ascunse dintre lucruri;
     Cultivarea sugestiei pentru a exprima stări vagi, confuze, specifice universului poetic;
     Principiul corespondenţelor între senzaţii, sinestezia, este o forma a vizionarismului poetic;
     Preferinţa pentru imagini vagi, fluide, fără contur
     Utilizarea aceleiaşi recuzite de teme şi motive: iubirea (motiv de reverie şi nevroză), oraşul (element
al izolării) culori, petale şi pietre pretioase, tinuturi exotice, singurătatea, tristeţea, pustiul, spleen-ul
     Primatul muzicalităţii versurilor este obţinută prin căutarea ritmului şi a rimelor perfecte, prin eufonii
(succesiune armonioasă de vocale și de consoane), refren, repetiţii.
     Cultivarea versului liber
Reprezentanţi: Al. Macedonschi, GEORGE BACOVIA

TRADIŢIONALISMUL este o atitudine culturală care exprimă un ataşament excesiv pentru valorile

trecutului, ale tradiţiei, văzute într-o poziţie de superioritate faţă de cele noi.
In artă şi literatură, termenul tradiţionalism intră în opoziţie cu tendinţele şi valorile moderne. In
tradiţionalism, un loc privilegiat îl ocupă folclorul naţional, sursa de inspiraţie în creaţia artiştilor.
                  In literatura română, de orientare tradiţionalistă au fost sămănătorismul, poporanismul şi
gândirismul. Aceste doctrine preiau ideea că istoria, folclorul şi natura patriei sunt domenii relevante
ale specificului unui popor, la care se adaugă şi credinţa ortodoxă.
                  Tradiţionalismul a refuzat înnoirile culturale, promovând o anumită izolare a culturii române
faţă de cea universală.
Reprezentanti: L. Blaga, V. Voiculescu, T. Vianu, Ion Pilat
   
MODERNISMUL
Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare (manifestate
începând din ultimele decenii ale sec. XIX până în cea de-a doua jumătate a sec. XX) și caracterizate prin
exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi
principii de creație.
In critica literară românească, cel care a teoretizat modernismul, punându-l la baza unui sistem,
gândind şi creând în spiritul lui a fost E. Lovinescu*, care a contribuit decisiv, prin cenaclu şi revista
Sburătorul, la intrarea literaturii noastre într-o nouă fază de evoluţie: o bună parte a literaturii, mai ales
moderniste, de după război, este creaţiunea exclusivă a Sburătorului. El este cel care a construit teoria
sincronismului, conform căreia cultura şi civilizaţia se dezvoltă prin împrumut şi imitaţie, după un
model mai evoluat. Teoria lui Maiorescu, cu privire la formele fără fond, prin care era condamnat
importul de forme culturale străine, este contrazisă de Lovinescu prin ideea formelor care îşi creează,
treptat, fondul.
 Tematica operelor literare să fie inspirate din viaţa citadină şi nu din cea rurală,
 Crearea romanului obiectiv şi cel de analiza psihologică
 Ilustrarea în operele literare unor idei filozofice profunde
 Crearea intelectualului, ca personaj al operei literare, drama tristeții metafizice, a omului
problematic înstrăinat de tainele universului
 Ruptura de trecut
 Revolta și libertatea de exprimare
 Originalitatea și tendința de a șoca
 starea de conflict între luciditatea conștiinței și spaimele necunoscutului (luciditatea=efortul prin
care gândirea își cucerește adevărurile); problematica conștiinței neliniştite
 predilecția pentru stări limită: coșmar, halucinație, ridicol, grotesc
 aspirația spre regăsirea echilibrului originar

Reprezentanți: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu

NEOMODERNISMUL este un concept ce desemnează spiritul generaţiilor de creatori care s-au

afirmat după cel de-al doilea război mondial. (Generaţia ’60).
Poeţii neomodernişti adoptă formula lirică a depoetizării, a respingerii formelor patetice, grave. Ei
reinterpretează temele grave ale literaturii dintr-o perspectiva ludică, amuzantă, chiar dacă ascunde
aspectele tragice.
                  Neomodernismul reprezintă deci un curent literar destul de eterogen, ai cărui reprezentanţi
(Emil Botta, Nichita Stănescu, Marin Sorescu) au exploatat într-o manieră personală toate resursele
liricului, de la râsul grotesc la sensibilitatea pură, de la ironie la tragic, intenționând să redea poeziei
atributele firescului și libertatea alegerii formelor de exprimare.
 POSTMODERNISMUL = curent literar ce indica exact legatura cu modernismul, situându-se istoric
după momentul “modernism” (Generaţia `80).

     Postmodernismul valorifică din istoria literaturii acele segmente care nu pot fi “exploatate” şi
reinterpretate în prezent.
     Intâlnim în proza postmodernistă pluralismul vocilor,
     Ficţiunea şi realitatea se amestecă
     Fragmentarea construcţiei subiectului şi a compoziţiei, “dezordinea”
     Sublinierea caracterului artificial, convenţional al proceselor literare
     poezia realului, cotidianul
     Folosirea abundenta a parodiei şi stilului ludic

Poezie post modernistă

Georgica a IV-a
Mircea Cărtărescu

ţăranul de când cu electrificarea

înţelege cum stau lucrurile pe planetă
se indignează graţios în mijlocul pogoanelor sale
de situaţia din cipru şi liban
pândeşte sateliţii şi le smulge
aparatura electronică bă
plozilor nu uitaţi bateriile solare
să ne-ncălzim la chindie conserva de fasole
cu cârnăciori produsă la feteşti
bă daţi în câini lumea e mică
bă cu gerovital se duc ridurile ca-n palmă
hai daţi-i zor cu porumbul că eu mă duc
puţin pe lumea cealaltă adică a treia
şi ultima. feţii mei
dragii mei copchiii mei ce să-i faci
aşa e jocul
arză-l-ar focul.