CURENTE CULTURALE ȘI LITERARE

Curent literar (artistic) - mișcare literară (artistică) ce reunește un număr de scriitori

sau artiști, pe baza unor sensibilități comune, a unui program estetiv relativ
asememănător.

Interferențele - continuitatea activității de creație în curente diferite, ceea ce face

dificilă încadrarea, cu strictețe, a scriitorilor.

Pre + curent - anticiparea perioadei de maturizare a curentului

Neo + curent - continuarea după stingerea curentului

Mișcare literară - orice tendință, presupunând asocieri de scriitori.

 UMANISMUL
(Renașterea) - ”istorie și naționalism”

sec. XIV-XV și XVI

Italia Europa

Trăsături :
- interes pentru știință, artă, dezvoltarea armonioasă a spiritului uman, eliberarea
ființei de orice constrângeri și manifestarea multilaterală.
- se dezvoltă: filosofia, filologia, literatura, pictura, sculptura, arhitectura, astronomia
- se manifestă încrederea în rațiune, în valorile modelatoare ale culturii; armonie între
om și natură.

Reprezentanți:
- în cultura universală: F. Petrarca, G. Boccaccio, Pico della Mirandola, Leonardo da
Vinci, Michelangelo Buonarroti – Italia; F. Rabelais, P. Ronsard – Franța; Martin
Luther – Germania; Thomas Morus, W. Shakespeare – Anglia; Erasmus din
Rotterdam supranumit „prințul umanismului“ – Țările de Jos.
- în cultura română: Nicolaus Olahus – Transilvania, voievozii Ștefan cel Mare,
Neagoe Basarab, Constantin Brancoveanu; Udriște Năsturel, Nicolae Milescu, Antim
Ivireanu, Grigore Ureche, Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion
Neculce, Dimitrie Cantemir.

În Țările Române, curentul umanist s-a dezvoltat începând cu sec. al VII-lea, când
apar primii cărturari cunoscători ai culturii clasice și ai limbilor greacă și latină.
Nicolae Olahus afirmă pentru prima dată orgininea comună latină a poporului român,
a unității de neam pe baza argumentelor lingvistice, etnigrafice, religiase, etc.

Umanismul românesc a însemnat o preocupare deosebită pentru istoria neamului,

o dorință de recuperare a trecutului, a promovat sensul educativ al cunoașterii istoriei,
a încurajat cercetarea critică a izvoarelor istorice, stimulând totodată și interesul
pentru cultura occidentală, pentru studiu de orice fel. Umanismul ar putea fi rezumat
prin sintagma ”istorie și naționalism”.
 CLASICISMUL
”perfecțiune și grandoare”

sec. XII
Franța Europa

Trăsături:
- regula celor trei unități în dramaturgie (loc, timp, spațiu)
- puritatea genurilor și a speciilor literare, stil înalt, nu amestecul de stiluri
- întâietatea rațiunii
- imitarea modelelor greco-romane
- cultul pentru adevăr și natural (în literatură)
- înfrumusețarea și înnobilarea naturii (în pictură)
- promovarea virtuții - propunând un tip de om multilateral, complet (tip social - nu
excepțional, unic - un model)
- natura se subordonează idealului uman - caracter moralizator
- cultivă trăsături distincte: curaj, vitejie, generozitate sau lașitate, avariție, naivitate.

Clasicismul este o atitudine estetică funfamentală de observare a fenomenelor în

contextul universului și de închegare a lor într-un sistem armonios, stabil,
proporțional, dominat de elementele frumosului, în concordanță cu normele specifice
și care tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin al perfecțiunii formelor. S-a manifestat
în toate artele, relevante fiind sculpturile lui Fidias, arhitectura clădirilor din Grecia,
tragediile lui Eschil, Sofocle, Euripide, precum și ”Artele poetice” ale lui Aristotel și
Horațiu.

Reprezentanți:
- lit. universală: J. Racine, Moliere, Boileau, La Fontaine, La Bruycre
- lit română (sec. al XVIII-lea și al XIX-lea): I. Budai-Deleanu (în ”Țiganiada”), M.
Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, I. Slavici - perioada marilor clasici. Se
manifestă predilecția pentru: odă, epigramă, idilă, rondel, epistolă, satiră, fabulă,
comedie etc.

ILUMINISMUL
(Epoca luminilor)

sec. XVIII
Anglia și Franța Europa

Trăsături:
- raționalism
- spirit laic
- toleranță religioasă
- emanciparea poporului prin cultură și educație
- concepte: egalitatea și dreptul natural, suveranitatea poporului, sistem de guvernare
prin monarhia luminată - republica
- mișcare filosofică, științifică, estetică, literară

Începutul se leagă de 1688 - când se votează în parlamentul Angliei ”Declarația

drepturilor”, funamentată pe libertatea și drepturile oamenilor. În Franța - elaborarea
strălucitei lucrări de sinteză - filosofică, estetică și social-politică - ”Enciclopedia”, la
care au colaborat personalități ale culturii universale: Montesquieu, Voltaire,
Rousseau, Diderot, etc. Iluminiștii considerau că drumul omului către o percepție
rațională și universală trece prin ”luminare”, toleranță, cultură, bună înțelegere și
muncă.

Reprezentanți:
- cultura universală: Montesquieu, Voltaire, Rousseau, Diderot, Daniel Defoe, J. Swift,
Lessing, Carlo Goldoni, Radișcev
- cultura română: Școala Ardeleană - prin Samuil Mincu, Petru Maior, Gheorghe
Șincai; I. Budai-Deleanu , Gheorghe Lazăr, Dinicu Golescu, Gheorghe Asachi.
 ROMANTISM

sfârșitul sec. al XVIII-lea - Anglia și Germania

sec. XIX - Franța Europa
a fost anticipat de preromantism

Trăsături:
- introduce noi categorii estetice: urâtulm grotescul, macabrul, fantasticul
- aspirația spre originalitate, libertatea formelor
- noi specii: drama romantică, meditația, poemul filosofic, nuvela istorică
- se fac inovații prozodice
- primatul subiectivismului, al pasiunii, al fanteziei în genul liric
- cultivarea specifivului național prin istorie, folclor, natură, etc.
- îmbogățirea limbii literare prin includerea limbii populare, a arhaismelor, a
regionalismelor, a argoului, etc.
- folosirea antitezei - în structura poeziei și în conceperea personajelor
- împrejurări și personaje excepționale.

Romantismul s-a afirmat ca o reacție față de clasicism, prin negarea legilor rigide
ale acestuia, care diriguiau creația scriitorilor și proclamă în locul lor principiul
revoluționar al ”libertății de creație”, urmărind emanciparea limbii și eliberarea
poeziei. Este caracterizat de un subiectivism exacerbat, cu tendința de evaziune în vis,
în trecut, în exotism.

Reprezentanți:
- în literatura universală : V.Hugo, Lamartine, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm,
Byron, Shelley, Keats, Scott, Manzoni, Leopardi, Pușkin, Lermontov
- în literatura română , romantismul s-a afirmat în trei etape:
1. Romantismul scriitorilor pașoptiști: I.H. Rădulescu, V. Cârlova, N. Bălcescu,
C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. Russo, D. Bolintineanu;
2. Romantismul eminescian: ultima afirmare a romantismului universal
3. Romantismul posteminescian, identificabil în curente ca : simbolism (Al.
Macedonski) și sămănătorism (O. Goga, Șt. O. Iosif, B. Șt. Delavrancea).

REALISM

mijocul sec. al XIX-lea, în Franța

Trăsături:
- obiectivitatea
- subiectivitatea
- tendința critică, acuzatoare, a societății burgheze
- împrejurări și personaje tipice
- lipsa idealizării, stil sobru, impersonal
- personaje realiste, complexe - arivistul, sceleratul, inocentul.

A apărut ca o reacție antiromantică și a fost folosit pentru prima dată în 1850 -

aplicat cu înțeles modern la pictura lui Gustave Courbet. În 1857 a fost utilizat de
romancierul Jules Husson (Champfleury), considerat teoreticianul realismului și după
a cărui concepție artistul trebuie să fie un observator atent al vieții, opera lui
refelctând veridic realitatea.

Reprezentanți:
- în lit. univ.: Balzac, Mérimée, Stendhal, Flaubert, Ch.Dickens, Tolstoi, Dostoievshi,
Gogol, Ibsen.
- în lit. rom.: Nicolae Filimon, I.Creangă, I.L.Caragiale, Liviu Rebreanu, G.Călinescu,
Marin Preda, Duiliu Zamfirescu.
 NATURALISM

Franța: 1860-1880

Naturalismul a apărut ca o prelungire a realismului în creația epică și dramatică, a

unui realism tinzând spre o reproducere crudă, brutală chiar, a realității. S-a
manifestat și în celelalte literaturi, îndeosebi în cea americană, apărută după Primul
Război Mondial (John Dos Passos, Erkskine Caldwell). Apare teoretizat de scriitorul
francez Emil Zola, în ”Le roman experimental”; naturalismul tinde să imprime operei
literare atributul de ”document de viață”.

Trăsături:
- folosește metode de investigare proprii științelor exacte: observația minuțioasă,
reproducerea totală a realității - personajul în relație cu ereditatea bolii, instincte,
aspecte sumbre, crude
- utilizarea tuturor domeniilor limbajului

Reprezentanți:
- în lit.univ.: E. Zola, Guy de Maupassant, A. Daudet, Martin du Gard, G. Hauptmann,
Th. Dreiser
- în lit. rom.: I.L.Caragiale, B.Șt.Delavrancea, Liviu Rebreanu.
PARNASIANISM
mișcare literară apărută în Franța: 1850 - 1870
- reacție împotriva romantismului

Numele de parnasieni și l-a luat grupul de poeți ale căror versuri s-au publicat în
culegerea antologică ”Le Parnasse contemporaine”. Parnasienii cultivă o poezie
picturală, rece, impersonală, în care subiectivitatea este aproape exclusă; primând
perfecțiunea, se va cultiva, cu precădere, poezia cu formă fixă - rondelul, sonetul,
trioletul, pantumul.

Trăsături:
- construcție savantă, obiectivă
- corectitudinea versului, sonoritățile cuvintelor, bogăția și raritatea rimelor
- respect pentru artă, preferință pentru formele expresive, frumoase, printr-o
cunoaștere remarcabilă a facturii artistice, prin cultul perfecțiunii formale.

Prin rafinatul cult al sugestiei și evocării, parnasianismul anticipează simbolismul.

Șeful școlii parnasiene este socotit Leconte de Lisle (”Poèmes antiques”, 1852).

Reprezentanți:
-lit. univ.: Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, J.M. Hérédia.
-lit.rom.: Iuliu Cezar Săvescu, Șt. Petică, Al. Macedonski (vol. ”Poema rondelurilor”).
 SIMBOLISM

sfârșitul sec. al XIX-lea - Franța

- reacție antiparnasiană și antinaturalistă

Simbolismul este un curent literar-artistic de mare amploare, care a impus a nouă

înțelegere a poeziei și artei. Denumirea de ”simbolism” i-a fost dată de poetul Jean
Moreas, în „1885”, înlocuind o mai veche și nepotrivită denumire, aceea
de ”decadentism”. Precursorul simbolismului a fost Baudelaire, prin
poemul ”Correspondances”, însă inițiatorii acestuia au fost Verlaire și Rimbaud.

Trăsături:
- recurge la valențele muzicale ale cuvântului, cadență, ritm lăuntric, repetiții, refrene,
armonii
- folosește semboluri noi, inventate de fantezia poetică
- preferință pentru imagini vagi, fără contur
- cultivă versul liber
- investighează zonele tematice noi, specifice orașului tentacular - taverna, spleenul,
nevrozele, nostalgia plecărilor, melancoliile autumnale, obsesia culorilor, a unor
instrumente - ale căror sunete exprimă stări sufletești - clavirul, vioara, fluierul,
armonica, pianul, harfa.
- motivele singurătății, evadării, ploii

Reprezentanți:
- în lit.univ.: Mallarmé, Rimbaud, Verlaine, Ghil, Laforgue, St. George, Rilke, Trakl,
Yeats, Thomson, Hopkins, Ford, T.S. Elliot, Block, Esenin, Pascali, Ungaretti,
Montale, Ady Endre, R.Dario.
- în lit.rom.: primul teoretician este Al.Macedonski; E. Lovinescu vede în simbolism
adâncirea lirismului în subconștient , prin exprimarea, pe cale mai mult de sugestie, a
fondului muzical al sufletului omenesc; Tr. Demetrescu, Dimitrie Anghel, Ștefan
Petică, Ion Minulescu, G. Bacovia, M. Cruceanu; elemente simboliste se pot întâlni și
la T. Arghezi, Ion Pillat, Adrian Maniu, I.Vinea.
 MODERNISM

sec. XX - opoziție cu tradiționalismul

Desprins din mișcarea simbolistă, modernismul, încercând să pună de acord

expresia artistică cu viața modernă, cu sensibilitatea epocii, a contribuit, prin căutările
și înnoirile formale la îmbogățirea mijloacelor de creație artistică. Teoretizat în special
de criticul Eugen Lovinescu în revista ”Sburătorul” și în activitatea sa de critic și
istoric literar, modernismul s-a manifestat în literatura noastră mai ales în poezie.

Tendințele moderniste susțin sincronizarea literaturii naționale cu literatura

europeană, cu spiritul vremii, prin integrarea elementelor de originalitate ce aparțin
tradiției.

Trăsături:
- trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală, la o literatură inspirată din
mediul citadin citadin, evoluția prozei de la liric, la epic - deci cultivarea prozei
obiective
- intelectualizarea poeziei - prin evoluția de la epic la liric (liricizarea poeziei)
- dezvoltarea romanului psihologic, analitic
- adoptarea unei formule moderne.

Reprezentanți: I. Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, Anton Holban, Hortensia

Papadat-Bengescu, G.Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu,
Gheorghe Brăescu.
 AVANGARDISM

Curente literar-artistice apărute, în special, la începutul secolului al XX-lea, care

încearcă să spargă canoanele artei tradiționale, prin recurgerea la forme noi,
îndrăznețe, uneori excentrice.

Avangardismul european are ca punct de plecare curentul nonconformist sub

numele de dadaism, inițiat la Zürich de către Tristan Tzara. Curentul s-a răspândit la
Paris și la Berlin.

Trăsături:
- mișcare iconoclastă (refuzul valorilor cunoscute, nu respectă tradiția, sparge tiparele
limbii, provocatoare
- cultivă: antiliteratura, antipictura
- inventează tehnici ciudate de creație, bazate pe incoerență, lipsă de logică, absurd.

Reprezentanți:
- Tristan Tzara, Hans Arp, Marcel Duchamp (influențat de cubism), Francisc Picabia,
Marx Ernst.
- în lit. rom.: Al. Macedonski, Nicolae Davidescu, Felix Aderca.

Precursor al avangardismului românesc este considerat Urmuz (descoperit de T.

Arghezi). Scrierile lui se remarcă printre primele scrieri predadaiste și sunt
considerate suprarealist-absurde.

 revista „Contimporanul”
Alte curente de avangardă:

CONSTRUCTIVISM
- grupat în jurul revistei „Contimporanul” condusă de I. Vinea
- milita pentru corespondețele dintre artă și spiritul contemporan al tehnologiei
moderne, inventând forme noi, ce concurează natura
- artistul trebuie să fie creator de valori estetice
- au fost încurajate: pictura abstractă, armonia de senzații cromatice, cubismul -
perceperea obiectelor, stilizarea sculpturii, sincretismul artelor; pictografia,
jazzbandul frazelor, colajul poetic, funcționalismul arhitectural
- se impune Constrantin Brâncuși, prin contribuția fundamentală la dezvoltarea artei
moderne, a sculpturii.

SUPRAREALISM
- teoretizat și practicat la revistele: „unu”, „Urmuz”, „Alge”
- colaboratori: Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Marcel Iancu, B. Fundoianu, Geo
Bogza, Sașa Pană, Gellu Naum, Aurel Baranga, Miron Radu Paraschivescu, Virgil
Teodorescu ș.a.
- spirit teribilistm negativist - inițiat de poetul francez André Breton -, a impus nume
referențiale în artă și în literatură: scriitorii Louis Aragon, Paul Eluard, Jaques Prevert
și pictorii: Max Ernst, Salvator Dali, Giorgio de Chirico, Pablo Picasso ș.a.
- tehnică artistică - dicteul automat - spontan, continuu al subconștientului, fără
controlul rațiunii
- se exaltă psihanaliza, cultivarea lumii tulburi, a complexelor, a proiecțiilor onirice,
a halucinațiilor
- rol deosebit: tezele filosofului francez Henri Bergson și ale medicului vienez,
creatorul psihanalizei, Sigismund Freud.

EXPRESIONISM
- a luat naștere în Germania, după 1919, îndeosebi după Al Doilea R.M.
- concepția artistică: artistul dă realității o expresie nouă prin raportarea lucrurilor
la absolut și prin participarea patetică (de suflet) la imaginile create
- poezie: Georg Trakl, Franz Werfer, Gotfried Benn
 - dramaturgie: George Kaiser, Bertolt Brech - locul principal ocupându-l drama de
idei, personajele fiind mai mult simboluri sau concepte, nu identități umane
- pictură: Oscar Kokoschka.
- în lit.rom. : Lucian Blaga propune o variantă originală în poezie și dramaturgie a
expresionismului.

Armonizarea literaturii române de avangardă în perioada interbelică se face pe

deplin cu formulele artistice ale lui G. Bacovia, T. Arghezi, I. Barbu, Lucian Blaga,
Vasile Voiculescu, Al. Phillipide etc., iar mai târziu, prin Nichita Stănescu, Marin
Sorescu ș.a.

Avangarda a contribuit la diversificarea formelor artistice, la spargerea tiparelor

de limbă și prozodice, determinând un alt discurs poetic, bazat pe un limbaj familiar,
noi formule de expresie.

- Tendințe în literatura română -

TRADIȚIONALISM

- orientare spre tradiție, atașament, spirit conservator, uneori cu tendințe de

supralicitare a acestor elemente.

În cultura română sunt cunoscute curentele tradiționaliste care s-au manifestat

începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea.

SĂMĂNĂTORISM
- curent cultural românesc promovat în primul deceniu al secolului al XX-lea de
revista „Sămănătorul”, înființată la București de Al. Vlahuță și G. Coșbuc și condusă
(1905-1906) de Nicolae Iorga.
- continuă tradițiile curentului național-popular de la „Dacia literară”
- accentul se pune pe valoare etică; ideologie, viață patriarhală, satul și țăranul
- cultivă paseismul (întoarcerea spre trecut), idilismul (înfrumusețarea vieții la sat și a
țăranului), sentimentul dezrădăcinăriim interes pentru folclor, natură, scene de
violență
- Șt.O.Iosif, Emil Gârleanu, C. Sandu-Aldea, Duiliu Zamfirescu
- a contribuit la cultivarea unor specii literare ca: pastelul, proza peisagistică, literatura
de inspirație istorică și rurală, prelucrări din folclor
- ton elegiac - sugerând dezrădăcinarea - plecarea la oraș a țăranului
- polemicile lui N. Iorga, articolele unor colaboratori ca Ovid Densusianu și Vasile
Pârvan au scos „Sămăbătorul” din anonimat, oferindu-i girul unei entități și
autoritatea unei atitudini.
- cultivă idealul deșteptării naționale, compasiunea pentru țăran, interesul pentru
lumea satului și eticismul
- esteticul se contopește cu culturalul
- d.p.d.v. estetic, este un romantism târziu cu teme din: istorie, descrieri ale naturii și
vieții de la țară, elogierea trecutului istoric haiducesc, valorificarea folclorului,
cultivarea literaturii originale, orientarea didactico-moralizatoare (pilde, proverbe etc)
- în perioada interbelică a fost combătut de Eugen Lovinescu care reprezenta doctrina
modernistă.
 POPORANISM

- sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea

- susținea dragostea față de popor și datoria intelectualului față de țărani
- manifestă simpatie față de sat și țărani într-o viziune realistă, ostilitate față de
idealism, interes pentru luminarea poporului
- inițiat de Constantin Stere sub influența narodnicismului rus
- pe plan literar a fost suținut de revista „Viața Românească” apărută la Iași (1906),
condusă de G. Ibrăileanu
- reunea scriitori care aparțineau diferitelor curente: Jean Bart, Gala Galaction
- cultivă specificul național, teoretizat de G. Ibrăileanu în studiul: „Caracterul specific
național în literatura română”

GÂNDIRISM

- revista „Gândirea”, revistă înființată la Cluj de către Cezar Petrescu, Adrian Maniu,
Gib. Mihăilescu
- condusă de Cezar Petrescu și D. I. Cucu se mută la București (1922) sub conducerea
lui Nichifor Crainic (....1944)
- tradiționalismul adaugă specificității naționale, factorul spiritual, credința, religia ca
element esențial al sufletului țărănesc
- ethosul cuprindea ideea de religiozitate, se urmărea spiritualizarea existenței, prin
valorificarea miturilor autohtone, a credințelor
- Nichifor Crainic afirma în „Sensul tradiției” (1929): „Semănătorul a avut viziunea
magnifică a pământului românesc, dar n-a văzut cerul spiritualități românești”.
 Tradiționalismul din perioada interbelică, ilustrat de gândirism, a fost unul de
conținut, de valorificare a miturilor folclorice, a culturii populare, în straturile ei
magice. Sub raport estetic, al formei, al expresiei literare, gândirismul a promovat
formule artistice moderne, în special expresionismul.

NEOMODERNISM

- mișcare literară care urmărește depășirea modernismului.

- a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, ca o variantă a modernismului
- reprezentată de o generație de scriitori dornici să se impună printr-un nou limbaj
poetic, având ca modele reprezentanții modernismului interbelic: T. Arghezi, L. Blaga,
Ion Barbu, G. Bacovia.
- generația șaizecistă; lider: Nichita Stănescu ( Șt. A. Doinaș, Marin Sorescu, Geo
Dumitrescu, E. Botta, etc.)

POSTMODERNISM
- tendință literară care se deosebește de modernism și de curentele de avangardă prin
faptul că nu neagă tradiția, ci asumând-o, creează o altă experiență culturală, livrescă,
cultivând citatul intertextual și parafraza, făcând literatură de la literatura existentă,
adăugând spiritul ironic, respingând naivitatea și ludicul, dezvoltând bucuria unor
texte, recreând tradiția
- ironie, parodie, tehnologie, tehnocrație
- a apărut ca efect al epuizării referenților în tradiționalism și modernism
- în poezie: Mircea Cărtărescu (studiul „Postmodernismul”).