Literatură română – interbelic.

CURSUL 1.
Prezență de spirit = mintea să fie ațintită asupra subiectului
Aventura continuității în literatura română modernă.
Timp de 100 de ani, 1848-1948, totul s-a transmis de la o generație la alta: genele lit.,
culturale etc... . Transmiterea se produce prin noua generație care nu preia de la părinți, ci preia
de la bunicii acestora.
I. GENERAȚIA 1821 avea bani, trimiteau copiii (generația pașoptistă) la studii în afară, de
aici veneau cu alte idei și obiceiuri.
o a fi naționalist = a fi modern, european, să faci bine pentru ai tăi
o se salutau cu „Bonjour!”
o vasile Alecsandri: muza lui Elena Negri, iar, în privința lui Dumnezeu: nu-l preocupa, credea
că există ceva, dar nu-l interesa.
o România revoluționară
o Pașoptiștii își iubeau țara ca pe o amantă
o Spirit de sacrificiu al pașoptiștilor: banii, libertatea, viața
o Rosetti și soția: iubire pură, natură excesivă, natură irațională, oameni care făceau absolut
totul singuri.
o Totul era făcut în grabă, dar au reușit să facă cap-coadă. Făcând multe, nu le-au făcut tocmai
bine
o 24 ian 1852: unirea inițială
o De la 1866 vorbim despre România, înainte era Țara Românească.

II. GENERAȚIA PAȘOPTISTĂ: provine din generația 1821. Generație orientală, obiceiuri
orientale: supunere, corupție
o România a pornit din Moldova și Valahia
o „capul plecat sabia nu-l taie”!!!!
o Studii în Franța

III. GENERAȚIA COMUNISTĂ: spirit critic. Copiii pașoptiștilor duc o viață liniștită.
Critică generația pașopt., în special pe C.A. Rosetti, nu au știut să-i admire iubirea.
o Închisorile sunt foarte blânde, de ex: la o Mănăstire
o Epocă liniștită, încep să se ocupe doar de ceea ce le place, de aceea le-a ieșit mai bine decât
pașoptiștilor.
o Studii în Germania
o Maiorescu avea doctorat la Berlin și Paris. Fără el, am fi avut nevoie de încă 100 de ani să
ajungem unde suntem acum cu literatura. Ajută pe toată lumea. Mereu corecta prejudecăți și
lucruri greșite. L-a dus pe Caragiale la cursuri în străinătate de teatru.

IV. GENERAȚIA BELLE EPOQUE: răsfățați, lucruri lejere. Vine războiul -> camil petrescu
se luptă
V. GENERAȚIA INTERBELICĂ: România mare, dar cu probleme administrative.
Guvernanții au fost mânați de dorințe naționaliste, dar s-au trezit cu probleme de
guvernare ale unui stat dublat.

o După primul război, se așteptau la un altul, de aceea au început să facă orice.

o Erau copii celor din B.E., așadar principiile bune au fost transmise, dar ei își acuzau părinții
pentru război
o „Sburătorul”, 1919, Lovinescu, care nu a avut un impact la fel de mare ca Maiorescu.
o S-a încercat o ștergere a memoriei: istoria, numele străzilor etc... s-au schimbat
o Monica Lovinescu s-a dus în exil, în Franța
o În închisoare au fost două voci remarcabile: Steinhardt și ..

INTERBELICUL (20 DE ANI)

o Dpdv al literaturii, s-a schimbat totul, ne-am sincronizat cu occidentul. S-a scris enorm, în
toate genurile, iar în proză și poezie au fost cele mai fabuloase schimbări. Cea mai valoroasă
epocă.
o Trăiau cu spectrul unui nou război, de aceea dădeau totul, de aceea ajungeau la cel mai bun
nivel al lor, cu gândul de a nu lăsa pe mâine ceea ce ar putea face astăzi.
o În 1938: Einsten avea încredere că urmașii vor fi mai sus decât ei.
o Thomas Manm: credea că nici în viitor nu va fi bine, nu mai aveau încredere în viitor.

CURSUL 2
Tendința specifică perioadei interbelice și de ce? – MODERNISMUL
Viitorul lor (din imaginația arhitecților) seamănă cu prezentul nostru. Blocurile se
numeau „BlocHouse” (casă compactă) și aveau 14-20 de etaje. Metroul era gândit din interbelic,
nu Ceaușescu le-a gândit. Clădirile erau albe, curate, toate erau albe!
Literatura interbelică nu este suprapusă perfect pe acea perioadă, ci 1919, 1947 este
perioada. 19 aprilie 1919 – primul număr din „Sburătorul”.
Marele război (1914 – prin atentatul din Serbia – până în 1919).
 Victime: 9 m doar pe front
 Primul război cu bombardamente aeriene
 1919 – tratatul de la Versailles.

TENDINȚE/ORIENTĂRI CU AMPRENTE LITERARE:

 Modernismul
 Avangardismul
 Criterionismul: tendință coagulată în jurul rev. „Criterion” la care scriau tinerii interbelici, se
mai numea TRĂIRISM, ptc. pentru ei conta trăirea intensă!. Tendința de a accentua tendința
vieții
 Tradiționalism.
 Existau controverse între candidații acestor tendințe, acestea nu sunt pure.

Sincronizarea României cu Occidentul:

 1919 aprilie, România trece la calendarul grecorian (până atunci era calendarul iulian. În
Franța era 3 ian, în Ro. era decembrie).
 Începe perioada cea mai fertilă și cea mai valoroasă din istoria literaturii române. Era cea mai
valoroasă, pentru că aici avem cele mai multe cărți care pătrund în canon, sunt socotite de
bază. Pe lângă asta, e valoroasă pentru că avem cărțile de raftul 2, care aduc ceva nou și
ajung la rafinamente (cărți de raftul 2 = cele care nu erau în canon)

Proza care schimbă canonul:

 Trăsături:
o Sincronizare cu Occidentul.
o CITADINISM, care impune o tehnică literară nouă
o PERSOANA I, statut privilegiat, se nuanțează, se adâncește, se complică ( cu ajutorul
psihanalizei). Se exprimă prin: introspecție, fluiditate, imprecizie, subiectivitate.
o Je est un autre (= sunt un autor) la nivel existențial (mai ales în poezie)!
o Jurnalul, filozofia, eseul intră în roman

TIMPUL ȘI SPAȚIUL: nu-s circulare/liniare, contează psihologic, timpul psihologic -

cel cronologic. Memoria afectivă.
 Timpul: era liniar, uneori cu unele rememorări. Amestecă interiorul cu exteriorul. Nu mai
știm dacă suntem în afară pers sau în interiorul său.

Lovinescu și „Sburătorul” 1919

Schimbarea tiparelor:
o Citadinism
o Orașul decor devine personaj, tocmai prin amestecul interiorului cu exteriorul
o Sincronizarea. Europenizarea. Camil Petrescu: nu mai putem trăi în trecut, când literatura
universală a trecut la un alt nivel. Acesta teoretizează sincroniz lit epică și psiho, știința,
filosofia, timpul.
Lovinescu: teoria sincronismului și mutația valorilor estetice: „Saeculum” = spiritul timpulul
Camil Petrescu:
o Admirator al lui Proust, era idolul lui (proust era un bestseller în interbelic)
o Nu se mai scrie cu narator omniscient
o Fluxul conștiinței
o Explică din perspectiva personajelor (parțialitatea perspectivei, adică știm atât cât vedem)
ORAȘUL
 Romantism (sec 19): orașul – decor episodic, aproape inexistent
 Sămănătorism: orașul – dușmanul; satul – salvatorul
 Modernism: orașul – personaj, aproape creator de situații noi, are influență asupra
personajelor.
 Mahala = case cu chirie, ION CĂLUGĂRU
 Centrul = CAMIL PETRESCU
 Capitala = CĂLINESCU, C. PETRESCU, MATEIU CARAGIALE
 Provincie = BLECHER
 Sat = REBREANU
 Stațiuni = ANTON HOLBAN, SEBASTIAN
 Oraș = autohton – PETRESCU, străin – SEBASTIAN, exotic – ELIADE
 Orașul determină, subtil, evenimente și schimbări (ex: accidentul de mihail sebastian)
Marca occidentală: recuzita citadină (restaurante, cafenele, reclame luminate) și recuzita satului
(cârciumă, limbaj, țigări). Persoana I – prinsă în jocul vocilor orașului, orașul preia toate vocile
umane în vocea lui colectivă.

CURSUL 3.
Întrebări + răspunsuri: Renegarea și judecarea etniilor: dacă erai român, erai prea român; dacă
erai evreu, erai prea evreu.
Mai multe caracteristici:
 La nivelul trăirii: rapiditate, grabă
 La nivelul intelectual: semnul distinctiv este JURNALUL (intim, zilnic)
JURNALUL INTIM:
 Apărut din motive pur practice, notație cu scop practic
 Prin evul mediu, au apărut și scrieri despre lucruri importante (cutremure de ex)
 Sec 19: jurnalul = o cale regală spre literatură și viața interbelicilor
 Alice Voinescu nu a scris literatură, dar a lăsat un jurnal important.
 Călinescu nu are un jurnal propriu-zis, i s-a publicat un jurnal fals, reconstituit din notațiile
lui.
 Influența venea de la scriitorii francezi
 Și-au exersat scrisul la persoana I, pentru perspectiva subiect-autentică
 Exercițiul jurnalului este esențial pentru literatură și, în plus, este terapeutic.
TIPURI de literatură personală: agende, jurnal, memorii, note de călătorie, autoblibiografii
(pactul autobiografic!)
 Jurnalul cere sincronizare.
 Agenda cere mai multă sincronizare, dar doar notezi pt memorie, scurt
 Note de călătorie sunt jurnale doar din călătorii, momente și sentimente din timpul lor
 Memoriile și autobibliografiile sunt scrise la o distanță considerabilă, îți dai seama de toate
lucrurile, perspectivă coerentă, care găsește sensul
memoria este miezul tuturor, dar ea poate juca feste
În jurnal te poți falsifica: tu să fii mai bun, ceilalți sunt mai puțini buni, exagerarea realității.
Convenția jurnalului este SINCERITATEA. Jurnale de mari dimensiuni: Galaction: 57 de ani, stil
românesc, narativ.
Interbelicii, de aici, au alunecat în roman, dar romane de tipul jurnalului, la persoana I:
1. „Adela” – Ibrăileanu (prefera romane de sinteză, dar scrie de analiză)
2. „De două mii de ani” și „Fragmente dintr-un carnet găsit” de M. Sebastian. Publicat în
1995 (50 de ani postmortem). Bibliografie a sfârșitului de interbelic. Drama lui: se
considera evereu asimilat într-o epocă care crește antiseminismul. Conține 3 dictaturi:
carlistă, legionară, antonesciană. Drama războiului. Îl chema Iosif Heighter de fapt. Este:
egoist, egotist, prieten plin de cuvinte, ajută la autocunoaștere, un bun ascultător, spațiu
intim în care încape lumea toată. El găsea multe defecte propriului său jurnal.
3. 3. „Șantier. Roamn indirect” – Eliade (val. Pers = schimbătoare>generală). Eliade nu
idealiza tinerețea, se bucura că a scăpat de vârsta aceea(22 ani). Paradox: tu nu te mai
regăsești în ceea ce ai scris, dar mulți te regăsesc!
4. Jurnalul lui Jeni Acterian: voia să fie ars. 1991 publicat. Nu l-a distrus ea, deoarece nu o
lăsa sufletul, era o parte din ea. Început la 16 ani (1932-1947). Conține toate temele
 interbelice: proust, moartea, cărțile, întâlnirea cu prietenii, paris, balcic. Singurul roman
păstrat scris de o femeie. Simț al umorului.
toate romanele de analiză (introspective) au ton de jurnal.
obsesia morții era comună:
 8 iulie 1938: nu vreau să trăiesc, nici să mor
 16 sept 1938: m-aș omorî dacă n-ar însemna că trebuie să mor
 1939: atâta risipă de viață pentru a ascunde atâta moarte.

CURSUL 4.
Arghezi: poetul religios sau unul mistic?
Pslamistul, Marele Alpha
În interbelic, Arghezi a avut o intrare destul de dificilă (la 47 de ani). Deși era apreciat de
majoritatea, a stârnit și mai multe polemici. În 1947, a fost interzis, deci nu a apucat să se bucure
de critica contemporană lui.
Arghezi a fost un om profund preocupat de Dumnezeu, scria cu gândul la o instanță
divină, de aceea era exigent (chiar și-n scrisori).
În comunism, nu mai existau concepte despre mistic sau religios, de aceea s-au făcut
confuzii majore despre modul în care scria.
„MARELE ALPHA” L-A NUMIT Alexandru George pe Arghezi. Alpha – prima literă a
alfabetului grecesc, adică Arghezi = întemeietorul literaturii. Trimitere directă la Dumnezeu, El
fiind alpha și omega (începutul și sfârșitul).
Se spune că Arghezi este între credință și tăgadă => TOTAL FALS!!!! El credea în
Dumnezeu, era foarte credincios.
Parabola următoare (de fapt fabulă) este parabola misticii.
Un tânăr bate noaptea la ușa iubitei lui
Cine e? întreabă iubita
Eu sunt! răspunde tânărul
Ușa rămâne închisă.
Acesta se întoarce după un timp și bate iar.
Cine este?
Tu ești!
Iar ușa se deschide.
 De ce se află un tânăr? Ideea de tinerețe, cea care are calitățile: avânt, energie, speranță
curiozitate, entuziasm, dorința de cunoaștere/de modelare în ceva superior. Nu se referă la
vârsta biologică, ci la aceea spirituală, a frăgezimii, a maleabilității.
 De ce noaptea? Pentru că este un timp al reflecției, al necunoscutului (ptc. nu vezi), al
introspecției, al liniștii (ptc. nu ești distras de nimic).
 De ce este o ușă? De ce este închisă? Ușa = noua treaptă/noul prag către o nouă
lume/realitate, o alta decât aceea a imediatului.
 Ce sau cine este iubita? Divinitatea căutată.
 Ce sens are întrebarea „Cine ești?”? trebuie să știi cine ești TU
 „eu sunt” – nu s-a depășit pe sine, egoism
 „ușa rămâne închisă” – nu se deschide, ptc e egoist.
 De ce se-ntoarce după un timp? Timp în care a reflectat, s-a maturizat. Dorința de a căuta și
de a găsi. Perseverent, nu s-a lăsat descurajat.
 „tu ești! iar ușa se deschide” – depășirea de sine. S-a produs identitatea și identificarea cu
celălalt. Când eu și tu nu mai sunt diferite.
TOATE ACESTEA CONSTITUIE DEFINIȚIA MISTICII!
Trăsăturile misticii și ale religiei:
1. Mistica: DRUM SOLITAR, de două feluri: nupțială (mai ales în poezii) sau christică (când
Îisus e mirele). Caracter: atopic, atemporal, individual.
2. Religia: DRUM COMUN, de două feluri: obiectiv (convenție comunitară) sau subiectiv
(comun cu mistica). Caracter: depinde de loc, timp și de instituții, comunitar.

Problema lui Arghezi este religia, nu mistica, deoarece, la cca. 20 de ani, s-a călugărit. El nu
s-a putut acomoda, așadar era supărat pe zona religioasă, dar nu a înlăturat niciodată partea
mistică (existența lui Dumnezeu). Arghezi nu era un poet religios, pentru că avea o problemă cu
reprezentanții ei.

Căi, tehnici, tropi în poezia mistică:

a) Catafaza (și....și...) – acumulare, enumerare
b) Apofaza (nici....nici...)
c) Paradoxul („cântul mi-e, Doamne, fără glas)
d) Metafora/Comparația

Psalmii = cântece religioase.

Tonurile din psalmii lui David: imn, tânguire, umilință, implorare, sfidare, nemulțumire.
Arghezi a tradus din ei.
ARGHEZI nu are un volum numit „Psalmii”, ci poeme risipite în volumele lui.
 Inițial, erau publicați în reviste și numerotați
 Între 1 și 10, se face trecerea de la un firav religios la un mistic robust

Figura tatălui și a Tatălui: în literatura universală și-n literatura română.

Poezia lui Arghezi pornește de la religios, dar este una MISTICĂ!

CURSUL 5.
Ion Barbu.
o Reperele citicii/creării poeziei lui: matematică și ....
o Problematica reprezentării matematice devine un stereotip, care este nevoie să fie îndepărtat

Viața lui Ion Barbu:

 Fiul unui magistrat, de aceea a călătorit foarte mult
 Copilăria și-a petrecut-o la Giurgiu, unde l-a cunoscut pe Tudor Vianu, care-i va deveni
critic al operelor, i-a dedicat primul volum critic.
 În Germania, s-a îndrăgostit de Helga, dar aceasta i-a refuzat cererea în căsătorie, atunci a
căzut în depresie și a-nceput NARCOTISMUL (atunci scrie și Riga Crypto).
  A avut o viață boemă de noapte, era un mare seducător, căutător de senzații tari (erotice).
Această viață de noapte și aventurile i-au marcat existența (+NARCOTISMUL). Suferea
de dependența de droguri, dar încerca să-și depășească această depedență prin poezie:
stările senzoriale date de drog să fie înlocuite de stările senzoriale date de poezie. Chiar și
matematica era o halucinație pentru el.

Cartea soției sale prinde latura lui infidelă, îl vedem iubind cățeii (cearta Arghezi – Barbu
pe această temă).
Originea celei mai pure poezii interbelice este poezia ocazională (DE DRAGOSTE <3).

„Oul dogmatic”: motto preluat din biblie, tema creației, punctul 0. Oul – simbolul
cunoașterii. Poezie de Paște. „oul nevinovat” – încă nu era născut. Oul nou conține totul.

CURSUL 6.
Tudor Arghezi.
Poezia de dragoste.

Ce este amorul? – Eminescu are două variante: una romantică și una ...(realistă?)
În interbelic se folosea cuvântul „amor”. Dragostea nu se petrecere la fel în fiecare epocă
și NU poate învinge orice obstacol. Răspunsile diferă în funcție de epocă:
 În Antichitate: responsabili de dragoste erau zeii (ptc. lumea grecească e o lume codificată,
unde zeii = metaforă a omului muritor).
 În Evul Mediu: femeia era mai presus de orice. Dragostea pt. ea trebuia dovedită în feluri
vitejești.
 În Renaștere: reapare imaginea Antichității
 În Modernitate: dragostea face absolut tot ce-i trece prin cap: apar lucruri neconformiste (sec
18), dar în sec 19 se opune secolului 18, dragostea devine delicată, este o pasiune
devastatoare, puterea sentimentului te conduce să faci orice.
 Secolul 20 le conține pe toate (femeia este pâlnie – Urmuz)
Răspunsul diferă și-n funcție de curentul literar: romantici, psihologici, eseiști, mistic/biblic.
Amorul interbelic: mai ales în proză, dar și-n poezie. Se descrie amorul fizic, fără să fie
considerat pornografie (ca-n sec 19). Oamenii sunt mai relaxați (ptc. tinerii sunt mai degajați:
înoată împreună)

AMOR VS DRAGOSTE
Carl Gustav Jung (1875 – 1961) are o altă viziune față de Freud (care vedea doar treapta
sexuală). S-a ocupat de dragoste toată viața, dar n-a putut s-o înțeleagă pe deplin ( El a ascultat
problemele de dragoste ale oamenilor, care veneau săptămânal la el pt. sfaturi). Dragostea: avem
acces la ea doar prin Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire”: sens profund, divinitatea este
„complexio oppositorum”.

DRAGOSTEA ȘI MISTICA: ne apropia de Arghezi. Octavio Paz la 3 ani după ce a luat

premiul Nobel a scris „Dubla flacără. Dragoste și erotism”. El vede 3 trepte care duc către
dragoste:
 1. Sexul – rădăcina vieții – ceea ce ne leagă de tot ce e viu (animale, păsări etc.)
2. Erosul – sex+imaginație – să existe și cuvinte, și o zonă mai spirituală. Erotismul te poate
lega de mai multe persoane în același timp. (eliade se întreabă dacă poți 2 femei în același
timp, dar la fel de intens)
3. Dragostea – sex+imaginație+alegere unică – pariu smintit pe libertatea celuilalt: nu
devine posesia ta.

Arghezi și Paz: erotismul este o poezie trupească, trupul devine poetic, „rimează” cu alt
trup. Poezia de dragoste este „erotism al verbului”, cuvântul pretinde concretețea trupului. Paz:
transsubțierea – corpul devine voce, simț, sufletul este corporal. La Arghezi la fel: corpul devine
spiritualizat, iar spiritul se întrupează (ține și de mistică)

Etapele dragostei la ARGHEZI:

1. Îndrăgostirea: corespunde dimineții, aurorală sau rea (tânjirea).
2. Dragostea împlinită: dragostea casnică, împlinită biblic
3. Despărțirea/absența: întunericul fără speranță, amurgul
1. Aurorală: Morgenstimmung = starea de dimineață
 Arghezi a pus titlul în germană, deoarece Grieg are o parte intitulată la fel, arghezi l-a citat pe
compozitor.
 Metafora îndrăgostirii este cântecul: partea muzicală și cea spirituală (cântecul care intră în
trupul tău)
 Spiritualul care dărâmă casa (simbolul omului care nu are acces la dragoste) și păstrunde
îndrăgostirea.
 Nu renunță la tot ce este omenesc
 Sintagma (mică,mare) a fost preluată de Nichita Stănescu.
1. Tânjirea – Lingoare
2. Dragostea împlinită – Logodna, Mirele, Mireasa, Căsnicia.
 Reunește cel mai mărunt cu cel mai înalt, adică ograda casei (unde-s animale, lucrurile cele
mai umile) cu raiul (locul unde animalele sunt toate la un loc).
 Curajul poetic: lucrurile umile reunite cu raiul. Geniul lui Arghezi: folosirea comparațiilor
prin înțelegerea tuturor lucrurilor: cele umile și divinul.

3. Despărțirea – Psalmul de taină – conține, însă, și celelalte două etape.

 Orice cuplu, pt Arghezi, devine dătătorul de viață al pruncului pur (Iisus) – reunire mistic și
profan.
 Unirea opozițiilor: plasa ce încălzește prin răcoare
 Nisip = zădărnicie, șoim = înălțime =>OPOZIȚII
 Se încheie cu un blestem (chiar dacă la-nceput o admira pe femeie), deoarece ea moare.
Privește moartea ca pe o trădare, deoarece iubirea pentru el are toată calitățile dumnezeirii, n-
a învins moartea, nu a fost iubirea totală pe care și-o dorea.
Arghezi: iubirea învinge orice, ptc iubirea are atributele dumnezeirii.
Rugăciunea lui Cato – povestirea papagalului
 Biletele de papagal
 A luat un bilet, iar răspunsul este rugăciunea
 Înaintea fiecărei povestiri a lui Cato, se ruga (rugăciuni în care găsim toate opozițiile).
 MĂRCI ALE LUI ARGHEZI:
 Topica răsturnată
 Accent variabil
 Inventivitate și surprize
 Spirit ludic
 Proteismul

DESPRE ARGHEZI:
 V. Streinu: „Geniu verbal”
 Ș. Cioculescu: „nu-l tăgăduie pe Dumnezeu”
 E. Lovinescu: „Sinteză a poeziei moderniste și tradiționaliste”

ÎNTREBĂRILE:
1. De ce criticii nu percepeau corect iubirea la Arghezi? – NOUTATEA VIZIUNII=mistica,
iubirea împlinită, care reflectă în ograda omului imaginea raiului => DE ACEEA E UNIC
2. Arghezi despre Caragiale: vede stilul material, pe paginile lui simți tactil.

CURSUL 7.
ION BARBUUUUU
Biografia lui:
o Caragiale: „Contează cusătura și nu cizmarul” = nu contează viața lui
o Tudor vianu – prietenul lui, pt. el a și scris. Tudor Vianu îi face un portret, îl numește: inapt
să fie melancolic
o Matematica nu e tragică -> singura trăsătură care se regăsește și-n operele lui.
o A descoperit literatura cu ajutorul unui prieten evreu (Simone Bauer). A vrut să-i
demonstreze lui ........... că știe să scrie poeme. I-a acceptat Lovinescu înscrierea, dar nu i-a
acceptat poezia din prima. Lovinescu i-a dat un pseudonim. Când își citea poeziile la cenaclul
„Sburătorul”, nu mulți îl înțelegeau. Într-un final, a fost susținut de Lovinescu.
o A terminat facultatea de matematică, s-a întors în țară și a devenit prof de mate la „Spiru
Haret”, unde spera ca elevii să știe matematică cum știa el. Barbu era irascibil și s-a enervat
că elevii erau viitori scriitori, deci nu știau mate. A înțeles că lor le plăcea literatura, iar doar
la ultima oră mai făcea matematică, la restul literatură.
o La fac de mate avea 2-3 elevi la cursuri, ptc el preda cu prea mult patos, era prea inteligent și
studenții nu-l înțelegeau.
o „Barbu era un copil mare” – păcălit de legionarii care apăsau pe coada misticității, dar și-a
dat seama. Acuzat că-i legionar (chiar a fost), dar nu a rupt niciodată legătura cu Simone
Bauer, chiar, mai mult decât atât, l-a ascuns pe cumnatul lui de antifasciști.
o Îi plăceau romanele polițiste, iubea câinii, nu mergea la filme, îl aprecia pe Mateiu Caragiale.
o Nu și-a prețuit contemporanii care scriau proză, doar pe Arghezi (cu toate că a avut o
polemică, dar s-au împăcat ptc. amândoi iubeau câinii).
o Arghezi și Barbu – amândoi mistici.
o Barbu: primul volum (1/2) al său („După melci”) a fost dat la topit, pentru că nu era mulțumit
de ilustrații (spunea că-s pt copii)
o Nimic nu l-a mulțumit

Etapele poeziei lui Barbu:

I. PARNASIANĂ (poezii risipite prin reviste): „Elan”, „Copacul” (poezie dionisiacă,
copacul = simțuri dezlănțuite (la arghezi: copac = suferință). Îl găsim:
a) Apolinic = solar, luminos, echilibru, calm, rațiune
b) Dionisiac = zeul vinului, beție, beția simțurilor, dans, isterie, simțuri dezlănțuite,
dezordine
II. ERMETICĂ
III. BALDESC-ORIENTALĂ: din ciclul Isarlâk

Poezia lui Ion Barbu trebuie citită ca un scenariu inițiatic = cineva netot la început trece
prin etape și ajunge, fără să-și dea seama, știutor. Riga Crypto Lapona Enigel
Trebuie să luăm parte la povestea lui Babru, ca la
Static Dinamic
sfârșit să ne limpezim.
Plăpând Puternic
„După melci” – copilul descântă melcului, Nonuman Uman
melcul ascultă și moare
Iubește întunericul Solar
„Riga Crypto și Lapona Enigel” – ne
Băiat Melc amintește de „Romeo și Julieta”, respectă clar
Uman Animal natura (ciuperca tânără e bună, iar celelalte se
strică)
Dinamic Cvazistatic
Solar Îi place umbra
puternic Slab, plăpând

ÎNTREBĂRILE:
1. Cadrul natural. Deoarece există antiteză (soare-umbră), există accentuarea descântecului
prin puterea naturii. Deoarece acesta ține de legile naturii (cel puternic supraviețuiește),
Barbu se opune tradiției din istoria culturală. Contrazice sintagmele „orice e posibil și
liber în iubire”, el dă o nouă viziune asupra dragostei = asemenea cum se-ntâmplă-n
natură, iubirea nu învinge orice, din cauza evoluției NORMALE.
2. Ion barbu se opune unei întregi tradiții, natura și dragostea sunt supuse legilor evoluției.

CURSUL 8.
Lucian Blaga. Somnul.
9 mai 1895 – 6 mai 1961
 Blaga:
 A fost echivalentul lui Brâncuș, printr-un „tradiționalism metafizic”
 Poet expresionist
 Barbu s-a ocupat de poeții contemporani lui, inclusiv de Blaga
 Motto-ul lui Blaga: „Când suntem treji, suntem în lume/ Când dormim, dormim în
Dumnezeu”.
 Vol. „Poemele luminii” (1919) conține toate temele poeziei lui Blaga
 Ion barbu: rima = poezie, deoarecere rima este muzicalitate, armonie. Blaga are poezii fără
rimă, dar muzicalitatea și echilibrul sunt păstrate.
 Divinitatea este „Marele Anonim”
 Vol. „Lauda somnului” (1929): cuprinde 25 de poeme, tema somnului are 3 reprezentări: în
viață, în moarte și-n vis (poezia somnului). Are substrat folcloric sau substrat cult.

Somnul
o În mitologia greacă: Hypnos + Aether (aer) + Hemera (ziua) + Nemesis (soarta) + Eris
(vrajba) + Thanatos (moartea). Hypnos are mulți fii, dintre care Morfeu.
o Istoria lit a somnului: somnul și visul au un imp rol. Eroii dorm, iar zeii le trimit mesageri:
Homer – „Iliada”; Platon – „Apărarea lui Socrate”. La romancieri: somnul, moartea și visul
sunt înrudite. Visul, cadrul nocturn sunt teme esențiale pentru ei!!!!
o La moderniști și la avangardiști, sensul somnului (visul) este freudian, psihanalizabil.
o Arghezi: noapte – valoare mistică. Barbu: somnul – valoare organizată, al materiei. Blaga:
somnul – metafizicul.

EXPRESIONISMUL!!!!
Țipătul: care să spargă bolta, limitele cunoașterii. Încearcă să depășească limita umană.
Curent lit (1911-1925) care se raportează (în confruntare) cu „absolutul”. Patos subiectiv,
vizionar. Transcendere fantast-tragică a realității.

ÎNTREBAREA:
BLAGA – POET SAU FILOSOF? Blaga este și, și, pentru că nu pot fi separate,
amândouă bazându-se pe substanța metafizică! Poezia a cărei substanță izvorăște dintr-o realitate
sensib metafizică se preface în „vibrantă viziune” = POEZIA DE CALITATE.
CURSUL 9.
ION BARBUUUU (II)
Poezia modernă este scrisă de un autor, dar cititorul este un co-autor. Asemănător și-n
cazul lui Barbu prin poezia lui ERMETICĂ.
Barbu a scris pentru T. Vianu, iar, după moartea acestuia, a refuzat să mai scrie

Criza omului modern:

I. CRIZA EULUI: răspunsul poeziei moderne la această criză:
 Eul scindat: nu mă mai regăsesc în mine
 Eul impersonal (cel pe care-l găsim la Barbu): care nu spune „tu”, „eu”, „ea” etc., ptc eul îl
socotea impur, deci se purifica prin IMPERSONALIZARE
II. CRIZA LIMBAJULUI: cuvintele sunt tocite, devin clișee și trebuie reîncărcate.
Poezia modernă îi răspunde prin resemantizarea aproape totală a cuvintelor, ceea ce
necesită o descrifrare amplă.

Poezia PURĂ: este o variantă radicală a celei ermetice. Tinde spre deparazitarea de orice
impuritate contextuală (renunțare la tot ceea ce a fost înainte, pentru că -au reinventat ( cu un alt
sens). Se dovedește ridicareala intelectualism și poeticitate absolută. Toate lucrurile li se păreau
tocite, de aceea s-a dorit reinventarea sensului.

Ermetică<hermetică<Hermes (zeul negoțului). Hermetismul are două sensuri:

a) Sens restrâns = ansamblul textelor oculte legate de Hermes
b) Sens larg = orice învățătură care nu se referă la alchimie, dar care susține totuși unele idei
alchimice (corespondențele lumii).
Poezia ermetică: are un caracter ascuns, revelat prin inițiere
HERMENEUTICĂ DIFERIT DE EXEGEZĂ

„Joc secund”, calea de acces este ÎNȚELEGEREA GRADATĂ, prin mai multe niveluri:
a) Nivelul sferelor semantice: obiectiv! În toate cuvintele avem 2 tipuri: cuvinte cheie și
cuvinte simple care sunt înțelese la fel
b) Nivelul „tabloului”: cvasi-obiectiv
c) Nivelul interpretării: subiectiv, cu participarea cititorului (abia aici cititorul se poate
implica).
 Corelând sfera a și b, conturăm tabloul. Prin corelarea sferelor a b și c, cititorul intervine
prin subiectivitatea lui, prin interpretarea personală a poeziei. Nivelul c (HERMENEUTIC) =
desprinderea de poezie, găsirea unui sens general valabil pt univers.

CURSUL 10.

Enigma în trei variante:

Camil Petrescu, G. Călinescu, Mateiu Caragiale

Blaga: enigma are o rezolvare și, prin cunoaștere, elimin continuu ceea ce este neștiut.
Misterul, adică taina, convine cu o acceptare a faptului că nu are o soluție.

I. CAMIL PETRESCU:
 Enigma care-i leagă personajele masculine: lipsa părerilor feminine, deoarece nu era onest.
El fiind BĂRBAT, nu putea să exprime viziunea unei femei.
 „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
o Cum a prezentat războiul pt ca ficțiunea să fie autentică? – fără variante idilice,
eroice, coerente, stendhalian, pentru că i se pare unica variantă de a prezenta războiul fără a-l
mistifica
o Conform crezului său artistic (AUTENTICITATE – SUBIECTIVITATE –
ONESTITATE), autorul vorbește la persoana I => personajele însă NU se identifică cu autorul.
Deși el este erou în viața reală, dar anti-erou în proza lui, tocmai a fi autentic!
o El nu cade în nicio extremă: prezentarea războiului nici ca pe o idilă, nici ca pe un
carnagiu atroce.

 Nu și-a cunoscut tatăl, pentru că a fost un erou omorât în război.

 În copilăria lui, toate cărțile trimiteau spre a te înrola în armată, spre a participa la război
 A paticipat ca volunar la război (nu a fost acceptat în armată, ptc era prea firav)

CE ÎNSEAMNĂ CAMILPETRESCIAN?
Om modernist, modern, tinerețe spirituală (estetică)
Autentic – subiectiv – onest (narațiune)
Introspecție (personaje care gândesc)
Luciditate la persoana I
Personajul e citadin
NOUTATEA: personajul feminin este fluid, cel masculin este enigmatic.

CAMILPETRESCIAN ÎN ARHITECTURA ROMANULUI:

roman citadin: orașul devine mai mult decât un cadru, face parte din structura
personajelor sau chiar devine personaj!
Construcție etajată
Rezolvări multiple în funcție de unghiul de abordare a problemei (NU EXISTĂ
ADV PUR)
 ANTICALOFIL
„Enigma Otiliei”: titlul era de fapt „Părinții Otiliei”. Doar Felix o găsește
enigmatică. Vârsta personajului potențează enigma și face trecerea între cea falsă și cea reală.
Plasat în 1909, dar e mai degrabă interbelic spiritul.

II. G. CĂLINESCU:
CE ÎNSEAMNĂ CĂLINESCIAN?
Poveste și poersonaje aparent simple
Realism balzacian contrazis de aluncarea spre romanul foileton
Jocurile criticului literar: adică enigma e falsă, personajele preiau tiparele în care
nu se încadrează (ortilia – orfană – trebuia să fie tristă, vai de curu ei, dar ea este veselă)

Călinescu cunoaștere clișeele romanului realist, cât și pe cele ale romanului foileton și le
pune într-unul singur!

III. MATEIU CARAGIALE:

CE ÎNSEAMNĂ MATEIN?
Estetica tainei, poetica misterului
Dandysm
Nocturn
Personaje vicioase, damnate, cu vieți duble
Stilistic, calofilia și căutarea, chiar colecționează cuvinte rare
Epitetul triplu, stilul căutat, învăluitor
ENIGMA MATEINĂ: se transformă în mister, el fiind un susținător al tainei!!!!!!

CURSUL 11.

Eliade, cuvintele elidianești: subită agonie, iureș, rafală, îl sugrumă, n-are curaj să-și strige
gândurile, virgină, absurdă, viol slav, pasiune, umilitor

SEMINARUL 2: LOVINESCU
Întemeietorul criticii estetice: MAIORESCU! Până la el exista critică literară, însă
Maiorescu pune bazele criticii.
Nicolae Iorga – personalitate carismatică

Lovinescu: cunoscut al celor doi, Iorga și Maiorescu. Scriitor precoce, publica de la o

vârstă fragedă. A scris înainte de 1914 un eseu, „A zecea muză”.
„A zecea muză”:
 Anacronic: critica nu mai lasă loc ingeniozității, impresionismul (etichetă care
cataloghează impresia pe care o lasă autorul asupra obiectului realizat de el) (impresionismul, în
literatură, analizează modul în care gândirea produce păreri = artă?)
  Critica științifică – pusă pe bazele sociologiei și biologiei (eredității!), explicarea operei
se
face prin privirea asupra vieții și a statutului autorului. Literatura își definește pereții prin critică
=> noul curent: IMPRESIONISM!
 Acest eseu este critică IMPRESIONISTĂ.

Începând cu impresionismul literar, de la Lovinescu, critica literară se scrie estetic, frumos,

expresiv, nașterea limbajului critic modern. Acest curent apare-n Franța! Subiectivizarea actului
critic, care duce la extrem.
Cea mai mare schimbare se produce după război, iar aici avem două lucruri importante
ale lui Lovinescu: Istoria civilizației române moderne și Istoria literaturii române moderne
contemporane.

Polemizarea lui Lovinescu cu Maiorescu: pornește de la teoria acestuia, Lovinescu

propune propria lui teorie, prin exagerarea a ceea ce Maiorescu susținea. Formele fără fond la
Maiorescu, profesori nu atât de bine instruiți -> viitorii profesori își doresc mai mult decât cei pe
care i-au avut, și așa mai departe, lanțul continuă. Legea imitației, la LOVINESCU, era benefică,
producea modernizarea!

SINCRONISMUL LA LOVINESCU:
 Odată cu el, vorbește și despre DIFERENȚIERE, termeni care merg mână-n mână.
 Imitația e primul pas, imitație care trece prin canon, apoi evoluția vine prin imitația, dar
trecută prin filtrul propriu.
 DIFERENȚIEREA: refracție, dătătoarea de viață a altor efecte.
 SINCRONISMUL: acțiunea uniformizatoare a timpului asupra vieții sociale și culturale a
diferitlor popoare printr-o interdependență materială și morală.
 OBIECTIVITATE

LOVINESCU:
 Se asociază „modei” literare
 Adăugarea termenului „diferențiere” teoriei sincronism, antetici fiind, acest termen a fost
folosit strategic, rezultând faptul că fiecare au specificul lor. Sincronizarea a fost inițială,
apoi, prin evoluție, s-au diferențiat!!!!
 „Saeculum” (spiritul veacului” este totalitatea condițiilor materiale și morale ale unui
popor într-un moment (interval istoric, secol). Pentru lovinescu are valori estetice care nu
supraviețuiesc după ce se va sfârși = mutația valorilor estetice odată cu veacul.

SEMINARUL 3:
Matei Călinescu și literalitatea

Literalitatea = conceptul definitoriu alpoeziei moderne.

Lectura literală = presupune o sumedenie de sensuri conotative, dar niciunul nu este
privilegiat. Sensul literal este cel imanent, adică cel care reiese din text. Sensul transcendent este
cel cu care vin eu din afara textului.
 Polisemia și ambiguitatea textului revin din diferența dintre sensurile transcendente și
sensul literal.
Interpretarea alegorică este evitată, eliminată, față de cele din cărțile teologice. Lectura
biblică reduce textul la sensul alegoric, interpretarea alegorică.

Tudor Arghezi
Literalitatea la o poezie a lui Arghezi, cum putem interpreta un text de-al lui prin
conceptul modern al literalității, pe care Matei Călinescu l-a înfăptuit?
ex: Galere, din volumul Flori de mucegai.
Zgomotul de lanturi multe
A trecut prin curte,
A iesit lung pe porti
Printre vii si morti,
Taras, grapis,
Prin paienjenisi,
Ca o fiara bolnava de rugina.

In potcovaria cu clabuci de lumina

Lacatusii le-au batut calare
O veriga-ntre picioare
Si la glezna manii,
Ca sa poata hodini stapanii,
Cat, munciti pe caldaram,
Hotii trec dintr-un taram intr-alt taram.

O schiopatare de vulturi cazuti din stele

Prin otatitul intuneric tare;
O rastignire fara cruci si fara schele.
O Golgota seasa, fara altare.

Pasul strans langa pas

Merge-mpiedicat, ca un compas.
Si palmele, unite cu ciocanul, catusa si pila,
Parca se roaga, cu de-a sila.
- Obiectul central: lanțul
- Scenariul poemului: închisoarea, unde deținuții erau înlănțuiți (scoși la muncă fizică),
în șir indian, zgomotul lanțurilor când ei ies din închisoare în curtea acesteia.
- „ca să poată hodini stăpânii” – închiși, deci nu mai pot face rău oamenilor.
- Grija cu care poetul descrie lanțurile, încât le simțit materialitatea concretă
- În sec 19, lanțurile însemnau robia, lanțul era sens figurat, iar scoaterea lanțurilor
însemna eliberarea.
- Ne sugerează materialitatea, scârțâitul lanțurilor = literalitatea textului.
- Arghezi: interesat de detalii, de materialitate, asta înseamnă literalitatea
- Ciocanul, cătușa și pila – confecționarea lanțului
- După ce lanțul devine materialitate, ea este dusă la extrem, mai apoi condusă spre
biserică.
 - „golgota seară” – golgota = deal, șeasă = câmpie =>OXIMORON
- Sensul religios sugerează orice sen transscendent textual, de aici avem ambiguitatea.
Intenția lui: set de tensiuni, polisemie, sensuri diferite, uneori opuse.
- Eugen Ionescu: poanta finală reduce poetul arghezian la anecdotă
- „pare că se roagă cu de-a sila” – desacralizarea religiei

TUDOR ARGHEZI: caracteristici extrase din alte poeme:

o Estetica urâtului: elemente de vocabular, de argou. Repetarea de imagini auditive
care contrazic esteticul, străinul care sfidează tiparele sociale legate de sănătate și de frumusețe,
PRIVILEGIEREA MARGINALITĂȚII
o El introduce marginile (oameni simpli, tâlhari, hoți, prizonieri etc..) și le aduce în
prim plan.
o Lejeritatea normalității: răul omonesc, transcendent, neaccentuat. Justiție umană!
SEMINARUL 4: Lovinescu

„Cele două evoluții” (poezia epică = proza!!!!!)

1. Trecerea de la rural la urban. Proces care are loc în întreaga cultură și istorie.
Modernizare.
Trecerea de la rural la marginile marilor orașe desemnează mahalaua. Saeculum – spiritul
veacului care bântuie cultura materială și spirituală.
2. Diferența între proză și poezie:
a) La proză: trecerea de la subiectiv la obiectiv. Trecere pentru a exploata exteriorul, pt
lărgirea/extensia sinelui = lumea exterioară!
b) La poezie: trecerea de la obiectiv la subiectiv. Poezia veche (clasicism, romantism)
care
duce către interiorizare, spiritul propriului individ, forare treptată în interiorul subiectivismului.

Lovinescu are forța de a compune un nou model și de a impune un nou CANON. În

mijlocul acestu icanon, E. Lovinescu îl pleasează pe Rebreanu, cu romanul „Ion”. În scandalul
despre „Ion”, Lovinescu-l apără.

Liviu Rebreanu
„Ion” devine primul roman interbelic cu adevărat. Trece la exterior, dar în care există
ceva subiectiv și anume: demonizarea/idealizarea anumitor personaje. Lovinescu dorește ca
romanul să nu aibă niciun fel de formă a naratorului implicat, personajele trebuie să se prezinte
singure prin acțiunile lor. Diferența de a spune și de a arăta (pt arătat pledează lovinescu).

„Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu:

o Este roman realist?
- Personajele se încadrează în sfera realismului
- Descriere tipic realistă a peisajului
- Scenariu tragic: erou vs antierou
- Totul e ft reținut, confruntările verbale sunt bine strunite.
- Stratificarea socială este creatoarea unui conflict
- Este un alt tip de realism, nu este un realism clasic/balzacian, ci unul de tipul
PSIHOLOGIC!
o Cum este reprezentată boala?
- Nebunia – scapă omul de responsabilități , le preia. Nebunia care se acumulează,
progresivă. Odată cu conștientizarea că ești nebun, devii și mai nebun.
- Obsesia psihică – visele (cu temă comună: zăpada, prin care-și vedea acțiunea dusă la
un
alt nivel, mai avansat), cifrele (13!: încearcă să-și dea seama dacă este sau nu nebun, numerele
apar peste tot = OBSESIE), neagă nebunia, nu e conștient, nu este cazul unei crime pasionale, ci
una făcută din nebunie (nu avea discernământ  caracter judiciar!)

o Ce simbolizează jocul ciulendrei? – îl pune-n legătură cu un dans sălbatic, crud. Estetica

violenței: naturalism + expresionism. Cântecul ciulendrei repetă aceleași note în chip din ce în ce
mai alert = manifestarea nebuniei, intensitatea dezvoltării sale, progresul ei din ce în ce mai
rapid.

o Interveții ale autorului (vocea narativă) vs expunerea acțiunii în sine  nu se referă la

subiectivitate, ci la TEHNICA NARATIVĂ. HIBRIDIZAREA VOCII NARATIVE  spirit
indirect LIBER  autorul realist simte nevoie de a intra în mintea personajului.

Vocea hibridă: autor – personaj  naturalism!

NATURALISMUL (romanul naturalist) urmărește teme precum: boala, suferința,
degradarea umană!
H. Taine: cele 3 influențe majore: rasă, clasă socială, locul nașterii?. Deterministemele:
social/exterior și interior/biologic.

Jumătatea sec 19 – sfârșitul lui: optimism științific, științele naturale pot explica omul și
elem nat  știința OPTIMISTĂ

REALISM VS NATURALISM:
- Narațiunea optimistă(REALISM) până la omul distrus/ pesimist (NATURALISM)

Naturalismul:
- Narațiunea aparține oamenilor sănătoși
- Excelența lui, vârful = nebunia
- „Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu e pur NATURALIStă
- Discurs fără sens, delir!
- Formele libertății în gândire (DOAR DESCRIERE MEDICALĂ SAU JUDICIARĂ
DPDV AL CELOR SĂNĂTOȘI PSIHIC)

SEMINARUL 6: TRADIȚIONALISMUL

Ion Barbu:
- dorește să surprindă în poezie extazul.
- Timpul dereglat, dar și unul static.
- Stare stătătoare asociată cu o stare de extaz.
 - Tema aceasta a atemporalității o găsim în toate operele lui.
- Nunta – simbol care trebuie reconstituit de-a lungul tuturor poemelor
- Fraze nominale  barbiene, concept de ruptură (sintaxă fracturată – fără predicate)
- Suntem în semantica unei limbi proaspăt spartă
- Dorește eliminarea mobilității (deci fără predicate)
- Limbaj extras din realitate, ptc timpul, modalul și mobilitatea sunt elim odată cu pred.

Mari curente interbelice:

1. Avangardism
2. Criterionism (poetica tinerelor generații)
3. Tradiționalism
4. Modernism
1. Avangardismul:
Revista „Contimporan” ( la 3 ani după „Sburătorul”)
Are două ramuri: suprarealism și constructivism (propune poeți conectați la lumea
industrială. Antiromantic, antitradiționalist)
3. Tradiționalismul – Nechifor Crainic:
Apărut în jurul revistei „Gândirea”
Seamănă cu poporanismul și sămănătorismul
Aduce ceva nou: ortodoxismul, punând accentul pe spiritul național care a luat
naștere prin credință
Toate 3 sunt moșteniri ale curentului romantism
Avea o latură latentă teoretică
Foarte constrâns, pedant, orientează interpretarea spre ortodoxism, antioccidental.

SEMINARUL 7: Lucian Blaga.

Cunoașterea:
a) Paradisiacă: cunoașterea, identificarea, clasificarea, calea abstractizării  toate acestea
constituie explicarea zonelor necunoscute ale lumii
Blaga consideră că există o moarte mistică care adâncește misterul, nu- explică, numindu-
se cunoașterea luciferică („Triologia cunoașterii”)
b) Cunoașterea luciferică: artele și poeziile o fac posibilă. Metaforele lui Blaga sunt de două
tipuri:
 Plasticizante: reîmprospătează obiectele cu lumea. Limbajul s-a aplcatizat prin
abstractizare modernizată. Conexiunea omului cu lumea.
 Revelatorii: calea prin care omul reușește să refacă calea cu divinitatea, cale a
artelor.

Pentru Blaga: divinitatea este „marele anonim”, cenzură transcendentă.

EXPRESIONISMUL
o Edward Munch (1893): „Țipătul”
- Estetica strigătului
- Hiberbolizarea stărilor
- Spaima: zgomotul înspăimântător
 - Subiectivizarea
- Zgomotul este interior: halucinația interioară se proiectează în lumea exterioară
- Lume = materializarea spaimei de singurătate, de necunoscut, de moarte.
- Dereglarea realității
- Sentimentul apocaliptic este adus de modernitate, ptc aduce moartea

o Expresionismul și Blaga:
- Procesul de primitivizare: când oamenii coexistau cu zeii
- Sentimentul alienării este prea puțin simțit la el, deoarece avem, de obicei, o întoarcere
care este dincolo de memorie.