SINTAXĂ

19.10.2022

Curs 2

- Grupul verbal – trăsătură de caz

- Cazul unui substantiv – de exemplu care este CD se dobândește de grupul
nominal respectiv, grupul nominal cartea este dominat de către verb
- Configurația sintactică în care se atribuie acuzativului CD este o situație
de guvernare sintactică de către verb

Formarea lexicală

- Exprimarea derivării
Bunătate – combinație de 2 constituenți, derivat cu sufix substantival
Radicalul bun și sufixul nominal -tate
Baza este încorporată
Tot ce se formează cu acest sufix este substantiv – centrul derivatului este
sufixul
(perspectiva modernă generativă asupra derivării)
Sufixul dă propria sa categorie derivatului pe care îl formează.
În derivare, celălalt constituent este integrat prin procesul de încorporare
(=proces esențialmente sintactic)
- Alt tip de derivare apare în verbul a împietri
A împietri – format dintr-un prefix
Prefixul provine din prepoziția în și derivatele cu el intră în
categoria derivatelor numite delocutive (nu de la locuțiune, ci de la derivatele de
cuvinte)
Statut de prefix delocutiv

COMPUNEREA
- Este sintaxă
- Majoritatea compuselor sunt grupuri sintactice libere, care prin utilizare
în forma respectivă ajung să se sudeze și să formeze anumite structuri
- Untdelemn
Analizat mai ușor în secolele trecute
Nu recunoaștem structura internă
Lemn în limba veche însemna copac
La origine însemna uleiul de măsline, pentru că provenea dintr-un
pomișor
Astăzi nu mai analizăm sintactic cuvântul
- Apartenența compuselor la domeniul sintaxei este cu mult mai evidentă
 Flexiunea si formarea lexicală se bazează pe procese sintactice, iar
combinațiile de morfeme lexicale sau gramaticale au la bază procese
sintactice.

Semantica
- În gramatica tradițională, sintaxa vorbea despre valori ale unităților
sintactice, iar valorile erau lexicale (se limita la anumite procese legate de
genitiv)
- În lingvistica modernă, semantica logică – se vorbește cu privire la
structurile sintactice despre un sens relațional, sensul relației dintre
constituenți
- Sensul relațional se identifică în reprezentările logico-semantice ale
propoziției
Ce include o astfel de reprezentare?
Studenții au plecat. – eveniment exprimat prin verb și un actant
Important! Rolul actantului în desfășurarea evenimentului, deoarece
declanșează evenimentul și îl controlează.
S-au propus diverse roluri ale actanților:
- Agent (cel care declanșează ceva)

- Există mai multe tipuri de sintaxă după criteriul obiectivului de care îl

are, deosebind sintaxa descriptivă și sintaxa normativă.
- Sintaxa descriptivă nu se mai potrivește gramaticii de astăzi. În gramatica
tradițională se vorbea despre acest concept.
- Deosebim sintaxa tradițională de sintaxa modernă.
- Există o multitudine de orientări în sintaxa modernă
- Deosebim sintaxa analitică și cea generativă
- Sintaxa analitică modernă și sintaxa generativă
Sintaxa analitică
- importantă era analiza
ce înseamnă analiza?
1. O segmentez
2. Identific și extrag unitățile componente
3. O clasific și stabilesc relațiile dintre unități
(esențială este clasificarea, ceea ce rezultă din analize sunt clase, taxonomii)
Principala problemă: organizarea ierarhică din interiorul unei propoziții sau a
unei fraze
Două tipuri de sintaxă analitică:
- Distribuțională
Exemplu: distribuția unui tip de verb în raport cu contextul
A mai existat în acest context și o sintaxă categorială.
categorială (aceeași perspectivă cu cea distribuțională)
 - Funcțională
Se pleacă de la inventare de categorie, inventare de simboluri ale
categoriilor
Inventar limitat de reguli
Își propun să genereze toate enunțurile complete dintr-o limbă
Reguli din ce în ce mai puține în primele versiuni ale modelului

- Gramatica analitică pleacă de la sintagmatic de la paradigmatic.

- Gramatica generativă pleacă de la paradigmatic la sintagmatic. Propune
un model al limbii și o teorie a limbii. Propune un model de gramatică
universală, care este dincolo de diversitatea limbilor. Modelul a variat
destul de mult în funcție de versiunea teoriei. Autorul gramaticii
generaliste, cel care a propus prima formă a modelului și a propus ulterior
anumite modificări este L. Chobsky. Poartă denumirea de Programul
minimalist. Prima formă este făcută publică în 1993, publicată în 1995.
În programul minimalist, componenta fundamentală a limbii la nivel de
model a gramaticii universale este sintaxa. Nu putem comunica decât
combinând componentele limbii, deci acestea se realizează prin sintaxă.
- Problema principală: raportul sintaxei cu celelalte componente
fundamentale ale limbii (fonologia și )
Amândouă au, de fapt, în sistemul limbii, aceeași poziție, o poziție de
interfață).
- Alte două concepte fundamentale în gramatica universală sunt
competența și ? lingvistică.
- Competența gramaticală include principiile universale și parametrii de
variație
Exemplu de parametru de variație: atunci când sunt linii în care nu este
exprimat subiectul (Citesc. Plouă.)
Gramatica analitică și gramatica generativă nu se exclud ți pot fi văzute și în
perspectiva unei anumite continuități. Gramatica analitică include concepte din
gramatica generativă și din cea tradițională.

Concepte ale gramaticii analitice:

- Vecinătate sau context (context în lingvistică înseamnă vecinătate)
Muzica mă relaxează. – există o relație de vecinătate între muzica și mă,
între mă și relaxează, simple alăturări, un cuvânt reprezintă contextul
celuilalt.
În astfel de structuri se vorbește despre valențe.
Valența a fost definită de disponibilitate de combinare, disponibilitatea
unui cuvânt de a se combina.
Valențele combinatorii diferă foarte mult de la o clasă la alta.
Valențele pot fi actualizate, adică exprimate.
 Mănâncă mere. – în context, complementul este exprimat
Dacă nu ar fi exprimat, nu am spune ce mănâncă, valența este liberă.
Actualizat=exprimat
Apare distincția saturat (exprimat)/nesaturat (liber).
Problema saturării – în semantica mai recentă, a structurilor sintactice,
nu lexicale, s-a introdus acest concept de saturare, dar sunt dezvoltări
teoretice care introduc structuri de nuanțe.
Ion mănâncă mere.
Ion mănâncă mult.
Ion mănâncă seara. = utilizarea absolută, cu un complement direct
generic, el nu este exprimat din cauza sensului generic pe care îl are
(explicare din gramatică tradițională care se bazează mai mult pe logică)

- Perturbarea valențelor: se poate realiza ca greșeală sintactică sau pentru a

crea intenționat efecte de stil, și în situații de conversiune
Exemplu transformarea verbului a avea în verb la perfect compus de la
trecerea de la latină la română

Curs 3
26.10.2022

Conceptele sintaxei analitice moderne

Restricția combinatorie
- Constrângere de combinare pe care o unitate sintactică o impune altor
unități
- Se manifestă în esență ca o imitare a posibilităților de combinare
- Există diferite tipuri de restricții:
1. Restricții de ordine gramaticală: acordul, flexiunea sau regimul.
Acordul substantivului cu adjectivul constă în repetarea de număr și caz.
O situație specială la acordul adjectivelor este acordul în grupul nominal
care include un numeral cardinal.
Ex. două cărți/Cumpăr două cărți.
(Cumpăr) două cărți (grup nominal, acuzativ, feminin, apare problema
numărului care este complicată și subtilă, doi este un plural intrinsec,
problemă inversă, substantivul este la plural, substantivele nu se acordă
cu ceva, ci procesul este de selecție. Substantivul impune cazul și genul
numeralului. Informația de număr este dirijată invers, dinspre numeral
spre substantiv.)
cărți vechi (grup nominal, acuzativ, feminin, plural)
acordul verbului cu subiectul – interpretări la subiect
 Studenții răspund. – nu înseamnă că acțiunea de a răspunde este plurală,
subiectul este plural, informația de persoană a verbului se interpretează la
subiect.

2. Recțiunea sau regimul – înseamnă impunerea unei informații pe care

termenul pe care o impune nu o exprimă el însuși
Exemplu:
Cumpăr două cărți. – verbul impune caz, o informație pe care nu o
exprimă el însuți
La fel, prepozițiile impun caz.
Acceptate în gramatici, sunt prepozițiile pentru genitiv și dativ.
Conform, potrivit, contrar – statut controversat, faptul că ele se pot
folosi și singure. Toate aceste structuri sunt și adverbiale.
El se joacă în casa.
*el se joacă în.
Aceste așa-zise prepoziții pentru dativ se pot folosi și singure.
Există recțiune prepozițională și recțiune conjuncțională. Există verbe
care cer combinare cu anumite prepoziții sau conjuncții. Se produce
selectarea unică a unei anumite conjuncții sau a unei anumite
prepoziții.
Verbe cu regim prepozițional: a apela la (obligatorie selectarea acestei
prepoziții), a depinde de.
Și unele adjective au regim prepozițional: apt de, sigur de.
În ceea ce privește recțiunea conjuncțională: a dori să, sigur că.
Prepoziția și conjuncția selectate în condiții de regim a unui cerc
sintactic, sunt semantic vide. Nu sunt selectate în funcție de sens.
Prepoziția nu poate fi circumstanțială, nu exprimă sens lexical.
În funcție de ceea ce vreau să exprim, selectez prepoziția.
Conjuncțiile circumstanțiale se selectează în funcție de ceea ce se
exprimă (spațiu, loc, timp). Discuția despre conjuncțiile de tip regim
se limitează la că și să care introduc propoziții completive, nu
circumstanțiale.
Se teme că a greșit – asertiv
Se teme să greșească. – non-asertiv

Restricții lexicale
- Constau în unități ale libertății de combinare a cuvintelor, în funcție de
compatibilitățile semantice
Exemplu: A adnota – admite numai complement direct inanimat, dintr-o
anumită clasă semantică
- Conceptul de restricție lexicală al sintaxei moderne corespunde în
gramatica generativă conceptului de selecție selecționară
Cuvântul, sintagma, grupul sintactic sau grupul sintagmatic și enunțul

Cuvântul sintactic – cuvântul sub aspectul disponibilităților lui

combinatorii sau a valențelor sintactice
A cumpăra – privit sub aspectul disponibilităților lui de a se combina

Sintagma – gramatica analitică modernă – definită foarte riguros și nu

poate fi confundată – este totdeauna o combinație de două cuvinte (unități
minimale) între care se actualizează o singură valență.
Cartea este interesantă.
3 unități minimale
Care sunt sintagmele?
1. Cartea este (între ele este actualizată o valență, recunoscută după
faptul că verbul este acordat cu subiectul sub aspect de număr și
persoană)
2. Este interesantă ( de ce formează sintagmă? – interesantă este nume
predicativ, adjectivul în nume predicativ satisface o valență a
nominativului)
3. Cartea ... interesantă (sintagmă discontinuă)

Sintagmele se clasifică după mai multe criterii:

- Cel distribuțional
Citesc cartea interesantă.
Contextul este verbul citesc.
Testul suprimării succesive a constituenților sintactici
Adjectivul este suprimabil în prezența substantivului - Citesc cartea.
Distribuția sintagmei, plasarea în funcție de complement direct a
verbului, coincide cu distribuția substantivului.
Substantivul – centrul sintactic
Centrul sintactic – constituent sintactic care are aceeași distribuție cu
sintagma
Adjunctul – constituentul sintagmei care nu are aceeași distribuție cu
sintagma integrală
Relația dintre centru și adjunct este de independență unilaterală. Coincide
în gramatica tradițională cu subordonarea.
Sintagma endocentrică – sintagmă care conține un centru
Ziarele și revistele mă plictisesc.
Testul suprimării
Ziarele mă plictisesc.
Revistele mă plictisesc.
Se suprimează conjuncția coordonatoare și.
 Trimit o invitație Mariei, colegei mele.
Mariei, colegei mele – sintagmă, apoziție, suprimarea termenilor este
posibilă, sintagmă endocentrică ce corespunde sintagmei apozitve,
integrale
Trimit o invitație, Mariei, colega mea. – unul dintre termeni este
suprimabil în poziția celuilalt, nu și invers
Mariei – caz dativ
În română, există 2 tipuri de structuri apozitve.
Relația de non-dependență este cea cu apoziție în același caz ca și baza.
Celălalt tip ilustrează relația de dependență unilaterală. (Cartea
interesantă...). apoziția depinde de bază, nu și invers.
Trimit o scrisoare Mariei, colega mea,
Mariei – centru
Colega mea – adjunct
Toate sunt situații endocentrice, fie că au doi constituenți cu aceeași
formă cazuală sau nu. Criteriul după care am identificat toate aceste
sintagme endocentrice este cel al distribuției.

Această carte este interesantă.

Această carte – actualizarea valenței după acord, genul, numărul cazul
sunt aceleași – sintagmă
Ce tip de sintagmă e?
Carte este interesantă.
Această este interesantă.
Nu pot suprima nici substantivul, nici demonstrativul, ceea c ce rezultă
sintagmă exocentrică.
Este interesantă. – această carte este/această carte interesantă – niciunul
dintre termeni nu este suprimabil în prezența celuilalt

Ion devine zgârcit.

- Orice copulativ cere exprimarea numelui predicativ

Alt criteriu:
Calitatea morfologică a centrului
Sintagme verbale cu centrul verb
- Ex. Este interesantă. Centrul este verb
Sintagme nominale
- Ex. carte interesantă
Sintagme adjectivale. Centrul este adjectiv
- Ex. utilă mie
Sintagme adverbiale
- Ex. departe de mine
Sintagmele prepoziționale
 Prepoziții care cer cazul.

Există situații când o sintagmă corespunde unei singure unități și nu la două.

Aleargă în parc.
În parc – o singură sintagmă ț

Sintagme care nu au corespondent.

Dorește să. /Apelează la.

Grupul sintagmatic – se actualizează toate valențele centrului

În grupul verbal, se actualizează toate valențele verbului, niciodată în afara
grupului.

L-am întâlnit pe Ion. Îl cunosc în facultate.

- Conexiune în afara grupului
- Ce tip de relație este între Ion și grup? Relație referențială. Este o relație
de natură semantică, nu de natură sintaxă.

Enunțul – cea mai complexă unitate, se actualizează toate valențele tuturor

constituenților
- În interiorul lui se actualizează valențele tuturor constituenților
- Predicația – enunțul are predicație. Trăsătura care dă autonomie, pune în
corespondență o formă lingvistică repetabilă, cu un act irepetabil la care
se referă.

Curs 4
2.11.2022

Tipuri de anunțuri
În funcție de componente:
1. Enunțuri minimale (subiect+predicat0
2. Enunțuri dezvoltate
În funcție de structură:
1. Structurat
2. Nestructurat – un enunț nestructurat este numit și neanalizabil
De exemplu, o interjecție formează singură un enunț nestructurat.
Și vocativul formează enunț nestructurat.
Dacă ele sunt singure în enunțul respectiv, nu putem stabili ce poziție și
funcție au. Nu sunt integrate într-o structură sintactică.
Enunțul Vai de mine! Este structurat.
 Na-ți-o – interjecție cu dublu regim cazual, o – acuzativ, ți – dativ
Se spune că vocativul nu are funcție sintactică, dar nu este adevărat.
Singura funcție sintactică pe care o poate îndeplini este apoziție.
Ce se aude 1/, Ioane2/? – sunt două propoziții, 1-propoziție structurată, 2-
nestructurată
Ce spui tu, Ioane? – o singură propoziție, subiectul este neexprimat,
inclus în forma verbului, Ioane este apoziție pe lângă subiectul
neexprimat
Singura funcție pe care o poate îndeplini: apoziție pe lângă persoana a
doua singular sau plural

Adverbe profrază
Pro – pentru
- Adverb care stă în locul unei fraze
Când apare singur în enunț, enunțul acela este nestructurat.
Da – alcătuiește enunț nestructurat
Nu – nu poate alcătui enunț nestructurat
Aparțin de categorii lingvistice diferite.
Ceea ce se neagă este întotdeauna negator de anunț, mereu implicit un
predicat.

Realizarea predicatului în enunțurile structurate

Enunțurile verbale – predicat exprimat prin verb la mod personal sau
printr-o interjecție predicativă
Enunțuri nominale – nu conține predicat realizat prin verb, indiferent
dacă enunțul este copulativ sau necopulativ
E student. – verb copulativ neexprimat

Enunțuri calificative – lipsește exprimat verbul copulativ

Criteriu: absența verbului copulativ
Enunțuri existențiale – lipsește un verb non-copulativ
Ajutor!

Caracterul complet al enunțurilor structurate:

Enunțuri complete – toți constituenții
Enunțuri eliptice – lipsesc

Modul de comunicare:
Enunțuri asertive/ex pozitive – care informează
Enunțuri imperative – predicatul este la modul imperativ
Enunțuri exclamative -
 Enunțuri interogative – de mai multe sub tipuri, în funcție de frecvență,
există: totale (chestionează enunțuri totale) sau parțiale (conțin cuvinte
interogative)
Interogația totală are contur intonațional ascendent. El urcă până la silaba
proeminentă, tonul urcă indiferent de cât de extins este enunțul.
La cele parțiale, există o silabă proeminentă în structura adverbului?
interogativ.

În funcție de orientarea întrebării:

- directe – către adlocutor
-indirecte – reproduse în stil indirect
Te întreb când pleci?

Interogativă retorică – sintaxa este interogativă, dar conținutul sintactic este

asertiv
Se putea să nu ne strici bucuria?

Exclamative:
Marcate Așa, așa de, atât (de), ce (mult), că, unde, unde nu

- Non-marcate

Intonația enunțurilor exclamative

- Nu există un contur intonațional specific
Mai conțin o serie de particularități sintactice:
- Inversiuni
- Elipse
- Structuri graduale
- Intensificatori de tipul mai (acest mai nu are sens lexical, este
intraductibil)

Tipuri de relații sintactice

1. Interdependența (subiect-predicat, verbul are persoană și număr în raport
cu subiectul)
2. Uni-laterală (relația dintre un constituent și un element omisibil – relația
verbului cu complementele)
3. Non – dependența – ambii constituenți sunt omisibili

Formă de manifestare a relațiilor sintactice

Acordul – acordul adjectivului cu substantivul
Prepoziția – selectată liber sau prin regim
Conjuncția – selectată liber sau prin regim
Cazul – formă de manifestare a dependenței complementului față de verb, este
cel mai bine reprezentat în centrul verbal
Relativul – pronumele și adjectivul pronominal relativ, adverbul relativ care
leagă propoziții subordonate/relative față de centru
Niciodată relativul nu este regim, selectat liber, în funcție de sens
Relația de coordonare se exprimă prin parataxă
Apozeme – adică, anume, și anume
Maria, anume, prietena mea

Studenta Maria – Maria trimite la referent dar studenta lui, categorie socială,
este un clasificator, exprimă categoria din care face parte referentul numelui
propriu
Maria, studenta – ambii termeni trimit la același referendum, există co-
referențialitate
Numele proprii sunt expresii referențiale intrinsece. Un nume propriu nu există
să nu aibă referent.
Substantivele comune pot avea referent sau nu.

Există modalități specifice limbii române de manifestare a relațiilor sintactice.

Particularizează româna pentru a o introduce într-un tip lingvistic și de a o
clasifica.

Dublarea clitică a complementului direct și indirect

Înseamnă dublarea prin pronume clitic ( formă neaccentuată), termenul clitic
trimite la statutul lor sintactic
Tine – formă tonică de acuzativ, te – formă clitică
Cliticul nu e centru de grup
Dublarea clitică a articolului enclitic
- Singurul idiom romanic cu articol enclitic
- Articolul enclitic deosebește forme cazuale omonime
- Rareori, dublarea clitică este singura cale de dezambiguizare a cazurilor.

Mijloace de marcare a relațiilor sintactice

- Sunt de două tipuri
Analitice: prepoziția, conjuncția, relativul și dublarea clitică
Sintetice: cazul, flexiunea și articolul enclitic
Topica, alt mod de marcare al mijloacelor sintactice. În cea mai mare parte, este
liberă, nu este limitată.
A comunicat hotărârea studenților.
A comunicat studenților hotărârea.
Două secretare angajează un avocat.
Intonația și accentul sintactic
Marcarea exclusiv prozodică din intonație și accent e relevantă în structurile
care nu au topica obișnuită. Învinge dorința teama. – prozodia ajută la marcarea
subiectului

Sensul lexical
Doi bolnavi tratează un medic.

Funcție sintactică – concept care există în sintaxa analitică modernă, dar

înseamnă altceva
Definit din perspectivă sintagmatică (funcția se definește ca participând la
relație specifică în context) și paradigmatică (funcția se definește prin clasa de
substituție)
Subiectul – clasă de realizări formale în care includem tipic numele nominativ

Subiectul cursului
Descrierea grupului verbal

Definiție

1. Accepția curentă – gramatica analitică modernă

Verbul + complementele sale + circumstanțialele (suprimabile, facultative,
instrumentale)
Ion scrie o rețetă pacientului cu pixul.

2. Noua gramatică a academiei

Este un sens larg al conceptului grup verbal, dar cu anumite limitări.
Nu toate circumstanțialele intră în structura grupului verbal, ci numai cele
obligatorii.
Intră complementele, circumstanțialele nesuprimabile

A se comporta (circumstanțial obligatoriu)

Circumstanțiale legate semantic de verb: merge repede (poate fi suprimabil, dar
nu se poate folosi cu orice verb)

3. Gramatica generativă
Verbul nu este privit monolitic, ci pe morfeme. Fiecare morfem din structura
formei verbale exprimă alte categorii, alte informații.

A citi, cit- grup verbal

Centrul grupului verbal este un element lexical