Seminar 1 - Introducere în lingvistica generală

Întrebări cheie:
 Care sunt planurile limbii și ce denumiri alternative poartă ele?
 Care este relația dintre planurile limbii?
 Ce reprezintă comutarea și care este rolul său?
 La ce se referă principiul stratificării?
 Care sunt nivelurile de organizare a limbii în baza principiului
stratificării?
 Care sunt unitățile limbii și care este raportul dintre ele?
 Care sunt unitățile monoplane, respectiv biplane, ale limbii?

Limba prezintă 2 planuri:

1. Planul expresiei, numit și semnificant, planul sonor sau planul
material;
2. Planul conținutului, numit și semnificat, planul semantic sau planul
ideal.
Între cele 2 planuri se stabilește o legătură indisolubilă.

Comutare -- raport lingvistic prin intermediul căruia putem arăta

dacă o înlocuire a unei unități lingvistice cu alta în planul expresiei,
în același context, atrage după sine o modificare în planul
conținutului.
Dacă DA, spunem că unitățile lingvistice COMUTĂ și sunt, prin
urmare, DISTINCTE.
Dacă NU, spunem că unitățile lingvistice NU COMUTĂ, deci sunt
ECHIVALENTE FUNCȚIONALE (îndeplinesc aceeași funcție).

Fonem -- cea mai mică unitate lingvistică, care are doar planul
expresiei (nu are planul conținutul, nu are sens).
Morfem -- cea mai mică unitate lingvistică dotată atât cu planul
expresiei, cât și cu planul conținutului.
Stratificare -- principiul organizator conform căruia limba se
structurează pe niveluri ierarhice, de la mic la mare; mai presupune
și că orice unitate de rang superior poate fi alcătuită dintr-una sau
mai multe unități de rang inferior.
 Nivelul FONOLOGIC -- unitate minimală= FONEMUL
 Nivelul MORFOLOGIC -- unitate minimală= MORFEMUL
 Nivelul LEXICAL -- unitate minimală= CUVÂNTUL
 Nivelul SINTACTIC -- unitate minimală= ENUNȚ
Fonemul poate fi caracterizat printr-o sumă de trăsături distinctive
de expresie, care reprezintă de fapt trăsăturile sale articulatorii. În
mod similar, în planul conținutului putem observa o serie de
trăsături distinctive, numite și seme. Mai multe astfel de seme
formează sematemul (conceptul).
 Unități monoplane: fonemul, sematemul;
 Unități biplane: morfemul, cuvântul, enunțul.

Planul Expresie Planul Conținutului

Trăsături distinctive Trăsături distinctive

(seme)
Fonemul Sematemul

Morfemul

Cuvântul

Enunțul

Seminar 2 - Sistem și structură. Paradigmă și sintagmă

Întrebări cheie:
 Ce reprezintă sistemul și paradigma?
 Ce reprezintă sintagma și paradigma și care este relația lor cu
sistemul și structura?
 Ce relație se stabilește între sistem și structură?
 În ce constă caracterul sistematic al limbii? Este limba un sistem?
 Cum se demonstrează caracterul sistematic al fiecărui nivel al
limbii?
 Care este principalul avantaj al caracterului sistematic al limbii?
 Care sunt, în opinia lui Coja, cele 2 tendințe care guvernează orice
sistem lingvistic?

Sistem -- ansamblu de elemente organizate după anumite criterii și

care conlucrează în vederea îndeplinirii unui scop comun;
Structură -- modalitate de aranjare, ordonare, combinare a
elementelor.
„De la bază până la vârf, de la sunete până la formele de expresie
cele mai complexe, limba este o aranjare sistematică a părților. Ea
se compune din elemente formale, articulate în combinații variabile
după anumite principii de structură. Se înțelege prin structură:
tipuri particulare de relații, alcătuind unitățile unui anumit nivel.”
(E. Benveniste)

„Relațiile paradigmatice (sau...sau) alcătuiesc sistemul, iar relațiile

sintagmatice (și...și) alcătuiesc structura.” (J. Lyons)
Mintea umană este structurată în ceea ce Saussure denumește
„serii asociate virtual existente”. Când alcătuim un mesaj, extragem
dintr-o astfel de serie câte un singur element în baza relațiilor SAU
(un element), SAU (altul), numite relații paradigmatice. Relațiile
paradigmatice stau la baza alcătuirii paradigmei, respectiv a
sistemului.
Elementele astfel extrase pe rând din serii se combină între ele în
baza relațiilor ȘI (un element), ȘI (altul), numite relații sintagmatice,
care conduc la alcătuirea sintagmei, respectiv a structurii.
Pentru a fi sintagmă, structura trebuie să îndeplinească
următoarele 2 condiții:
1. Să fie unitate dotată cu sens;
2. Să se poată descompune în alte unități cu sens.
Conceptul de paradigmă poate fi înțeles:
 În sens larg, ca ansamblul de unități între care se stabilesc relații de

tip SAU...SAU, numite relații paradigmatice;

 În sens restrâns, când se referă la totalitatea formelor flexionare ale

unei părți de vorbire flexibile.

Când selectăm elementele dintr-o paradigmă, ținem cont de:
 Criteriul corectitudinii gramaticale;
 Criteriul acurateții semantice.

Limba este un sistem de subsisteme, iar subsistemele limbii sunt

chiar nivelurile ei:
 Nivelul fonologic;
 Nivelul morfologic;
 Nivelul lexical;
 Nivelul sintactic.

Cu cât numărul de unități de la un anumit nivel este mai mic, cu

atât gradul de sistematizare este mai mare, și invers, motiv pentru
care nivelul fonologic este cel mai bine sistematizat nivel al limbii.
La nivelul fonologic, unitățile sunt foarte puține; prin urmare,
schematizarea lor se face foarte ușor. La nivelul lexical, unde
numărul unităților este foarte mare, sistematizarea se face foarte
greu, la fel ca și în cazul nivelului sintactic.
Potrivit lui Coja, în orice limbă există 2 tendințe opuse și
concomitente:
1. Tendința spre economie:
 Pe axa sintagmatică- enunțuri concise
 Pe axa paradigmatică- omonime, cuvinte polisemantice

2. Tendința spre comunicare, uneori excesivă în vederea transferului

corect și complet al sensului mesajului.

Seminar 3 - Limbă și vorbire

Întrebări cheie:
 Care sunt, în opinia lui Saussure, câteva dintre trăsăturile limbii,

respectiv ale vorbirii?

 Cum explicăm acircumstanțialitatea limbii?
 Cum percepe Coșeriu distincția limbă-vorbire?
 Ce înseamnă norma și unde este ea înregistrată?
 Care este originea tuturor schimbărilor din sfera limbii?
 Ce studiază lingvistica?

În opinia lui Saussure:

 Limba=Sistem=Paradigmă Vorbirea=Structură=Sintagmă

Act colectiv Act individual

Produs social Produs individual

Produs înregistrat pasiv Act de voință

Esențial Accesoriu

Acircumstanțială (nu se Circumstanțială (depinde de

raportează la circumstanțe) circumstanțe:loc, timp, locutor,
subiect)

Coșeriu rafinează direcția în 2 termeni a lui Saussure și modifică

inclusiv și terminologia lui. Astfel, pentru el, limba devine schemă,
vorbirea devine uzaj sau utilizarea schemei. În plus, Coșeriu
introduce ideea de normă ca etapă intermediară de trecere din
sfera limbii în cea a vorbirii. Norma reprezintă modalitatea de
regularizare a limbii pentru preluarea corectă a unităților din
vorbire. Norma se găsește în:
 Norma fonologică -- dicționare ortografice
 Norma morfo-sintactică -- gramatici
 Norma lexicală -- dicționare lexicale

 Originea tuturor schimbărilor care se petrec în limbă se află în

sfera vorbirii a vorbitorilor.
 Lingvistica are ca obiect de studiu limba.