ASPECTE ALE DETERMINANTULUI

ÎN GRUPUL NOMINAL.

În GBLR se arată faptul că determinantul este „o funcție sintactică internă” esențială

regăsită doar în cadrul grupului nominal, referindu-se strict la un centru exprimat printr-un
substantiv. Grupul nominal poate fi de două tipuri: fie determinat, când determinantul este
prezent, fie nedeterminat, când determinantul este absent.
Rolul determinantului, din punct de vedere sintactic, este de integrator enunțiativ, de a
contextualiza, iar, din punct de vedere semantic, este de a conferi substantivului un tip de citire:
fie definită, fie nedefinită.
Determinantul tipic este articolul, acesta participă la flexiune și la dezambiguizare. De
pildă: în propoziția Colegul a venit, grupul nominal este Colegul, fiind format din centru: coleg
și determinantul l (articol hotărât). În această situație, determinantul are poziție enclitică,
deoarece participă la flexiunea substantivului, fiind un morfem gramatical alipit de centrul
grupului. Dar în propoziția: O fată a venit, grupul nominal este O fată, cu centrul: fată și
determinantul: o (articol nehotărât).
Alte tipuri de determinanți sunt adjectivul demonstrativ (Această fată, unde fată este
centrul grupului, iar determinantul este această), adjectivul posesiv (al tău student, student fiind
centrul, iar al tău, determinantul), adjectivul pronominal indefinit (orice pisică, centru: pisică,
determinant: orice), adjectivul pronominal negativ (niciun elev, centru: elev, determinant: niciun)
și numeralul, atât cel cardinal (al doilea student, centru: student, determinant: al doilea), cât și
cel ordinal (doi studenți, centru: studenți, determinant: doi). Pe lângă acestea, în funcția
sintactică de determinant se pot găsi și forme semigramaticalizate de posesive clitice, de pildă:
frate-meu, unde centrul este frate, iar determinantul, meu. Însă, acest forme nu suportă
combinarea cu alți determinanți, respectând principiul unicității. Așadar, nu putem avea structuri
de tipul: *o soră-mea, unde o și mea să fi fost determinanți.
Determinatarea se poate realiza prin respectarea principiului unicității, prin care nu pot
exista doi constituenți de același tip în același grup nominal, așadar, determinantul este unic.
Există, însă, situații speciale, unde determinarea poate fi emfatică (supradeterminare), așadar,
principiul unicității nu este încălcat; de pildă, în grupul nominal copilul acesta, l și acesta sunt
determinanții, sau copilul cel din stânga,unde cel și l (din centrul grupului nominal copil) sunt
determinanții.
Categoria determinării grupului nominal poate avea mai multe trepte de individualizare,
și anume: nedeterminare, când citirea sa este de tipul proprietate (Ana e copil, iar copil este
substantivul cu informația necunoscută); determinare definită, unde informația este cunoscută în
enunț (Ana e copilul tău, unde copilul tău este grupul nominal determinat definit, format fiind
din centrul copil, determinantul l și complementul tău); determinare nedefinită, unde informația
este introdusă în enunț sau încă necunoscută (Ana este un copil, unde grupul nominal este un
copil, format din centrul copil și determinantul un).
Treptele determinării pot avea realizări individuale. Determinarea nedefinită se poate
realiza prin: adjective pronominale fie indefinite (Vreo pisică o fi venit, grup nominal: vreo
pisică, format din centrul pisică și determinantul vreo), fie negative (Nicio pisică n-o fi venit,
grup nominal: nicio pisică, centrul: pisică, determinantul nicio), fie relative, respectiv
interogative (Ce pisică o fi venit, grup nominal: ce pisică, centrul: pisică, determinantul: ce), dar
și prin numeral atât cardinal (Două pisici au venit, grup nominal: Două pisici, centrul: pisici,
determinantul două), cât și ordinal (Al doilea motan a mâncat, Al doilea – determinant, motan –
centrul, Al doilea motan – grup nominal).
Determinarea definită se realizează prin: articol definit (Copilul a mâncat, Copilul –
grupul nominal, Copil – centru, l – determinant), adjectiv posesiv clitic (Frate-său a sosit, Frate-
său – grup nominal, frate – centru, său – determinant), adjectivul posesiv antepus (Al său frate a
sosit, Al său frate – grup nominal, frate – centru, al său-determinant) și adjectivul demonstrativ
antepus (Acest câine a lătrat, acest câine – grup nominal, unde acest – determinant și câine –
centru).
Un alt tip de determinare este cea emfatică (supradeterminare) și se poate realiza prin
adăugarea articolul hotărât și a adjectiv demonstrativ postpus , de pildă: Băiatul acesta a sosit,
unde grupul nominal este băiatul acesta, constituit din centrul băiat și doi determinanți, respectiv
l (articol hotărât) și acesta (adjectivul demonstrativ). Un alt tip de supradeterminare este compus
din articolul hotărât și determinantul cel/cea, de exemplu: grupul nominal: motanul cel mare, în
cadrul căruia se găsesc doi determinanți, și anume: l (articol hotărât) și cel. Asemenea
exemplului anterior, un altul poate fi: pisicuța cea slabă, unde pisicuța este centrul grupului, iar
determinanții: a (articol hotărât) și cea.
 Citirea (interpretarea) este fie drept entitate, când se asociază cu un determinant
(pronumele personal desemnează grupul determinantului) și când se află în poziție argumentală
(subiect, complement direct sau indirect); fie drept proprietate, când se află în poziție predicativă
(fiind apoziție, nume predicativ, complement predicativ al obiectului) și când nu poate fi
substituit de un pronume, însă se poate realiza prin determinant. De pildă: A face pe deșteptul,
unde deșteptul este grupul nominal, compus din centru: deștept și determinantul l, citirea este,
așadar, de tip proprietate, deoarece, pentru a se menține sensul, nu se poate înlocui cu un
pronume personal și se află în poziție predicativă. Un alt exemplu de citire de tip entitate este:
Studentul a ajuns cu bine, cu grupul nominal Studentul, format din centrul student și
determinantul l, unde citirea este de tipul entitate, prin prisma faptului că poate fi înlocuit printr-
un pronume (de pildă: El a ajuns cu bine, el substituindind substantivul articulat hotărât
studentul) și se află în poziție argumentală, fiind subiectul propoziției.
Din punct de vedere sintactic, determinantul suportă anumite restricții. În atribuirea unui
determinant de tipul articol sau hotârăt sau nehotărât unui nume propriu determinat, de pildă:
numele propriu personal Larisa nu poate fi articulat, la număr singular, nehotărât: o Larisă sau
hotărât Larisa, pentru că nu se poate realiza opoziția dintre numele nearticulat și cel articulat
hotărât. Față de formele neacceptate ale singularului, pluralului i se pot atribui determinanți,
așadar se poate articula hotărât, Larisele, sau nehotărât Niște Larise. Într-un context de tipul:
Larisele au gătit, însă o Larisă nu s-a atins nici măcar de o furculiță! sunt acceptate formele
Larisele și o Larisă, dar rolul articulării nu mai este de determinare, ci de cuantificare, fiind, de
fapt, o mulțime (Larisele) din care se extrage o anumită parte (o Larisă). Determinantul exprimat
prin articol (hotărât sau nehotărât) are realizări în contexte metaforice și metonimice, de pildă:
Arghezi era un Eminescu, dar al perioadei interbelice, unde un Eminescu este grupul nominal,
format din centrul Eminescu și determinantul un, sau Cărtărescul pe care-l ai în mână mi s-a
părut de nepătruns, grupul nominal: Cărtărescul, unde centrul este Cărtărescu, iar determinantul
l.
În cazul substantivelor proprii care denumesc orașe, spre deosebire de numele proprii de
persoane, acestea pot primi determinanți exprimați prin articole hotărâte sau nehotărâte. De
pildă: substantivul Paris poate primi, la singular, forme articulare: hotărât Parisul în flăcări1,
unde Paris – centrul grupului nominal, iar l – determinantul, sau nehotărât Bucureștiul este un

1
https://lialuciaepure.ro/parisul-in-flacari-prostii-pe-capul-nostru/2019/04/16/
Paris mai mic, Paris – centrul, iar un – determinantul. În cadrul pluralului, articularea nu se
poate realiza, așadar, nu se pot concepe forme precum: Niște Pariși sau Parisurile. Acestea sunt,
de asemenea, nume utilizate metaforic și metonimic, de aceea, în anumite contexte, pot apărea și
cu astfel de forme.
Pentru a exemplifica partea teoretică pe care am expus-o anterior, vom alege un text pe
baza căruia avem să aplicăm noțiunile determinanților, implicit ale determinării și ale
interpretării. După cum am afirmat anterior, determinarea poate fi: definită, definită emfatică
(supradeterminare) sau nedefinită; iar interpretarea, respectiv citirea, de tipul: proprietate sau
entitate. „Adevărul este ca vorbele acestea n-au niciunul din caracterele esențiale limbii române
și sunt numai niște vestigii de graiu romanic. Din împrejurări vitrege, primele documente sigure
și abudente sunt cu totul târzii, dintr-o vreme când graiul era de mult închegat. Uzul limbii
slavone în biserică și în cancelarii a întârziat apariția textelor române, care (înlăturând indicațiile
mai vechi dar netextuale) sunt din secolul XVI.
Scrisoarea câmpulungeanului Neacșu către judele Hanăș Bengner al Brașovului, din
1521, rămâne deocamdată întâiul răvaș românesc cunoscut: dau știre domnie tale za lucrul
Turcilor cum am auzit eu că Împăratul au eșit den Sofiia, și aimintrea nu e, și se-au dus în sus
pre Dunăre; ipac să știi domniia ta că au văzut cu ochii loi că au trecut ceale corabii ce știi și
domniia ta pre Dunăre în sus; ipac să știi că bagă den tote orașele câte 50 de omin să fie în
ajutor în corăbii; ipac să știi cumu se-au prins nește meșteri den Țarigrad cum vor treace aceale
corăbii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta. Etc.
De aci încolo folosirea scrierii române e din ce în ce mai deasă și textele se înmulțesc. Un
deosebit interes nu numai linguistic, ci și literar, îl înfățișează scrisorile românești dela sfârșitul
secolului XVI și începutul veacului următor aflate în arhivele Bistriței, caracteristice prin
stereotipia naivă a stilului, în care se amestecă prospețimi orale. Egumenul mânăstirii Moldovița
scrie, de la 30 Iunie 1592, așa prietenului său celui iubit Budaki Gașpar, birăul de Bistrița (în
transcriere simplificată):
... Derept aceea rugăm pre domnia voastră se puteți face ca se ne tocmim binișor, că
iaste sminteală amânduror țărilor; chibzuiți domniavostră, că seț înțelepți mai vârtos. Și acmu
iară dăm știre domniilor voastre că vrem se trimitem oile în munte. Deci vă rugăm că pre ai
voștri dulci priiatini se ne daț a ști că și pân' acmu, se știm avea-vrem vr'o pagubă, au ba? Că
noi avem nedeajde numai pre domniavostră, e, de vrem avea pagubă, noi vrem ținea de cătră
domniavostră de nu veț da noao a ști, căci că ne seț priiatin mult-nedejduitori, și avem nedeajde
pre domniavostră se daț naoa a ști de toate. De aceasta dăm știre și rugăm pre domniile voastre.
Și se fiț sănătoș cu toț oamenii voștri într-ani mulți și buni, amin.
În acel veac apar și întâiele texte mai lungi (mss. și tipărituri) în limba română, însă în
afara culturii oficiale, care era slavonă. Cele două voevodate erau chiar un fel de centre ale
ortodoxismului în această latinească a lumii slave, și prin mânăstiri pisari sau diaci copiau cu
frumoasă caligrafie texte bisericești, ornamentate cu ingenioase inițiale de lujeri împletiți, în
preajma cărora se lasă câteodată un somptuos păun sau ferecate în argint.” (G. Călinescu, Istoria
literaturii române dela origini până în prezent).
În acest fragment, se observă dominanța grupurilor nominale determinate definit și cu
interpretare de tip proprietate, de pildă: niște vestigii (centrul – vestigii, determinantul – niște),
secolul XVI (centrul – secol, determinant – l), ochii loi (centru – ochi, determinant – i). Alte
grupuri nominale au citire de tip entitate și determinare definită: adevărul (centru – adevăr,
determinant – l), graiul (centru – grai, determinant – l), lucrul Turcilor (centru – lucru,
determinant – l), egumenul mânăstirii Moldovița (centru – egumen, determinant – l). În acest
fragment se remarcă și grupuri nominale cu determinare nedefinită, fie cu interpretare de tip
proprietate: întâiele texte mai lungi (centru – texte, determinant – întâiele), vreo mânăstire
muntenească (centru – mânăstire, determinant – vreo), fie entitate: primele documente sigure
(centru – documente, determinant – primele), amânduror țărilor (centrul – țărilor, determinant –
amânduror). Grupurile nominale pot fi și determinate emfatic (prin supradeterminare) și cu citire
de tip predicativă vorbele acestea (centrul – vorbe, determinații – le și acestea), locul cela
strimtul (unde loc este centrul, iar l și cela sunt determinanții).
În concluzie, determinanții, după cum afirmă Camelia Stan, pot „cumula funcția de
integratori enunțiativi cu o funcție semantică, de individualizare” a unui centru al grupului
nominal, respectiv a substantivului.