Miorita-argumentare

Balada “Miorita” a fost considerata “cea mai frumoasa epopee pastoralã”, “o adevaratã minune
poeticã” (Alecu Russo), “acea inspiraţiune fãrã seamãn, acel suspin al brazilor şi al izvoarelor de pe
Carpaţi” (Mihai Eminescu).
Fiind “cea mai nobilã manifestare poeticã a neamului nostru” (Mihail Sadoveanu), “Miorita” este
capodopera absoluta a folclorului romanesc.
A fost descoperita si notata de Alecu Russo in anul 1847 pe cand se afla in exil la Soveja in
Muntii Vrancei. A fost publicata de catre Vasile Alecsandri in revista “Bucovina” fiind inclusa in
colectiile de poezii populare “Balade (cântece bãtrâneşti)” din1852 si in “Poezii populare ale
românilor” din 1866.
De-a lungul timpului a cunoscut o larga raspandirein toate teritoriile locuite de români avand peste
1000 variante.
Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, balada Miorita este o dovada a geniului artistic
al poporului roman. Sintetizeaza o intreaga filozofie a vietii si a mortii, a eternelor intrebari legate de
sensul existentei in lume, fiind un adevarat poem filozofic. Criticul literar G. Calinescu considera ca
“Miorita” reprezinta unul dintre cele patru mituri fundamentale ale romanilor, “simbolizand
existenta pastorala” a poporului nostru.
Balada are ca punct de plecare o practica straveche a oierilor, aceea a deplasarii turmelor de la
munte la ses si invers in functie de anotimp cunoscuta sub numele de trashumanta.
Tema baladei o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul trashumantei.
Subiectul este simplu : conflictul se naste intre trei ciobani “unu-i moldovan/ unu-i ungurean /
unu-i vrancean”. Cel moldovean mai vrednic “are oi mai multe/ Mandre si cornute/ si cai invatati/ Si
câni mai barbaţi”. Ceilalti doi cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gand sa-l omoare pe cel
moldovean. O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel o
prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau.
Deznodamantul nu este cunoscut , nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem
atitudinea, gandurile si gesturile in fata mortii.
Motivele fundamentale al baladei sunt: motivul trashumantei, complotului mioarei nazdravane,
testamentul maicutei batrane, alegoria moarte-nunta.
In structura compozitionala a baladei se pot distinge: o parte epica in care sunt narate faptele,
una dramatica si una lirica. Desi este o imbinare de elemente lirice, epice si dramatice balada
apartine genului epic.
Balada este o specie a genului epic in versuri, cunoscuta sub denumirea de cantec batranesc, are
intindere medie, in care se povestesc fapte neobisnuite din traditia istorica sau populara .
Fiind o creatie populara are caracter anonim, oral, colectiv si sincretic .
Autorul anonim isi exprima indirect sentimentele prin intermediul actiunii si al personajelor.
Sunt prezentate timpul si spatiul actiunii. Totul se petrece toamna in momentul trashumantei in
“spatiul mioritic” remarcabil realizat prin metafore “Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai”.
Intamplarile relatate, chiar daca unele dintre ele sunt ipotetice, se costituie in subiect al operei
literare.
In expozitiune este descris cadrul natural iar metaforele ne introduc intr-un spatiu de basm,
atmosfera fiind de calm si seninatate, specifica inceputurilor. Personajele sunt trei ciobani veniti din
regiuni diferite iar timpul in care se deruleaza faptele este toamna tarziu .
Intriga determinata de omor strica echilibrul creand un contrast puternic intre atmosfera
paradisiaca de la inceput si dramatismul situatiei, sugerat de complot.
Desfasurarea actiunii este dramatica. Autorul staruie mai intai asupra nelinistii mioarei
nazdravane. Dramaticul are ca modalitate de expresie dialogul ce releva relatia stransa dintre
animalul credincios si stapan. Raspunsul ciobanului da contur confruntarii omului cu moartea,
capacitatii acestuia de a patrunde tainele universului. Printr-un emotionant monolog liric, pastorul
isi exprima dorintele.
Alegoria moarte-nunta este un adevarat punct culminant. Dorinta baciului este ca lumea sa afle
ca petrecerea sa din viata a fost o nunta, la care insa “a cazut o stea”. Mortilor tineri , necasatoriti
(nelumiti) li se organizeaza inmormantarea ca o nunta. Apar simbolurile ceremonialului nuptial:
mireasa , nasii, preotii, nuntasii, obiectele rituale (cununa, lumanarile) ce sunt reprezentate prin
elementele cadrului natural: “Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa / Brazi şi pãltinaşi / I- am avut
nuntaşi / Preoţi, munţii mari / Paseri lãutari, / Pãsãrele mii / Si stele fãclii” . “Mioritei” ii lipseste
deznodamantul intrucat moartea ciobanului este ipotetica, importanta fiind atitudinea omului in fata
destinului.
Pesonajele baladelor au insusiri care impresioneaza puternic, fiind infatisate mai ales prin
antiteza. Savarsesc fapte deosebite, dovedind prin comportarea lor calitati si defecte. Insusirile alese
ale baciului moldovean: harnicia, sensibilitatea, atasamentul fata de profesie, contrasteaza cu cele ale
invidiosilor sai tovarasi care hotarasc sa-I curme viata.
In balade apare frecvent motivul animalului nazdravan si implicit personaje animaliere (oile si
cainii). Oita nazdravana este inzestrata cu insusiri omenesti prin personificare. Isi sfatuieste stapanul
sa ia masuri de aparare si apoi va pune in aplicare testamentul ciobanului. Are menirea de a le
transmite celor doi presupusi ucigasi sarcina ingroparii si de a-si boci alaturi de intreaga natura,
stapanul. In “Miorita” accentul nu cade atat pe opozitia dintre personaje, cat pe zbuciumul sufletesc
al eroului pus intr-o situatie limita. Elementele reale se impletesc cu cele fantastice.
Faptele trimit la existenta unei stravechi lumi pastorale, definita prin termenii “ stana”,
“strunga” , “fluiere” si la obiceiuri si traditii specifice (ritualul inmormantarii, credinta in stelele
cazatoare).
Fantasticul devine predominant in viziunea mortii cosmice la care participa intreaga natura
personificata si culmineaza in final cu imaginea unei nunti de basm “cu-o fata de crai/ Pe-o gura de
rai”.
Elementele de versificatie sunt specifice unei creatii folclorice: rima imperecheata si monorima,
ritmul trohaic si masura de 5-6 silabe.
Oralitatea se realizeaza prin vocative, bazate pe diminutive: “miorita laie”, “oita barsana “,
“dragutule bace”, prin interjectii:”mari”, forme populare de viitor: “si de-a fi sa mor” si dativul etic
“sa mi te omoare”, ‘cine mi-au vazut”.
Balada “Miorita reprezinta prin profunzimea ideilor si prin dramatismul sentimentelor, o sinteza
a spiritualitatii romanesti.