I.

LITERATURA POPULARA

 FOLCLOR SI LITERATURA
Etimologia cuvântului engl. Folk-« popor » şi lore-« stiinţă », »înţelepciune », deci înţelepciunea
poporului. Definiţie : Totalitatea manifestărilor şi creaţiilor culturale ale unui popor, ce definsc specificul
naţional şi spiritual al acestuia, individualizându-l.
Folclorul literar este o parte semnificativă ce cuprinde totalitatea creaţiilor literare ce se caracterizează prin
oralitate, sincretism, tradiţionalism, autor anonim şi spirit colectiv, el constituind aşa numita literatură
nescrisă, produs al gândirii şi simţirii oamenilor simpli.
Acesta se poate defini prin trei cuvinte : dor, doină, colind, ce reprezintă specificul spiritual între
popoarelor lumii.
Folclorul literar cuprinde
 specii ale genului :
 epic(basme, povestiri, snoave, balade),
 liric(doine, cântece. strigături)
 dramatic(tatrul popular,irozii,scenete).
 creaţiile cu caracter setenţios
 proverbe,
 zicători
 creatii legate de magie (descântecul)
 creaţiile cu caracter enigmistică
 ghicitorile
Marile teme şi motive ale literaturii culte îşi au sursa în folclor, deoarece aici apar pentru prima dată,
de aceea , creaţia populară orală face parte integrată din literatura naţională, ea reprezentând un nesecat izvor
de inspiraţie, material de prelucrare şi ,mai ales, model de limbă pentru scriitori.
Literatura este ansamblul operelor care au caracter estetic. Opera creează un univers funcţional într-
un text („fr. Texte, lat. Textus”), care conţine un mesaj artistic. „Textul literar nu descrie o lume preexistentă
dar/ci, asumându-şi întrebările acesteia, construieşte iluzia unei asemenea lumi se deschide totodată căi
pentru sugestia irealităţii: lumea nu este dar/ci pare că este:”
Literatura populară este o parte semnificativă a folclorului românesc ,care înseamnă totalitatea
producţiilor înţelepciunii unui popor (artistice, literare,muzicale,plastice, coregrafice, dramatice),create si
transmise prin cuvânt şi practici de către popor. Folclorul face parte integrată din cultura naţională şi
defineşte spiritul unui popor. La UNESCO, România figurează cu trei cuvinte: dor, doină şi colind, care
defineşte, între popoarele lumii, specificul spiritual al românilor.

1
 Primele producţii ale literaturii populare au fost publicate de către poetul Vasile Alecsandri în
culegerea „Poezii populare. Balade:(Cântece bătrâneşti)” din 1852 ,al cărui moto a devenit celebru:”Românul
e născut poet”, despre care bardul de la Mirceşti afirma că este „înzestrat de natură cu o închipuire strălucită
şi cu o inimă simţitoare”.
Trăsăturile:
 Caracterul oral reprezintă trăsătura specifică fundamentală a literaturii populare şi constă în
faptul că aceasta este creată, păstrată prin viu grai, de la o generaţie la alta, de către rapsozi.
 Caracterul tradiţional are în vedere existenţa, în cadrul literaturii folclorice, a unui sistem
prestabilit de mijloace de expresie artistică, într-o diversitate nesfârşită de variante , tipuri de variante
sau de opere folclorice noi.
 Caracterul colectiv reprezintă particularitatea operei literare folclorice de a fi produsul artistic
al unei conştiinţe colective. Numai colectivitatea asigură drept de circulaţie în mai multe arii
geografice unui produs folcloric creat de un individ anonim.
 Caracterul anonim este direct determinat de oralitatea folclorului. Opera literară folclorică nu
este marcată de identitatea vreunui autor individual, însă poartă pecetea talentelor umane care au
participat la desăvârşirea ei.
 Caracterul sincretic reprezintă contribuţia mai multor modalităţi artistice(sau a mai multor
arte) la realizarea unor opere folclorice: de pildă, poezia(doina, balada)se cântă sau se scandează în
ritmul jocului(ca strigăturile);colindele se cântă dar se şi reprezintă într-un spectacol în care
îmbrăcămintea, obiectele şi instrumentele tradiţionale au semnificaţii precise; formulele de inovaţie
sau tămăduitoare (descântece curative, vrăji, blesteme) presupun nu numai un text, ci şi un ritual, o
gestică cu valoare magică.
Teme şi motive:
 comunitatea om-natură cu motivele : transhumanţa, testamentul, alegoria viaţă-
moarte(balada-Mioriţa)
 jertfa pentru creaţie cu motivul zidului părăsit ,al surpării zidurilor, al visului, al soţiei zidite,
motivul lui Icar(balada Mănăstirea Argeşului)
 tema iubirii cu motivul adoraţiei, jăluirii, mândriei, blestemului(doinele)
 binele şi răul, cu învingerea binelui asupra răului, în basmele şi poveştile populare
 dorul, o simţire românească unică, un sentiment complex care exprimă iubire,durere,jale,
speranţă
 jalea este exprimată mai ales în cântecele populare şi este un cuvânt(ca şi dor) intraductibil
 înstrăinarea ,cu motivul dezrădăcinării, cuvântul „acasă” este specific românilor, nu înseamnă
casa personală, ci o stare de spiritualitate, de asemenea unică

2
  revolta este o atitudine spirituală regăsită mai ales în doine, cu motive diverse ca: haiducie,
nenoroc, cătănie
 ireversibilitatea timpului este o temă filozofică a mitologiei româneşti ilustrată în doine,
balade populare şi care a fost preluată de cei mai m,ari poeţi români în poezia
cultă(M.Eminescu,L.Blaga)

 MITOLOGIA
Miturile populare sunt acele povestiri cu subiect ce ilustrează un obicei, un eveniment creator
petrecut în timpuri primordiale, la începutul lumii.Faptele au semnificaţii mitice, caracterizate prin
permanenţa şi repetabilitatea, ceea ce a născut conceptele de timp mitice şi timp istoric. Personajele sunt
asemenea mitice, cu puteri supranaturale şi cu trăsături simbolice(Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, Muma
Pădurii, Zmeul, Zburătorul).Miturile exprimă un model moral şi comportamental peren, care ilustrează
specificul spiritualităţii naţionale româneşti, constituindu-se în aceea ce se numeşte populară.
Cele patru mituri esenţiale din literatura populară au fost definite de criticul George Călinescu:
 Mitul jertfei pentru creaţie(mitul estetic) este prezentat de balada populară „Mănăstirea
Argeşului” şi exprimă credinţa că nici o operă nemuritoare nu se poate realiza fără sacrificiu. Mitul
mai este cunoscut şi sub numele de „mitul meşterului Manole”
 Mitul mioritic sau mitul transhumanţei este ilustrat în creaţia populară de balada „Mioriţa”
şi exprimă atitudinea omului în faţa morţii, pe care indevidul şi-o asumă ca pe un dat firesc, cape
cealaltă latură a existenţei, de aceea baladă a fost realizată prin alegoria viaţă-moarte.
 Mitul erotic sau mitul puberal este cunoscut şi ca „mitul Zburătorului”, fiind ilustrat de
povestea populară a Zburătorului, pe care Ion Heliade Rădulescu a versificat-o în poezia
omonomă”Zburătorul”.Mitul ilustrează credinţa că , la vârsta pubertăţii, fetele tânjesc după
sentimentul de iubire total necunoscut şi care apare pe neaşteptate ,producându-le o puternică stare
emoţionlă
 Mitul etnogenezei este reprezentat de balada populară ”Traian şi Dochia”şi ilustrează
etnogeneza poporului român
Creaţia literară populară cuprinde:
 poezia obiceiurilor:
 obiceiuri de Crăciun şi de Anul Nou (colinde, Pluguşorul, Capra, Ursul),
 obiceiuri de primăvară (Vergelul, Junii, Sâmbra oilor),
 rituri de invocare a ploii(Paparudele,Scaloianul),
 obiceiuri de seceriş (Cununa, Drăgaica).
 poezia cerenomialurilor de trecere: obiceiuri legate de momente importante din viaţa omului:
 naşterea,

3
  nunta,
 moartea (oraţiile de nuntă, cântecul miresei, cântecul bradului, Zorile, cântecul mare de
petrecut, bocetele)
 poezia descântecelor:
 de deochi,
 de dragoste,
 de boală
 creaţia lirică în versuri:
 doina(de dor, de jale, de haiducie,de cătănie,de înstrăinare),
 cântecul propriu-zis(cântece despre cântec,despre relaţiile de familie,de iubire,de dor,cu temă
socială,de înstrăinare,de muncă)
 strigătura (urătura,strigătura la jocul popular)
 creaţia epică în versuri:
 balada populară (fantastică, vitejească, pastorală, familială)
 creaţia epică în proză:
 basmul,
 legenda,
 snoava
 creaţia aforistică şi enigmatică:
 proverbe,
 zicători,
 ghicitori
Mitologia populara romaneasca poseda un caracter profund original, este straveche, are mai multe
straturi, a fost nucleul generator al unei literaturi de speciile national reprezentata de Vasile Alecsandri, Mihail
Eminescu, Lucian Blaga, Vasile Vo iculescu, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Ion Creanga etc.
a) Mitologia populara romaneasca are ca nucleu mitul Fartatilor. Fartatul reprezinta principiul
Binele iar Nefartatul principiul Raul. Creatia este din aceasta cauza complementara, fiindca atunci cand
Fartatul a creat omul, Nefartatul a creat uriasii, capcaunii si blajinii. Cand Fartatul a creat calul, oaia,
porumbelul, cainele, pisica, vulturul, privighetoarea, randunica, albina, Nefartatul a creat magarul, capra,
bufnita, lupul, cotofana, soarecele, vrabia, liliacul, viespea. Aceeasi dualitate o gasim si in crearea lumii
vegetale. Fartatul a creat bradul, vita de vie, nucul, graul, trandafirul, crinul, varza, iar Nefartatul a creat
plopul, agrisul, stejarul, neghina, rasura, ghiocelul, scaiul. Fartatul mai este numit si Mos. El este.inconjurat in
cer de "sfinti populari si coboara uneori pe pamant, ca sa-i invete pe oameni aratul, semanatul, pastoritul.

4
Fartatul si Nefartatul au suferit o metamorfoza la momentul penetrarii crestinismului devenind Dumnezeu si
satana, pastrand elemente ale modelelor arhaice autohtone.
b) Familia mitica este alcatuita din: Cerul Tata, Pamantul Mama, Sfantul Soare, Sfanta Luna, Stelele
Logoslele, Luceferii, Sfintele Ape.
c) Mitul Cerul Tata are ca model bradul, echivalent al arborelui cosmic, simbol al nivelelor diferite
din cer. Fartatul arunca toiagul, semn al puterii, in Sfintele Ape si genereaza bradul de lumina, prototip al
cerului. Lumina lui se concentreaza in sori, stele, luceferi, luna, de unde simbolul arian al bradului de Craciuji.
Vazduhul este un protocer, in care stau blajinii sau vamesii, carora sufletul trebuie sa le dea vama, ca
sa treaca la Dumnezeu. De aici obiceiurile populare de inmormantare, cand se dau pomeni, se impart haine,
bani, obiecte, pentru sufletul celui adormit. Pastele blajinilor este o metamorfoza crestina a acestui mit pastrat
in forma traditiilor. -
Cerul al doilea este acela in-care Sfantul Soare si .Sfanta Luna trec succesiv marcand ziua si noaptea,
ca sa implineasca destinul hotarat, asa cum este povestit in balada populara Soarele si Luna. in acest cer mai
sta Sfantul Ilie, care mana norii spre a-i impiedeca sa aduca un potop pe pamant. "
Cerul al treilea este al Stelelor Logostele. EI cuprinde spiritele astrale ale fapturilor. Acestea se aprind
la nastere si se sting la moarte.
Cerul al patrulea este resedinta fapturilor mitice, al luceferilor, prezenti ib poezia romaneasca la
Eminescu, la Lucian Blaga, in basmele populare.
Cerul al cincilea este al marilor sfinti populari, care-1 insotesc pe Fartat. zeul Mos, devenit Dumnezeu,
in descensiunile lui pe pamant. -
Cerul al saselea este al raiului, gradina mirifica strabatuta de bradul cosmic, care face legatura cu cerul
al saptelea in care traiesc Fartatii. Fartatii se arata oamenilor prin teofanii. Trecerea de la un cer la altul se face
intr-o anumita conjunctura arhetipala. Urcarea la cer este Marea Trecere, tema principala a basmelor populare
romanesti.
Cerul Tata este o faptura antropomorfa, invizibila, ale carui componente alcatuiesc cerul si are modelul
bradului. De aici prezenta bradului la ceremonii de nunta, moarte, sarbatori, la Craciun (solstitiul de iarna), la
Mosi (solstitiul de vara), cand cerul1 se deschide si este posibila Marea Trecere. Sufletul reprezentat de mitul
Pasarea Maiastra urca*spre cer. inaltarea la cer este conditionata de o metamorfoza interioara, transformand
fiinta intr-o manastire, intr-un teritoriu al sacrului, asa cum avem in Legenda Manastirii Argesului. Din acest
ou cosmic al inceputului se naste Pasarea Maiastra, ingerul care trebuie sa ia locul celor cazuti din cer.
In traditia populara sunt trei cai catre cer: Calea curcubeului, Calea laptelui, Calea arborelui cosmic. in
creatia lui Constantin Brancusi, Marea Trecere este vazuta prin Coloana Infinitului sau Calea arborelui cosmic
sugerata de traditionalul stalp al mortilor, asezat langa mormant, ca loc de popas pentru Pasarea Maiastra a
sunetului. Monumentul de la Tg. Jiu sugereaza drumul spre cer al eroilor neamului* cei care prin jertfa lor au
desavarsit unitatea si independenta nationala in timpul primului razboi mondial.

5
 d) Mitul Sfantului Soare are trei legende arhetipale. Prima legenda sustine ca Sfantul Soare a fost
creat din Sfintele Ape odata cu bradul cosmic, a carui lumina s-a conccnlrat in Soare, Luna, Luceferi, Stele
Logostele. A doua legenda, a oului cosmic, sustine ca din galbenus s-a creat soarele iar din albus norii. Oul
sugereaza un alt model al Universului dar si al fapturii umane. De aici oul lui Brahma la indieni, oul pasarii
Dog Ia egipteni, oul fnceputului la Brancusi, oul dogmatic la Ion Barbu. A treia legenda povesteste cum
Fartatul s-a apucat sa faca soarele si 1-a facut din cremene si aur. El este tanar, frumos, voinic, cu capul de aur
si devine in basmele populare Fat-Frumos. Iii se indragosteste de sora sa Luna - Ileana Cosanzeana - dar este
refuzat si atunci cauta sa se casatoreasca cu o pamanteana. Acesta este motivul din poemul Luceafarul, dar
Mihail Eminescu sugereaza si legenda intii. Semnele lui sunt palosul fermecat, fluierul magic*calul inaripat,
cornul, soimul.
Sfantul Soare are capacitatea de a prezice si de a practica divinatia. El este insotit de noua zane: Doina
(zana cantecului liric), Hora (zana dansului magic), Avrameasa (zana descantecului si. a practicilor magjce),
Ursitoarele, Crestineasa (zana prezicerilor si a proorocii lor). Cea mai mica este Ileana Cosanzeana „din cosita
ruja-i canta/ Noua-mparatii asculta", fiindca ea este cea mai aleasa. De mitul Sfantului Soare se leaga Hora
(vezi la V.AIecsandri, Hora Unirii) care este uri element dintr-un rituafsoIar*si reprezinta conjunctura
arhetipala a drumului spre cer. Jocul calusarilor tine tot de cultul soarelui si 6i aceea se joaca la solstitiul de
vara si de, iarna. De acest mit se leaga Rusaliile, care fiind o sarbatoare crestina s-a suprapus peste sarbatoarea
rosaliei (a idelor). Aceasta s-a pastrat mai bine in tarile catolice.
Focul ste o faptura mitica, antropomorfa, aminteste de legendele bogomililor, (care s-au numit dupa
trecerea in Italia cabiri). in crestinism el a devenit Sfantul Foca.
e) Mitul Sfanta Luna este exprimat prin trei legende arhetipale. in prima-legenda Faitatul a aruncat
toiagul in Sfintele Ape si au aparut din bradul cosmic de lumina Sfantul Soare, Luceferii, Stelele-Logostelele
si Sfanta Luna. in a doua legenda" Dumnezeu a luat un bot de aur, a rupt mai multe bucati si le-a aruncat pe
cer. A treia legenda este cu Iovan Iorgovan.si Cerna (fata salbatica). in nuvela Padureanca a lui loan Slavici ei
devin Simina si Iorgovan. in forma sa umana mitul devine Ileana Cosanzeana, (heiios-soare, cosa-coama)
adica frumoasa lumii (Kore Kosmou), „mandra craiasa/ A lumii mireasa", din balada Miorita. Ea mai este
numita „Ochiul Maicii Domnului", de unde avem la Tudor Arghezi Ochii Maicii Domnului. Ea se
caracterizeaza prin castitate, frumusete si puritate. Vesmintele ei sunt campul cu flori, cerul cu stele, marea cu
valuri (vezi M. Eminescu Luceafarul). De mitul Sfanta Luna se leaga anumite traditii, cum ar fi aratul,
semanatul, culesul plantelor de leac intr-o anumita pozitie a lunii (vezi Ion Barbu Dupa melci). La sarbatoarea
Sanzienelor fetele arunca pe hornul casei cununi, sa vada daca se marita (vezi Mircea El iade Noaptea de
Sanziene).
f) Miturile Luceferilor si Stelelor Logostele sunt legate de mitul Marea Trecere, adica de trecerea
prin vamile vazduhului pentru a ajunge in cerul stelelor sau in Rai. in traditia populara se cunosc trei luceferi:
de seara (Vega - Steaua ciobanului), Luceafarul mare (vezi M. Eminescu Luceafarul) si Zorila (Sirius). Stelele

6
si luceferii alcatuiesc Calea Laptelui. Legenda spune cum ciobanul a vrut sa Joveasca balaurul cu o cobilita si
a varsat laptele (vezi Ion Barbu Joc secund). Alta legenda, a cerbului cu pielea de nestemate si aur, o gasim la
Ion Creanga in Povestea lui Harap Alh. Stelele cu coada sau cometele sunt semnele arhidemonilor, care
vestesc nenorociri, razboaie, molime, cataclisme.
g) Labirintul este o forma de exprimare a mitului Marea Trecere, drumul spre tara Sfanta, Manastirea
Alba creata de Sfantul Soare pentru a se insoti cu Sfanta Luna. Ea are noua altare si a devenit manastirea
labirintica de la Basarabi, legenda Manastirii Argesului si chiar biserica Vasile Blajenai de la Kremlin.
h) Obiceiuri si practici magice sunt foarte multe. Vom mentiona cateva cu consecinte literare.
Paparudele este un obicei stravechi arian prin .care tinerele fete sunt udate cu apa in timp ce jpaca pentru a
provoca ploaia. Caloianul (Aa/oy-frurfios) sugereaza probabil moartea lui Fat-Frumos, fiindca inmormantarea
se face de catre uri cortegiu de 33 de fete simuland ingroparea unui chip de lut intr-o covata de lemn, dupa un
ritual care prevede o procesiune. Se da de pomana placinta caloianului, este deshumat dupa trei zile si i se da
drumul cu lumanari pe o apa. Se sugereaza Marea Trecere a unui zeu aFhaic, poate Sfantul Soare in drum spre
tara Hiperboreenilor, element preluat de, greci in mitul zeului Apolon. De, altfel grecii au preluat de la traco-
daci nu numai pe zeul Pan ci si pe Apolon cu cele noua muze, pe Geea care nu este decat pamantul - mama,
uriasii si capcaunii creati de Nefartat au devenit titanii.
Marile creatii populare pornesc, in general, de la prelucrarea unor mituri (sau numai a unor sensuri ale
acestorA), bazandu-se pe o structura cuprinzand motive corespunzatoare problematicii expuse.

Miorita
Capodopera incontestabila a literaturii noastre populare, Miorita este rezultatul unui proces de
existenta seculara. Balada este de-o varsta cu poporul insusi, ea cristalizandu-se in timp in circa 1000 de
variante, dintre care mai cunoscuta este cea publicata de V. Alecsandri in 1852.
Miorita imbina perfect mitul vietii pastoresti (al transhumanteI) cu cel al marii treceri, spre a sustine
inalta conceptie traditional-romaneasca despre viata si moarte. Fluxul baladesc evolueaza intre epic, liric si
dramatic, parcurgand cateva esentiale trepte motivice":
» Motivul transhumantei se realizeaza intr-o atmosfera calma, luminoasa, de maxim echilibru
natural (relatia picior de plai" - gura de rai" incluzand coborarea celor trei ciobaneI).
» Complotul strica echilibrul, caci pe l-apus de soare" (la moment sacrU) se pune la cale o
crima impotriva esentei umane insesi.
» Motivul oitei nazdravane aduce cu sine fabulosul si dramatismul spre a epuiza partea epica a
baladei. Dialogul dintre cioban si oita sustin o comuniune ades intalnita in folclorul nostru, cat si o
culminatie prevestind explozia".
» Testamentul ciobanului moldovean este, cu siguranta, primul testament cultural al romanilor.
Acesta afirma dorinta omului de a se mentine si dincolo de moarte in fluxul natural, in spatiul atat de

7
 drag al ocupatiei pastoresti. Plansul - cu lacrimi de sange" - al oiior consemneaza dramatismul suprem
care insoteste ceremonialul mortii la romani.
» Alegoria moarte-nunta prelungeste testamentul, dar nu in sens tragic, ci cu deosebire la nivel
optimist, caci motivul contine sensurile filosofice cele mai profunde ale cugetarii noastre nationale.
Prin moarte, omul nu dispare in nefiinta, ci se contopeste cu fiinta cea mare a naturii, devenind chiar
un nucleu al acesteia.
» Motivul final - cel al maicutei batrane - sustine insa un tumultuos protest impotriva mortii
premature, nedrepte. in acest sens, portretul ciobanului moldovean propune cel mai frumos chip
barbatesc din intreaga literatura nationala, iar succinta prezentare a maicutei batrane completeaza
comuniunea sentimentala profund specifica poporului nostru.
Se poate spune ca, pornita din motivul transhumantei (mitic in timp si spatiuj, balada construieste
spectacolul fantastic al unei morti sublime si al unei vieti de perpetua cautare dramatica.
Eminescu definea balada Miorita ca acea inspiratiune fara seaman, acel suspin al brazilor si al
izvoarelor din Carpati", iar Sadoveanu o considera, in infinita sa admiratie, o capodopera. Cugeta: intre toate
aceste ramasite ale trecutului insa este una care se ridica, prin arta ei fina si prin simtamantul ei patrunzator,
asa de sus -incat - cu drept cuvant, ne putem intreba daca i se poate gasi pereche in alte literaturi populare, si
daca chiar literatura culta, in infinitele variatii, a realizat vreodata un mic poem asa de armonic si asa de
artistic. E vorba de acel minunat cantec batranesc, publicat in veacul trecut de V. Alecsandri si care se cheama
Miorita, in toata structura ei, aceasta balada unica este asa de artistica, plina de simtire, asa de inalta pentru
natura eterna, incat eu o socotesc drept cea mai nobila manifestare poetica a neamului nostru" in Miorita,
universul tot este transfigurat. Suntem chemati intr-un cosmos liturgic, in care se savarsesc mistere. Mesajul
cel mai profund al baladei il constituie vointa pastorului de a schimba sensul destinului sau, de a preface
nefericirea intr-un moment al liturghiei cosmice, transfigurandu-si moartea in nunta mistica" (Mircea EliadE)
Prin varietatea tematica si proportionalitate, prin calitatile sale narative si valoarea artistica, prin unele
capodopere - balada populara romaneasca se situeaza in cadrul cantecului epic european, pe locurile de frunte"

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

Basmele sunt o comoara a fictiunii (a imaginatiei creatoarE), a reprezentarilor hiperbolice. Tematica
lor este foarte bogata, dominata de lupta intre bine si rau, cu victoria binelui, reflectand vitejia, lupta pentru
dreptate, atitudinea omului in raport cu soarta, norocul, iubirea si viata. in basmele romanesti, pline de realism
si viata, eroii traiesc odata cu cei ce povestesc si cu ascultatorii; astfel sunt Tinerete fara batranete si Diata fara
de moarte, Praslea cel voinic si merele de aur, Greuceanu, Ileana-Sanziana, Omul de piatra.
Basmul este o oglindire a vietii in moduri fabuloase",este mitologie, etica, filosofie, observatie
morala", eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale. Fiintele neomenesti din basme au
psihologia si sociologia misterioasa" sublinia G. Calinescu in Estetica basmului.

8
 Tinerete fara batranete si viata fara de moarte a fost cules si publicat de Petre Ispirescu si sustine un alt
esential mit romanesc: idealul suprem numit foarte simplu fericirea vesnica. intr-un atare context, introducerea
este propusa de motivul imparatului fara urmasi. intr-un timp repetabil si intr-un spatiu pretutindeni valabil, un
imparat dobandeste urmas la tron pe calea vrajilor. Copilul se dovedeste nazdravan inca inainte de nastere,
refuzand sa vina pe lume pana nu i se propune imposibilul.
Secventa deschizatoare pentru intregul flux dramatic ulterior este sustinuta tocmai de motivul dorintei
imposibile, caci tatal nu se poate tine de cuvant si fiul porneste singur in cautarea tineretii fara batranete". De
fapt, respectiva cautare este chiar lupta pentru existenta si afirmare pe care fiecare tanar este obligat s-o
parcurga. Ca si in alte basme populare, traseul respectivei cautari implica trei probe pe care eroul le trece
folosindu-se atat de calitatile proprii, cat si de ajutorul celor din jur.
Motivul dorintei implinite raporteaza realul la fantastic: Fat-Frumos patrunde intr-un spatiu in care nu
exista decat fericire si o varsta unica a tineretii. Astfel, idealul dorit este atins si eroul se poate declara
multumit. Dar prin definitie acesta este mereu cutezator si nu poate suporta monotonia unei existente fara
contur. El va depasi granita interzisa (catre Valea PlangeriI) si nu doar din curiozitate, ci dintr-un real
sentiment al revoltei. De aici se va declansa obligatoriu dorul de parinti (in realitate, dorul de insasi conditia
umana).
Cu orice risc, eroul basmului reface drumul spre casa, caci il atrag amintirile. infrunta trecerea
implacabila a timpului, dar refuza categoric sa i se sustraga. in final, el va pieri ca orice om, lasand insa in
urma o conditie oscilatorie etern umana: intre tendinta catre ideal si refuzul de a renunta definitiv la valentele
trecator-materiale; intre dorul - catre sus, dar si cel inapoi.